Stimaţi prieteni,

Observ în comentariile unor cititori ai portalului de ştiri VoxPublica şi în presa comunistă de astăzi o denaturare a realităţilor basarabene din perioada anilor 1918-1940. Tema dată a stârnit şi interesul radioascultătorilor Postului de Radio „Vocea Basarabiei”.

Sâmbătă, 19 ianuarie 2013, am avut onoarea să fiu invitatul cunoscutului ziarist şi om de cultură Alecu Reniţă, la care, alături de dl Valeriu Matei, membru de onoare al Academiei Române, am dezbătut subiectul nominalizat.

Ţinând cont de actualitatea dezbaterii, propun mai jos un text rezumativ, prezentat în 2012 la Congresul al V-lea Internaţional de Istorie a Presei şi publicat în broşură[1].

Imediat după acest text voi publica o scrisoare pe adresa lui Iosif Stalin, semnată de Prascovia Klementieva, datată cu 2 februarie 1940. Asta pentru a compara modul de viaţă din România interbelică cu modul de supravieţuire a oamenilor în iadul comunist – URSS.

Public rezumatul şi în limba engleză.

 

***

Istoriografia sovietică şi curentul neo-stalinist contemporan consideră că perioada interbelică a României a fost deosebit de cruntă pentru o parte a ei, Basarabia. Pentru a combate această teză falsă şi tendenţioasă, pentru a demonstra situaţia veridică a Basarabiei interbelice folosim materialele publicate în revista „Viaţa Basarabiei”. Ne-am propus drept scop să urmărim modul de viaţă al basarabenilor, aşa cum a fost prezentat pe paginile revistei nominalizate.

Revista a înserat materiale ce se referă nemijlocit la subiectul abordat. Este vorba de articolele semnate de Petre Ştefănucă, secretarul ştiinţific al Institutului Social Român din Basarabia, care, împreună cu colaboratorii, a studiat viaţa cotidiană a locuitorilor satelor Iurceni şi Nişcani, judeţul Lăpuşna, Copanca din lunca Nistrului de jos, şi, în august 1938 – satul Popeştii de Sus, judeţul Soroca. „Popeştenii, scrie P. Ştefănucă, sunt lacomi de pământ. Pe hotarul moşiei lor rar de tot se găseşte pământ de vândut şi e foarte scump” (VB, 1939, nr. 1, p. 39). Autorul a constatat, că locuitorii satului sunt recunoscuţi în toată regiunea ca oameni harnici. „În timpul secerişului, scrie P. Ştefănucă, lucrează câte 18 ore pe zi. Există între săteni o întrecere când e vorba să-şi cumpere pământ şi să-şi întemeieze gospodării cuprinse, în special case. …Atunci când un gospodar vede că vecinul său munceşte şi are spor la gospodărie, nu are odihnă noaptea. Munceşte şi el până nu mai poate, numai ca să nu rămână mai prejos faţă de vecinul său” (Ibid., p. 40). Casele sătenilor erau frumoase, încăpătoare, cu câte 3-4 camere. Dar şi vara, şi iarna, sătenii locuiesc doar într-o singură cameră, cel mult – două. Celelalte camere  erau fără sobe, în ele se păstra zestrea; erau ţinute curat şi decorativ; vara ferestrele erau acoperite cu hârtie, iar pe dinafară cu obloane împotriva soarelui. Cercetătorii au studiat mâncarea sătenilor. „La Popeşti, scrie autorul, e mult grâu şi se mănâncă o pâine foarte gustoasă şi albă. Pâinea e cel mai preţios aliment al or. Mămăligă mănâncă foarte puţin. Cu toate că au alimente din care gospodinele ar putea să prepare mâncăruri gustoase şi variate, totuşi nu ştiu decât puţine feluri de mâncare să pregătească. La praznice nu au decât răcituri, găluşte, sarmale de crupe – pasat de porumb – şi plachie (pilaf). (Ibid., p. 41). Mulţi săteni, remarcă cercetătorul, continuă să creadă învăţăturii inochentiste, sunt evlavioşi, au iconiţe cu chipul lui Inochentie.

Pe paginile revistei găsim descrierea şi altor locuinţe, mai puţin arătoase, sărăcăcioase, chiar. Poetul Sergiu Sârbu din acelaşi judeţ Soroca, în una din poezii, descrie propria lui casă: sărăcăcioasă, cu pereţii plini de apă, streşina îmbătrânită „scapă fire vechi de paie” (VB, 1936, nr. 11-12, p. 43). Din multe alte pagini constatăm că pentru mulţi basarabeni mămăliga era principalul produs alimentar.

Revista a publicat multe materiale privind sănătatea oamenilor, în special – a celor de la sate. Astfel, într-o Cronică socială „Despre sănătatea satelor”, semnată de Vasile I. Chicu, (VB, 1938, nr. 10, p. 70-73) a fost examinată problema sănătăţii în mediul rural. Iniţial autorul a dezvăluit problemele referitoare la reforma agrară din 1921, demonstrând incapacitatea majorităţii ţăranilor să asigure un mod sănătos de viaţă. Autorul scrie: „Când sătenii noştri vor înceta să se subalimenteze, să sufere friguri, să suporte necurăţenia din cauza lipsei de veşminte, când ei vor putea lua cunoştinţă singuri de binefacerile unei igiene riguros respectată şi vor căpăta încrederea în utilitatea şi misiunea medicului, decesurile ce alarmează opinia publică vor fi mult suprimate, iar forţa organică a elementului nostru etnic va fi refăcută” (Ibid., p. 72).

Prezintă interes informaţiile referitoare la tradiţiile de înmormântare, care, observăm, rămân până în prezent. „Viaţa Basarabiei” (1936, nr. 9) a publicat articolul „Moartea în sat”, semnat de B. Iordan. Autorul descrie obiceiul înmormântării: de regulă, chiar şi la oamenii bătrâni, moartea vine pe „neaşteptate”; după şoc, soţia şi vecinele caută un bărbat ca să „scalde” mortul. În sat bărbaţii lipseau; l-au găsit pe rivalul celui care a murit. Acela a venit, astfel iertându-l pe cel decedat. Primenirea pentru „călătoria din urmă”: scăldat, bărbierit, îmbrăcat în cămaşa păstrată de la nuntă; sicriu; rugăciuni, bocete, clopote bătând, cimitir, masă de pomenire cu sarmale; la masă lumea glumea, îşi aminte de cazurile hazlii din viaţa celui decedat.

 

 

 

Bessarabians’ lifestyle, covered in the pages of  “Viaţa Basarabiei” (“Bessarabian Life”) magazine

 

 

Soviet historiography and the contemporary neo-stalinist current regard Romania’s Interbellum period as a particularly severe for a part of it, namely Bessarabia. In order to combat this false and biased thesis and to show the real situation of Interbellum Bessarabia, we use the materials published in the “Bessarabian life” magazine. We aim at following the Bessarabians’ lifestyle, as it has been described in the pages of the above mentioned publication.

The magazine published materials that directly refer to the topic under discussion: the articles signed by Petre Stefanuca, Scientific Secretary of the Romanian Social Institute in Bessarabia. Along with his collaborators, he studied the daily life of the inhabitants of the following villages: Iurceni and Niscani (Lapusna county), Copanca (lower Dniester valley) and, during August of 1938, Popestii de Jos, (Soroca county). “The villagers from Popesteni are possessive about their land. It is very hard to find land available for selling there. Even if it exists, it will still be very expensive.” (BL, 1939, nr.1, pg. 39). The author noticed that the villagers are renowned in the entire region as being hard-working people. During harvest periods, they even work 18 hours a day. There is a competition between the villagers when it comes to buying land and founding large households and especially building houses. A householder can’t even sleep at night when he sees that his neighbor works and thrives. So he also works as much as he can, so that he doesn’t fall behind that specific neighbor (Ibid., pg. 40). The villagers’ houses were beautiful and spacious, each having 3-4 rooms. But they live in fact in just one or maximum two rooms, regardless if it’s summer or winter. The other rooms did not accommodate stoves, but the dowry was kept there; these rooms were clean and decorated; during Summer, the windows were covered with paper and shutters in order to protect against the Sun. The researchers studied the villagers’ cuisine. “In Popesti they have lots of wheat and they bake the tastiest white bread. Bread is their most precious food. They eat very little mamaliga [maize porridge]”. Although they have food that housewives can use to prepare a wide variety of dishes, the diversity of their cuisine is really quite limited. During feasts, they only have cold dishes: dumplings, cornmeal rolls and plachie (rice) (Ibid., pg. 41). The researcher notices that many villagers continue to believe in Inochentist beliefs, they are pious and have small icons of Inochentie.

Within the magazine we can also find descriptions of other houses that are less appealing to the eye or even poor. The poet Sergiu Sarbu from Soroca describes his own house in one of his poems: meager looking, with watery walls, the aged eaves “let old straws hang out” (BL, 1936, nr. 11-12, pg. 43). According to many other pages, for many bessarabians the mamaliga was the main dish.

The magazine has published lots of materials regarding the people’s health state and especially that of the villagers. Therefore, in a social Chronicle called “On the health of the villages” and signed by Vasile I. Chicu (BL, 1938, nr. 10, pg. 70-73), the health in rural environments issue was approached. Firstly, the author unveiled the problems related with the agricultural reforms of 1921, showing that the peasants were not capable to secure a healthy way of life. The author relates: “When our villagers will stop underfeeding themselves, suffer from fever, withstand untidiness due to lack of clothes, when they will be introduced to the benefits of a rigorously respected hygiene and will gain trust in the utility and the mission of the medical doctor, the deaths that now scare the public opinion will be greatly diminished in number, while the organic strength of our ethnic element will be restored.” (Ibid., pg. 72).

Of interest is the information regarding burial traditions that, as noticed, are still observed today. “Bessarabian Life” (1936, nr. 9) has published the article called “The Death in the Village”, signed by B. Iordan. The author describes the burial ritual: even in the case of old people, death is usually regarded as “unexpected”; following the shock, the wife and her women neighbors look for a man that will bathe the dead person. Men were at the time missing from the village; but they found the rival of the deceased. The man came, thus forgiving the deceased. The preparing of the dead person for “the last journey” included bathing, shaving and dressing with the shirt that he had kept since his wedding; coffin; prayers, cries, sounding the bells, cemetery, remembrance meal with stuffed cabbage; around the table everybody was joking, remembering the hilarious situations in the life of the deceased.

În imagini.

Sus: un grup de scriitori după închiderea adunării Societăţii Scriitorilor din Basarabia. 25 martie 1940. Din: “Viaţa Basarabiei”, 1940, nr.4, p. 69. Atrageţi atenţia cum erau îmbrăcaţi intelectualii basarabeni în anul 1940.

Jos: Biserica din comuna Cubolta, judeţul Bălţi. Din: “Viaţa Basarabiei”, 1939, nr. 6, p. 87.

 

Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU,

preşedintele INIS „ProMemoria”,

21 ianuarie 2013.