Congresul extraordinar al PUN, 25 iunie 2017
În calitate de invitat, am fost prezent la lucrările Congresului extraordinar al Partidului Unităţii Naţionale (PUN), desfăşurat la 25 iunie 2017, în incinta Hotelului „Leo Grande”.
Preşedintele executiv al PUN, dl Anatol Şalaru, a deschis lucrările Congresului. Delegaţii au ales organele de conducerea ale Congresului, iar deputatul Constantin Codreanu a fost ales Prim-vicepreşedinte al PUN.
Au urmat discursuri.
Dna conf. univ. dr. Ana Guţu, vice-preşedinte PUN. Posedă arta oratorică, are stofă de profesor universitar. Soluţionarea tuturor problemelor, cu care se confruntă Republica Moldova (RM), o vede prin unirea RM cu România.
Apoi deputatul din partea Partidului Mişcarea Populară (PMP) Constantin Codreanu. Despre trecerea voinţei de reîntregire a ţării din stradă în Parlamentul României, adică de la mişcările stradale, organizate de dl C. Codreanu în RM la alegerea dumnealui deputat în Parlamentul României. Cuvinte de laudă la adresa lui Traian Băsescu.
După care a vorbit dl Nicolae Popa, român stabilit în SUA, fost deţinut politic în regimul comunist, condus de N. Ceauşescu.
La microfon – dl Călin Vieru: aşa şi-aşa, nimic deosebit.
De la organizaţia „Tinerii Moldovei” a vorbit dl Artemis Bălan, masterand în istorie. A salutat Congresul din numele organizaţiei ce o reprezintă. Este un bun orator, va fi şi mai bun.
Eugen Tomac, deputat şi secretar general al PMP: despre activitatea dumnealui în RM, după care a prezentat membrii Parlamentului României şi conducătorii unor structuri administrative locale, veniţi la Congresul PUN. Fără îndoială – a fost un lucru foarte bun: noi, cei din RM, avem nevoie de susţinerea fraţilor noştri de peste Prut anume acum, când dodoniada încearcă să ne sugrume.
Un film în care ex-preşedintele României Traian Băsescu demonstrează devotamentul dumnealui faţă de românii din RM şi convinge privitorii de necesitatea Unirii RM cu România.
A continuat dl Anatol Şalaru – o analiză succintă a situaţiei RM, despre necesitatea unirii forţelor unioniste din RM, accederii PUN în parlamentul RM şi votarea UNIRII.
În încheiere a luat cuvântul dl Traian Băsescu. De mult timp nu am auzit un discurs politic de acest fel. O analiză pertinentă a situaţiei din România şi RM, argumente convingătoare că locul RM este în cadrul României, despre relaţiile RM cu Federaţia Rusă şi lipsa de perspectivă în privinţa ridicării ponderii RM în cadrul CSI etc.
O greşeală comisă de dl T. Băsescu. Referindu-se la fostele, dar şi posibilele schimbări de frontiere, a spus despre un oarecare tratat de la Viena. Ceea ce este greşit. Corect este: Actul final de la Helsinki (august 1975) reglementează posibilele schimbări de frontiere.
Postul de preşedinte al PUN a fost lăsat deocamdată vacant, până la soluţionarea pozitivă a cetăţeniei RM, oferite dlui Traian Băsescu. După obţinerea cetăţeniei RM, din spusele dlui A. Şalaru, dl Traian Băsescu va fi ales şi preşedinte al PUN. A fost o decizie înţeleaptă, un fel de retro (dacă ne amintim de alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în fruntea celor două Principate Române şi înfăptuirea Unirii din 1859) şi, în perspectivă, de ce nu? alegerea lui Traian Băsescu în fruntea a două partide „în creştere” (T. Băsescu), venirea acestora cu vot majoritar în cele două parlamente şi realizarea Unirii.
Deocamdată – totul este ok.
Succes în continuare!
Anatol Petrencu
26 .06. 2017
anatol_petrencu@yahoo. com