În 2018, Editura chişinăuiană „Cartier” a publicat monografia istoricului italian Alberto Basciani „Dificila Unire. Basarabia şi România Mare. 1918-1940”[1], care, în Italia a fost scoasă de sub tipar în anul 2007 (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită).

În Introducere (p. 10-16) autorul a iniţiat cititorul în problematica românească a Basarabiei, apărută în 1812 – anul răpirii teritoriului Pruto-nistrean de către Rusia ţaristă. Istoricul italian a menţionat succint esenţa tratatului de la Adrianopol (1829), după care a scris despre înfrângerea Rusiei în războiul Crimeii, eveniment în care Imperiul ţarist a suferit un eşec ruşinos în confruntarea cu „formidabila maşinărie de război a englezilor şi mai ales a francezilor” (p. 12). Ne aşteptam ca istoricul italian Alberto Basciani să-i menţioneze pe consângenii lui din Regatul    Sardiniei, care au luptat cot la cot cu englezii, francezii şi otomanii împotriva Imperiului ţarist. O parte din italieni au murit în luptele din Crimeea, peninsula ucraineană anexată în 2014 de Federaţia Rusă (FR). Pe peninsulă a fost ridicat un monument în memoria vitejilor ostaşi italieni, [monument] în faţa căruia, în septembrie 2015, preşedintele FR Vladimir Putin şi omul politic italian Silvio Berlusconi au depus buchete de flori[2]. Continue reading →

Oleg Şein este un cunoscut istoric şi activist de stânga, deputat în Duma de Stat a Federaţiei Ruse (FR). În 2018 el a publicat monografia „Rusia de astăzi. Peste o sută de ani de la marile revoluţii”[1]. Autorul consideră că lovitura de stat bolşevică din 1917 nu a fost o întâmplare, rezultatul unui complot masonic, al propagandei etc.; la temelia acelor evenimente au existat premize obiective, un şir de probleme grave ale societăţii ruse. Reţinem unele teze de ordin general, expuse de Oleg Şein. Autorul cărţii scrie că întotdeauna o parte a societăţii, în special – „clasa conducătoare”, – se teme de schimbări, dar nu este în stare să le oprească, poate doar, bazându-se pe „tradiţii” şi pe partea înapoiată a societăţii, să frâneze dezvoltarea ţării. Ca rezultat este eşecul în competiţia internaţională a naţiunilor (aduce exemplul unor state prospere, care s-au transformat în semicolonii, p. 9). Au reuşit acele popoare, subliniază autorul, care au putut să înlăture barierele învechite. Continue reading →

Monografia cunoscutului istoric chişinăuian, conf. univ., dr. hab. Nicolae Enciu prezintă o analiză a evoluţiei multe-aspectuale a Basarabiei pe calea modernizării în cadrul României întregite (1918-1940)[1]. Pentru realizarea proiectului, istoricul Nicolae Enciu a studiat materiale din arhivele de la Chişinău şi Bucureşti, a folosit documente publicate, memorii, precum şi studii ale autorilor români din perioada interbelică şi postbelică / postcomunistă.

În primul capitol, întitulat „Basarabia interbelică: pământ, oameni şi locuri” (p. 25-58) autorul monografiei a prezentat succint geografia, clima, solurile Basarabiei, a atras atenţia asupra faptului că din fluviu navigabil în anii dominaţiei ţariste, din 1918 Nistrul a devenit frontieră nu doar între două state, ci „între două lumi”. În schimb Prutul a redevenit râu intern şi a fost folosit pentru navigaţie. Este prezentată dinamica populaţiei basarabene: dacă în 1918 erau 2 642 000 de oameni, în 1930 erau deja 3 191 016 persoane. Autorul prezintă succint principalele oraşe ale provinciei: Chişinău (117 016 oameni, 1930), Ismail, Soroca, Bălţi, Cahul,Tighina, subliniind că în perioada anilor 1918-1940 s-au realizat „importante lucrări de amenajare a întregului mediu urban al Basarabiei, utilizându-se noi materiale de construcţie, iar arhitectura în stil modern extinzându-se atât asupra edificiilor administrative, cât şi în domeniul instituţiilor de învăţământ” (p. 47). Aşa cum demonstrează istoricul, în Basarabia interbelică ponderea populaţiei rurale a fost mai mare decât a celei urbane (87,1 % şi, respectiv, – 12,9 %, p. 49). Basarabia era caracterizată, scrie N. Enciu, drept „cea mai bogată provincie agrară a Noii Românii, cultura cerealelor ocupând 62 % din suprafaţa totală…” (p. 53). A fost expusă caracteristica profesorului american Ch. U. Clark dată ţăranului basarabean (1930): „puternicul său spirit de observaţie, bunul simţ ce-l caracterizează, precum şi preţioasa-i calitate de a-şi fi păstrat tradiţiile şi cutumele din timpuri imemorabile” (p. 54). Continue reading →