Lansarea volumelor „Românii în Gulag” la USM

Ieri, 3 noiembrie 2015, la Facultatea de Istorie şi Filozofie a Universităţii de Stat din Moldova (USM) a avut loc lansarea celor două volume de memorii „Românii în Gulag”[1]. În faţa profesorilor şi studenţilor de la Istorie şi Filozofie au luat cuvântul prof. univ., dr.-hab. Ion Eremia, şeful Departamentului Istoria Românilor, Universală şi Arheologie, care a vorbit despre importanţa selectării şi prezentării ştiinţifice a mărturiilor supravieţuitorilor Gulagului.

Prof. univ., dr. hab. Valentin Tomuleţ, laureat al Premiului Naţional (2015) în domeniul Istoriei, a continuat prezentarea celor două volume, subliniind locul istoriei recente în cadrul istoriei contemporane, a comparat sursele memorialistice moderne (de exemplu, impresiile sau notele de drumeţie ale călătorilor străini în Ţările Române sau Basarabia (secolul al XIX-lea).

La evenimentul de lansare a cărţilor a fost prezentă şi a luat cuvântul doamna Elena Bontea, cunoscută pictoriţă din R. Moldova, membră a unei familii deportate în 1949, una din autoarele memoriilor, inserte în volumul II. Distinsa doamnă a vorbit în faţa tinerilor studioşi despre timpurile pe care le-a trecut familia sa, alături de alte sute de familii, deportate de regimul sovietic de ocupaţie. În pofida faptului că personal nu a fost exilată (în momentul deportării familiei ea era în ospeţie la o mătuşă) a avut de suferit tot atât de mult ca şi ceilalţi membri ai familiei deportate. Impresionante au fost cuvintele despre călătoria în Siberia, la rude, realizată după moartea dictatorului Iosif Stalin, în vara anului 1954. Deosebirea cardinală a timpurilor noastre faţă de anii stalinismului, a accentuat doamna Elena Bontea, este lipsa fricii: noi nu avem teamă că la mijlocul nopţii enkavediştii pot bate la uşă, ridica şi deporta familii întregi fără nici un drept de apel.

Conf. univ. dr. Ludmila Cojocaru a vorbit despre modul de dobândire a memoriilor celor deportaţi, despre lucrul asupra textelor şi despre importanţa mărturiilor pentru o cunoaştere adecvată şi corectă a istoriei regimului comunist sovietic. Autoarea mai multor interviuri, Ludmila Cojocaru a îndemnat tinerii să se includă în activitatea de colectare a memoriilor locuitorilor din R. Moldova, martori ai deportărilor sau a foametei din 1946-1947, ai altor evenimente tragice din trecutul nu prea îndepărtat al nostru.

La sfârşitul prezentării celor două volume unii studenţi au spus că provin din familii de deportaţi, alţii – că sunt preocupaţi de subiectul deportărilor şi realizează, sub îndrumarea profesorilor, interviuri şi colectarea documentelor timpului. Tinerii studioşi au fost invitaţi să se aplece asupra subiectelor abordate,  să contribuie la găsirea supravieţuitorilor Gulagului şi la adunarea memoriilor lor.

Amintim că volumele au apărut în cadrul proiectului „Românii în Gulag: recuperarea şi valorificarea istorică a memoriilor victimelor regimului totalitar comunist în Basarabia (1940-1941, 1944-1953)” şi au ieşit de sub tipar datorită sprijinului acordat de Ministerul Afacerilor Externe al României, Departamentul politici pentru relaţia cu românii de pretutindeni.

Prof. univ., dr.-hab. Anatol Petrencu

4 noiembrie 2015

anatol_petrencu@yahoo.com

           



[1] Românii în Gulag. Memorii, mărturii, documente, volumul I, Chişinău, S.n., 2014, 350 p.; Românii în Gulag. Memorii, mărturii, documente, volumul II, Chişinău, S.n., 2015, 362 p. (Editori – Anatol Petrencu, Ludmila D. Cojocaru, Lidia Pădureac).

Comentariile nu sunt permise.

Arhiva