Represiunea stalinistă: modul de funcţionare (cazul familiei Ogurţov, partea II)

Stimaţi prieteni,

Continui expunerea modului de funcţionare a maşinăriei represive sovietice, extinse asupra României. Ca model va fi cazul familiei Ogurţov.

După arestare, Iacob Ogurţov a fost interogat de 6 ori, primul interogatoriu fiind la Căuşeni, celelalte – la Chişinău. Interogatoriile erau desfăşurate în limba rusă, în prezenţa unui stenograf. Întrebările ofiţerului MGB [rus.: Ministerul securităţii statului] şi răspunsurile inculpatului erau stenografiate cu mâna. În linii mari, scrierile sunt caligrafice, pot fi citite uşor. Fiecare pagină a dosarului a fost semnată de inculpat. Cazul lui Iacob Ogurţov demonstrează cu lux de amănunte cum un om nevinovat a încasat de la organele represive sovietice 25 de ani de muncă forţată. Voi prezenta cele 6 procese verbale ale interogatoriilor cu scurte comentarii la fiecare din acestea.

Primul interogatoriu a avut loc pe data de 2 februarie 1949, în satul [acum oraşul] Căuşeni.

DOCUMENT

 

Procesul verbal al interogatoriului

 

Satul Căuşeni                                               2 II 1949.

 

Eu, împuternicitul operativ [rus.: operupolnomocennîi –A.P.] al Secţiei raionale Căuşeni a MSS

[Ministerului Securităţii Statului – A.P.] căpitanul Arhanghelschii l-am interogat pe arestatul

Ogurţov Iacob Ivanovici,

născut în 1913, originar

din satul Semionovca, raionul Volontirovca,

RSS Moldovenească,

de naţionalitate rus, fără de partid,

provenienţa socială – din familie de [ţărani] mijlocaşi,

studii medii agronomice, cetăţean al URSS.

 

Interogatoriul a început la ora 18 şi 25 de minute

 

Întrebare: Expuneţi amănunţit biografia dumneavoastră.

Răspuns: Eu m-am născut în anul 1913, în satul Semionovca, raionul Volontirovca. În anul 1922 am mers să învăţ la şcoala din satul Semionovca, în care am învăţat până în anul 1926. În anul 1926 am mers să învăţ în satul Manzâr, raionul Căuşeni (în prezent raionul Borodino), la şcoala de agronomie, în care am învăţat până în 1931. După absolvirea şcolii am trăit acasă cu părinţii în satul Semionovca. Din 1933 am lucrat magaziner (în magazinul) din cadrul şcolii din Manzâr până în toamna anului 1934. În 1934 am fost recrutat în armata română, dar am fost eliberat, deoarece [persoanele] de naţionalitate rusă nu erau luate în armata română. În 1935 am intrat în funcţia de secretar al consiliului sătesc [aşa e în document, corect – al primăriei – A. P.) din satul Iacobstal, unde am lucrat până în iunie 1940. După eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia română am început să lucrez în calitate de agronom în satul Iacobstal, unde am lucrat până în februarie 1941, după care am lucrat învăţător în satul Feşteliţa, raionul Căuşeni, până în iunie 1941.

Întrebare: Unde v-aţi aflat în perioada războiului pentru apărarea patriei şi cu ce v-aţi ocupat?

Răspuns: În iunie 1941 studiam în cadrul unor cursuri pentru învăţători, în or. Bender, RSSM. În legătură cu faptul că a început războiul, cursurile au fost sistate, eu m-am întors în satul Feşteliţa, unde am trăit până în august 1941. Nu am fost chemat în rândurile Armatei sovietice, deoarece eram în rezervă, categoria a II-a. În august 1941 am trecut în satul Semionovca, unde am intrat la lucru în calitate de secretar al consiliului sătesc.

Întrebare: De ce Dvs. aţi mers să lucraţi în calitate de secretar la autorităţile româneşti?

Răspuns: Autorităţile române i-au adunat pe toţi funcţionarii care au rămas pe teritoriul ocupat şi i-au obligat să lucreze în conformitate cu specialitatea [avută], în acelaşi rând şi eu am fost nevoit să merg la lucru, deoarece mai devreme am lucrat secretar în satul (Semionovca) [tăiat şi corectat – A.P.] Iacobstal.

Întrebare: Cât timp Dvs. aţi lucrat secretar la consiliul sătesc din satul Semionovca şi ce funcţii aţi îndeplinit?

Răspuns: Am lucrat secretar la consiliul sătesc [cuvintele „consiliul sătesc” subliniate, deasupra pus semnul întrebării; este clar de ce – era vorba de primăria satului; Ia. Ogurţov era secretar al primăriei – A.P.] din satul Semionovca din luna august 1941 până în luna martie 1944. În obligaţiunile funcţiei avute în calitatea mea de secretar intra: adunarea banilor de la populaţie, impunerea impozitului funciar, eliberarea paşapoartelor şi  înregistrarea vitelor cornute mari; concomitent cu acestea, la indicaţia notarului român, duceam evidenţa copiilor nou-născuţi, a celor decedaţi şi înregistrarea căsătoriilor.

Întrebare: Ce alte sarcini ale autorităţilor române aţi mai îndeplinit?

Răspuns: Afară de sarcinile, expuse mai sus, nimic [altceva] nu am îndeplinit.

Întrebare: Unde v-aţi aflat în martie 1944?

Răspuns: În conformitate cu ordinul autorităţilor române, pe data de 23 martie 1944, eu m-am evacuat în România, în satul Uloci, judeţul Târgu-Măgurele.

Întrebare: Cu ce v-aţi ocupat în România?

Răspuns: În România nu m-am ocupat cu nimic, doar soţia mea a lucrat învăţătoare.

Întrebare: Cât timp v-aţi aflat în România?

Răspuns: În România m-am aflat până în luna mai 1945. În luna mai a acelui an, eu, împreună cu familia, în cadrul repatrierii, m-am întors în satul Semionovca.

Întrebare: Cu ce v-aţi ocupat în satul Semionovca?

Răspuns: În satul Semionovca nu am avut ocupaţii. În august 1945 am trecut în satul Feşteliţa, unde am intrat la lucru în calitate de învăţător în şcoala din Feşteliţa, unde am lucrat până în timpul de faţă.

Întrebare: După sosirea din România în satul Feşteliţa, raionul Căuşeni, RSS Moldovenească, aţi fost recrutat în Armata sovietică?

Răspuns: După sosirea pe teritoriul RSS Moldoveneşti din România nu am fost recrutat în Armata sovietică.

 

Interogatoriul s-a încheiat la ora 19 şi 35 de minute.

A interogat împuternicitul operativ al Secţiei raionale Căuşeni a MSS

căpitanul     [semnătura]             Arhanghelschii

 

Comentariul nostru:

Iacob Ogurţov a fost arestat în 1949. Timp de peste 4 ani autorităţile bolşevice din RSSM au impus concepţia lor asupra celor întâmplate în anii 1940-1945. Pentru ele războiul purtat de URSS a fost „de apărare a patriei”, chiar dacă a fost dus peste frontierele de stat ale URSS. Pentru ele, autorităţile sovietice, anii aflării Basarabiei, nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa în componenţa Statului Român (1941-1944) erau ai „ocupaţiei române”. Iată de ce, în răspunsurile sale, la întrebările puse de ofiţerul sovietic, Ia. Ogurţov a folosit aceleaşi expresii, oferite de Arhanghelschii – „războiul pentru apărarea patriei”, „ocupaţia română” [a Basarabiei] etc.

Primul interogatoriu a fost unul sumar. Ia. Ogurţov a fost trimis la Chişinău şi în noaptea de la 3 spre 4 februarie 1949, între ora 23:30 şi 2:00, a fost interogat a doua oară.

Iată stenograma celui de-al doilea interogatoriu:

 

DOCUMENT:

 

Procesul verbal al interogatoriului

 

3 februarie 1949                                    or. Chişinău

 

Eu, anchetatorul superior al Secţiei de urmărire penală a MSS al RSSM,

locotenent superior Zealin l-am interogat pe inculpatul:

 

Ogurţov Iacob Ivanovici,

născut în 1913, originar

din satul Semionovca, raionul Volontirovca,

RSS Moldovenească,

de naţionalitate rus, cetăţean al URSS , ştiutor de carte,

fără de partid,

provenienţa socială – din familie de [ţărani] mijlocaşi,

căsătorit, până la arestare a lucrat învăţător

în şcoala sătească din s. Feşteliţa, raionul Căuşeni.

 

Interogatoriul a început la ora 23: 30

 

Întrebare: Unde aţi locuit în perioada ocupaţiei provizorii a RSS Moldoveneşti de către cotropitorii germano-români?

Răspuns: În perioada ocupaţiei provizorii a Moldovei de către armatele germano-române [câteva cuvinte lipsesc: din 1941 – A.P.] până în 1944 am locuit în satul Semionovca, raionul Volontirovca.

Întrebare: Cu ce v-aţi ocupat în perioada ocupaţiei provizorii?

Răspuns: Am lucrat [în calitate de] secretar al primăriei la autorităţile româneşte de ocupaţie, din 1941 până în 1944, după care, în timpul ofensivei unităţilor Armatei sovietice m-am evacuat în România.

Întrebare: Ce v-a determinat să fugiţi în România împreună cu ocupanţii?

Răspuns: Am fugit în România împreună cu ocupanţii deoarece autorităţile române mi-au ordonat acest lucru.

Întrebare: Oare chiar aşa să fie?

Răspuns: Da, anume aşa. Am plecat în România la ordinul autorităţilor româneşti de ocupaţie.

Întrebare: Organele de urmărire penală, însă, cunosc că Dvs. aţi fugit în România din ale considerente. Cerem un răspuns veridic.

Răspuns: Confirm: în România am fugit la ordinul autorităţilor de ocupaţie.

Întrebare: Cine a fost şeful postului de jandarmi din s. Semionovca în timpul ocupaţiei?

Răspuns: Nacialnic [rus. - şef] sau, cum numesc românii, şef al postului de jandarmi în s. Semionovca a fost plutonierul   Colan.

Întrebare: Spuneţi, în ce perioadă Colan a fost şef al postului de jandarmi?

Răspuns: Din câte ţin eu minte, plutonierul Colan a fost şef al postului român de jandarmi din 1943 până în ziua fugirii armatelor germano-române din Moldova, 1944.

Întrebare: Când l-aţi cunoscut prima dată pe Colan?

Răspuns: Pe şeful jandarmeriei l-am cunoscut în 1943, primăvara.

Întrebare: Povestiţi despre circumstanţele acestei întâlniri.

Răspuns: Mi-aduc aminte, în primăvara anului 1943, ocupând funcţia de şef de post în satul Semionovca, în una din zile, Colan a intrat la noi, la primărie. Aşa cum am arătat mai sus, în acel timp eram secretar la primărie. Atunci, în prezenţa notarului şi al altor funcţionari ai primăriei, eu am făcut cunoştinţă cu Colan.

Întrebare: Cât de des Dvs. vă întâlneaţi cu şeful postului de jandarmi Colan?

Răspuns: Cu Colan nu am avut nici o întâlnire condiţionată special. Mă întâlneam cu el doar atunci, când el intra în primărie, în prezenţa altor funcţionari.

Întrebare: Dvs. aţi fost chemat vre-odată la postul de jandarmi?

Răspuns: Da, am fost chemat. Îmi amintesc: am fost chemat la postul de jandarmi în anul 1941 şi în anul 1942, în acel timp, când Colan nu era şeful postului de jandarmi.

Întrebare: Dar şeful postului de jandarmi Colan v-a chemat la postul de jandarmi?

Răspuns: Nu, şeful postului de jandarmi Colan nu m-a invitat la el niciodată.

Întrebare: Dvs. confirmaţi aceasta?

Răspuns: Da, confirm. [două-trei cuvinte lipsă – A.P.] [şeful postului de jandarmi Colan] la el în cabinet nu m-a invitat niciodată.

Întrebare: Organele de urmărire penală, însă, cunosc că Dvs. aţi fost la postul de jandarmi de foarte multe ori, atunci când în serviciu era Colan. De ce ascundeţi acest fapt?

Răspuns: Declar încă odată: în timpul în care Colan era şef al jandarmilor, la el în clădirea postului de jandarmi eu nu an intrat niciodată şi el nu m-a invitat.

Întrebare: Faptul că sunteţi arţăgos nu are nuci un temei. Este stabilit că Dvs. nu o singură dată aţi vizitat postul de jandarmi românesc, atunci când şef al acestuia era Colan. Veţi spune adevărul despre asta?

Răspuns: Nu, atunci când şef al postului de jandarmi din s. Semionovca era Colan, eu nu am fost la el niciodată şi nici un fel de relaţii apropiate între noi nu au existat.

 

Interogatoriul a fost sistat la ora 2:00

4 februarie 1949

A fost scris corect pe baza cuvintelor mele şi am citit personal [semnătura autografă a lui Ia. Ogurţov]

 

A interogat anchetatorul superior al Secţiei de urmărire penală a MSS al RSSM,

locotenent superior [semnătura]                                        Zealin

 

Comentariul nostru:

Frazeologia folosită a fost cea a ocupantului sovietic al Basarabiei. Ea a fost folosită – în aceste condiţii extremale, de puşcărie – şi de inculpat. Anchetatorul a insistat asupra stabilirii unor legături cât mai strânse între Ia. Ogurţov, secretarul primăriei şi şeful potului de jandarmi Colan.

 

Pe data de 7 februarie 1949 a avut loc cel de-al treilea interogatoriu, care a început la ora 11:30 şi s-a încheiat la ora 13:40. Anchetatorul l-a întrebat pe Ia. Ogurţov cât timp a lucrat în calitate de secretar al primăriei, cine l-a numit în această funcţie, ce obligaţiuni a avut. Inculpatul a enumerat obligaţiunile de serviciu pe care le-a avut. Anchetatorul Zealin atrage atenţia asupra obligaţiunii secretarului primăriei de a aduna impozite de la locuitorii satului Semionovca, în perioada august 1941 – martie 1944. Ia. Ogurţov spune: „Am adunat impozitul pe pământ. Ţăranii din satul Semionovca aveau în posesie peste 2 000 ha de pământ. Conform ordinului autorităţilor române plata impozitului era de 100 de lei pentru un hectar. Prin urmare, timp de trei ani cât am lucrat secretar la primărie am adunat circa 600 000 de lei, în contul autorităţilor române”.

Anchetatorul a întrebat: ce măsuri erau luate faţă de persoanele, care nu plăteau impozitul. Ia. Ogurţov spune că el, în calitate de secretar al primăriei, avea dreptul să inventarieze şi să scoată la vânzare averea ţăranilor rău-platnici. Zealin întreabă la câţi ţărani Ia. Ogurţov le-a vândut averea. Inculpatul a răspuns, că astfel de cazuri nu au fost. Este adevărat, zice Ia. Ogurţov, a fost un caz când am avut intenţia să inventariez şi să scot la vânzare averea Agafiei Padalca, care nu a plătit impozitul. Anchetatorul insistă asupra cazului: când a avut loc, dacă averea a fost inventariată şi vândută etc. Inculpatul afirmă că a avertizat-o pe A. Padalca şi că a încercat să se apropie de ladă, dar stăpână nu i-a permis şi l-a împins. La rândul lui, Ia. Ogurţov a împins-o pe A. Padalca. Zealin insistă asupra altercaţiei, întrebând în ce relaţii este Ia. Ogurţov cu A. Padalca. „În relaţii normale”, – a spus inculpatul. Anchetatorul zice: „Fiind interogată, Agafia Padalca a arătat că Dvs. aţi încercat să inventariaţi forţat averea ei şi – cu această ocazie -, aţi bătut-o”. Ia. Ogurţov răspunde că a încercat să inventarieze averea, dar nu a lovit-o, ci s-au împins reciproc. Lui Ia. Ogurţov i s-au citit pasaje din procesul verbal al interogării Agafiei Padalca; acesta recunoaşte că a dorit să inventarieze, dar altercaţia cu stăpâna casei nu a ajuns la bătaie. Se fac alte precizări: dacă au fost martori etc. Ia. Ogurţov a fost întrebat dacă a mai sechestrat avere de la ţărani, în special a fost vorba de doi cai şi o căruţă a familiei Marfa şi Andrei Grinico. Inculpatul expune cazul, subliniind în mod special că el personal nu a fost implicat în acel caz, el nu avea împuternicirea de a sechestra animale de la oameni. La urmă, anchetatorul Zealin declară că există mărturiile Stepanidei Bondarenco în care aceasta a afirmat că Ia. Ogurţov a sechestrat cei doi cai şi căruţa de la familia Grinico. Ia. Ogurţov afirmă, că o cunoaşte bine pe S. Bondarenco, că a avut întotdeauna relaţii bune cu ea, dar nu poate înţelege de ce ea oferă astfel de mărturii [false, mincinoase – A.P.] împotriva lui.             Cu aceasta interogatoriul a luat sfârşit.

Pe data de 11 februarie 1949 anchetatorul Zealin a semnat Decizia de învinuire a inculpatului Iacob Ogurţov. Examinând materialele de urmărire penală din dosarul nr. 5372, el, Zealin, a constatat, cum că Ogurţov Iacob Ivanovici, având predispoziţii duşmănoase faţă de puterea sovietică, în perioada ocupaţiei Moldovei „a fost agent secret al jandarmeriei române, a trădat patrioţi sovietici”. Observaţi: în timpul anchetărilor nu a fost vorba de „trădarea patrioţilor sovietici”. Cu toate acestea, Zealin a decis: „A-l trage la răspundere pe Ogurţov Iacob I. în baza art. 54-1 „a” al Codului Penal al RSS Ucrainene” şi a-l anunţa despre această decizie contra semnătură. Pe document sunt aprobările şefilor lui Zealin, iar jos este semnătura lui Ogurţov că a fost informat despre decizia luată.

În dosar sunt trei file ale interogatoriului din 11 februarie 1949. Ia. Ogurţov a fost întrebat dacă a înţeles de ce fapte este acuzat şi dacă recunoaşte „vina”. El a răspuns că a înţeles în ce este acuzat, dar „vina” o recunoaşte doar parţial. Astfel, el recunoaşte că a fost secretar la primărie, că a adunat impozitul de la ţărani, că faţă de ţăranii ce nu plăteau impozite, era obligat să le inventarieze averea şi s-o scoată la vânzare; a amintit de cazul A. Padalca, cu care s-au împins reciproc. Nu recunoaşte că ar fi fost în relaţii apropiate cu jandarmii români, nu a avut nici un fel de relaţii cu şeful postului de jandarmi din s. Semionovca şi nu a trădat patrioţi sovietici.

Au urmat încă două interogatorii şi pronunţarea sentinţei în numele URSS.

În imagine: DOCUMENT: Decizia de învinuire a inculpatului Ia. Ogurţov, luată la 11 februarie 1949.

(Va urma, partea a III-a, ultima)

Prof univ., dr. hab. Anatol PETRENCU,

preşedintele INIS „ProMemoria”

30 ianuarie 2013.

Lasă un răspuns