Cazul familiei Vasiliev din s. Molovata, raionul Dubăsari

 

În vizită la dl Boris Vasiliev. Sâmbătă, 12 ianuarie 2013, am mers în vizită la dl Boris Vasiliev, autorul cărţii de memorii „Stalin mi-a furat copilăria”. Împreună cu soţia sa Alexandra, despre care scrie în carte, dl B. Vasiliev locuieşte în satul Sărătenii Vechi, raionul Teleneşti.

Am făcut schimb de publicaţii. Dumnealui mi-a oferit ediţia a doua a cărţii[1], care include câteva momente noi importante, referitoare la tematica Gulagului.

Este vorba de mărturiile supravieţuitorului Gulagului Petru Codriţchi din Bravicea, care la doar 17 ani a fost condamnat pentru că era membru al organizaţiei de tineret Majadahonda şi care a supravieţuit în Ivdeli-lag datorită unui accident de producţie (p. 359).

Alt caz. De astă dată s-a întâmplat la săparea Canalului Volga-Don (1948-1952). Ion Petică (a murit în 2005) i-a povestit dlui Boris Vasiliev cum a fost minţit de către miliţianul de sector cu promisiunea de a-l scuti de trimiterea la FZO[2], (care a luat şi bani de la tatăl băitului), cum a fost ademenit în sediul consiliului sătesc în care a fost arestat, bătut şi apoi condamnat la munci silnice pe un termen de 25 de ani. Astfel, a nimerit la construirea Canalului Volga-Don.         Ion Petică povestea: „…Am săpat cu hârleţele peste o sută de kilometri de canal. Lucram că nişte robi… Sute de mii de oameni săpam, rânduiţi pe un fel de trepte. Cei de la fundul gropii aruncau pământul pe treapta a doua, ceilalţi pe a treia şi tot aşa, până când ţărâna ajungea la suprafaţă, trecând din mână în mână. Zona era înconjurată cu sârmă ghimpată, păzită de soldaţi şi de câini-lupi…” La întrebarea dlui B. Vasiliev dacă nu a încercat să evadeze, I. Petică i-a povestit una din întâmplările deosebit de sângeroase, la care a fost martor. A povestit despre doi militari ruşi, care au fost condamnaţi pentru că nimerise în prizonierat la nemţi. Aceştia au evadat. Dar peste mai bine de o lună deţinuţii au fost adunaţi şi aşezaţi în forma literei ruseşti „П”. La ordinul călăului, ofiţer NKVD, cei doi au fost aduşi. „…Nu-i recunoşteam. Abia de se mai ţineau pe picioare, se uitau la noi cu ochii plini de groază. N-o să uit o viaţi ochii ceia…” Ofiţerul NKVD a strigat: „Cine va îndrăzni să evadeze, va păţi ca ei. Daţi drumul la câini!” În aceeaşi clipă, o haită de câini-lupi dresaţi…, ţinuţi flămânzi câteva zile i-au prăbuşit pe cei doi oameni nenorociţi la pământ. Era un fel de ghem cu răcnete disperate, amestecat cu hârâială de câini sălbatici… În câteva secunde totul s-a sfârşit! Un boţ de pământ frământat cu sânge… Atâta a rămas din cei doi bravi soldaţi ruşi, care au luptat în război pentru gloria criminalului Stalin…” (p. 362).

Şi când stai şi te gândeşti că cele descrise mai sus au avut loc deja după ce URSS a semnat Declaraţia universală a drepturilor omului, elaborată în cadrul ONU… Face oare să mai citez din acest document articole referitoare la drepturile omului, pe care ţările-membre, inclusiv şi în primul rând, URSS, l-au semnat şi s-au obligat să le respecte cu stricteţe?

În discuţia cu dl Boris Vasiliev am precizat mai multe detalii, referitoare la memoriile publicate de dumnealui. Dl B. Vasiliev a confirmat, că din satul Molovata, în 1941, au fost deportate familii, care nu au fost înregistrate în Cartea Memoriei. Una din acesta este familia Vidru, Elena şi Vasile, şi copiii acestora Maria, Serafim, Gheorghe şi Victor. Dl B. Vasiliev spune că, în 1941, au fost deportate din s. Molovata cel puţin 10 familii şi se va strădui să le nominalizeze în viitorul apropiat.

Am discutat despre epopeea restituirii casei părinteşti. Astăzi la Molovata trăiesc surorile dlui Boris Vasiliev Nadejda (n. 1928) şi Valentina (n. 1938), cealaltă soră, Anastasia (n. 1935) locuieşte la Orhei. Sora mai mare Nadejda, cea care a născut un băiat în puşcărie şi care a murit în Siberia, nu s-a mai căsătorit după ce venise din Gulag, respectiv – nu are copii. Iar soţul ei, P. Stavinschi, după tentativa eşuată de a evita deportarea soţiei Nadejda, s-a căsătorit cu o altă femeie. “Am avut o copilărie, afirmă dl Boris Vasiliev, răstignită în gulagurile siberiene…”

Am vorbit detaliat şi despre evadarea familiei Vasiliev (mama cu cei patru copii) din localitatea Tundrino, în 1946, despre vulgarizarea (falsificarea) tragediei deportărilor de către unii autori şi alte detalii interesante.

Am vorbit, de asemenea, despre soarta supravieţuitorilor Gulag-ului, originari din satul Sărătenii Vechi, raionul Teleneşti. Din cei deportaţi în viaţă a rămas doar unul.

La iniţiativa dlui Boris Vasiliev, la intrarea în cimitirul satului, nu departe de biserică, sătenii au ridicat o cruce în memoria celor ce nu s-au mai întors din Gulag (vezi foto).

Domnul Boris Vasiliev este plin de energie şi animat de dorinţa de a redacta o carte nouă, cu realizarea unor experimente, ce ar confirma sau infirma anumite informaţii, publicate în memoriile altor autori. I-am dorit succes în ceea ce-şi doreşte să realizeze.

Ţin să mulţumesc şi pe această cale domnului Boris şi doamnei Alexandra Vasiliev pentru ospitalitatea oferită şi pentru noile şi utilele informaţii, servite Istoriei.

Drama familiei Vasiliev, oglindită în documentele timpului.

În cele două ediţii ale cărţii lui Boris Vasiliev „Stalin mi-a furat copilăria” au fost publicate documente din arhive, referitoare la drama prin care a trecut una din familiile basarabene. Cu permisiunea dlui autor, am tradus unele din acele documente şi le prezint mai jos.

 

Documentul nr. 1[3].

Este vorba de o Notă informativă, redactată de ofiţeri responsabili ai NKGB, bazată pe pâre ale unor cozi de topor, de care nu am dus niciodată lipsă. Am păstrat textul original, chiar dacă sunt unele greşeli (de exemplu, e scris „Coşeri”, azi – Cocieri); în paranteze dreptunghiulare am făcut precizările necesare înţelegerii cuvintelor abreviate folosite în document etc.

În iulie 1934 fostul OGPU a fost încorporat în NKVD ca una din Direcţii (GUGB); în februarie – iulie 1941 a existat Comisariatul poporului pentru securitatea statului ca comisariat distinct – NKGB; din iulie 1941 până în aprilie 1943 NKGB s-a aflat în cadrul NKVD. Scriu asta pentru că pe blanchete tipărite apare în unele cazuri NKGB, în altele – NKVD.

 

 

„APROB”

[Şeful] direcţiei NKGB Orhei                                                                 Str. [Strict] secret

LOCOTENENT AL SECURITĂŢII STATULUI

/GOLDBERG/

 

NOTĂ INFORMATIVĂ

 

VASILIEV Ilia Dmitrievici, a. n. [anul naşterii] 1903,

originar din satul Coşeri, din ţărani,

ţăran-chiabur, moldovean, cetăţean

al URSS, fără de partid, locuieşte în satul

Malovata, raionul Susleni.

 

 

Până la restabilirea Puterii Sov. [sovietice] în Basarabia, în perioada anilor 1938-1940, VASILIEV I.D. a lucrat în calitate de primar în satul Malovata, r-nul Susleni. Ocupând acest post, [el] a promovat politica guvernului burghez român /f. d. [fila din dosar] 3, 6-7/.

VASILIEV a fost proprietar al unei gospodării de chiaburi, a fost în posesia a circa 15 ha de pământ, a recurs la forţa de muncă năimită. /f. d. 6/. Afară de asta, VASILIEV a fost un informator secret al jandarmeriei române, ceea ce se confirmă prin materialele de arhivă /f. d. 5/.

[Trebuie] arestat.

COMPONENŢA FAMILIEI: Soţia Maria, a. n. 1904, fiica

Nadejda, a. n. 1929, fiul Boris,

a. n. 1932, Anastasia, a. n. 1934,

şi fiica Valentina, a. n. 1938.

Urmează a fi [trebuie] deportaţi.

 

ÎMPUTERNICIT OPERATIV SUP. [Superior] AL NKGB D. [Direcţia] ORHEI

LOCOTENENT INFERIOR AL SECURITĂŢII STATULUI

/GONCEARENCO/

 

 

Documentul nr. 2[4].

După ce a fost reţinut şi după ce i s-a dresat Ancheta arestatului, Ilie Vasiliev a fost trimis în regiunea Sverdlov a RSFSR, unde i s-a citit verdictul.

Aşa dar, fiind cetăţean român cu acte în regulă, împotriva voinţei lui, I. Vasiliev a fost decretat cetăţean al URSS şi condamnat pe teritoriul URSS, în conformitate cu legislaţia acelei ţări.

Pe document, sus, în stânga, cu mâna, a fost scrisă rezoluţia procurorului regiunii Sverdlov „Pentru consf. spec.” [consfătuirea specială], semnătura [indescifrabilă] şi data – 20 VI 42.

 

„APROB”

Şef.[şeful] Direcţiei NKVD DIN REG. SVERDLOV

MAIOR SUPERIOR AL SECURITĂŢII STATULUI

(BORŞCEV)

Rechizitoriu

„APROB”

Pentru Vasiliev propun pedeapsa de 8 ani în lagăre  de muncă corecţională

Loc [ţiitorul] procurorului regional

[Semnătura indescifrabilă]

29 mai 1942

RECHIZITORIU

asupra dosarului de urmărire penală nr. 03392

de învinuire a lui VASILIEV Ilia Dimitrievici

de comitere a crimei

prevăzute de art. 58-13 al CP al RSFSR

 

Pe data de 13 iunie 1941, secţia raională Orhei a NKVD din RSS Moldova a fost arestat şi supus urmăririi penale pentru activitate contrarevoluţionară VASILIEV I.D.

În rezultatul urmăririi penale a fost stabilit, că în perioada fostului guvern român VASILIEV a fost informator al postului de jandarmi şi se afla în legături personale cu şeful postului de jandarmi din satul Maloveta [aşa e în document, greşit], raionul Susleni, CALUŞ, pe care îl informa despre persoanele cu predispoziţii revoluţionare din satul Maloveta.

Din anul 1938 până la instaurarea Puterii sovietice în Basarabia [Vasiliev] a fost primar în sat, a promovat în viaţă politica autorităţilor române, îndreptată spre asuprirea celei mai sărace părţi a populaţiei (f. d. 5, 7, 8-9, 12-13).

Pe baza celor expuse mai sus este ÎNVINUIT:

 

VASILIEV Ilia Dmitrievici, a. n. 1903,

originar din satul Coşeri, raionul Dubăsari, Moldova,

moldovean, cetăţean al URSS, fără

de partid, studii primare, chiabur, căsătorit, până la arestare a lucrat în gospodăria proprie, a locuit în s. Maloveta, raionul Susleni, RSS Moldova.

 

ÎN URMĂTOARELE:

 

În perioada puterii românilor în Basarabia a fost informator al postului de jandarmi, informa despre persoanele cu predispoziţii revoluţionare. Din anul 1938 până la instaurarea Puterii sovietice în Basarabia [Vasiliev] a fost primar în sat, a promovat activ în viaţă politica autorităţilor române, îndreptată spre asuprirea celei mai sărace părţi a populaţiei, adică în crimă, prevăzută de art. 53-13 a CP al RSFSR.

A recunoscut că este vinovat în învinuirea ce i s-a adus, afară de aceasta vinovăţia este demonstrată de depoziţiile martorilor GRIŢKO N. şi MORACHENKO F.Ia. (f. d. 8-9), precum şi de informaţia din arhivă (f. d. – [ e şters]) Având în vedere prevederile art. 208 al CPP al RSFSR, a trimite dosarul de urmărire penală nr. 03391 de învinuire a lui VASILIEV I.D.  Consfătuirii Speciale din cadrul NKVD al URSS şi consider a-l condamna pe VASILIEV I.D. la 8 ani de muncă corecţională în lagăre.

Alcătuit la 19 februarie 1942,

or. Sverdlov.

 

ÎMPUTERNICIT OPERATIV SUP.

SERGENT AL SECURITĂŢII STATULUI                          (COMISSAROV)

 

„DE ACORD”: LOCŢ. ŞEF. DE URMĂRIRE PENALĂ

NKVD RSSL [Letonia au Lituania?], LOCOTENENT AL SECURITĂŢII STATULUI

(SUHOV)

[Sunt semnăturile celor doi ofiţeri şi, cu mână, în stânga e scris: „A introduce dosarul în şedinţa consf. spec”. Semnătura indescifrabilă]

NOTĂ INFORMATIVĂ: 1. Acuzatul VASILIEV I.D. a fost arestat pe data de 13.VI. 1941

şi este închis în lagărul Ivdeli al NKVD al URSS

2. Nu există probe materiale.

 

ÎMPUTERNICIT OPERATIV SUP.

SERGENT AL SECURITĂŢII STATULUI                          (COMISSAROV)

 

Următorul document (aici nu-l public) demonstrează că pe data de 15 iulie 1942 Consfătuirea specială a NKVD al URSS a luat decizia de a-l condamna pe Ilie Vasiliev la 8 ani de muncă forţată în lagărele Gulag-ului. A fost indicat: Lagărul din or. Ivdeli[5]. Din carte aflăm, că la 13 martie 1943 Ilie Vasiliev a decedat în acelaşi lagăr. În august 1990 I. Vasiliev a fost reabilitat. Post-mortem.

În noaptea de la 12 spre 13 iunie 1941 soţia lui Ilie Vasiliev, Maria Vasiliev cu cei patru copii ai lor, au fost ridicaţi, urcaţi în tren şi duşi în Siberia. Despre asta scrie dl Boris Vasiliev. În 1946 familia Vasiliev, mama cu cei patru copii ai ei, a evadat din Gulag, întorcându-se în satul natal din Basarabia. Dar nu pe mult timp: în 1949 Mariei Vasiliev şi fiicei ei mai mari Nadejda, după soţ – Stavinschi, gravidă în luna a noua li s-a dresat un alt dosar în care au fost învinuite de evadare din Siberia. Calvarul a reînceput…

În imagini, de sus în jos:

1. Dialog cu dl Boris Vasiliev la dumnealui acasă, Sărătenii Vechi, r. Teleneşti, 12 ianuar. 2013.

2. Memorialistul lasă autograf pe cartea sa.

3. Cruce  în memoria celor deportaţi în Siberia.

4. Lângă crucea de lemn, dl Boris Vasiliev a îngropat câteva oseminte ale ostaşilor români, găsite într-o groapă comună

la Chişinău, în timpul în care se distrugea, la ordinul autorităţilor comuniste orăşeneşti.

Luate de dl B. Vasiliev într-o pungă, au fost îngropate sub crucea din imagine.

 Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU,

preşedinte al INIS „ProMemoria”

12-13 ianuarie 2013.