La începutul anilor 80 ai secolului trecut, Polonia se confrunta cu o criză economică prelungită. Nemulţumirile populaţiei au fost exprimate de sindicatul „Solidaritatea” în fruntea căruia era Lech Wałęsa. Revendicările juste, înaintate de „Solidaritatea”, iritau conducerea comunistă a Poloniei, cei mai duri dintre ei cerând reprimarea cu forţa a opoziţiei democratice. În octombrie 1981 prim secretar al Partidului Muncitoresc Unit Polonez (PMUP) a fost ales generalul Wojciech Jaruzelski, adept al reprimării cu forţa armelor a protestatarilor. Planul introducerii stării excepţionale în Polonia fusese elaborat ceva mai devreme de conducătorii structurilor de forţă ale Poloniei comuniste. Pe data de 12 decembrie 1981 Wojciech Jaruzelski a anunţat conducerea URSS (Leonid Brejnev) că în noaptea de la 12 spre 13 decembrie, în Polonia, va fi decretată starea de urgenţă. Ceea ce s-a şi întâmplat: puterea politică a ţării a trecut în mâinile Consiliului militar al salvării naţionale (WRON), a început aplicarea Legii marţiale. În decembrie 1981 s-au dat lupte adevărate între forţele armate şi muncitorii de la şantierele de construcţii navale de la Gdansk, de la uzina metalurgică din Cracovia ş. a. Între cei mai dârji protestatari împotriva conducerii comuniste au fost minerii polonezi, care au organizat greve de lungă durată.

Starea excepţională din Polonia a durat între 13 decembrie 1981 şi 22 iulie 1983. În acest timp liderii protestatarilor au fost parte arestaţi, parte au trecut în activităţi ilegale etc. Protestele oamenilor erau reprimate de forţele militare. În urma represiunilor câteva zeci de persoane au murit, iar câteva mii de oameni (până la 10 mii) au fost întemniţaţi.

Regimul stării excepţionale din Polonia a reuşit să stabilizeze temporar situaţia internă, să salveze vremelnic poziţia partidului comunist de la conducere (PMUP). Dar WRON nu a fost capabil să rezolve problemele economice, sociale, politice ale ţării. Deşi intimidată şi diminuată, opoziţia faţă de regimul comunist nu a încetat să existe.

Revoltele de la începutul anilor 80 au pus începutul destrămării regimului comunist în Polonia. Legea marţială a încetinit puţin procesul de decomunizare, de democratizare şi de luptă pentru libertate a polonezilor. În pofida eforturilor depuse de regimul Jaruzelski, procesele de demolare a comunismului polonez au continuat, Polonia fiind prima ţară din cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia care s-a debarasat de comunism.

Eforturile depuse de forţele democratice poloneze au fost susţinute de Biserica Catolică şi Marile Puteri occidentale.

Cu prilejul împlinirii a 35 de ani de la introducerea stării excepţionale în Polonia, Ambasada Poloniei la Chişinău a organizat vernisarea unei expoziţii de fotografii de epocă, care ilustrează evenimentul dat. Deschiderea expoziţiei a avut loc în holul blocului IV de studii a Universităţii de Stat din Moldova. Festivitatea a fost deschisă de dna Angela Niculiţă, pro-rector al USM, responsabil de relaţii externe. Apoi a luat cuvântul dl Artur Mihalski, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Poloniei în Republica Moldova. În faţa celor prezenţi – studenţi ai Facultăţii de Istorie şi Filozofie, reprezentanţi ai Comunităţii Poloneze din Chişinău, ziarişti etc. -, domnul Ambasador a adus un omagiu acelor luptători pentru libertate, care au murit în confruntările cu autorităţile comuniste. Cauza lor dreaptă, pentru care ei s-au jertfit, a triumfat: Polonia de astăzi este o ţară liberă şi prosperă. Dl Artur Mihalski a chemat tineretul studios să examineze cu atenţie fotografiile expuse şi legendele care le asistă.

Fotografiile expuse prezintă oameni politici ai timpului, Wojciech Jaruzelski fiind primul în ordinea prezentării imaginilor, apoi sunt alte momente istorice ale acelor timpuri.

*  *  *

În aceiaşi zi – 13 decembrie 2016 – s-au împlinit 25 de ani de la tragicele evenimente de pe Nistru. În 2010, în publicaţia „Timpul”, Victoria Puiu scria: „Acum 19 ani, forţe de poliţie de la Chişinău au vrut să treacă Nistrul pentru a susţine organele constituţionale ale R. Moldova din Dubăsari, [forţe – A.P.]care erau atacate de separatişti. Brigada cu destinaţie specială „Fulger”, condusă de generalul Anton Gamurari, a fost atacată la podul de peste Nistru. Atunci a avut loc, de fapt, prima luptă în conflictul transnistrean, după care a urmat războiul început la 2 martie 1992. Anume la podul de peste Nistru de la Dubăsari am avut primele victime – patru poliţişti ai Brigăzii „Fulger”, despre care Anton Gamurari spune: „Erau patrioţi, gata să meargă până la urmă pentru ţară. Aşa au şi făcut”. Primii care şi-au dat viaţa pentru independenţa şi integritatea republicii au fost poliţiştii Ghenadie Iablocichin, Mihail Arnăut, Valentin Mereniuc şi Gheorghe Caşu”.

Aceşti patru poliţişti, despre care a scris Victoria Puiu în 2010, şi-au dat viaţa pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova, pentru libertatea noastră, pentru democraţie.

Ne-am amintit noi oare de acest tragic caz din istoria recentă a R. Moldova? S-au sensibilizat oare autorităţile R. Moldova? Da societatea civilă? A aprins oare cineva o lumânare de sufletul celor decedaţi sau a pus oare cineva o floare la mormântul bărbaţilor care au murit pentru o cauză nobilă şi dreaptă? Din câte am încercat să aflu – NU!

Nici emisiune la Radio sau TV, nici slujbe divine, nici depunere de flori – NIMIC!

Mi-am amintit că apărea cândva un ziar „13 decembrie”. Vă mai amintiţi? Unde-i?

Domnilor, ne cuprinde amnezia. Asta ne deosebeşte pe noi, moldovenii, de ei, polonezii. În procesele integraţioniste noi, cei fără memorie, vom dispărea. Ei, cei care nu uită trecutul, vor dăinui.

Anatol Petrencu.

13 decembrie 2016, Chişinău, USM.

anatol_petrencu@yahoo.com