Monthly Archives: ianuarie 2013

Represiunea stalinistă: modul de funcţionare (cazul familiei Ogurţov, partea II)

Stimaţi prieteni,

Continui expunerea modului de funcţionare a maşinăriei represive sovietice, extinse asupra României. Ca model va fi cazul familiei Ogurţov.

După arestare, Iacob Ogurţov a fost interogat de 6 ori, primul interogatoriu fiind la Căuşeni, celelalte – la Chişinău. Interogatoriile erau desfăşurate în limba rusă, în prezenţa unui stenograf. Întrebările ofiţerului MGB [rus.: Ministerul securităţii statului] şi răspunsurile inculpatului erau stenografiate cu mâna. În linii mari, scrierile sunt caligrafice, pot fi citite uşor. Fiecare pagină a dosarului a fost semnată de inculpat. Cazul lui Iacob Ogurţov demonstrează cu lux de amănunte cum un om nevinovat a încasat de la organele represive sovietice 25 de ani de muncă forţată. Voi prezenta cele 6 procese verbale ale interogatoriilor cu scurte comentarii la fiecare din acestea. Continue reading

Represiunea stalinistă: modul de funcţionare (cazul familiei Ogurţov, partea I)

La redactarea acestui studiu despre soarta dramatică a familiei Ogurţov au fost folosite memoriile doamnei Tamara Batâr, fiica lui Iacob Ogurţov, publicate într-o broşură[1], copii-xerox din dosarul de condamnare al lui Ia. Ogurţov, din Arhiva SIS al RM, păstrate în arhiva familiei Batâr, fotografii de familie, precum şi interviul, solicitat doamnei Tamara Batâr, sâmbătă, 26 ianuarie 2013. Continue reading

Documente din epoca stalinismului: Decretul din 26 iunie 1940

 

Stimaţi prieteni,

La 22 iunie 1940 Franţa a fost nevoită să cedeze în faţa agresorului german. Cel de-al treilea Reich triumfa: adversarul de sute de ani a fost răpus.

Putea oare conducerea stalinistă a URSS să admire liniştită succesul prietenilor ei germani? Bineînţeles, nu! Deja a doua zi (23 iunie 1940) seara V. Molotov i-a comunicat ambasadorului german la Moscova Schulenburg cum că „soluţionarea chestiunii Basarabiei nu mai suferă nici o amânare” şi că revendicările URSS „se extind şi asupra Bucovinei”[1]. Partea germană a rămas uimită de pretenţiile sovietice. Disputa a durat până la 26 iunie 1940, când germanii au acceptat să satisfacă doar o parte a pretenţiilor sovietice: să ia doar regiunea de nord a Bucovinei. Pe data de 26 iunie 1940 Guvernul sovietic a trimis o Notă ultimativă Guvernului regal al României prin care cerea Basarabia, nordul Bucovinei, iar pe harta alăturată, Molotov a mai adăugat Ţinutul Herţa şi câteva insule de la Gurile Dunării. Continue reading

CELEBRAREA UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE


Stimaţi prieteni,

Ieri, 24 ianuarie 2013, cu ocazia împlinirii a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859) la Biblioteca Publică „Onisifor Ghibu” din centrul capitalei RM şi-a desfăşurat lucrările Masa rotundă cu genericul „Ideea unităţii naţionale româneşti în spaţiul basarabean în epoca modernă”. Evenimentul a fost organizat de un grup de instituţii de cultură şi ştiinţă din RM. Este vorba de Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova, Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii de Stat din Moldova (USM), Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău, Antena din Chişinău a Agenţiei Universitare pentru Francofonie şi Biblioteca Publică „Onisifor Ghibu”. Continue reading

URSS: 10 ani de munci forţate pentru 5 kg de cartofi

Stimaţi prieteni,

Specialiştii în istoria URSS cunosc multiplele procese judiciare staliniste, în care oamenii erau condamnaţi la ani grei de muncă forţată sau chiar împuşcaţi pentru fapte neînsemnate. Cele mai cunoscute procese, reflectate în literatura de specialitate, s-au bazat pe prevederile Legii URSS din 7 august 1932, cunoscută mai larg ca „Legea celor trei spice”. Este vorba de o lege, ce se referea la ocrotirea proprietăţii de stat şi celei colhoznice, dar care a fost aplicată în mod absurd: în anii 1932-1933, când URSS trecea printr-o foamete înspăimântătoare, acele persoane, care – lihnite de foame -, mergeau în câmp, după ce grâul era deja recoltat şi adunau trei spice, erau depistate de organele represive ale URSS şi condamnate la ani grei de puşcărie, lagăre de muncă forţată sau chiar împuşcare.

În mod ciudat, în textul Legii nu figurează noţiunea de „spice”. Legea are un caracter general, dar aplicarea ei practică, deosebit de drastică, la cazuri minore, i-a dat o nouă denumire: „Legea celor trei spice”.

Aşa cum scrie dl Alexei Memei în excepţionala sa carte „Teroarea comunistă în RASSM (1924-1940) şi RSSM (1944-1947). Mărturii documentare”[1], la 13 septembrie 1932, preşedintele Judecătoriei Supreme a URSS A. Vinogradov, procurorul Judecătoriei Supreme a URSS P. Krascov şi locţiitorul preşedintelui OGPU A. Akulov au trimis subalternilor lor din republicile 

Continue reading

Scrisoarea Prascoviei Klementieva către tov. STALIN (mărturii ale comunismului real)

Stimaţi prieteni,

Postez mai jos un document reprezentativ al epocii stalinismului matur, datat cu februarie 1940, anul când România, sub presiunea forţei militare incomensurabile a celor două regimuri totalitare ale timpului – URSS stalinistă şi Germania nazistă -, a fost nevoită să cedeze trup din trupul său: Basarabia, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, insule de la Gurile Dunării.

Postarea se face pentru a avea o imagine cât mai clară, referitoare la „eliberatorii” „poporului moldovenesc”.

Iată ce scria Prascovia Klementieva iubitului conducător bolşevic:

 

„Dragă Iosif Vissarionovici!

Sunt casnică. În prezent locuiesc în or. Nijnii Taghil, str. Dzerjinski, nr. 45, ap. 10. Prascovia Stepanovna Klementieva. Sunt căsătorită şi am doi feciori, având vârsta de 3,5 ani şi 9 luni. Până la alegerile deputaţilor în Soviete (Consilii) soţul meu a lucrat în calitate de locţiitor al şefului secţiei de cadre. După alegeri, au considerat [aşa e în text, impersonal; este clar: şefii au considerat… - A.P.] că funcţia poate fi redusă – [soţul a fost] disponibilizat. Dar nu-i nimic. În prezent, adică de la 25.1.40 el s-a angajat instructor la Osoaviahim [abreviere de la Obşcestvo sodeistvia oborone, aviaţionnomu i himicescomu stroitelistvu; Societatea de susţinere a apărării, aviaţiei şi chimiei (în scopuri militare, bineînţeles) – A.P.]. Aceasta nu e rău, eu sunt foarte satisfăcută că el [e angajat] la muncă militară. Toată viaţa eu m-am străduit să studiez domeniul militar, însă am o situaţie precară, [am] doi copilaşi, afara de soţ nu am rude apropiate sau depărtate, ceea ce înseamnă că nu pot lăsa copiii absolut cu nimeni. Este adevărat, feciorul mai mare frecventează grădiniţa de copii nr. 4, în care s-a întremat bine şi se dezvoltă bine, cu cel mic, [cu] Borenica [diminutiv de la Boris – A.P.] situaţia este deosebit de serioasă. Nu am absolut nimic cu ce să  hrănesc copilul. Ceva mai devreme, în cadrul consultaţiilor [instituţiilor de consultare medicală – A.P.] funcţiona o bucătărie cu lactate. Acum aceasta e închisă. Nu am din ce pregăti. Toate magazinele sunt pustii, cu excepţia unei mici cantităţi de scrumbie, rar dacă apare salam [se cumpără] cu păruială. Uneori în magazin este o înghesuială atât de mare, încât [oamenii] sunt scoşi fără cunoştinţă.

Continue reading

Modul de viaţă al basarabenilor, reflectat pe paginile revistei „Viaţa Basarabiei”

Stimaţi prieteni,

Observ în comentariile unor cititori ai portalului de ştiri VoxPublica şi în presa comunistă de astăzi o denaturare a realităţilor basarabene din perioada anilor 1918-1940. Tema dată a stârnit şi interesul radioascultătorilor Postului de Radio „Vocea Basarabiei”.

Sâmbătă, 19 ianuarie 2013, am avut onoarea să fiu invitatul cunoscutului ziarist şi om de cultură Alecu Reniţă, la care, alături de dl Valeriu Matei, membru de onoare al Academiei Române, am dezbătut subiectul nominalizat.

Ţinând cont de actualitatea dezbaterii, propun mai jos un text rezumativ, prezentat în 2012 la Congresul al V-lea Internaţional de Istorie a Presei şi publicat în broşură[1].

Imediat după acest text voi publica o scrisoare pe adresa lui Iosif Stalin, semnată de Prascovia Klementieva, datată cu 2 februarie 1940. Asta pentru a compara modul de viaţă din România interbelică cu modul de supravieţuire a oamenilor în iadul comunist – URSS.

Public rezumatul şi în limba engleză.

Continue reading

Încercare nereuşită de a justifica crimele stalinismului

 

Dl Dmitri Lîskov este istoric şi publicist, născut în 1977. În 2009 el a publicat cartea „Represiunile staliniste”. Marea minciună a secolului XX”[1]. Autorul cărţii a luat între ghilimele noţiunea „represiunile staliniste”; asta ca şi cum ele nu au fost, ca şi cum au fost inventate de răuvoitorii URSS. În 2012 D. Lîskov publică aceiaşi carte, dar cu un titlu schimbat: „Adevărul interzis despre „represiunile staliniste”. „Copiii Arbatului” mint!”[2]. Mi se pare curios acest gest: în realitate, în 2012, autorul a retipărit aceiaşi carte, acelaşi text; s-ar putea ca peste un an – doi s-o mai publice odată, cu un al treilea titlu; astfel, istoricul D. Lîskov va avea trei cărţi, cu trei denumiri diferite, dar conţinutul fiind acelaşi. Curios, nu-i aşa?

Bun, nu despre aste scriem, ci despre ideile, promovate de autor.

Părţile bune ale cărţii:

a) autorul a publicat documente ale „justiţiei” staliniste, documente, în baza cărora au suferit sute de mii de oameni din URSS. Textul art. 38 al Codului penal al Federaţiei Ruse l-am tradus ceva mai devreme şi l-am plasat pe acest blog. În carte sunt publicate, de asemenea, cunoscuta (pentru istorici) Lege privind „Ocrotirea proprietăţii întreprinderilor de stat, colhozurilor şi cooperativelor şi întărirea proprietăţii sociale (socialiste)”, cunoscută mai des ca „Legea despre trei spice” din 7 august 1932 (p. 33-35) şi Decretul Prezidiului Consiliului Suprem al URSS „Despre trecerea la ziua de muncă de opt ore, la săptămâna de muncă de şapte zile şi despre interzicerea plecării arbitrare a muncitorilor şi slujbaşilor de la întreprinderi şi instituţii” din 26 iunie 1940 (p. 43-45). Autorul a publicat şi în Anexe (p. 226-284) date statistice, referitoare la represiunile staliniste, documente privind condiţiile de trai ale prizonierilor Gulag-ului (oficiale, bineînţeles), folosirea muncii deţinuţilor la construirea hidrocentralelor şi câteva documente, datate după decesul lui I. Stalin, referitoare la reabilitarea jertfelor lagărelor staliniste.

Continue reading

România trebuie să dispară de pe harta lumii. Serios?

Stimaţi prieteni,

Mi s-a părut curios materialul, publicat de dl Andrei SAFONOV pe portalul de ştiri „Novîi reghion” de la Tiraspol, publicat la 11 ianuarie 2013, în limba rusă. El se referă la mulţi dintre noi, poate chiar la toţi şi fiecare, care simte româneşte. Se referă atât la RM, cât şi la România.

Andrei Safonov a absolvit Facultatea de Istorie a USM; a fost unul dintre fondatorii şi conducătorii la finele anilor 80 ai secolului XX a Mişcării şovine pro imperiale „Edinstvo”, cunoscută sub numele popular Interfront, care se opunea proclamării independenţei Republicii Moldova. În anii 1990-1994 a fost deputat în parlamentul Republicii Moldova, dar din 1992 a stat mai mult la Tighina sau Tiraspol, fiind unul dintre ideologii regimului separatist; a fost deputat în Parlamentul RM, este autor de cărţi de istorie şi publicist.

Iată ce scrie dl Safonov. Continue reading

„Copilărie răstignită în gulagurile siberiene…”

Cazul familiei Vasiliev din s. Molovata, raionul Dubăsari

 

În vizită la dl Boris Vasiliev. Sâmbătă, 12 ianuarie 2013, am mers în vizită la dl Boris Vasiliev, autorul cărţii de memorii „Stalin mi-a furat copilăria”. Împreună cu soţia sa Alexandra, despre care scrie în carte, dl B. Vasiliev locuieşte în satul Sărătenii Vechi, raionul Teleneşti.

Am făcut schimb de publicaţii. Dumnealui mi-a oferit ediţia a doua a cărţii[1], care include câteva momente noi importante, referitoare la tematica Gulagului.

Este vorba de mărturiile supravieţuitorului Gulagului Petru Codriţchi din Bravicea, care la doar 17 ani a fost condamnat pentru că era membru al organizaţiei de tineret Majadahonda şi care a supravieţuit în Ivdeli-lag datorită unui accident de producţie (p. 359). Continue reading