Monthly Archives: iulie 2013

MEMORIA DEPORTAŢILOR, TRAVALIUL DURERII NEÎMPĂRTĂŞITE

            Stimaţi prieteni,

            Publicăm mai jos un articol, consacrat deportării din 6 iulie 1949, tipărit în săptămânalul „Literatura şi Arta”, 4 iulie 2013.

MEMORIA DEPORTAŢILOR, TRAVALIUL DURERII NEÎMPĂRTĂŞITE

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, o urgie cumplită s-a abătut asupra basarabenilor: regimul sovietic de ocupaţie a realizat, ca pe timp de război, operaţiunea „Юг” (Sud). Conform statisticilor, au fost deportate forţat în regiunile îndepărtate ale URSS circa 35 786 persoane din RSSM, dintre care 11 889 copii,  14 033 femei şi 9 864 bărbaţi. În rezultatul foametei provocate de regimul stalinist în RSSM, în 1946-1947, ţăranii basarabeni au fost nevoiţi să accepte cooperativele agricole de model sovietic – colhozurile, dar înscrierea în noua formă de organizare a gospodăriilor ţărăneşti se făcea selectiv. În primul rând, erau excluşi din liste aşa-numiţii „reprezentanţi ai burgheziei săteşti” – chiaburii. În marea lor majoritate, istoricii consideră noţiunea „chiabur” drept  invenţie a viziunii staliniştilor, iar ipoteza acestora despre apariţia în Basarabia, după cel de-al Doilea Război Mondial, a unor elemente sociale noi de exploatare a muncii semenilor (chiaburii) – lipsită de orice argument. Documentele din arhivele timpului demonstrează fără echivoc includerea pe listele chiaburilor „a celor mai buni gospodari ai satelor”. Criteriile, elaborate de comunişti pentru întocmirea listelor persoanelor care urmau a fi deportate „în siberii de gheaţă”, au admis abuzuri nemaipomenite: au fost declarate „chiabureşti” gospodăriile ţărăneşti ai căror capi de familie erau „membri activi ori conducători ai partidelor politice antisovietice” sau „au colaborat cu organele puterii de ocupaţie”, sau „au avut relaţii cu puterea de ocupaţie”. Prin urmare, constatăm ignorarea vădită a aspectelor social-economice, iar principiul de loialitate şi atitudinea reticentă a ţăranilor faţă de regimul politic au servit drept criteriu principal în trierea gospodăriilor ţărăneşti. Continue reading

Arhiva