Stimaţi cititori,

Recent profesorul Valeriu Dulgheru a scos de sub tipar monografia „Istoria Republicii Moldova”[1], pe care am onoarea s-o prefaţez. Avem în faţă o carte interesantă şi utilă, referitoare la istoria contemporană a basarabenilor.

Îndemn cititorii blogului să caute şi să citească acest studiu. În ceea ce mă priveşte, public mai jos Prefaţa, înserată în volumul amintit.

PREFAŢĂ

Semnatarul acestei monografii, prof. univ., dr. hab. în ştiinţe tehnice Valeriu Dulgheru este un binecunoscut creator de invenţii şi studii în domeniul tehnic. Totodată, dl Valeriu Dulgheru este cunoscut publicului larg cititor datorită comentariilor politice, privitoare la Republica Moldova, publicate, în special, în săptămânalul „Literatura şi Arta”. De asemenea, Domnia sa este autorul a 13 volume, întitulate „Basarabie răstignită”[2], precum şi a monografiei „Istoria integrală a Basarabiei”, apărută recent de sub tipar[3].

În acest volum, întitulat „Istoria Republicii Moldova”, profesorul Valeriu Dulgheru a examinat un amplu complex de probleme, referitoare la istoria relativ recentă a românilor din spaţiului Pruto-nistrean (Basarabia), răpit de URSS în iunie 1940. Autorul monografiei expune succint preistoria acestei anexiuni teritoriale: crearea pe teritoriul Ucrainei, în 1924, a numitei RASSM cu centrul la Balta, apoi – la Tiraspol, – cap de pod pentru cotropirea Basarabiei, comunizarea României şi sovietizarea Balcanilor. Materializarea poftelor expansioniste sovietice a avut loc după ce regimurile totalitare comunist şi nazist au semnat un Tratat de neagresiune, însoţit de un Protocol adiţional secret, în care au fost stabilite zonele de interese în estul Europei (23 august 1939) şi după ce Franţa a fost învinsă de Germania (22 iunie 1940): la 26 iunie 1940, Kremlinul a înaintat un Ultimatum prin care cerea României cedarea Basarabiei şi nordului Bucovinei. Autorul examinează actul de acaparare a teritoriilor româneşti de către URSS (28 iunie 1940) şi procesul de constituire a organelor puterii sovietice. Un loc deosebit în analiza subiectului îl ocupă prezentarea succintă a crimelor, comise de sovietici, în perioada primei ocupaţii a Basarabiei (RSSM), precum şi drama primului val de deportare a basarabenilor (12 spre 13 iunie 1941). A urmat prezentarea succintă a implicării României în operaţiuni militare, alături de Germania şi aliatele acesteia, pentru eliberarea pământurilor străbune, răpite de URSS în iunie 1940, şi administrarea acestora, precum şi a Transnistriei în anii 1941-1944.

Profesorul Valeriu Dulgheru a consacrat un amplu capitol (Partea I-a, cap. III) examinării şi expunerii politicii, promovate de Kremlin în anii celei de-a Doua ocupaţii sovietice a Basarabiei, 1944-1991. Un subiect deosebit de dramatic pentru basarabeni, care a fost expus de autor în mod obiectiv, dar şi cu compasiune faţă de sutele de mii de victime nevinovate, a fost Foametea provocată de regimul comunist în anii 1946-1947. Pe baza documentelor publicate, a memoriilor persoanelor, ce au supravieţuit Gulagul, datelor statistice etc., profesorul V. Dulgheru analizează politica represivă sovietică faţă de poporul dezarmat al RSSM, inclusiv cele două „valuri” de deportări postbelice, din 5 spre 6 iulie 1949 şi 31 martie – 1 aprilie 1951. Profesorul V. Dulgheru consideră, şi pe bună dreptate, că a mai existat un „al patrulea val de deportări a basarabenilor”, încadrat în anii 1956-1991, adică atunci când, prin diverse metode economice, propagandistice, administrative etc., conducerea URSS atrăgea tinerii şi tinerele din RSSM în regiunile interne ale Federaţiei Ruse, fie la construcţia diferitor obiective economice industriale, fie în Kazahstan la desțelenirea pământurilor de acolo etc. Şi toate acestea cu un scop bine formulat de conducerea URSS: deznaţionalizarea populaţiei băştinaşe din RSSM şi formarea „omului nou” („Homo sovieticus”) – persoană, vorbitoare doar de limba rusă, care nu-şi cunoştea istoria, limba maternă (română), tradiţiile, obiceiurile, credinţa strămoşilor. Autorul demonstrează cu argumente convingătoare, că basarabenii nu au rămas pasivi în faţa ocupantului sovietic, ci au opus rezistenţă, în multe cazuri – activă, în alte cazuri – pasivă, deseori cu riscul de a fi întemniţaţi, trimişi în Siberia sau chiar împuşcaţi.

În momentele de grea cumpănă pentru basarabeni (deportări, înfometare, subjugare economică, politică, ideologică etc.), alături de oameni cu demnitate, integri, buni gospodari şi buni patrioţi, au fost mereu şi persoane care au colaborat cu ocupantul sovietic: au denunţat pe aşa numiţii „chiaburi”, au alcătuit listele oamenilor pentru deportare, au făcut voluntariat în nopţile deportărilor (1941, 1947, 1951) etc. Este un subiect deosebit de important, abordat de domnul Valeriu Dulgheru în această carte: problema colaboraţioniştilor (de foarte, foarte multe ori, întotdeauna pe bună dreptate, autorul îi numeşte „cozi de topor”). De ce să nu recunoaştem deschis: colaboraţionismul basarabeano-sovietic este, cel puţin, deocamdată, un subiect trecut cu vederea de istoricii din România, inclusiv, de cei din Republica Moldova). Specialiştii ştiu: problema condamnării colaboraţionismului franco-german (Statul Francez de la Vichi şi Germania nazistă) a fost rezolvată în Franţa după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial – colaboraţionismul a fost condamnat, colaboraţioniştii (colaboraţionistele) au fost, de asemenea, condamnaţi (-te). Colaboraţionismul este înţeles ca o colaborare benevolă, conştientă, premeditată a unor persoane cu duşmanul ţării şi poporului, din care ei, colaboraţioniştii, fac parte, [colaborare] cu scopul de a trage foloase din situaţiile create. Activiştii comunişti şi comsomolişti din satele şi centrele raionale ale RSSM, diverşi secretari de primării, brigadieri, şefi de cluburi etc., care în mod premeditat au colaborat cu militarii sovietici, trimişi să ridice noaptea oamenii pentru a-i deporta, apoi, tot aceşti tipi, care au intrat primii în gospodăriile oamenilor ridicaţi, însuşindu-şi bunuri materiale (înainte de a face inventarierea averii de către comisii), nu sunt oare persoane ce se încadrează perfect în noţiunea de „colaboraţionist”? Da, aceste persoane, atât de mult urâte de supravieţuitorii Gulagului, pot fi încadraţi în noţiunea „colaboraţionist”. Ca şi în celelalte republici unionale (URSS), în R. Moldova au fost aprobate legi care au reabilitat victimele regimului totalitar comunist. Dar între legislaţiile de reabilitare există deosebiri cardinale. În Statele Baltice, de exemplu, victimele represiunilor comuniste, inclusiv – deportaţii, au fost reabilitaţi, repuşi în drepturi cetăţeneşti etc., spre deosebire de R. Moldova, însă, prin aceleaşi legi de reabilitare, legiuitorii din Statele Baltice i-au condamnat pe cei, ce au colaborat cu ocupantul sovietic. Lucru care la noi nu s-a făcut.

Aşa cum arată autorul, în perioada celei de-a doua ocupaţii sovietice (1944-1991), Moscova a căutat să industrializeze RSSM, construind diverse fabrici, uzine, combinate, toate acestea fiind încadrate în sistemul unic economic al URSS. Totuşi, aşa cum demonstrează domnul profesor, majoritatea obiectivelor economice ale RSSM au fost ridicate în raioanele din stânga ale Republicii, iar cadrele de conducere şi specialiştii principali ai acestor unităţi economice erau trimise din Rusia sau Ucraina, aici asigurându-li-se condiţiile prielnice de trai şi muncă. În opinia autorului, industrializarea sovietică a RSSM a avut scopul deznaţionalizării, în continuare, a românilor basarabeni şi transnistreni. Totodată, Kremlinul a avut grijă să pregătească cadre calificate din sânul populaţiei băştinaşe, astfel, fiind deschise instituţii de educaţie şi de cercetare. Profesorul V. Dulgheru a abordat un şir de probleme foarte importante şi puţin cunoscute publicului cititor: problema Basarabiei, discutată pe parcursul existenţei regimurilor comuniste în România şi URSS, politica lingvistică în RSSM şi altele. 

Cea de-a doua parte a cărţii este întitulată „Istoria modernă a Republicii Moldova (1991-2017)”. Aici autorul monografiei a abordat o gamă amplă de subiecte, de mare interes public, deseori formulând întrebări, care îşi vor găsi răspunsul în viitor. Primul subiect, examinat de dl profesor, este cel legat de redeşteptarea naţională a românilor basarabeni, începută în anii 90 ai secolului trecut. Autorul a depistat germenii redeşteptării naţionale, a arătat paginile de glorie ale Mişcării de Eliberare Naţională (MEN), soldate cu proclamarea Suveranităţii şi Independenţei de Stat a Republicii Moldova faţă de URSS, precum şi declinul MEN după 1992. Una din problemele, abordate meticulos de către autorul cărţii, este cea a luptei pentru recunoaşterea oficială a denumirii corecte a limbii literare, vorbite de băştinaşi – limba română, scrisă în grafia latină. Autorul cărţii expune situaţia limbii române din R. Moldova după aprobarea Legislaţiei lingvistice, o situaţie destul de complicată şi dezavantajată în continuare.

Un subiect deosebit de sensibil, abordat de profesorul Valeriu Dulgheru, este cel legat de separatismul pro-rusesc tiraspolean. În acest capitol (partea a doua, cap. IV) autorul a expus convingător actele politice (declaraţiile de formare a anumitor pseudo-state, făcute de unii demnitari de la Kremlin), care au pregătit separatismul tiraspolean (alături de cel al găgăuzilor), a descris condiţiile istorice de constituire a aşa-numitei „Republici moldoveneşti transnistrene” (deşi traducerea din rusă nu este corectă, „pridnestrovskaia” însemnând din „preajma Nistrului”). Profesorul V. Dulgheru a demonstrat convingător caracterul agresiv al războiului, declanşat de Federaţia Rusă împotriva R. Moldova în anul 1992, soldat cu numeroase victime şi cu întemeierea unui pseudo-stat, susţinut totalmente de Kremlin şi care se prezintă astăzi ca o enclavă controlată de Moscova. În câteva rânduri, autorul cărţii a înaintat propuneri, referitoare la soluţionarea conflictului transnistrean. Vom sublinia doar atât: frontierele R. Moldova sunt cele moştenite de la URSS. Ele sunt recunoscute de comunitatea internaţională, inclusiv de Federaţia Rusă. Perspectivele R. Moldova de integrare în Uniunea Europeană sau de Reîntregire a Neamului nostru Românesc trebuie să ţină cont de faptul că raioanele din stânga Nistrului sunt ale Republicii Moldova, raioane, pe care Chişinăul, deocamdată, nu le controlează, dar de care nu se poate dezice. Autorul monografiei a ridicat o serie de alte chestiuni, strâns legate de problema separatiştilor ruşi şi politica acestora pe teritoriile deocamdată necontrolate de Chişinăul oficial. Este vorba de situaţia liceelor cu predarea în limba română din zona separatistă, de propunerile de „federalizare” ale R. Moldova, total dezavantajate Chişinăului etc.

Capitolul cinci al monografiei prezentate a fost consacrat evoluţiei sistemului democratic în Republica Moldova. Dl V. Dulgheru a expus istoria apariţiei, activităţii şi, – în anumite cazuri –, a dispariţiei partidelor politice din Republica Moldova. Autorul examinează programe ale formaţiunilor politice, declaraţii pentru presă, făcute de anumiţi lideri politici etc.

Tot atât de interesant şi captivant este următorul capitol al monografiei, în care dl profesor V. Dulgheru expune o cronică lărgită, extinsă, a vieţii politice din R. Moldova, de la proclamarea Independenţei de Stat până în 2017. Autorul a folosit din plin materialele publicate sistematic de dumnealui, săptămână după săptămână, în presa periodică de la Chişinău. Au fost analizate guvernările de la Chişinău, programele, declaraţiile liderilor politici, realizările, dar şi eşecurile acestora. În sfârşit, în ultimul capitol, întitulat „Basarabie, încotro?”, profesorul Valeriu Dulgheru examinează recentele acţiuni unioniste din R. Moldova, constituirea şi activitatea ONG „Sfatul Ţării-2”, alte subiecte de mare interes pentru viitorul acestei „aşchii de pământ” românesc.

Stilul ştiinţifico-publicistic i-a permis autorului să-şi expună mai liber atitudinea faţă de actorii politici din R. Moldova sau faţă de cei din afara frontierelor acesteia. În unele cazuri autorul monografiei a folosit cuvinte sau fraze dure („căpcăunii din Kremlin”, de exemplu, cu referire la conducerea URSS, „cozi de topor”, pentru unui actori politici de la Chişinău, vânduţi intereselor străine Neamului din care fac parte, etc.). Dar cum altfel? În comparaţie cu crimele odioase, comise de conducerea URSS şi RSSM faţă de locuitorii acestei ţări, în comparaţie cu trădările permanente ale interesului naţional, comise de unii oameni politici din R. Moldova, aceste cuvinte sau fraze sunt cu totul inofensive.

În încheiere, aduc sincere felicitări autorului monografiei, prof. univ., dr.-hab. Valeriu Dulgheru, pentru această realizare frumoasă şi îndemn cititorii să lectureze atent, cu luare aminte, cartea prezentată.

Prof. univ., dr.-hab. Anatol Petrencu, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România

1 februarie 2018