După un Cuvânt de salut, am invitat la microfon pe vice-directoarea BNRM dna Veronica Borș, care a adus un omagiu marelui nostru înaintaș și a prezentat publicului cărțile lui Ion Pelivan și cele scrise despre Ion Pelivan, aflate pe rafturile Bibliotecii.

În cadrul Mesei rotunde, întitulate „Ion Pelivan – tribun al Basarabiei” au luat cuvântul:

Dl Ion Negrei, cercetător științific, Institutul de Istorie, Universitatea de Stat din Moldova (USM), care a vorbit despre Identitatea națională a Basarabiei în opera Ion Pelivan.

A urmat dl Gheorghe Negru, dr. în istorie, conf. univ., cercetător științific coordonator, Institutul de Istorie, USM, cu comunicarea Ion Pelivan și începuturile presei naționale din Basarabia: activitatea de redactor și colaborator la ziarul BASARABIA (1906-1907).

Subsemnatul, am expus comunicarea Omagierea lui Ion Pelivan la împlinirea a 60 de ani (pe baza materialelor publicate în revista „Viața Basarabiei” (1936, nr.7-8).

Dl Alecu Reniță, jurnalist, director al revistei naționale „NATURA”, a vorbit despre Ion Pelivan, luptătorul pentru cauza națională a românilor basarabeni: între uitare și recunoștință.

Doamna Maria Vieru-Ișaev, istoric, a prezentat o comunicare referitoare la Maria, soția lui Ion Pelivan.

În urma expunerii comunicărilor au avut loc dezbateri și formulate concluzii.

A fost luată decizia de a aproba un Demers către autoritățile Republicii Moldova în vederea înveșnicirii memoriei lui Ion Pelivan, iar dl Ion Negrei a redactat o Notă informativă despre marea personalitate a basarabenilor.

Vedeți anexele.

anatol_petrencu@yahoo.com

Anexa nr. 1

DEMERS

întru înveșnicirea memoriei lui Ion Pelivan

Anul acesta, la 1 aprilie 2026, s-au împlinit 150 de ani de la nașterea lui Ion Pelivan (1876-1954), strălucită figură din spațiul dintre Prut și Nistru, cunoscut magistrat, ilustru publicist, mare om politic și de stat (ministru), animator al vieții politice și culturale din Basarabia. Pe bună dreptate, este considerat părinte al mișcării de eliberare națională a românilor basarabeni, este unul dintre arhitecții conștiinței naționale. Din păcate, în timpul regimului totalitar sovietic i-a fost hărăzit să cunoască ororile detenției comuniste, închisoarea din Sighet fiind ultimul loc de suferință și deces.

Participanții la manifestarea comemorativă organizată cu acest prilej de către Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu” au scos în evidență devotamentul și curajul cu care a luptat pentru rezolvarea problemelor românilor din Basarabia. A desfășurat o prodigioasa activitate în plan internațional, aflându-se în anii 1917-1918 la cârma politicii externe a Republicii Democratice Moldovenești. Ulterior, a participat la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920).

Vorbitori au susținut ideea că figura lui Ion Pelivan trebuie să fie așezată la loc de onoare în panteonul național, iar cea mai potrivită modalitate de înveșnicire a memoriei fruntașului basarabean este ridicarea unui monument/dezvelirea unui bust în preajma Ministerului de Externe sau Ministerului Justiției al Republicii Moldova (Chișinău, str. 31 August 1989).

În acest context, în numele participanților la manifestarea de comemorare a lui Ion Pelivan, adresăm rugămintea să examinați propunerea privind înâlțarea unui monument/dezvelirea unui bust Ion Pelivan și să aprobați o decizie pozitivă în acest sens.

La Demersul nostru anexăm Nota informativă Ion Pelivan.

Anexa nr. 2

NOTĂ INFORMATIVĂ
Ion PELIVAN

Născut la 1 apri­lie 1876, Răzeni, jud. Lă­puş­na – decedat la 25 ianuarie 1954, închisoarea din Sighet, jud. Maramureș, România.

Magistrat, publicist, om politic și de stat, diplomat, ideologul mișcării de eliberare națională a românilor basarabeni.

Studii: Seminarul Teologic din Chișinău, Facultatea de Drept a Universității din Dorpat (Estonia).

Or­ganizează și conduce la Universitatea din Dorpat (Tartu, Estonia), în 1899–1902, Pământenia basarabeană, prima organizație cu program național a studenților moldo­veni. Desfățară activități revoluționare: distribuie literatură interzisă, proclamații și foi volante. Întreține corespondență cu basarabenii refugiați în România, cărora le solicită ziare și cărți în limba româ­nă. În 1902, organizația fiind descoperită, membrii ei sunt arestați și întemnițați în închisoarea din loca­litate, Ion Pelivan, sub grava acuzare de manifestare a tendințelor separatiste românești, este exilat la Mezen, gub. Arhanghelsk.

În timpul războiului ruso-japonez (1904-1905), este mobilizat pe fron­tul din Manciuria. După înfrân­gerea Rusiei în război, revine în Basarabia, unde, în jurul avocatului Emanuil Gavriliţă, se organizează prima grupare național-democratică moldovenească, din care face parte. În 1906, gruparea reușește să editeze ziarul „Basarabia”, prima publicație periodică în limba română în spațiul dintre Prut și Nistru.

În 1907 obține postul de judecător la Bălți. La serbările oficiale organizate de autoritățile țariste, cu prilejul împlinirii a o sută de ani (1912) de la «eliberarea Basarabiei de sub jugul turcesc», poartă ostentativ o cocardă tricoloră cernită, exprimând astfel doliul românilor basarabeni despărțiți de vatra strămoșească. Acțiunea curajoasă l-a costat destituirea din funcție.

În timpul Primului Război Mondial (1914-1918) este mobilizat pe front, fiind mutat din garnizoană în garnizoană, pentru ca, în cele din urmă, în primăvara anului 1917, să ajungă la Bolgrad, unde va lucra pe plan național împreună cu Stefan Ciobanu, aflat și el acolo, și de unde, după revoluția rusă din februarie 1917, va reveni la Chișinău și va participa la toate manifes­tările naționale.

Face parte din Comitetul de organizare al Partidului National Moldovenesc. Participă la congresele din aprilie și mai 1917 ale învățătorilor, unde susține propunerile de naționalizare a învățământului din Basarabia, precum și la alte manifestări cu caracter național. Este ales în comitetul de con­ducere al Societății Culturale Moldovenești (iunie 1917).  Publică, în limba română, broșura de propagandă Adunarea Întemeietoare, în care  susține ideea autonomiei Basarabiei și crearea Sfatului Tarii. În octombrie 1917, își prezintă candidatura pentru Constituanta Rusă, din partea cooperației moldovenești.

Ales deputat în Sfatul Țării la Congresul militarilor moldo­veni (20–27 octombrie 1917). Cooptat în Biroul de organizare al Sfatului Țării (10-21 noiembrie 1917). A deținut mandat de deputat de la 21 noiembrie 1917 până la 27 noiembrie 1918. Membru în comisiile Declarații și Statute, Administrativă, Regulamente.

La ședința din 20 noiembrie 1917 a Biroului de organizare a Sfatului Țării, a fost înaintat și aprobat la funcția de președinte al Sfatului Țării, condițiile însă l-au determinat să renunță la înalta demnitate, care-i revenea pe bună dreptate ca o recunoaștere a meritelor sale pe tărâm național, în folosul lui Ion Inculeţ, alt lider național, agreat de minoritari. În discursul rostit în ședința de inaugurare a Sfatului Ţării (21 noiembrie 1917), face un succint istoric al Basarabiei, începând cu nedreptul rapt din 1812 și terminând cu momentul actual, exprimând speranța că ziua dezrobirii e aproape.

În primul guvern al Republicii Moldovenești (7 decembrie 1917–14 ianuarie 1918), prezidat de Pantelimon Erhan, a deținut funcția de Director general pentru relațiile interetnice, în cel de‑al doilea (19 ianua­rie 1918–27 martie 1918), condus de Daniel Ciugu­reanu, pe cea de Director gene­ral (ministru) la Externe. În această calitate, în zilele de 7-15 decembrie 1917, împreună cu Vladimir Cristi, ministru de Interne, s-a aflat la Iași, pentru a trata problema ajutorului solicitat guvernului român, deoarece Sfatul Țării și alte organizații democratice de la Chișinău erau amenitate cu lichidarea de către formațiunile militare ruse bolșevizate, subordonate Frontodelului.

La 22 decembrie 1917, împreună cu Pantelimon Erhan, președintele Consiliului Directorilor Generali, şi Vladimir Cristi, ministru de Interne, semnează un demers către ministrul de Război al României, solicitând un regiment de foști prizonieri ardeleni în sprijinul guvernului de la Chișinău.

La consfătuirea secretă a unui grup de deputați ai Sfatului Țării, din 7 ianuarie 1918, ținută în casa lui Nicolae N. Bosie‑Codreanu, la care participă și Ion Pelivan, s-a hotărât plecarea la Iaşi a câtorva delegații de deputați ai Sfatului Țării, pentru a urgenta ajutorul solicitat de la guvernul României. În aceeași zi, va pleca la Iași, împreună cu Nicolae Suruceanu, Ion Buzdugan şi Vasile Gafencu.

La 13 ianuarie 1918, revine la Chișinău împreună cu unități ale Armatei române. În  ședința Sfatul Ţării din 24 ianuarie 1918, când s-a votat independentă Republicii Democratice Moldovenești, rostește o cuvântare înălțătoare, spunând că „acum suntem în ajunul întregirii neamului”. La 27 martie 1918, votează Declarația de Unire a Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) cu România.

A reprezentant cu multă competență și devotament România la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920), obținând recunoașterea suveranității României asupra teritoriului Basarabiei. În capitala Franței, a editat ziarul „La Besssarabie”, a colaborat la gazetele franceze: „Le Temps”, „La Victorie”, „La Patrie”. A deținut postul de ministru al Justiției în guvernul condus de Alexandru Vaida-Voevod (1 decembrie 1919–13 martie 1920)

Activitățile sale în calitate de președinte al filialei ASTRA din Basarabia au contribuit la integrarea spirituală și culturală a românilor basarabeni în spațiul cultural românesc.

În 1940, se refugiază la București. În 1941 revine în Basarabia, fiind nevoit să se refugieze repetat, în vara anului 1944.

A fost arestat în noaptea de 5 spre 6 mai 1950, fiind întemnițat în închisoarea de la Sighet, fără a fi condamnat. A decedat în penitenciar la 25 ianuarie 1954, la vârsta de 78 de ani. A fost înmormântat, în taină, în cimitirul închisorii.

La 4 aprilie 1976, prin intervențiile lui Elefterie Sinicliu, la cererea soției sale, Maria Pelivan, osemintele sale au fost reînhumare în Cimitirul de la mănăstirea Cernica.

Distincții: Ordinul Coroana României în grad de Mare Ofițer, Steaua României în grad de Mare Ofițer, Crucea comemorativă a războiului 1916-1918 fără barete, Ferdinand I în grad de Mare Ofițer, Serviciul Credincios în grad de Mare Ofițer, Medalia Centenarului Regelui Carol I.

Ion Negrei,

vicepreședinte al Asociației Istoricilor din Republicii Moldova „Alexandru Moșanu”

Documentele de mai sus au fost prezentate prim-ministrului Republicii Moldova, dlui Alexandru Munteanu, viceprim-ministrului, Ministrului de Externe Mihai dlui Popșoi, Ministrului Culturii, dlui Cristian Jardan, Ministrului Justiției dlui Vladislav Cojuhari.

În fața celor prezenți, cu un Cuvânt de salut s-a adresat dna Elena PINTILEI, directoarea Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova. Tot dumneaei a prezentat Expoziția de cărți consacrate Unirii Basarabiei cu Patria-mamă România.

A urmat expunerea comunicărilor.

Subsemnatul am adus un Omagiu Generației Unirii: Unirea a fost realizată de o pleiadă de oameni politici basarabeni de excepție: Constantin Stere, Ion Inculeț, Pan Halippa, Pantelimon Erhan, Petre Cazacu, mulți alții, dar și cu concursul primului ministru al României Alexandru Marghiloman și alți oameni politici bucureșteni. Unirea a constituit încununarea Mișcării de Eliberare Națională a românilor basarabeni în anii 1917-1918.

Următorul locutor a fost dr. Viorel COJOCARU, Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testimițanu”, membru al Comitetului de conducere al AIRM „Alexandru Moșanu”, care a vorbit despre Rolul revistei „Luminatorul” la deșteptarea națională în perioada anilor 1907-1918. 

Dl Ion NEGREI, cercetător științific, Institutul de Istorie, USM, vice-președinte al AIRM „Alexandru Moșanu” a expus tema Evoluția politico-juridică a Basarabiei în Primul Război Mondial (1914-1918).

Membrii Comitetului de conducere al AIRM „Alexandru Moșanu” Alina FELEA, doctor habilitat în istorie, conferențiar cercetător, Institutul de Istorie, USM și  Adrian DOLGHI, doctor în istorie, cercetător științific coordonator, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală au prezentat comunicarea Organizarea administrativă a Basarabiei în cadrul României întregite (1918-1940).

Domnul dr. Dorin POPESCU (Constanța) a vorbit despre România și Republica Moldova – oportunități de colaborare strategică în construcția noii arhitecturii de securitate la Marea Neagră, iar domnul dr. Andrei NOVAC (București) expus tema De la apariția ideii de națiune la momentul 27 martie 1918.

În cadrul Mesei rotunde, de asemenea, au luat cuvântul părintele drd Mircea BEJENARU (Suceava), Alecu RENIȚĂ și Valentin DOLGANIUC, deputați în Primul Parlament al Republicii Moldova. Între altele, a fost ridicată problema moștenirii sovietice în suverana și independenta de circa 35 de ani Republica Moldova, în mod special – prezența monumentelor de for public în multiplele localități ale republicii. Cu acest prilej a fost redactată și aprobată unanim o Declarație publică, pe care o prezentăm mai jos. Textul Declarației va fi înaintat autorităților republicare pentru soluționare.

anatol_petrencu@yahoo.com

Președintelui Republicii Moldova,

Excelența Sa, Dna Maia SANDU;

Președintelui Parlamentului Republicii Moldova,

Excelența Sa, Dl Igor GROSU;

Prim-ministrului Republicii Moldova,

Excelența Sa, Dl Alexandru MUNTEANU;

Ministrului Culturii al Republicii Moldova,

Dl Cristian JARDAN

DECLARAŢIE PUBLICĂ

Participanții la Masa rotundă, organizată de către Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, în parteneriat cu Platforma Reîntregirii Naționale, cu ocazia împlinirii a 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), constată că, actul Unirii Basarabiei cu România, votat de Sfatul Țării, în ședința solemnă din 27 martie 1918, constituie una dintre cele mai glorioase pagini din istoria noastră națională. Evenimentul istoric produs la Chișinău acum 108 ani, într-o conjunctură politică internă și internațională complexă, a scos în evidență energia fizică și morală inepuizabilă a poporului din Basarabia, capacitatea lui de a supraviețui în condiții vitrege, forța lui de rezistență la politicile de deznaționalizare, capacitatea lui de a-și păstra identitatea națională și patrimoniul cultural.

La momentul oportun, reprezentanții acestui pământ, în spirit democratic, au acționat ferm și cu mult curaj, în interesul poporului din Basarabia.

Totodată, participanții la masa rotundă constată că la trecerea aproape a 35 de ani de la proclamarea independenței, Republica Moldova rămâne împânzită de monumente militare și civile, înălțate în perioada sovietică, care nici pe departe nu întrunesc criteriile unor opere de artă. Mesajul ideologic al acestui gen de artă propagandistică macină și mutilează în continuare identitatea națională și profilul uman al cetățenilor noștri.

În condițiile războiului hibrid purtat de Federația Rusă împotriva Republicii Moldova, monumentele ideologiei sovietice s-au transformat în instrumente ale propagandei rusești, cu ajutorul cărora continuă operațiunea de spălate pe creier a noilor generații de cetățeni. După trei decenii de la destrămarea URSS, spațiul public din Republica Moldova este infectat/intoxicat de o ideologie străină, distrugătoare de conștiințe.  

Constatăm că în lumea civilizată nu există altă țară independentă care, pe parcursul a mai bine de trei decenii de la proclamarea independenței, să păstreze simbolurile unei ideologii străine, ba mai mult, ale unui stat imperialist agresor. Este imoral ca un stat care a declarat că îmbrățișează valorile democratice europene și tinde să se integreze în Uniunea Europeană să cheltuie bani publici pentru întreținerea unor monumente/tancuri pe postament, cu țeava îndreptată către Europa, este o rușine națională ca autoritățile să depună flori la monumentele celor care cotropindu-ne, ne-au deturnat parcursul nostru firesc de dezvoltare, ne-au înfometat, ne-au ateizat, ne-au deportat, ne-au executat părinții și buneii noștri.

Este absolut greșit să se creadă că aceste monumente sunt parte a istoriei noastre și că ele trebuie păstrate pentru că chipurile reprezintă trecutul nostru. Exprimăm ferma certitudine că aceste rămășițe ale trecutului doar sfidează demnitatea noastră, nu reprezintă identitatea noastră și spiritul nostru național.

În situația în care Republica Moldova aspiră la un loc în familia europeană, monumentele din perioada sovietică – simboluri ale regimului totalitar comunist – ne aruncă înapoi, în trecutul sovietic. Multe din aceste monumente sunt amplasate în spațiul public, cu valoare simbolică națională. Este cutremurător faptul că aceste simboluri ale unui regim criminal de ocupație au fost incluse în Registrul monumentelor ocrotite de stat.

Deși în Republica Moldova există, încă din 1991, cadrul normativ care interzice simbolurile comuniste, acesta a fost aplicat parțial, doar în cazurile monumentelor lui Ulianov-Lenin.

În această zi, când se împlinesc 108 de la Unirea Basarabiei cu România, zi cu o înaltă încărcătură simbolică, solicităm conducerii de vârf a Republicii Moldova să ia act de declarația noastră și să întreprindă măsuri urgente și concrete pentru a asana spațiul public de aceste rămășițe care simbolizează regimul de ocupație și sfidează tragedia neamului nostru.

A sosit timpul ca societatea noastră să revină la normalitate, să devenim total liberi de o ideologie toxică.

Chișinău, 27 martie 2026

Vedeți reacții: 

Julieta Savitchi, Război monumentelor sovietice, declarat de ziua Unirii Basarabiei cu România: „E timpul să revenim la normalitate și să scăpăm de exponate toxice”, în https://evz.ro/razboi-monumentelor-sovietice-declarat-de-ziua-unirii-basarabiei-cu-romania-e-timpul-sa-revenim-la-normalitate-si-sa-scapam-de-exponate-toxice.html (accesat 29. 03. 2026)

Am avut onoarea să scriu Prefața acestui volum.

Scopul formulat de autoarea cărții a fost examinarea minuțioasă a cauzelor ce au dus la moartea miilor de oameni într-un ținut agrar, așa cum este Basarabia, expunerea tragediei propriu-zice în localitățile raionului Cimișlia și urmările politicii comuniștilor față de plugarii basarabeni.

În Introducere autoarea a examinat istoriografia Foametei din RSS Moldovenească, a studiat documentele publicate de istorici, precum și operele lor, constatând că lipsește un studiu referitor la Foametea din localitățile raionului Cimișlia.

Pentru a realiza scopul propus, dna Anastasia Ambul-Balmuș a cercetat fondurile Agenției Naționale a Arhivelor, documentele păstrate în Arhiva raională, precum și diverse surse în depistate în satele raionului Cimișlia. Unul din cele mai importante izvoare ale cărții au fost mărturiile supraviețuitorilor Foametei, a descendenților acestora, precum și alte surse. În rezultat, autoarea a putut demonstra cu argumente forte cauzele reale ale Foametei, a expus comportamentul oamenilor în condiții extremale, provocate de lipsa produselor alimentare. De ex., una din intervievate (Maria Hodorogea) i-a spus autoarei cărții că „moldovenii noștri, ajunși funcționari, parcă turbaseră; ei răscoleau hambarele și casele, de parcă nu căutau o strachină de fasole, ci mine și bombe. Țin minte, cum părinții mei ascunseseră oleacă de grâu, într-o groapă. Au astupat-o și de asupra au turnat multe nuci. Dar activiștii au venit cu câte un țăpoi, cu vergele metalice, împungeau peste tot, căutau unde sună a gol, adică a loc găunos și au găsit locul. N-aveau în ce să-l ia și au pus-o pe mama să coase saci. Mama le-a cusut din țoluri. Tata, de scârbă, a murit în toamna aceea la vârsta de doar 52 de ani” (p. 24). În condiții extreme factorul uman nu trebuie neglijat. Fără îndoială, vina pentru marea tragedia a basarabenilor o poartă Statul sovietic, conducerea de la Moscova în frunte cu dictatorul Iosif Stalin, conducerea de la Chișinău, lașă și fricoasă, cea de la raioane. În același timp, unii activiști ai satelor au dat dovadă de exces de zel, în multe cazuri bătându-și joc de consătenii lor (cum este cazul de mai sus; vezi și capitolul „Atitudinea cârmacilor satelor, veniți la putere”).

Autoarea cărții a depistat multe exemple de solidaritate a oamenilor, ajunși în fața morții, de împotrivire în fața abuzurilor comise de autoritățile locale. În același timp, în carte sunt expuse multe (poate prea multe, dar, posibil, nu toate) cazurile de canibalism, când oamenii ajunși în stare de demență din cauza foametei, și-au sacrificat pentru consum propriile lor rude (părinți, frați, surori, copii).

Dna Anastasia Ambul-Balmuș prezintă și alte aspecte ale fenomenului Foametei: pedepsele aplicate de autorități față de oamenii care nu puteau preda statului sovietic cotele obligatorii; „ajutorul” oferit de către stat prea târziu și condiționat. Un tablou deosebit de îngrozitor a fost cel cu miile de cadavre, îngropate cu mare greu în gropi comune, fără prohoduri.

În Încheiere, autoarea a prezentat date concrete privind moartea oamenilor pe localități, precum și unele mărturisiri ale supraviețuitorilor. Merită citite și memorate!

Facsimilele documentelor și fotografiile de epocă completează mult și convingător textul expus.

Sunt importante și informațiile (cu imaginile respective) privind eforturile depuse, inclusiv de autoarea cărții, în vederea înveșnicirii memoriei celor decedați în anii Foametei.

Cartea dnei Anastasia Ambul-Balmuș este o stavilă în calea uitării a ceea ce s-a întâmplat în anii 1946-1947.  Citiți și cutremurați-vă!  Noi, cei de astăzi, nu avem dreptul să uităm nici pe cei ce au murit, nici pe cei ce au provocat și realizat această crimă odioasă.

anatol_petrencu@yahoo.com

Evenimentul a început cu un moment de reculegere în memoria victimelor agresiunii rusești din Ucraina.

Doamna Veronica Borș, vice-director al BNRM, a deschis manifestarea cu un Cuvânt de salut și a prezentat Expoziția de cărți despre războiul agresiv al Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Primul vorbitor a fost atașatul militar al Ucrainei în Republica Moldova (RM), dl colonel Valerii Kobylynskyi, care a adus mulțumiri RM pentru sprijinul acordat Ucrainei.

Dr. Ruslan Șevcenco, membru al Comitetului de Conducere al Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu” (CC al AIRM „A. Moșanu”) a expus comunicarea Războiul în Ucraina: evenimentele anilor 2025-2026 și perspectivele încheierii acestui conflict. Concluzia autorului: Rusia va fi învinsă în urma implicării statelor membre NATO de partea Ucrainei.

A urmat dna dr. hab. Lilia Zabolotnaia cu comunicarea De la memorie istorică la parteneriat strategic: contribuția Poloniei în susținerea Ucrainei în contextul războiului (2022–2026). În pofida unor divergențe între Polonia și Ucraina privind trecutul, Polonia s-a implicat activ și plenar în susținerea Ucrainei care își apără suveranitatea și independența.

Colonelul (r) Andrei Covrig a prezentat comunicarea cu titlul Unele reflecții asupra specificului acțiunilor militare în războiul ruso-ucrainean. Despre noile tehnologii și tipuri de arme (drone) în actualul război din Europa.

Subsemnatul am vorbit despre Războiul ruso-ucrainean și zguduirile din Europa Occidentală (2025-2026). Am vorbit despre constatările făcute de președintele Ucrainei Volodimir Zelenski în cadrul Forumului Economic de la Davos, Elveția, pe data de 22 ianuarie a. c., privitoare la Europa Occidentală și despre problemele cu care statele Uniunii Europene (UE) se confruntă în prezent.

Discuția a fost continuată de dl Vitalie Marinuță, Ministrul Apărării al Republicii Moldova (2009-2014) care a prezentat rezultatele studiului dumnealui privind războiul informațional. Cunoscutul comentator politic Ion Tăbârță a vorbit despre poziția și ajutorul Europei Occidentale oferit Ucrainei.

Ziaristul Alecu Reniță, deputat în primul Parlament al RM s-a pronunțat pentru susținerea și de către Ucraina a Unirii RM cu România. Odată realizat acest deziderat, Ucraina va avea o frontieră cu un stat membru NATO și UE, ceea ce va spori securitatea acestei țări.

Dl Valentin Dolganiuc, președintele Platformei Reîntregirii Naționale, a prezentat o Declarație a formațiunii pe care o conduce (o publicăm mai jos).

La Masa rotundă a vorbit dr. Anatol Țăranu, membru al AIRM „A. Moșanu”, care a adus argumente convingătoare privind necesitatea reîntregirii naționale românești, dar și despre mentalitatea și poziția a circa 40 % din populația RM care nu cunoaște realitățile din Ucraina.

Dl Sergiu Cataraga a intervenit cu o informație bazată pe dosare din arhivele românești despre rolul militarilor ucraineni în evenimentele anului 1917, ucraineni care au participat la salvat Basarabiei de primejdia bolșevică.

Vedeți în continuare Declarația Platformei Reîntregirii Naționale.

DECLARAȚIA

Platformei Reîntregirii Naționale la patru ani

de la declanșarea războiului barbar al Rusiei împotriva Ucrainei

Acum patru ani, la 24 februarie 2022, la ora 4.00 dimineața, asemenea Germaniei naziste, Rusia imperială și șovină a atacat mișelește Ucraina pașnică, care își dorea un viitor european. Clica criminală de la Kremlin a declanșat războiul de refacere a imperiului rus, fiind sigură de o victorie rapidă și visând la o paradă în Kiev peste o săptămână. Rezistența colectivă și eroismul poporului ucrainean, susținute masiv de solidaritatea euro-atlantică, au spulberat planurile revanșarde de reocupare a națiunilor libere evadate din închisoarea rusească.

     La împlinirea a patru ani de la declanșarea războiului barbar împotriva Ucrainei, Platforma Reîntregirii Naționale își reconfirmă solidaritatea totală cu poporul ucrainean și îndeamnă statele Europei, SUA și Canada să păstreze cu maximă responsabilitate unitatea euro-atlantică – singura garanție reală a securității regionale și continentale în fața planurilor de agresiune ale Federației Ruse.

     Pretinsa „operație militară specială” anunțată de Moscova la 24 februarie 2022 demonstrează, încă o dată, că statele „independente”, desprinse juridic din imperiul răului în anii 1990–1991, nu au fost lăsate să se dezvolte liber și să se integreze în civilizația europeană. Ele au fost influențate, controlate și dominate prin instrumentele Moscovei, iar orice încercare de emancipare a fost înăbușită în sânge: Republica Moldova (1992), Georgia (2008), Ucraina (2014 și 2022).

     Platforma Reîntregirii Naționale atenționează popoarele libere, care nu au cunoscut direct regimul colonial ruso-sovietic și crimele regimurilor de la Kremlin, că este extrem de periculos să creadă că Rusia imperială, șovină și agresoare se poate conforma dreptului internațional. Prea multe dovezi istorice arată că orice tratat semnat de Rusia este, cum recunoștea un țar, „doar un petic de hârtie”. Singurul mecanism real capabil să oprească Rusia de la declanșarea războaielor este un sistem colectiv de securitate și apărare euro-atlantică, în special NATO, cu capacitatea de a descuraja ferm agresiunea.

     În condițiile actuale, când se încearcă – peste capul Ucrainei și al Europei – negocierea unei păci fictive, după modelul criminal Stalin–Hitler, Platforma Reîntregirii Naționale solicită tuturor instituțiilor internaționale și tuturor națiunilor democratice să rămână solidare cu poporul ucrainean, să ia atitudine și să nu permită tandemului Putin–Trump să transforme, într-o afacere imorală și murdară, viața, libertatea și pacea a sute de milioane de europeni.

     Susținem o pace durabilă, nu una falsă, realizată într-un format reprezentativ cu participarea deplină a delegațiilor Ucrainei, Rusiei, SUA, Marii Britanii și Uniunii Europene.

     Platforma Reîntregirii Naționale consideră că restabilirea păcii în regiune și pe continentul european, în contextul elaborării unei noi arhitecturi de securitate, presupune lichidarea focarelor de separatism teritorial, a turbulențelor și instabilităților. Unificarea poporului român va deveni un factor esențial în consolidarea securității, păcii și dezvoltării durabile în regiune și în întreaga Europă.

Platforma Reîntregirii Naționale

Chișinău, 24 februarie 2026

anatol_petrencu@yahoo.com

Ordinea de zi: 1) Activitatea Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu” în ultima săptămână a lunii februarie – martie 2026; 2) Diverse.

Comitetul de Conducere al AIRM „A. Moșanu” a discutat tema expusă în ordinea de zi și a luat următoarele decizii:

1. Marți, 24 februarie, la ora 15.00, va avea loc Masa rotundă consacrată împlinirii a patru ani de la războiul agresiv al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Invitația pentru cei interesați și Programul evenimentului au fost distribuit prin Poșta electronică.

Tot marți, de asemenea la ora 15.00, Ministerul Educației și Cercetării va organiza consultarea publică privind „Concepția disciplinei școlare Istoria Românilor și Universală. Niveluri de studii: primar, gimnazial, liceal”. La dezbateri, din partea Asociației, vor participa Alina Felea, Nadejda Cristea, Adrian Dolghi.

2. Marți, 2 martie, în contextul marcării a 34 de ani de la declanșarea Războiului pentru Apărarea Independenței și Integrității teritoriale a Republicii Moldova, își va desfășura lucrările Conferința națională „Cultura memoriei și recunoștinței: moștenire, prezent, viitor”. În calitate de co-organizator, Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu” va participa cu două comunicări și cu prezența fizică a membrilor ei (Agenda Conferinței a fost trimisă membrilor Asociației).

3. A fost discutată problema definitivării pentru tipar a 4 lucrări didactice, unii din membrii Conducerii AIRM „A. Moșanu” fiind autori ai textelor.

4. A fost luată decizia de a organiza și desfășura ediția a IV-a a Concursului republican de eseuri la istorie pentru elevii din instituțiile de învățământ preuniversitar (clasele a IX-a – a XII-a). Genericul concursului „Experiența istorică a înaintașilor – călăuză de viață pentru urmași”, timpul desfășurării – 25 februarie – 10 aprilie 2026. În curând vom lansa Regulamentul Concursului, subiectele propuse, alte informații utile, referitoare la Concurs.

5. Ca și anii trecuți, AIRM „A. Moșanu” se va implica activ în celebrarea Unirii Basarabiei cu Patria-mamă România (27 martie). Vom participa cu comunicări la Conferința științifică consacrată evenimentului, la lansarea monografiei dlui Iulian Rusanovschi despre lunga în întortocheata cale de ridicare a Monumentului Reginei Maria în centrul Chișinăului (vom reveni cu precizări și detalii).

6. Am discutat organizarea Conferinței științifice consacrate împlinirii a 155 de ani de la nașterea lui Nicolae Iorga (17 iunie 1871). Vom reveni cu informații suplimentare.

7. Am decis: Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu” susține candidatura Lilianei Condraticova, istoric, dr.-hab., la titlul de membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei la Secția de științe sociale, economice, umanistice și arte, profilul științific 612 Etnologie. Au votat – unanim.

anatol_petrencu@yahoo.com

În total au fost prezentate 15 comunicări legate de cercetările recente ale istoricilor din Chișinău, cu subiecte referitoare la epocile modernă și contemporană.

Dr.- hab. Lilia Zabolotnaia a expus comunicarea „Invizibile, dar prezente: femei basarabene și istoria științei europene” (despre contribuția femeilor basarabene în dezvoltarea științei). A urmat prof. univ., dr. hab. Valentin Tomuleț cu expunerea „Burghezia comercială din Basarabia (1831–1865): între realitate istorică și construcție teoretică în lectura lui René Johannet” (o temă teoretică despre categoriile de burghezi care au practicat comerțul în Basarabia).

Un grup de istorici (Gheorghe Negru, Elena Negru, Tudor Sclifos și Angela Barbaiani) au studiat și au prezentat la Conferință tema „Ziarul «Basarabia» (1906-1907): de la «somnul de robie» la deșteptarea conștiinței naționale”

Dl drd Anatolie Povestca a prezentat „Aspecte istoriografice privind opera arhitectului Alexei Șciusev”, iar dr. Adrian Dolghi și dr.-hab. Alina Felea – „Aspecte teoretice, istoriografia și sursele cercetării Organizației de Pionieri din RASS Moldovenească (1924-1940)”. Dl drd Cornel Velnița a vorbit despre „Mihail Pavlov, fondatorul cercetărilor seismologice în RSS  Moldovenească”, iar dl Dorin Șclearuc – despre „Modalități de opoziție artistică în filmul de ficțiune moldovenesc (1957-1970)”.

În colaborare cu dr. Gheorghe Negru, dr.-hab. Elena Negru a expus comunicarea cu tema „Gestionarea crizei identitare: PCM și bătălia pentru controlul narațiunii istorice în RSSM (1987-1989)”. Dna Marina Miron a expus rezultatele „Cercetărilor istorice și educaționale privind predarea limbilor bulgară și găgăuză în școlile din Republica Moldova după 1991”. Dna drd Veronica Conovali a vorbit despre istoria Fabricii de bomboane „Bucuria” din Chișinău (tema comunicării „De la plita cu lemne la utilaj modern: evoluția tehnologică a Fabricii de bomboane «Bucuria»”). În cadrul sesiunii de comunicări dr. Ruslan Șevcenco a prezentat tema „Restructurarea în RSSM: de la totalitarism spre suveranitate și independență”. În încheiere, dna dr.-hab. Liliana Rotaru a vorbit despre specialiștii trimiși în RSS Moldovenească din diverse regiuni ale URSS (tema comunicării „Periferia ca adăpost: biografii „neconforme” și supraviețuire academică în RSSM”).

Două comunicări au fost prezentate în formă scrisă (Dr. Igor Bercu, tema „Politizarea memoriei istorice în spațiul public al Federației Ruse” și dr. Cristina Gherasim, tema „Între imperiu și Europa: itinerarele de călătorie ale nobilimii basarabene (1812–1914)”.

Subsemnatul am prezentat comunicarea „Militarii români văzuți de Statul General (Major) al Armatei ruse (1912)”. Mai jos, în formă rezumativă:

În 1912, colonelul Statului General al Armatei ruse, colonelul Iskrițki a publicat cu parafa „Secret”, în tiraj limitat volumul „Forțele militare ale României (starea de lucruri către 1 ianuar. 1912)”, Sankt-Petersburg, 1912. Un  exemplar al volumului a fost găsit la un buchinist din Chișinău. Regretatul colonel Alexandru Ganenco și istoricul-arhivist Alexandru Moraru au tradus lucrarea în limba română, au realizat un Studiu introductiv și au făcut comentarii la text. În traducere, cartea are titlul „Armata română sub lupa Imperiului rus (1912). Reconstituiri”, Chișinău, 2022.

Scopul propus: studiind această carte, să extragem viziunea ofițerilor de Stat General (major) al Armatei ruse față de militarii români: cum i-au apreciat rușii, ce au văzut ei pozitiv și negativ.

În constatările rușilor, „soldatul român aduce cu sine în cazarmă o nemulțumire ascunsă împotriva boierului-moșier, care de veacuri l-a exploatat, dar conform deprinderii de supunere, înrădăcinate de veacuri, ei [soldații români, a. p.] ușor se supun disciplinei și sunt gata să îndeplinească orbește ordinele șefului, chiar și a celui care are o atitudine brutală. Aceste minunate calități ale soldatului român, care s-au manifestat vădit în timpul înăbușirii răscoalei din anul 1907… (p. 235-236, ediția în limba română). Ofițerii ruși au apreciat pozitiv comportamentul militarilor români care, cu unele excepții, „și-au îndeplinit datoria”, apărând moșierii și guvernul. Ei, ofițerii ruși, au depistat o oarecare discordie între militarii români, bazată pe jignirea amorului propriu la numirile în serviciu, dar au considerat că „sub influența patriotismului general”, aceasta, „fără îndoială, va dispărea” (p. 236).

În continuare, autorul Raportului a constatat că „moralitatea soldatului român reprezintă în sine un material minunat; el este ascultător și ușor poate fi disciplinat” (Ibidem).

În opinia autorului, ostașul român poseda și calități negative, între care: nivelul intelectual redus (procentul gradelor inferioare știutoare de carte nu depășește 30-35 %), iar asta, considera autorul, „face imposibilă formarea lui ca ostaș independent, ce ar corespunde cerințelor timpului” (Ibid.). Tot el scrie că „soldatul român, cu mici excepții, totdeauna simte nevoia de a primi indicații și nu este capabil la acțiuni independente în luptă” (Ibid.).

În privința subofițerilor, rușii au deosebit subofițerii „reangajați” care „se deosebesc prin competență, experiență și capacitatea de a ține în frâu gradele inferioare subordonate lor”, de subofițerii „în termen”, în special, cei din infanterie, care „conform dezvoltării și cunoștințelor lor nu depășesc cu mult pe soldații de rând” (Ibid.).

Aceste și alte aprecieri, date militarilor români, vor determina atitudinea Comandamentului rus față de Armata română, ceva mai târziu, în anii Primului Război Mondial.

Concluzie: chiar dacă opiniile/concluziile ofițerilor ruși nu ne sunt pe plac sau erau eronate, așa au văzut militarii ruși starea de lucruri în Armata română. Nu este cazul să insistăm asupra condițiilor reale ale militarilor ruși, războiul ruso-japonez (1904-1905) fiind o dovadă concludentă în acest sens.

anatol_petrencu@yahoo.com

Am susținut și susțin această formațiune politică pentru că membrii ei împărtășesc idealurile românismului: băștinașii acestor plaiuri sunt români, vorbesc limba română și fac parte din Poporul Român. Asta deosebește fundamental BUN de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).

Printr-un exemplu (dar sunt multe) vă demonstrez deosebirea conceptuală dintre PAS și BUN. În cadrul Forumului Național al Minorităților Etnice (decembrie 2025) liderul formațiunii PAS a publicat un text în care a menționat: „Moldova e bogată prin oamenii ei – moldoveni români, găgăuzi, ruși, ucraineni, bulgari, armeni, rromi, evrei, nemți, beloruși și alte etnii care împart acest pământ și trăiesc împreună în pace”[2]. În primul rând, nu „Moldova” ci „Republica Moldova”. În al doilea rând, și asta este important: din convingere, distinsul om politic chișinăuian a făcut deosebirea între ceea ce dumnealui scrie „moldoveni” și „români”, de parcă „moldovenii” din RM nu sunt etnici români!

Presa l-a prins și i-a cerut explicații: la întrebarea formulată de Alexandru Cozer, liderul PAS a declarat: „Poate nu a fost cea mai elegantă exprimare. În rest, îi asigur pe toți unioniștii, românii, că nu este nici o manifestare împotriva celor ce au sărit în capul meu…”. Explicația corectă este următoarea:  în Republica Moldova locuiesc ROMÂNI. Unii – cei mai conștienți din ei, – recunosc că naționalitea (etnia) lor este ROMÂNI, alții continuă să repete sintagma rusificatorilor staliniști, cum că ar fi „moldoveni”. Altfel spus, și numiții „moldoveni” sunt ROMÂNI! Unioniștii basarabeni nu au nevoie de „asigurări”. Ei au nevoie de o înțelegere clară a problemei identitare a cetățenilor RM și de o promovare a unei politici adecvate în interes național. Am primit în telefon un exemplu de ce înseamnă „moldovean”: un cetățean al RM strigă că el este moldovean și vorbește în limba rusă. Iar cei ce se consideră români, să plece în România! Este unul din rezultatele politicii PAS privind „societatea civică moldovenească”.

În preajma alegerilor parlamentare liderii PAS au rugat cu lacrimi în ochi ca membrii BUN să voteze PAS. În schimb, ei au promis că vor oferi câteva locuri în viitorul Executiv. Și noi am votat PAS! Timpul a trecut, Executivul a fost format și nici un lider BUN nu a fost admis în acest organ. Am fost niște proști. O zicătoare românească zice: „Cel deștept promite, iar cel prost crede”. A fost și cazul nostru.

Noi am contribuit la victoria PAS. Iar ca rezultat, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, profesorii și studenții căreia nu doar că au votat PAS, ci și au agitat pe alții s-o facă la fel (rude, prieteni, cunoscuți etc.) a fost lichidată.

Azi (12 februarie 2026), Parlamentul RM a adoptat în prima lectură modificarea Codului Educației, inclusiv – dreptul de a avea trei mandate consecutiv pentru rectorii care absorb alte instituții de învățământ. Doar trei deputați au spus lucrurilor pe nume, încercând să-i convingă pe cei de la PAS să nu modifice Codul Educației.

Numele lor sunt: dna Ala URSU-ANTOCI[3], dnii Vladimir ODNOSTALCO[4] și Ion CHICU[5]. În fața lor:

Jos pălăria!

În urma votării, 55 de deputați au fost pentru modificarea Codului Educației, 17 au fost împotrivă, 24 nu au votat.

Astfel, groparii Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul au triumfat din nou.

Asta e!

Timpul va arăta care vor fi urmările acestei decizii a PAS.

anatol_petrencu@yahoo.com

12. 02. 2026

„…Cel ce crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă”.

Apostolul Pavel către Corinteni 

Miercuri, 4 februarie 2026, fără dezbateri, fără întrebări și răspunsuri, cu unanimitate de voturi, Consiliul de miniștri al Republicii Moldova (prim-ministru dl Alexandru Munteanu) a aprobat Hotărârea guvernului (HG) nr. 37 cu privire la „reorganizarea” Universității Tehnice a Moldovei prin absorbția Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul. Decizia a fost luată în pofida amplelor pledoarii pentru păstrarea Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, în plin an de învățământ, fără nici un pic de remușcare.

Să recapitulăm:

Pentru păstrarea Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul (în HG ea este numită deja „persoană juridică absorbită”)[1] s-au pronunțat o parte din profesorii fostei Universități de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, un șir de organizații studențești, Primăria municipiului Cahul, consilierii orășenești și raionali. Între susținătorii Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul se numără dl președinte al României (1996-2000) Emil Constantinescu, născut în Tighina, pe timpul mandatului căruia a fost întemeiată Universitătea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul. Dl Emil Constantinescu amintește despre realizarea unui angajament luat în cadrul Trilateralei România-Republica Moldova-Ucraina și instituționalizat împreună cu președinții Petru Lucinschi și Leonid Kucima (iulie 1997). Și continuă: „Acest angajament strategic trilateral, salutat imediat de vicepreședintele SUA Al Gore și de liderii Uniunii Europene viza asigurarea unei zone de securitate și stabilitate, consolidarea unității statale și a suveranității Republicii Moldova, susținerea culturală și umanitară a comunităților românești, prin respectarea standardelor europene în materie, cooperarea transfrontalieră, sprijinirea conectării Republicii Moldova și Ucrainei la diferite forme de cooperare din Europa Centrală și de Sud-Est”[2]. Este importantă avertizarea dlui Emil Constantinescu: „Desființarea Universității din Cahul nu este o problemă unilaterală, ea este a tuturor celor implicați: forurile de conducere a instituției, autoritățile de resort din învățământul superior, studenți, profesori, alumni (absolvenți ai universității, a. p.), organizații neguvernamentale și cetățeni. Ea implică responsabilitatea partenerilor statali, întrucât are la bază angajamente internaționale bi- și trilaterale, asumate în 1997 de președintele României, Republicii Moldova și Ucrainei, în cadrul colaborării euroregionale la Dunărea de Jos, consultările reciproce fiind esențiale”[3].

Ex-președintele României a trecut în revistă alte câteva angajamente asumate și de Republica Moldova (vedeți textul citat). Emil Constantinescu s-a alăturat poziției prezentate public de președintele Academiei Române, academician Ioan-Aurel Pop, de păstrare a Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul.

E. Constantinescu a susținut poziția corectă, exprimată de Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei, de dl rector al Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda, de dl Antonie Popescu, consilier de stat pentru românii de pretutindeni.

În pofida acestor și multor altor pledoarii pentru păstrarea și dezvoltarea Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, conducerea de la Chișinău a demonstrat că înțelege democrația în felul ei: „să-i tolerăm să vorbească, iar noi ne facem treaba noastră”.

Recent s-au împlinit 100 de zile de la investirea în funcție a cabinetului de miniștri, condus de Alexandru Munteanu. O sută de zile este un termen în care noua conducere a statului își exprimă programul de guvernare și căile de implementare a lui. La scurgerea acestui interval de timp mai mulți oameni politici (deputați în Parlamentul Republicii Moldova), comentatori/observatori politici, oameni de creație, inclusiv dl Anatol Durbală în superba dumnealui „Oră de ras”, au căutat dovezi de activitate (bineînțeles – pozitivă!). Dar nu au reușit să găsească nimic.

În schimb, în pofida tuturor angajamentelor asumate față de România, de Ucraina, dar în primul rând – față de propriei cetățeni ai Republicii Moldova,  Guvernul de la Chișinău a lichidat  Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, transformând-o în „persoană juridică absorbită”.

BRAVOS GUVERN!

PS. În sinea mea credeam că dl prim  ministru Alexandru Munteanu, om cu scaun la cap și experiență de viață, neangajat politic, îi va îndemna pe miniștrii dumnealui mai tineri să nu se grăbească, să asculte ce zic apărătorii păstrării Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul. Cu regret, nu a fost să fie! Păcat, mare păcat!

(va continua)

anatol_petrencu@yahoo.com

Al 47-lea președinte al SUA a promis ajutor poporului iranian în lupta acestuia cu tirania Marelui Ayatollah, încurajându-i, de fapt, dar nu s-a ținut de cuvânt; în rezultat mii de oameni au fost uciși.

În mod oarecum ciudat, Donald Trump dorește să anexeze Groenlanda, teritoriul al Danemarcei, ca și SUA – stat-membru fondator al NATO, fapt ce a bulversat Europa. Motivul invocat este „asigurarea” securității SUA. Exact așa spun și putiniștii: fiind membră a NATO, Ucraina, chipurile, ar „amenință securitatea FR”. Ca și V. Putin D. Trump nu mai respectă tratatele internaționale și dreptul popoarelor la libera lor dezvoltare, la suveranitate și independență. Nu mai există respect pentru dorința de libertate a popoarelor, susținerea lor din partea SUA (așa cum era ceva mai devreme). Astăzi cine are putere, acela dictează.

În această perioadă destul de complicată, la 19 ianuarie, au început ședințele Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveția). Pe data de 22 ianuarie, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a rostit un discurs de circa 25 de minute, în care lucrurile au fost spuse cu numele lor (în cele ce urmează vom expune aproape stenografic discursul președintelui Volodimir Zelenski).   

Președintele Ucainei le-a amintit celor din sală filmul american „Ziua Marmotei” cu Bill Murray și Andie MacDowell în rolurile principale și a spus că nimeni nu ar vrea să trăiască așa cum e arătat în film, când una și aceeași se repetă zile întregi[1].

Cu toate acestea, – a spus V. Zelenski, – „chiar în prezent, noi anume așa și trăim”. Și a continuat: „Literalmente anul trecut, aici, în Davos, am încheiat discursul meu cu cuvintele «Europa trebuie să știe cum să se apere»; a trecut un an și nimic nu s-a schimbat”. Fiecare an, – spune V. Zelenski, – aduce Europei și Lumii ceva nou. Acum atenția este concentrată asupra Groenlandei și acest lucru este firesc, zice V. Zelenski, și continuă: „Mulți lideri nu știu pur și simplu ce să facă în acest caz. Avem senzația că toți pur și simplu așteaptă când atenția Americii față de această chestiune va slăbi. Toți speră că această situație va dispărea de la sine. Dar ce se va întâmpla, dacă problema nu se va stinge de la sine?”

În continuare, V. Zelenski s-a referit la Iran, unde protestele antiguvernamentale de la sfârșitul anului trecut (2025) au fost înecate în sânge. Revendicările iranienilor au coincis cu Crăciunul, Anul nou – sezonul sărbătorilor de iarnă. Iar când oamenii politici europeni s-au întors la lucru și au început să formuleze punctul lor de vedere referitor la evenimentele din Iran, Ayatollahul reușise să omoare mii de oameni[2]. V. Zelenski: „În condițiile în care regimul [din Iran, a. p.] va supraviețui, el va trimite un semnal clar celor care intimidează popoarele lumii: omoară suficient de mulți oameni și vei rămâne la putere. Cine în Europa are nevoie de acest semnal? Cu toate acestea, Europa n-a fost capabilă cel puțin să formuleze propriul ei răspuns la cele întâmplate [în Iran, a. p.]”.

V. Zelenski s-a referit la cazul președintelui Venezuelei Nicolás Maduro, răpit de trupele speciale ale SUA, care va fi adus în fața instanțelor de judecată. „În schimb Putin, – spune președintele Ucrainei, – nu a fost adus în fața instanței de judecată. Iată deja al patrulea an se desfășoară cel mai mare război în Europa (după cel de-al Doilea Război Mondial), iar persoana care l-a declanșat se află în libertate. Și nu doar că se află în libertate; el luptă pentru activele lui „înghețate” [conturi bancare, a. p.] din Europa și, – știți, – el deseori are câștig de cauză. Anume Putin încearcă să decidă în ce mod să fie utilizate activele „înghețate” ale Rusiei, și nu decid cei care pot să-l pedepsească pentru acest război”. V. Zelenski a mulțumit liderilor europeni pentru ajutorul acordat Ucrainei, dar accentuează: „Însă atunci când a sosit timpul folosirii acestor active împotriva agresiunii ruse – inițiativa a fost blocată. Lui Putin i-a reușit să oprească Europa în acest caz”.

Următorul subiect, abordat de V. Zelenski, a fost lipsa totală a progresului în privința Tribunalului Internațional Penal (TIP), referitor la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. În pofida Acordului încheiat, al multiplelor întâlniri, totuși, – spune V. Zelenski, – [TIP] „nu are o clădire, nu au fost angajați experții”; dacă toate acestea ar fi fost, atunci „s-ar fi desfășurat o muncă reală. Ce nu ne ajunge, timp sau voință politică?”[3].

Un alt aspect, abordat de V. Zelenski, a fost cel al garanțiilor de securitate pentru Ucraina [dar și pentru Europa; Ucraina este Europa, a. p.]. Președintele ucrainean a mulțumit partenerilor pentru ofertele propuse Ucrainei privind securitatea țării: după încheierea armistițiului cu Rusia, pe teritoriul Ucrainei va fi trimis un contingent de militari din unele state ale Europei de vest (deocamdată este vorba de Marea Britanie și Franța), vor fi patrulări comune, drapele statelor respectiva vor fâlfâi pe pământul ucrainean; V. Zelenski a mulțumit statelor-membre ale Coaliției celor Hotărâți, pe care președintele ucrainean o vede ca pe o Coaliție în acțiune. Toți au o poziție pozitivă. Însă este un „dar”: totul va funcționa cu condiția obținerii garanției de securitate din parte președintelui Trump. Concluzia trasă de V. Zelenski: „Nici un fel de garanții de securitate nu funcționează fără SUA”.

După care V. Zelenski pune problema cardinală: „Toate cele de mai sus se referă la perioada de după încetarea războiului de către FR; dar ce putem spune despre însăși încheierea războiului? Cum poate fi realizată această problemă?”

Președintele V. Zelenski: „De ce oare președintele Trump poate opri petroliere ale flotei din umbră [rusești, a. p.], poate confisca petrolul, Europa, însă, nu poate? Petrolul rusesc este furnizat direct la malurile Europei; acest petrol finanțează războiul împotriva Ucrainei; acest petrol ajută la destabilizarea Europei. Este necesară oprirea [furnizarea, a. p.] petrolului rusesc, confiscarea și vânzarea lui în interesul Europei. De ce oare nu? Dacă Putin nu va avea bani, atunci în Europa nu va fi război; dacă Europa va avea bani, ea își va putea apăra popoarele. Acum, însă, aceste petroliere câștigă bani pentru Putin, ceea ce înseamnă că Rusia continua să promoveze agenda ei toxică”[4].

În continuare, V. Zelenski s-a referit la o veche problemă, ridicată în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, și anume: constituirea unor forțe militare europene comune. Președintele ucrainean spune că a mai pus această problemă, deja în contextul războiului agresiv al FR împotriva Ucrainei: Europa are nevoie de forțe militare unite, forțe care în realitate vor putea apăra Europa. În prezent, în Europa există un crez: dacă primejdia va sosi, atunci NATO o va apăra. V. Zelenski atrage atenția: în realitate nimeni nu a văzut cum funcționează Alianța [Nord-Atlantică, a. p.] în realitate. Dacă Putin va decide să cotropească Lituania sau să lovească Polonia, cine va fi responsabil? [de apărarea acestor țări, a. p.] – întreabă președintele ucrainean. Și continuă: „astăzi NATO există datorită credinței – credinței că SUA se vor implica, că nu vor rămâne de o parte, și că vor acorda ajutor. Dar ce se va întâmpla, dacă acest ajutor nu va veni?”.

V. Zelenski a constatat: sunt lideri europeni care încearcă să se apropie de D. Trump, alți conducători de state așteaptă, sperând că problema va dispare de la sine, cei de-ai treilea au început să acționeze – să investească în producția de armament. E important: atâta timp cât SUA nu au exercitat o presiune asupra Europei, majoritatea statelor europene nici nu a încercat să asigure 5 % din PIB pentru apărare. V. Zelenski: „Este cifra minimală pentru asigurarea securității Europei. Europa trebuie să știe cum să se apere și dacă Dvs. trimiteți în Groenlanda 30 sau 40 de militari, atunci apare întrebarea: care este rostul? Ce semnal trimiteți Dvs.? Ce semnal îi trimiteți lui Putin? Ce semnal trimiteți Chinei? Dar cel mai important: ce semnal trimiteți Danemarcei, cel mai apropiat aliat al Dvs.?”

Președintele ucrainean a declarat: „Atunci când navele rusești circulă liber în jurul Groenlandei, Ucraina poate acorda ajutor, noi avem experiență, avem armament pentru ca nici una din aceste nave să nu rămână la suprafața apei. Aceste nave pot fi scufundate la hotarele Groenlandei în același mod ca și la țărmurile Crimeii… Pentru noi marea nu este linia întâi de apărare, astfel noi putem să acționăm [la țărmurile Groenlandei, a. p.]…” Și, pentru a câta oară, – V. Zelenski regretă că Ucraina nu este admisă și nu este membră a Blocului Nord-Atlantic.

În continuare V. Zelenski revine la situația din Iran și constată că liderii europeni nu discută acest subiect, nu trec de partea poporului iranian și a democrației. „Atunci când Dvs. refuzați să ajutați poporul care luptă pentru democrație, urmările vor fi întotdeauna negative. Să luăm, de ex., Belarus, anul 2020. Este un exemplu grăitor. Nimeni nu a ajutat poporul Bielorusiei. În prezent rachetele rusești «Oreșnik» sunt dislocate în Belarus – în zona de accesibilitate a majorității capitalelor europene. Aceasta nu s-ar fi întâmplat în condițiile victoriei poporului belarus în anul 2020”. V. Zelenski a continuat: Ucraina nu o singură dată le-a vorbit partenerilor europeni despre rachetele rusești, staționate în Belarus, care „nu sunt un decor”. Și despre petrolul rusesc: este bine că statele vest-europene au impus sancțiuni; în pofida acestui fapt, însă, petrolul continuă să ajungă în vestul Europei, companiile petroliere continuă să finanțeze mașina de război a lui Putin.

V. Zelenski a vorbit despre forțele distructive din interiorul Europei: există pe bani europeni, însă vând interesele Europei. Linia care desparte Rusia de Ucraina și de Europa în ansamblu, – spune V. Zelenski, -  este: Rusia luptă pentru deprecierea oamenilor; Rusia ar vrea ca dictatorii să poată nimici pe cine doresc ei; aceștia [dictatorii, a. p.]ar trebui să piardă puterea, nu să o obțină. Președintele ucrainean spune că Rusia continuă să producă rachete balistice și de croazieră, utilizând piesele necesare din alte state, inclusiv din Europa de Vest.

Președintele ucrainean regretă că Europa se prezintă ca un conglomerat de state (de puteri) medii și mici; în loc să apere libertatea și să ia asupra sa rolul de conducere, în mod special în condițiile în care atenția SUA trece [asupra altor regiuni ale Pământului, a. p.], „Europa se înfățișează pierdută și doar încearcă să-l convingă pe președintele SUA ca acesta să-și schimbe punctul de vedere”. Dar, – continuă V. Zelenski, – președintele SUA nu se va schimba, el este așa cum este; el afirmă că iubește Europa, însă el nu va asculta Europa așa cum se prezintă ea astăzi. Actualmente, tot mai accentuat, Europa este geografie și tradiții, dar „nu o putere politică reală”. Europa trebuie să poată să se apere singură, să nu aștepte că va fi apărată de altcineva. „Este important să schimbăm ordinea mondială, iar acesta nu poate fi construită pe cuvinte, este nevoie de acțiuni”.

Spre sfârșitul discursului, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a afirmat: „Europa poate și trebuie să devină o putere globală, nu o putere care reacționează târziu, ci o putere care determină viitorul și asta îi va ajuta pe toți, [va ajuta] întreaga lume, de la Orientul apropiat la alte regiuni; asta va ajuta Europei însăși, pentru că provocările de astăzi sunt sfidări [la adresa, a. p.] modului de viață european, unde cel mai important este omul, este poporul. Europa poate ajuta la construirea unei lumi mai bune și Europa trebuie să construiască o lume mai bună, în care nu vor fi războaie. „Ucraina, – spune V. Zelenski, – este gata să ofere orice ajutor Europei… Noi suntem pregătiți să fim parte a Europei, care va avea o pondere reală (autentică), va fi puternică… Atunci când Ucraina va fi cu voi, nimeni nu-și va permite să șteargă picioarele de voi și veți avea posibilitatea să acționați la timp. Astfel, se va încheia «ziua marmotei» .

Slavă Ucrainei!”

După încheierea discursului, oamenii prezenți în sală, s-au ridicat de pe scaune și l-au aplaudat îndelung pe președintele V. Zelenski.

Ce ar fi de spus în încheiere?

De peste 1 438 de zile (la 31 ianuarie 2026), Forțele Militare ale Ucrainei, poporul ucrainean, în frunte cu președintele Volodimir Zelenski rezistă în fața agresorului rus, care posedă un potențial economic uriaș, rezerve umane de milioane de oameni, care beneficiază de ajutor din partea unor regimuri asemănătoare celui moscovit (Coreea de Nord, China, Iran, Belarus etc.). Ucraina este parte componentă a Europei. Ucraina este un stat democratic, afiliat valorilor europene. Ca și Republica Moldova, Ucraina dorește să devină parte a UE.

Anul 2025 a venit cu surprize neplăcute, de acolo, de unde nu ne-am așteptat: din partea SUA, care au fost apărătoare ale dreptății, libertăților democratice, valorilor general-umane. Iată că SUA nu recunosc nu doar frontierele acceptate internațional, nu mai respectă tratatele  bi- și multilaterale; SUA nu au condamnat agresiunea  FR împotriva Ucrainei, nu au ajutat eficace victima agresiunii (Ucraina), iar președintele SUA Donald Trump s-a întâlnit personal cu criminalul Putin. Închipuiți-vă, că în anii celui de-al Doilea Război Mondial președintele SUA Franklin Delano Roosevelt s-ar fi întâlnit cu Adolf Hitler, i-ar fi întins un covor roșu de la avion la limuzina prezidențială… Așa ceva este de neînchipuit.

Ceea ce se întâmplă astăzi în lume nu sunt niște mișcări de decor; nu – schimbările sunt fundamentale. SUA nu doar că nu susțin Europa, ci și au înaintat pretenții teritoriale față de Danemarca, altfel spus –  față de Europa! Iar Europa, UE, în primul rând, s-a dovedit a fi luată prin surprindere, fără a avea o poziție clară, unanimă.

În acest context, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a înaintat propunerea concretă de a întări coeziunea statelor-membre UE, de a transforma Europa într-un centru de putere nu doar economic și demografic, ci și politic, militar, științific etc.

Nu este vorba doar de președintele D. Trump, ci de întreaga conducere actuală a SUA, care, – iată, – s-a dovedit a fi anti-europeană, cu promovarea politicii bazate pe „tranzacții”, de fapt – pe dictat și bunul-plac. Iată de ce chemarea lui V. Zelenski la unitatea europeană, bazată pe recunoașterea și respectarea cu strictețe a valorii supreme – omul, pe principii democratice, prosperitate, securitate personală și națională, este mai mult decât binevenită. UE trebuie să-și întărească fundamental capacitatea de apărare a țărilor-membre, iar Forțele Militare ale Ucrainei ar fi pilonul de bază. V. Zelenski dorește ca UE să fie un centru mondial de putere economică, financiară, dar și politică și militară. În situația în care SUA nu mai sunt un partener de nădejde, Europa unită și puternică va conlucra cu alte centre de putere sau zone geografice care sunt previzibile. Asta pentru că banilor le place liniștea și siguranța; nu poți investi în zone supuse riscurilor de tot felul.

Viziunile președintelui V. Zelenski sunt absolut corecte, ele au fost deja susținute de unii lideri europeni, sunt și – sperăm, – vor fi sprijinite de toate statele europene.

Prin urmare, – Volodimir Zelenski este un lider real al Europei re-înnoite.

SLAVĂ UCRAINEI!

anatol_petrencu@yahoo.com

Cred: problema există. Chiar dacă lumea citește tot mai mult la ecranele computerelor, cărțile pe suport de hârtie apar, sunt tipărite, vândute/cumpărate, adunate, lecturate. Cărțile pe suport de hârtie constituie o valoare de patrimoniu național.

Consider: nu este corectă poziția – dacă un timp oarecare, o carte nu este citită, ea trebuie aruncată la maculatură. Dimpotrivă, cred, un exemplar de orice carte trebuie păstrat, indiferent de cine și în ce timp a scris-o / publicat-o. Cărțile din anii Puterii sovietice se încadrează în acest segment. Cărțile reflectă istoria noastră, formarea și depășirea sau – dimpotrivă, – conservarea modului nostru de gândire.

Aceeași situație cu criza spațiilor pentru documentele de arhive: zeci, sute de ani, spațiile pentru documentele de arhive, la noi, în Republica Moldova, nu au fost extinse.

Recent am fost într-o vizită de documentare în Polonia. La întâlnirea cu reprezentanții Ministerului Culturii am întrebat: ei, polonezii, cum au soluționat problema. Răspunsul primit a fost: în afara Varșoviei, a fost ridicată o clădire spațioasă, un depozit, unde se concentrează toate publicațiile. De ce nu am lua exemplul polonezilor?

Cine din istoricii noștri au făcut studii la Moscova știu de orașul Himki – o localitate-satelit al capitalei ruse. Acolo rușii au (aveau) construite mai multe clădiri-depozite pentru presa din toată lumea. Am lucrat acolo. Am găsit ziare publicate în România, nu doar cele centrale, ci și orășenești, județene etc.

Deci, există exemple de atitudine serioasă față de munca intelectualilor, față de păstrarea memoriei, a istoriei. De ce să nu luăm aceste pilde?

Propun: Guvernul R. Moldova să atragă atenția asupra acestei probleme. Dacă va considera că există o astfel de problemă (sunt convins că DA, există!), atunci să treacă la soluționarea ei: ori să planifice construirea unui mega-depozit în afara capitalei cu toate cele necesare păstrării cărților și dosarelor (altor piese de patrimoniu), ori să valorifice, cu concursul specialiștilor noștri, clădirile părăsite din Chișinău. Cu angajați, bineînțeles.

Anatol Petrencu, istoric

PS. Și în Literatura și Arta, 2026, 22 ianuarie