Monthly Archives: august 2021

Mihai Patraș – merituos arhitect al Independenței de Stat a R. Moldova

La 25 iunie 2021 domnul profesor universitar doctor Mihai Patraș a împlinit vârsta de 70 de ani.

Domnule Profesor, încă o dată sincere felicitări cu ocazia zilei Dvs. de naștere, Vă doresc multă sănătate, noi realizări în toate ceea ce faceți, numai bine! La mulți ani și toți buni!

Cu acest frumos prilej Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova a publicat o Biobibliografie[1] consacrată ilustrului economist și patriot român.

În compartimentul Consacrări au fost incluse 7 texte omagiale, semnate de ex-vicepreședintele Parlamentului R. Moldova Victor Pușcaș („Mihai Patraș – arhitectul Independenței Republicii Moldova”, 2011, p. 8-9); de conf. univ. dr. Serafim Florea („Savant, profesor și cetățean de forță. Schiță despre activitatea profesorului universitar Mihai Patraș cu ocazia zilei de naștere”, 2009, p. 10-13), de prof. univ., dr. hab., membrul corespondent al Academiei de Științe a Moldovei Nicolae Bilețchi („Mihai Patraș – lexicograful”, 2011, p. 13-17),  de Dumitru Moldovanu („Mihai Patraș – un economist universal «cu durerile neamului pe umeri»”, 2003, p. 17-19), de academicianul Petru Soltan („N-oi uita vreodată, dulcea Bucovină… Un bărbat cu durerile neamului pe umerii”, 1997, p. 19-22), de ziarista de la revista „Zorile Bucovinei” Felicia Nichita („Esența vieții noastre – rădăcina trainică a dorului din care venim și în care ne identificăm”, 2011, p. 23-26), de prof. univ., dr. hab. Silvestru Maximilian, dr. Victor Cheibaș, Boris Parii („Mihai Patraș – un sacrificiu cu 100 mii de «argumente»”, 2016, p. 26-39). Sunt materiale publicate în anii respectivi în diverse ediții, în majoritatea cazurilor – în săptămânalul „Literatura și Arta” și în care autorii l-au prezentat multilateral / multe-aspectual pe domnul profesor Mihai Patraș. Continue reading

O carte despre și pentru braviceni. Dar și pentru alții…

Este vorba de cartea doamnei dr. Asea M. Timuș Istorii scrise despre deportații din Bravicea[1], raionul Călărași, autoarea fiind originară din această localitate. Cartea beneficiază de un Cuvânt-înainte, semnat de dl dr. Ion Valer Xenofontov, cunoscut specialist în probleme de istorie orală, implicat direct și în studierea dramei deportărilor din RSS Moldovenească.

Autoarea monografiei recunoaște că la baza lucrării dumneaei a stat volumul III, tomul III, coordonat de dl dr. Ion V. Xenofontov[2].

Cartea include șase capitole și Anexe. Continue reading

Post electorala 2021: ce ar fi de spus?

Am ascultat la posturile de radio (în special – la „Vocea Basarabiei”, emisiunea „Forum-Radio”), am citit pe rețelele de socializare diverse comentarii și prognoze, referitoare la rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 și perspectivele R. Moldova. S-a scris și s-a vorbit mult despre „eșecul” partidelor unioniste (formațiuni politice care pledează pentru Reîntregirea națională, adică unirea politică a R. Moldova (RM) în frontierele ei de astăzi cu România).

Despre perspectivele Reîntregirii naționale românești ce ar fi de spus? Continue reading

Arhiva