Stimaţi prieteni, se apropie de sfârşit anul 2016. Câteva gânduri la răscrucea anilor 2016-2017.

1. Igor Dodon: utopia aderării Republicii Moldova la Uniunea Vamală Belarus–Rusia-Kazahstan

Preşedintele Republicii Moldova (RM), dl Igor Dodon, este reprezentantul unei părţi a cetăţenilor RM: al etnicilor ruşi, locuitori şi cetăţeni ai RM, dar care continuă să vorbească doar limba rusă, al găgăuzilor, care l-au votat cu 99,99 %, scor care nu a fost înregistrat nici pe timpul lui Iosif Stalin, şi al moldovenilor (românilor, unii având chiar şi paşapoarte româneşti[1]). Altfel spus, I. Dodon este exponentul acelor cetăţeni ai RM, care consideră că R. Moldova poate şi trebuie să adere la Uniunea Vamală Belarus–Rusia-Kazahstan. Dorinţa ruşilor şi pro-ruşilor din RM este o speranţă deşartă, fantezistă. Cel puţin pe durata mandatului lui Igor Dodon. Asta pentru că RM nu are frontieră comună cu una din ţările membre ale Uniunii Vamale. În plus, între RM şi statele membre ale Uniunii Vamale (UV) este Ucraina, aflată în stare de război (nedeclarat) cu Federaţia Rusă, un război de apărare a teritoriilor naţionale ale Ucrainei. Dorinţa de aderare a RM la UV, exprimată de I. Dodon, poate fi realizată doar dacă Rusia va anexa teritoriul ucrainean, numit „Novorossia”, adică regiunile de sud ale Ucrainei, inclusiv – regiunea şi oraşul Odesa. Acest scenariu este din alt domeniu, cel al războiului. Asta pentru că Ucraina nu va ceda de bună voie niciodată teritorii ce-i aparţin de drept. Oare la realizarea acestor scenarii visează nou-alesul preşedinte I. Dodon? Continue reading →

Preşedintele Partidului Socialiştilor din R. Moldova (PSRM) Igor Dodon a primit majoritatea voturilor, inclusiv al românilor basarabeni (moldovenilor) pentru promisiunile lui gălăgioase privind recuperarea miliardului de euro, furat din băncile RM. Votanţii lui I. Dodon nu au uitat protestele, organizate de PSRM, în faţa edificiului Parlamentului, proteste ce aveau sloganele „Hoţii la puşcărie!”, „Miliardul înapoi!” etc. Deci, pentru recuperarea miliardului de euro, pentru pedepsirea hoţilor şi pentru anularea deciziei guvernului Filip de a pune pe umerii contribuabililor returnarea miliardului de euro.

Fiind ales, I. Dodon s-a lansat în declaraţii iresponsabile, care vor duce la înrăutăţirea raporturilor bilaterale cu vecinii noştri – Ucraina şi România. Dl Dodon se comportă nu ca un om de stat înţelept, ci ca un adolescent teribilist. Vom aduce exemplul unei declaraţii cu totul deplasate, dar deosebit de periculoase pentru R. Moldova. Este vorba de opinia dlui Dodon cum că Crimeea ar aparţine Rusiei. Citez: „De fapt [Crimeea] e parte a Rusiei, dar [din punct de vedere] juridic [acest fapt] nu e recunoscut de nimeni”[1].

Ţinând cont că „regele este format de camarila de la curte” şi în speranţa că cineva din acea „camarilă” va avea grijă de politica externă a preşedintelui RM Igor Dodon, venim cu câteva explicaţii, referitoare la (uşor zis) disputa ruso-ucraineană, privind apartenenţa de facto a Crimeii. Este vorba de nişte principii elaborate de oamenii politici luminaţi ai Europei şi care [principii] stau la baza relaţiilor internaţionale contemporane. Ar fi excelent, dacă aceste principii ar fi cunoscute şi de liderii politici ai R. Moldova, de Igor Dodon, în primul rând, el fiind preşedinte al acestui stat. Continue reading →

Aşa cum am menţionat în articolul publicat pe blog pe data de 15 octombrie 2016[1], revin asupra textului comunicării, expus în cadrul conferinţei ştiinţifice internaţionale „Revoluţia maghiară din 1956. Ecourile şi impactul ei asupra RSS Moldoveneşti”.

Într-o ediţie academică[2], istoricii sovietici, alături de colegii lor maghiari, au examinat minuţios cauzele şi desfăşurarea Revoluţiei anticomuniste din Ungaria, reprimarea şi urmările acesteia. Noţiunile folosite de istoricii comunişti au reflectat fidel ideologia dominantă. Revoluţia anticomunistă a fost prezentată drept „puci contrarevoluţionar”, activitatea politică a lui  Imre Nagy, studiată minuţios, a fost calificată ca „revizionistă” şi, respectiv – blamată. În opinia autorilor sovietici, puciul anticomunist a fost provocat de comuniştii -„revizionişti” care, sub sloganul destalinizării Ungariei, au lovit „prea dur” în dictatura proletariatului şi partidului comunist ca forţă motrice a societăţii maghiare. În acţiunile lor, „revizioniştii” au fost susţinuţi de elementele contrarevoluţionare, ascunse până atunci, de puterile occidentale şi Biserica Catolică. În opinia istoricilor sovietici, intervenţia militară sovietică a anihilat primejdia restabilirii capitalismului în Ungaria şi ieşirii acesteia din Organizaţia politico-militară a Tratatului de la Varşovia[3].

La începutul anului 1991, la Moscova, a fost scoasă de sub tipar o monografie de sinteză a istoriei Ungariei de la începuturi până la apariţia cărţii[4]. Autorii acestui studiu academic nu au folosit noţiunile utilizate în 1972. Revoluţia maghiară a fost numită „Evenimentele din octombrie-noiembrie 1956”. Autorii cărţii (T.M. Islamov, A.I. Puşkaş şi V.P. Şuşarin) au prezentat evenimentele în ordinea cronologică, au scris că în 1956, în Ungaria, „a avut loc o răscoală” şi că înţelegerea acelor evenimente tragice, de la autor la autor, este diferită. „Este indubitabil, scriu istoricii sovietici, că [revoluţia maghiară] a fost o tragedie, una din cele mai mari tragedii, prin care a trecut Ungaria în secolul al XX-lea”[5]. Continue reading →

La începutul anilor 80 ai secolului trecut, Polonia se confrunta cu o criză economică prelungită. Nemulţumirile populaţiei au fost exprimate de sindicatul „Solidaritatea” în fruntea căruia era Lech Wałęsa. Revendicările juste, înaintate de „Solidaritatea”, iritau conducerea comunistă a Poloniei, cei mai duri dintre ei cerând reprimarea cu forţa a opoziţiei democratice. În octombrie 1981 prim secretar al Partidului Muncitoresc Unit Polonez (PMUP) a fost ales generalul Wojciech Jaruzelski, adept al reprimării cu forţa armelor a protestatarilor. Planul introducerii stării excepţionale în Polonia fusese elaborat ceva mai devreme de conducătorii structurilor de forţă ale Poloniei comuniste. Pe data de 12 decembrie 1981 Wojciech Jaruzelski a anunţat conducerea URSS (Leonid Brejnev) că în noaptea de la 12 spre 13 decembrie, în Polonia, va fi decretată starea de urgenţă. Ceea ce s-a şi întâmplat: puterea politică a ţării a trecut în mâinile Consiliului militar al salvării naţionale (WRON), a început aplicarea Legii marţiale. În decembrie 1981 s-au dat lupte adevărate între forţele armate şi muncitorii de la şantierele de construcţii navale de la Gdansk, de la uzina metalurgică din Cracovia ş. a. Între cei mai dârji protestatari împotriva conducerii comuniste au fost minerii polonezi, care au organizat greve de lungă durată. Continue reading →

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                     Necrolog
Cu profundă tristeţe am aflat că Romulus Rusan nu mai este printre noi.
Alături Ana Blandiana, Romulus Rusan s-a implicat activ în realizarea unui proiect neobişnuit: edificarea Memorialului Victimelor comunismului şi al Rezistenței de la Sighetu Marmaţiei, despre care distinsa poetă scria: „Există o mare singurătate în destinul poporului român şi există o insuportabilă tăcere. Memorialul de la Sighet se naşte din credinţa că această singurătate trebuie să înceteze. Şi ea nu poate înceta decât dacă tăcerea încetează”. Romulus Rusan a contribuit enorm la întemeierea Memorialului, în care, aşa cu este firesc să fie, este şi o sală consacrată tragediei basarabenilor, aflaţi sub ocupaţie comunistă străină (1940-1941; 1944-1991). Nu departe de Sighet se află Cimitirul Săracilor – locul unde autorităţile comuniste aruncau cadavrele celor torturaţi de ele până la deces. Conducerea Academiei Civice, Romulus Rusan, au transformat acest cimitir într-un loc de reculegere pentru cei de astăzi: cimitirul a obţinut conturul României Întregite, iar pe această hartă imaginară, pe locul unde se află Sighetu Marmaţiei, a fost ridicat un altar-cenotaf, în nişa căruia au fost depuse zeci de urne cu pământ aduse din diferite închisori, lagăre, centre de deportare, locuri de execuţie. În anii 2011-2012, în partea dinspre şosea, Fundaţia Academia Civică a ridicat o Poartă a Memoriei, care ţine loc şi de clopotniţă. În 2013, în Cimitirul Săracilor, Romulus Rusan a prezentat „Cartea Morţilor din închisori, lagăre, deportări” (Bucureşti, 2013), coordonată de cel care a expus-o publicului. Tot el a semnat Studiul introductiv – o prezentare succintă a crimelor comise de comunişti şi a victimelor Rezistenţei anticomuniste.
Romulus Rusan a contribuit la editarea în limba română a „Cărţii Negre a comunismului. Crime, teroare, represiune” (Bucureşti, 1998), redactate de Stephane Courtois, Nicolas Werth şi alţi istorici, volumul publicat la Bucureşti având o Addenda, la care, alături de alţi istorici români, a muncit şi Romulus Rusan. În plus, lui Romulus Rusan îi aparţin alte lucrări, consacrate studierii politicilor comuniste: „Cronologia şi geografia represiunii comuniste în România” (2007), „Morţi fără morminte în Bărăgan. 1951-1956” (2011) ş.a.
Ani la rând, conducerea Academiei Civice, Romulus Rusan, au organizat la Sighetu Marmaţiei Şcoli de vară la care au fost invitaţi foşti deţinuţi ai lagărelor comuniste, inclusiv – supravieţuitori ai Gulagului (Vadim Pirogan, Valentina Sturza etc.), luptători împotriva regimului comunist, istorici din România şi de peste frontierele acesteia, dar şi foarte mulţi profesori din licee şi tineri (liceeni, studenţi), care au demonstrat că manifestă interes faţă de trecutul comunist. Între ultimii – foarte mulţi au fost din Republica Moldova. Continue reading →