A încetat să bată inima profesorului Anton Moraru. Pentru noi, cei care l-am cunoscut, s-a creat un mare gol, un vid. Asta pentru că profesorul Moraru a fost unul dintre cei mai activi istorici basarabeni. A fost un specialist-tribun, un apărător veritabil al adevărului istoric. Profesorul Anton Moraru a intrat în conştiinţa colectivă prin monografiile sale şi prin publicistică, articolele lui fiind publicate, în special, pe paginile săptămânalului „Literatura şi Arta”.

Profesorul Anton Moraru a fost un om al vremurilor prin care a trecut. A scris şi pe timpul regimului sovietic. Dar a avut curajul să se dezică de acele texte, dictate de autorităţile comuniste, să se pocăiască public, de multe ori făcându-şi semnul crucii şi cerându-şi iertare. Asta spre deosebire de alţi propagandişti bolşevici care, în condiţiile de libertate şi în faţa unor tomuri voluminoase de documente inedite, secrete sau strict secrete (dar desecretizate în timpul restructurării lui Mihail Gorbaciov şi după dizolvarea URSS), nu au avut puterea interioară să se dezică de schemele ideologice vechi. Anton Moraru a făcut-o! Profesorul Anton Moraru nu numai că s-a dezis de propaganda bolşevică în domeniul istoriei, ci a însuşit şi a promovat ştiinţa istorică autentică. Este suficient să amintim monografia „Istoria Românilor. Basarabia şi Transnistria, 1812-1993”, un studiu remarcabil, apreciat înalt de specialişti şi citat deseori de istoricii din R. Moldova şi România, carte intrată în bibliografia obligatorie pentru istoria spaţiului Pruto-nistrean. Continue reading →

Boris Vasiliev a fost o personalitate distinsă, cunoscută în spaţiul românesc, dar şi peste frontierele acestuia, chiar şi peste Ocean (dacă avem în vedere călătoria dumnealui în Canada, Toronto, şi întâlnirile ce le-a avut cu românii de acolo).

B. Vasiliev a fost reprezentantul câtorva generaţii de cetăţeni ai URSS, cărora regimul antiuman al comunismului le-a luat copilăria. Născut în familia unui gospodar exemplar, ales primar al satului Molovata (pe atunci judeţul Orhei), în iunie 1941, Boris Vasiliev a fost deportat cu întreaga familie în Siberia pe motiv că tatăl său a promovat politica „altui stat”. După ce au trecut Nistrul, la Tiraspol, capii familiilor deportate, inclusiv Ilie Vasiliev, tatăl lui Boris, au fost despărţiţi de familii şi expediaţi deosebit, chipurile, pentru a pregăti locul nou de trai. Bineînţeles, aşa cum le era obiceiul, bolşevicii i-au minţit pe basarabeni: bărbaţii au fost duşi la munci silnice, în condiţii climaterice extreme, sumar îmbrăcaţi şi încălţaţi, şi hrăniţi foarte prost. Din acel moment Boris Vasiliev nu l-a mai văzut pe tată-său. Fiind în Siberia, în localitatea Tundrino, familia Vasiliev a aflat că capul familiei, Ilie Vasiliev, a decedat pe data de 13 martie 1943. Continue reading →