Stimaţi prieteni,

Mi s-a părut curios materialul, publicat de dl Andrei SAFONOV pe portalul de ştiri „Novîi reghion” de la Tiraspol, publicat la 11 ianuarie 2013, în limba rusă. El se referă la mulţi dintre noi, poate chiar la toţi şi fiecare, care simte româneşte. Se referă atât la RM, cât şi la România.

Andrei Safonov a absolvit Facultatea de Istorie a USM; a fost unul dintre fondatorii şi conducătorii la finele anilor 80 ai secolului XX a Mişcării şovine pro imperiale „Edinstvo”, cunoscută sub numele popular Interfront, care se opunea proclamării independenţei Republicii Moldova. În anii 1990-1994 a fost deputat în parlamentul Republicii Moldova, dar din 1992 a stat mai mult la Tighina sau Tiraspol, fiind unul dintre ideologii regimului separatist; a fost deputat în Parlamentul RM, este autor de cărţi de istorie şi publicist.

Iată ce scrie dl Safonov.

Tiraspol, Ianuarie, 11 (Novîi reghion, Andrei Safonov).

Pe data de 13 şi 14 ianuarie [2013], la Cernăuţi va avea loc întâlnirea miniştrilor afacerilor externe ale Ucrainei şi Rusiei, Serghei Lavrov şi Leonid Kojara. În conformitate cu comentariul departamentului de politică externă rus, la întâlnire o atenţie deosebită va fi acordată reglementării conflictului moldo-transnistrean. Probabil, şi locul întâlnirii nu a fost ales întâmplător: România are pretenţii faţă de Nordul Bucovinei. Nu este exclus, că [întâlnirea] este un semnal, că în lupta împotriva expansionismului românesc Moscova şi Kievul, în cazul în care nu-şi vor uni [puterile], cel puţin îşi vor coordona eforturile. Despre aceasta citiţi în rubrica de autor a politologului de la Tiraspol Andrei Safonov, [articol] scris special pentru RIA „Novîi reghion”.

Andrei SAFONOV: A trecut timpul jumătăţilor de măsură!

Noi trebuie să privim adevărul în ochi: orice eforturi „punctuale” de contracarare a expansionismului românesc – sunt jumătăţi de măsură puţin rezultative. Chiar dacă Rusia şi Ucraina împreună îşi vor pune pieptul împotriva urmaşilor lui Ion Antonescu aceasta nu va rezolva nimic.

În primul rând, în cadrul tuturor regimurilor politice România este un stat şovin cu o diplomaţie profesionistă activă, care serveşte eficace politica expansionismului românesc [în sensul România Mare – A.P.].

În rândul al doilea, România are aliaţi puternici şi influenţi în persoana SUA, Uniunii Europene şi NATO. În prezenţa lor, Bucureştiul nu se va astâmpăra niciodată. Suferind un eşec în acţiunea ordinară de a alipi teritorii străine, România se va da la fund, se va piti, şi posibil, pentru a câştiga timp, va face o declaraţie mincinoasă cu privire la lipsa pretenţiilor teritoriale faţă de o ţară sau alta. Dar cum numai totul se va aranja şi se va risipi furtuna de asupra capurilor expansioniştilor români, noi vom auzi din nou strigăte isterice din Bucureşti, în stilul unui teatru provincial, despre „poporul divizat”. Esenţa politicii externe a României este evidentă: iniţial trebuie cucerite teritorii străine. După care pe aceste teritorii se instaurează o autoritate naţionalistă dură, se introduce dictatura limbii [autorul are în vedere limba română] şi se marginalizează celelalte limbi. Populaţia băştinaşă alolingvă se asimilează, iar [populaţia] moldovenească sau românească locală se va supune spălării creierilor în spiritul „limbii române unice”, „naţiunii române unice” şi „României Mari” ca scop final dorit. Cei ce nu vor fi de acord, şi – cu atât mai mult, cei care se vor împotrivi -, vor fi constrânşi şi expulzaţi, sau chiar supuşi represiunilor. Urmărindu-şi scopurile geopolitice, Occidentul va închide ochii la ferocitatea politicii româneşti faţă de populaţia de pe teritoriile, ce fac obiectul expansiunii române. României i se va acorda ajutor politic, financiar şi oricare altul. La rândul său, Bucureştiul va sponsoriza agentura sa în acele teritorii, pe care vrea să le unească. Şi această istorie va fi fără de sfârşit. În legătură cu asta, noi trebuie să spunem direct: singura posibilitate de a ne salva, odată şi pentru totdeauna, de pericolul românesc este încetarea existenţei Statului Român şi dispariţia sa de pe harta politică a lumii. „Cartagina” bucureşteană trebuie distrusă.

Cu privire la chestiunea ouălor româneşti

În noaptea de la 11 spre 12 martie 1801, în Sankt-Petersburg, ofiţerii-complotişti l-au omorât pe împăratul Rusiei Pavel I. Răspunzând la argumentele unuia din cei care considerau că era suficient doar detronarea şi izolarea ţarului, unul din viitorii „lichidatori” ai monarhului a spus următoarele: „Domnilor, este imposibil să pregăteşti o omletă dacă nu spargi ouăle!”. Păcat, dar acesta este cruntul adevăr. Cu atât mai mult, cu cât românii înşişi împărtăşesc aceiaşi atitudine într-o formă mult mai dură. În anul 1989, în epoca tehnologiilor cosmice şi luptei ecologiştilor europeni pentru drepturile peştişorilor din acvariu, în România au fost bestial ucişi preşedintele legitim al ţării şi soţia acestuia. Zău că e ridicol atunci, când din Bucureşti se ţin lecţii de democraţie, adresate spaţiului post-sovietic! Haideţi să judecăm nepărtinitor. Dezagregarea şi împărţirea României este o cauză nobilă. Ea poate fi comparată cu o lovitură de pumnal în inima unui bandit, care va furat nu o singură dată şi care intenţionează s-o facă încă şi încă odată. O astfel de lovitură este una preventivă, este o autoapărare necesară. Pumnalul de pedepsire va zădărnici astfel de urmări posibile ale politicii româneşti [cum ar fi] lichidarea independenţei Moldovei, unirii Transnistriei [a raioanelor separatiste din stânga Nistrului ce aparţin de drept Republicii Moldova – A.P.] şi a teritoriilor Ucrainei, concret – a sudului Basarabiei şi nordului Bucovinei, precum şi a unor insule importante din punct de vedere strategic la Dunăre. Noi trebuie să facem astfel, ca unioniştii din Moldova să nu aibă cu cine se uni; ca micul număr de naţionalişti pro-români din rmn [este vorba de autoproclamata republică moldovenească nistreană – A.P.] să nu aibă unde să trimită la învăţătură copiii lor; ca cei ce se consideră în nordul Bucovinei români să nu aibă unde să-şi perfecteze paşaportul românesc. Dacă România este drapelul şi farul pentru unionişti, atunci sarcina noastră este de a arde acest drapel şi de a distruge acel far.

România – opera hidoasă a Tratatului de la Paris

Naţionalismul românesc este cu neputinţă de stârpit şi este în ofensivă. El seamănă vântul expansiunii şi şovinismului. Sarcina noastră este să trimitem o astfel de furtună, care va fi capabilă să distrugă coliba, cunoscută chiriaşilor de la Ion Antonescu până la Traian Băsescu. În redactarea cărţii noastre comune, care are un titlu de lucru [provizoriu] „România: sfârşitul istoriei”, noi trebuie să unim eforturile tuturor celor ce au un discurs al lor faţă de Bucureşti – Rusia, Ucraina, Ungaria, Moldova, Pridnestrovie [raioanele separatiste din stânga Nistrului ce aparţin de drept Republicii Moldova – A.P.], Serbia, Bulgaria. Este de la sine înţeles că va trebui de aşteptat un moment geopolitic şi istoric potrivit pentru a lichida această „creatură hidoasă a Tratatului de la Paris” din anul 1947. Au putut doar adversarii URSS să găsească momentul potrivit pentru a facilita falimentul Uniunii. Noi nu vom putea oare prinde acel moment, care va permite, cu eforturi minime, distrugerea edificiului Statului român? Desigur, vom putea! Mai devreme sau mai târziu, noi vom face numaidecât acest lucru!

Dezmembrarea Românie. Curs rezumativ

Să vorbim la modul practic. Moldova de peste Prut cu capitala Iaşi poate fi transformată într-un stat separat sau poate fi unită cu actuala Republica Moldova [(bineînţeles, fără Pridnestrovie) - raioanele separatiste din stânga Nistrului ce aparţin de drept Republicii Moldova – A.P.]. Şi într-un caz, şi în celălalt, Tricolorul roşu-galben-albastru – simbolul României – urmează a fi lichidat. El nu va mai fi drapel de stat nici la Chişinău, nici la Iaşi. Moldovenii au drept deplin la drapelul lor. În calitate de drapel în RM poate fi folosit drapelul roşu de pe timpurile lui Stefan cel Mare; în Moldova cu capitala Iaşi – drapelul roşu-albastru al Principatului Moldova din sec. al XIX-lea. Dacă Iaşi şi Chişinău vor dori să fie împreună, în aşa caz ar fi logică folosirea drapelului lui Ştefan cel Mare. Raţional ar fi interzicerea accesului la demnităţile de stat adepţilor ideii „României Mari”, asta pentru ca veninul şovinismului românesc [în sens România Mare – A.P.] să nu otrăvească sufletele copiilor şi tinerilor. Partea sa de teritoriu ar putea primi toate statele, care înconjoară România de astăzi. În particular, Ucraina ar putea să-şi mărească pământurile sale din contul teritoriilor aferente Dunării; enclavele, populate cu ucraineni, ar putea intra oficial în componenţa Ucrainei. Moscova ar putea institui un patronaj asupra minorităţii ruse din România. Noi nici nu punem în discuţie drepturile inalienabile ale Ungariei asupra pământului ei de veci – Transilvaniei. Mai mult: teritoriul transmis maghiarilor poate fi mărit în formă de compensare pentru traiul îndelungat al maghiarilor de acolo în cadrul frontierelor unui stat străin şi pentru asuprirea naţională. Nu trebuie nedreptăţită nici Bulgaria, care ar avea doar de câştigat, adăugând câte ceva la Dobrogea. În aşa caz, ce va rămâne din România propriu-zis? Foarte puţin, dacă ne bazăm pe poftele actualilor expansionişti români. Aşa cum ne putem imagina, după oficializarea destrămării României ar putea fi restabilit statul Valahia, sau în forma unei republici, sau în forma unei monarhii constituţionale. În cel din urmă caz este raţională [instituirea] unei noi dinastii, asta pentru că cea veche, reprezentată de actualul ex-rege Mihai, ar aminti de o Românie întregită, care, vrem să sperăm, va fi dată uitării. Drapelul roşu-galben al Valahiei din anii 1834-1859 ar putea fi scos din cenuşă după restabilirea statului valah. În cazul restabilirii Valahiei, Bucureştiul va trebui să facă o declaraţie solemnă, susţinută de garanţii solide internaţionale, de recunoaştere a frontierelor Valahiei nou-create şi de renunţare în vecii vecilor de a încerca să restabilească Statul Român în orice formă. În nici un caz Valahia nu poate fi succesor de drept al României.

România nu este vânător, ci victimă

Aşa dar, chiar de acum, din prima etapă, România trebuie să se transforme din vânător în victimă. Altă ieşire nu este, asta pentru că românii au pierdut simţul realităţii şi s-au implicat în lupta pentru destabilizarea situaţiei nu oriunde, ci chiar în Rusia. La 10 ianuarie, mass-media a anunţat că primul ministru al României Victor Ponta a semnat ordinul de numire în funcţia de consilier de onoare pe Ghiorghi (aşa e în unele Mass-media) Frunda. Domnul Frunda este cunoscut prin faptul că a fost co-raportor privind Rusia în cadrul Adunării parlamentare a Consiliului Europei. El a chemat Consiliul Europei să se amestece în afacerile interne ale Rusiei, pentru „a ajuta forţele pro-europene, deoarece vedem că în Rusia există forţe politice, ce tind spre renaşterea URSS”. Astfel de declaraţii obraznice a ţâncului românesc la adresa elefanţilor geopolitici demonstrează a câta oară pierderea totală de către fiinţele ce latră a simţului realităţii. Dar nici asta nu-i tot! În decembrie 2012, Bucureştiul a luat decizia de a institui în cadrul guvernului funcţia numită „ministru-delegat în problemele Moldovei”. Este de prisos să-i amintim cititorului că în noţiunea de „Moldova” Bucureştiul are în vedere şi pmr; prin urmare, acest „delegat” se va ocupa în mod arbitrar şi de problemele Pridnestroviei [adică a raioanelor separatiste din stânga Nistrului ce aparţin de drept Republicii Moldova – A.P.], adică, va desfăşura aceiaşi activitate expansionistă, subversivă, şi va pregăti terenul pentru înghiţirea de către România a fostei Moldove Sovietice. La sfârşitul anului trecut în România s-au desfăşurat alegeri parlamentare. Candidaţii, care s-au înregistrat în scrutin în „districtul nr. 2 de peste hotare”, [district] ce include şi Moldova, au semnat atunci aşa-numitul „Pact pentru Basarabia”, propus de Platforma civică româno-unionistă „Acţiunea 2012”, [pact] ce prevede unirea cât mai grabnică a Republicii Moldova (pe care unioniştii nu doresc s-o numească cu numele ei) cu România. Unul din pretendenţi, consilierul preşedintelui Băsescu, Eugen Tomac a declarat: „Sunt un unionist convins si-i invit pe toţi să fie lângă mine”. Toate acestea demonstrează că năravul din fire nu are lecuire. Pasivitatea în relaţiile cu Bucureştiul va fi privit de el întotdeauna ca un semn al slăbiciunii şi va stimula doar poftele lui de cotropire. Din contra, dispariţia României de pe harta politică a lumii este unica garanţie adevărată a vieţii noastre liniştite.

Scurt comentariu: Nu, Safonov, viaţă liniştită voi, separatiştii, n-o să aveţi. Asta pentru că voi aţi rupt din teritoriul Republicii Moldova, moştenitoarea de drept a fostei RSS Moldoveneşti, o fâşie de pământ, aţi instaurat acolo un regim totalitar, pe care vreţi să-l păstraţi veşnic. Şi pentru a vă asigura liniştea, vreţi să sacrificaţi România modernă. Asta ca şi cum ai vrea să-ţi ciopleşti o scobitoare pentru dinţi şi tai pentru asta un copac. Nehoroşo, dorogoi! [Nu e bine, dragă!”]

Da cu şcolile cu predarea în limba română voi aţi pierdut la CEDO. Din cauza tâmpeniei voastre Rusia este obligată să plătească despăgubiri materiale şi morale părinţilor şi copiilor  acelor şcoli.

Că nu este treaba ta pe cine numeşte Ponta consilier este clar ca „Bună ziua”. Că vreţi în continuare bani de la ruşi e clar de asemenea. Numai că adevărata mosika [căţea] sunteţi anume voi, nu România. Eu cred aşa: dacă apar anumite probleme ruso-române, există mecanisme suficiente de rezolvare şi depăşire a lor, atât la Bucureşti, cât şi la Chişinău şi Moscova.

Acum cu unirea RM cu România: dacă va fi publicată lista „vânătorilor” care au omorât un om în Pădurea domnească şi au ascuns acest fapt reprobabil, dacă adevăraţii făptaşi vor fi traşi la răspundere, s-ar putea să mai existe RM ca stat, dacă nu, atunci – nu!

Şi ultima: ca de la democrat la democrat: cum vine asta, domnule, mişcarea politică de aderare a RM la Uniunea vamală euro-asiatică poate activa liber, iar mişcarea naţională, românească, pro-europeană, pro-occidentală – nu poate? Cum aşa?

Dl Safonov, să auzim de bine!

Asta pentru că nu mor caii când vor cânii.

În imagini:

Chişinău, decembrie 2012. Dovada unei exprimări libere a unei constatări corecte identitare şi a unei dorinţe mai vechi. Deocamdată – nerealizată.

Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU,

preşedintele INIS „ProMemoria”

16-17 ianuarie 2013