Stimaţi prieteni,

A fost scoasă de sub tipar şi este difuzată cititorilor monografia „Rusia, 2019: «Acesta a fost un an greu…»”[1]. Au fost două motive, care au stat la redactarea acestei cărţi.

Primul: Federaţia Rusă (FR) a reuşit să-şi promoveze oamenii săi în posturile-cheie ale Republicii Moldova (RM) – preşedintele RM este Igor Dodon, care pe bannerele electorale s-a prezentat alături de Vladimir Putin şi Zinaida Greceanâi şi care nu ascunde că promovează politica Kremlinului în regiunea dată; Z. Greceanâi este preşedinta Parlamentului RM, iar Ion Chicu este un fost consilier al lui I. Dodon, promotor fidel al urii faţă de Uniunea Europeană, inclusiv – România. Altfel spus, din 2019, RM a devenit un protectorat al FR. În acest sens este important să cunoaştem cât mai exact ce prezintă FR – interesele ei politice, succesele şi insuccesele interne, posibilităţile materiale de a soluţiona problemele apărute datorită activităţii oamenilor, dar şi în cazul unor calamități naturale, care sunt limitele puterii/posibilităţilor.

Al doilea motiv, ce a impulsionat studiul dat, a fost îndemnul scriitorului Vasile Ernu de a cunoaşte Rusia, de a ocoli adoraţia sau fobia şi de a ne elabora propria noastră poziţie în sensul păstrării identităţii etnice. Am încercat să prezentăm realităţile din FR în mod obiectiv, nepărtinitor, folosind diverse surse disponibile. Continue reading →

Ştirea a venit ca un trăsnet pe timp senin. Regret foarte mult atât de rapida trecere în nefiinţă a unui Om (cu majusculă!) deosebit, a unui Om, pe care Natura rar îl oferă societăţii. Regret mult moartea lui Vlad Pohilă. A cunoscut 12 limbi. În primul rând – a ştiut la perfecţie limba acestui popor – Limba Română, dovadă fiind lucrările ştiinţifice publicate, emisiunile de cultivare a Limbii Române, prezentate sistematic la Postul de Radio România Chişinău, lucrările redactate şi corectate de el. A ştiut, de asemenea, limbile rusă, poloneză, letonă, lituaniană, estonă, bulgară, sârbă, croată, engleză, franceză şi germană. A tradus şi publicat în română multe opere literare din aceste limbi. A fost mulţi ani redactor-şef al publicaţiei „Biblio-Polis. Revistă de biblioteconomie, ştiinţe ale informării şi de cultură”, editată de Biblioteca Municipală „B. P. Haşdeu” din Chişinău. A fost un mare Cititor de cărţi bune.

Vlad Pohilă a cunoscut în profunzime Istoria Neamului din care face parte – Istoria Românilor, dar şi istoria altor popoare, a popoarelor, limbile cărora reuşise să le înveţe. A fost un mare patriot al poporului său, s-a implicat nemijlocit în revenirea la denumirea corectă a limbii pe care o vorbim – limbii române,- şi la alfabetul latin. A participat la aducerea din Lituania a primului număr al ziarului „Glasul”, tipărit în grafia latină, deci – Vlad a făcut istorie. Continue reading →

Autorul acestui volum, ziaristul şi istoricul Gheorghe Mărzencu[1], a realizat un lucru intelectual deosebit de important pentru ştiinţa istorică, societatea noastră și, în special, pentru tineri. Prin scrierea sa și în baza materialelor primare de arhivă, a restabilit adevărul evoluțiilor militare, în cadrul teatrului de operațiuni din aprilie 1944, în partea de jos a fluviului Nistru, în care s-au confruntat oștirile sovietice cu cele româno-germane.

Până la apariţia acestei cărţi, opinia publică din Republica Moldova era aburită de povestirea unei pretinse fapte eroice a unui grup de 11 ostaşi sovietici, care, după cum se spunea, la 17 aprilie 1944 „au traversat râul Nistru pe mijloace plutitoare improvizate, în preajma localităţii Răscăieţi, au atacat prin surprindere liniile de apărare ale trupelor româno-germane, situate pe malul drept al fluviului, au ocupat o colină importantă și au menţinut-o într-o luptă neîntreruptă, timp de 36 de ore, până la venirea trupelor principale”. Legenda născută în birourile bolșevice mai susţine, precum că ostaşii roşii au respins 17 ofensive ale forţelor româno-germane, au realizat două contraofensive, au nimicit 250 de soldaţi inamici, în acelaşi timp capturând numeroase trofee. Se mai informa că, ”în această bătălie legendară, ostaşii sovietici au pierdut un camarad mort și alţi doi au fost răniţi”. Pentru aceste isprăvi fanteziste, fiecare dintre cei 11 ostaşi a fost decorat cu distincţia supremă, Erou al Uniunii Sovietice. Continue reading →

Textul comunicării prezentate în cadrul Conferinței științifice internaționale „Contribuția Armatei Române şi a elitelor la apărarea şi recunoașterea internațională a Marii Uniri (1919-1920)”, desfăşurate la Iaşi, la Cercul Militar, Filiala Iași a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, pe data de 20-22 iunie 2019.

Rezumat

Activitatea delegaţiei României în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris este studiată destul de bine de istoriografia românească. Au fost publicate documente diplomatice, scrisorile unor delegaţi, articole şi monografii. Atât membrii delegaţiei române, cât şi istoricii contemporani români au considerat că în capitala Franţei România a fost prezentată de o singură delegaţie. În pofida acestui fapt, sunt mai mulţi autori care consideră că au activat două delegaţii oficiale, una de la Bucureşti (România), alta de la Chişinău (Basarabia). Această opinie eronată a fost repetată cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la Unirea Basarabiei cu România şi făurirea României întregite (2018). În articolul de faţă au fost analizate documentele timpului, în special – corespondenţa lui Ion Pelivan cu persoane politice din Chişinău, care demonstrează fără tăgadă că basarabenii trimişi oficial la Paris au activat în cadrul unei singure delegaţii româneşti. Continue reading →

Continuăm prezentarea cărţii istoricului italian Alberto Basciani „Dificila Unire…”. Partea I-a vezi: http://anatolpetrencu.promemoria.md/?p=3250.

În cel de-al doilea capitol, întitulat „Basarabia în România Mare (1918-1923). O stare de necesitate continuă” (p. 113 şi urm.), autorul a fost preocupat nu de ceea ce a unit poporul din Basarabia cu românii de dincolo de Prut, cu fraţii noştri de sânge, cu Neamul nostru, dar şi-a concentrat toată atenţia asupra divergenţelor, asupra factorilor ce au încetinit procesul de integrare a Basarabiei cu restul României, factori ce au frânat modernizarea societăţii, cazuri regretabile, ce au compromis imaginea conducerii centrale a României. Primul subcapitol a fost întitulat „Primele divergenţe pe calea spre integrare”. Adică autorul a fost interesat nu de ceea ce ne unea, ce consolida societatea şi Statul Român, dar de ceea ce împiedica aceste procese. Asta l-a interesat! Continue reading →

În 2018, Editura chişinăuiană „Cartier” a publicat monografia istoricului italian Alberto Basciani „Dificila Unire. Basarabia şi România Mare. 1918-1940”[1], care, în Italia a fost scoasă de sub tipar în anul 2007 (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită).

În Introducere (p. 10-16) autorul a iniţiat cititorul în problematica românească a Basarabiei, apărută în 1812 – anul răpirii teritoriului Pruto-nistrean de către Rusia ţaristă. Istoricul italian a menţionat succint esenţa tratatului de la Adrianopol (1829), după care a scris despre înfrângerea Rusiei în războiul Crimeii, eveniment în care Imperiul ţarist a suferit un eşec ruşinos în confruntarea cu „formidabila maşinărie de război a englezilor şi mai ales a francezilor” (p. 12). Ne aşteptam ca istoricul italian Alberto Basciani să-i menţioneze pe consângenii lui din Regatul    Sardiniei, care au luptat cot la cot cu englezii, francezii şi otomanii împotriva Imperiului ţarist. O parte din italieni au murit în luptele din Crimeea, peninsula ucraineană anexată în 2014 de Federaţia Rusă (FR). Pe peninsulă a fost ridicat un monument în memoria vitejilor ostaşi italieni, [monument] în faţa căruia, în septembrie 2015, preşedintele FR Vladimir Putin şi omul politic italian Silvio Berlusconi au depus buchete de flori[2]. Continue reading →

Oleg Şein este un cunoscut istoric şi activist de stânga, deputat în Duma de Stat a Federaţiei Ruse (FR). În 2018 el a publicat monografia „Rusia de astăzi. Peste o sută de ani de la marile revoluţii”[1]. Autorul consideră că lovitura de stat bolşevică din 1917 nu a fost o întâmplare, rezultatul unui complot masonic, al propagandei etc.; la temelia acelor evenimente au existat premize obiective, un şir de probleme grave ale societăţii ruse. Reţinem unele teze de ordin general, expuse de Oleg Şein. Autorul cărţii scrie că întotdeauna o parte a societăţii, în special – „clasa conducătoare”, – se teme de schimbări, dar nu este în stare să le oprească, poate doar, bazându-se pe „tradiţii” şi pe partea înapoiată a societăţii, să frâneze dezvoltarea ţării. Ca rezultat este eşecul în competiţia internaţională a naţiunilor (aduce exemplul unor state prospere, care s-au transformat în semicolonii, p. 9). Au reuşit acele popoare, subliniază autorul, care au putut să înlăture barierele învechite. Continue reading →

Monografia cunoscutului istoric chişinăuian, conf. univ., dr. hab. Nicolae Enciu prezintă o analiză a evoluţiei multe-aspectuale a Basarabiei pe calea modernizării în cadrul României întregite (1918-1940)[1]. Pentru realizarea proiectului, istoricul Nicolae Enciu a studiat materiale din arhivele de la Chişinău şi Bucureşti, a folosit documente publicate, memorii, precum şi studii ale autorilor români din perioada interbelică şi postbelică / postcomunistă.

În primul capitol, întitulat „Basarabia interbelică: pământ, oameni şi locuri” (p. 25-58) autorul monografiei a prezentat succint geografia, clima, solurile Basarabiei, a atras atenţia asupra faptului că din fluviu navigabil în anii dominaţiei ţariste, din 1918 Nistrul a devenit frontieră nu doar între două state, ci „între două lumi”. În schimb Prutul a redevenit râu intern şi a fost folosit pentru navigaţie. Este prezentată dinamica populaţiei basarabene: dacă în 1918 erau 2 642 000 de oameni, în 1930 erau deja 3 191 016 persoane. Autorul prezintă succint principalele oraşe ale provinciei: Chişinău (117 016 oameni, 1930), Ismail, Soroca, Bălţi, Cahul,Tighina, subliniind că în perioada anilor 1918-1940 s-au realizat „importante lucrări de amenajare a întregului mediu urban al Basarabiei, utilizându-se noi materiale de construcţie, iar arhitectura în stil modern extinzându-se atât asupra edificiilor administrative, cât şi în domeniul instituţiilor de învăţământ” (p. 47). Aşa cum demonstrează istoricul, în Basarabia interbelică ponderea populaţiei rurale a fost mai mare decât a celei urbane (87,1 % şi, respectiv, – 12,9 %, p. 49). Basarabia era caracterizată, scrie N. Enciu, drept „cea mai bogată provincie agrară a Noii Românii, cultura cerealelor ocupând 62 % din suprafaţa totală…” (p. 53). A fost expusă caracteristica profesorului american Ch. U. Clark dată ţăranului basarabean (1930): „puternicul său spirit de observaţie, bunul simţ ce-l caracterizează, precum şi preţioasa-i calitate de a-şi fi păstrat tradiţiile şi cutumele din timpuri imemorabile” (p. 54). Continue reading →

Indiferent de modelele de guvernare ale celor două state, de regimurile care s-au perindat de-a lungul anilor, relaţiile dintre Rusia şi Italia au fost deosebite, permanent au existat raporturi de simpatie, dar şi interese reciproce.

În depărtatul an 1902, în Lausanne[1] (Elveţia), la una din adunările social-democraţilor ruşi a participat tânărul socialist italian Benito Mussolini (n. 1883). Asupra tânărului revoluţionar italian au lăsau o impresie puternică discursurile lui Vladimir Ulianov (Lenin, n. 1870) şi Angelica Balabanova (n. 1878), născută în Imperiul Rus, dar care a emigrat în vestul Europei, a făcut diverse studii umanitare, s-a apropiat de ideile socialiste, iar din 1900 devenise membră a Partidului Socialist Italian. A. Balabanova l-a iniţiat pe B. Mussolini în teoria marxismului, a colaborat destul de strâns cu viitorul Duce, remarcându-i „mintea ageră, privirea hipnotizantă şi îmbrăcămintea sărăcăcioasă”. În literatura de specialitate A. Balabanova a fost trecută în grupul numeros de amante pe care le-a avut B. Mussolini, deşi ea personal scrie că nu a avut legături intime cu Benito. Colaborarea strânsă a celor doi socialişti a durat până în momentul excluderii lui B. Mussolini din Partidul Socialist Italian. Internaţionala Socialistă s-a pronunţat pentru încetarea Marelui război (a Primului Război Mondial), pe când B. Mussolini pleda pentru intensificarea războiului, care, aşa cum înţelegea el, – apropie revoluţia socialistă. Din momentul ruperii relaţiilor, B. Mussolini devenise cel mai mare duşman al A. Balabanova, care, în memoriile sale a scris rău despre el (cum că „era fricos, se temea de un public ostil, se temea de câini, nu mergea în cimitire şi nu mergea singur noaptea prin oraş”. Ceea ce nu este adevărat)[2]. Continue reading →

RM înseamnă Republica Moldova. Nikolai Ejov (1895-1940) a fost Comisar al poporului pentru Afaceri Interne al URSS (1936 – 1938). N. Ejov a reuşit să înveţe trei ani în şcoala primară. Atât. În anii Primului Război Mondial nu l-au mobilizat pe front pentru că avea statură prea mică (151 cm). A devenit „revoluţionar de profesie”. În calitatea lui de comisar al poporului, cu trei clase „obrazovanie” a fost însufleţitorul Marii terori din anii 1937-1938. Cu un sadism deosebit enkavediştii conduşi de N. Ejov, au omorât intelectuali, consideraţi, cum a declarat Ion Chicu, în 2020, cu referire la alţi intelectuali – angajaţi „în proiecte politice”. Timpurile sunt diferite [1937-1938 - 2020], statele sunt diferite [URSS – RM], funcţiile sunt diferite [Ejov, comisar al poporului – Chicu, prim ministru!], metodele de activitate sunt diferite [Ejov prin împuşcare – Chicu – prin neacceptarea proiectelor de cercetare cu disponibilizarea din lucru (suntem, totuşi, în secolul al XXI-lea!)]. Dar asemănările sunt uimitoare: atunci şi acolo, în URSS, stăpân era Stalin, acum şi aici, în RM, o face pe stăpânul Dodon (asta pentru că el „uită” să citească din când în când Constituţia RM şi să-şi amintească ce împuterniciri are). Aşa cum N. Ejov, cu puţină ştiinţă de carte, dar prin linguşeli în faţa lui Stalin, şi-a făcut carieră în stat, aşa şi I. Chicu, cu puţină ştiinţă de carte (doar cu o facultate terminată, dar suntem, totuşi, în sec. al XXI-lea! Adică ne-am fi aşteptat la mai mult, cel puţin la un masterat, poate, de ce nu, la un doctorat?), dar prin linguşeli în faţa lui Dodon, şi-a făcut carieră în statul, numit RM, ambii (Ejov, atunci, Chicu, acum) devenind stăpâni vremelnici ai zilei. Ambii demnitari de stat au demonstrat/demonstrează aceeași ură şi acelaşi dispreţ faţă de intelectuali: Ejov i-a împuşcat, Chicu  i-a disponibilizat, i-a lipsit de surse de existenţă. În plus – carantina/starea de urgenţă, prin care cetăţenii RM, inclusiv – intelectualii, sunt obligaţi să stea închişi în case până la 15 mai 2020. Cum ar putea ei supravieţui?

Acum o pildă pentru cititori, nu pentru dodoni. Propun să folosim noţiunea „dodon” ca nume comun: dodon/dodoni, dodoană/dodoane, pentru a evidenţia persoanele care, fiind români basarabeni, cu anumite studii, realizate în RM sau România, cu copii care studiată în licee româneşti etc., care trădează deschis interesele noastre naţionale, distrug tot ce este românesc şi promovează cu exces de zel tot ce este străin Neamului nostru. Continue reading →