Cuvânt despre colegul de breaslă

La 2 iunie 2017 doctorul în istorie, dl Constantin Gh. Ciobanu a împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani. Cu acest frumos prilej, înainte de a-l felicita şi de a-i ura sănătate şi noi realizări ştiinţifice, consider necesar să fac o scurtă trecere în revistă a rezultatelor muncii de zi cu zi a colegului Constantin Gh. Ciobanu.

Domnia sa s-a născut în satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, unde care şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa. Tot aici a absolvit şcoala de cultură generală, după care a studiat la Facultatea de Filologie şi Jurnalism a Universităţii de Stat din Moldova. Dl C. Gh. Ciobanu a lucrat în cadrul redacţiei ziarului raional „Drapelul muncii” (Anenii Noi), iar din 1967 a fost angajat în calitate de redactor, apoi redactor superior în cadrul Comitetului de Stat pentru Radiodifuziune şi Televiziune. Din 1977 până în 1990 dl C. Gh. Ciobanu a fost redactor responsabil al revistei televizate „Ariciul”. În 1985  domnia sa a fost admis la doctorat, la Universitatea „Mihail Lomonosov” din Moscova. După absolvirea doctoranturii dl C. Gh. Ciobanu a susţinut cu succes teza „Apariţia şi dezvoltarea genurilor satirice televizate”.

Dl C. Gh. Ciobanu a lucrat în calitate de şef al Secţiei Foiletoane în cadrul redacţiei revistei de satiră şi umor „Chipăruşul”. După destrămarea URSS (1991) dl C. Gh. Ciobanu s-a implicat într-un domeniu, de care este pasionat total – filatelia, cartofilia, istoria poştei, continuând să activeze şi la TVM. Din 2004 până în prezent dl C. Gh. Ciobanu activează productiv în diverse funcţii responsabile în cadrul Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală[1].

Pe istoricul Constantin Gh. Ciobanu l-am cunoscut şi continui să-l descopăr prin operele ştiinţifice pe care le creează cu minuţiozitate, răbdare şi dăruire. Astfel, în anul 2007, domnia sa a scos de sub tipar monografia satului natal Bulboaca din raionul Anenii Noi[2], prilej cu care am avut onoarea de a redacta o prefaţă. Am scris atunci că doctorul în istorie Constantin Gh. Ciobanu, originar al satului Bulboaca, a propus consătenilor săi, dar şi publicului cititor din Republica Moldova şi de peste hotarele ei un studiu monografic consacrat istoriei, tradiţiilor, ocupaţiilor zilnice ale locuitorilor satului în care s-a născut, a copilărit şi de unde şi-a luat zborul în lumea mare.

În monografia nominalizată, dl Constantin Gh. Ciobanu a evocat legendele privind denumirea satului, a adus mărturii despre localitate, expuse de călători străini în secolul al XVIII-lea,  a încercat să localizeze vatra iniţială a satului, după care a făcut o succintă trecere în revistă a istoriei localităţii în perioada dominaţiei ţariste, apoi a prezentat satul Bulboaca în anii de existenţă a României întregite.  

Am remarcat observaţiile foarte importante ale autorului privitoare la modul de viaţă al sătenilor, la descrierea casei ţăranului, cum şi din ce materiale era construită, la iluminarea încăperilor, la curăţenia din casa şi din curtea gospodarilor – lucruri importante, ce trebuiesc ştiute. Constantin Gh. Ciobanu a subliniat că obiceiurile sătenilor au rămas neschimbate timp de secole, că adresările localnicilor erau respectuoase, folosindu-se noţiunile „bade”, „lele”, „nene”. Este importantă şi descrierea nunţii în satul Bulboaca cu cunoscutul obicei „furatul miresei”, autorul folosind propriile observaţii şi chiar propria experienţă. Exemplele aduse de autor permit cititorilor să facă comparaţii cu obiceiurile din localităţile lor de baştină şi să tragă concluzia că tradiţiile, în mare lor majoritate, coincid.

Monografia câştigă deosebit de mult prin faptul că autorul ei cunoaşte obiceiurile satului din propria experienţă şi memoriile evocate de domnul Constantin Gh. Ciobanu sunt de un real folos. Astfel, autorul monografiei descrie ceremonia de „tăiere a porcului” înaintea Crăciunului – adevărat eveniment în viaţa familiei, descriere ce te duce cu gândul la propria experienţă din copilărie.

Autorul a expus în mod obiectiv munca pământului, efectuată de plugarii satului pe parcursul secolelor, descrie înzestrarea tehnică a gospodăriilor. Domnia sa nu uită să treacă cu vederea portul tradiţional al locuitorilor satului. Lectura cărţii demonstrează că autorul a reuşit să împletească naraţiunea istorică cu cea etnografică, ceea ce dă un avantaj deosebit studiului dat.

Un moment cu totul deosebit este cel legat de viaţa şi activitatea lui Constantin Mimi, proprietarul satului la timpul respectiv. Constantin Gh. Ciobanu atrage o atenţie sporită acestei personalităţi şi nu fără temei. Constantin Mimi a avut grijă de Bulboaca atunci când a fost proprietar în localitate. El a adus din Europa Occidentală soiuri de viţă de vie, a construit o fabrică de vin cu beciurile aferente. Este important că obiectivele construite de Constantin Mimi (casa în care a locuit, fabrica de vin) s-au păstrat. Eram convins că cititorii de astăzi, chiar specialiştii, ştiau prea puţin despre această personalitate, că viaţa şi activitatea lui Constantin Mimi merită să fie studiată aparte. Ceva mai târziu, alături de alţi cercetători, Constantin Gh. Ciobanu a studiat subiectele, evidenţiate mai sus, a publicat o monografie şi, astfel, a completat un gol istoriografic[3].

Trecând peste câteva subiecte, de asemenea foarte importante pentru cunoaşterea trecutului localităţii, vom evidenţia compartimentul referitor la Foametea provocată de sovietici în 1946-1947, eveniment tragic ce s-a răsfrânt şi asupra satului Bulboaca. Dorind să-i „convingă” pe săteni de necesitatea creării unor gospodării colective de tip sovietic (colhozuri), autorităţile comuniste au măturat podurile oamenilor. Nu întâmplător, mulţi dintre ei, umflaţi de foame, au părăsit această lume. Autorul aduce câteva crâmpeie din memoriile celor ce au supravieţuit Foametei din 1946-1947.

Şi de parcă Foametea provocată de autorităţile comuniste ale URSS ar fi fost puţin pentru basarabeni, iată că Kremlinul a decis să deporteze din RSS Moldovenească pe acei săteni, care aveau unii – case mai arătoase, alţii – unelte de muncă, vite de tracţiune etc. Fiind etichetaţi „chiaburi” aceşti oameni, mulţi din ei – „fruntea satului”, au fost expulzaţi din locurile natale în regiunile federaţiei Ruse – Tiumen, Kurgan, nordul Kazahstanului etc. Autorul cărţii publică lista celor deportaţi în Siberia. Mulţi din ei acolo şi-au găsit locul de veci.

Autorul monografiei remarcă strămutările „benevole” din anii 1960-1970 ale tinerilor moldoveni, inclusiv din satul Bulboaca, pe marile şantiere ale fostei URSS, ceea ce, în ultima instanţă, a dus la schimbarea componenţei naţionale (etnice) a satului: aici au apărut specialişti, unii dintre ei mai buni, alţii – mai puţin buni, dar toţi „fraţi mai mari”, cu aere de superioritate şi cu impunerea  forţată de a le cunoaşte şi a le vorbi limba.

Nu sunt lipsite de interes nici celelalte subiecte, referitoare la activitatea colectivelor de artişti amatori, la Biserica satului „Sfântul Arhanghel Mihail”. Autorul monografiei nu s-a limitat doar la expunerea istoriei Bisericii, ci meditează asupra subiectului legat de rolul şi locul religiei în viaţa omului.

Citind monografia, am constatat că dl dr. C. Gh.  Ciobanu a demonstrat că posedă un spirit de observaţie deosebit şi că are darul scrisului. Aduc doar un exemplu: „Când bătea ora coasei, ţăranul ieşea în câmp să încerce de e copt sau nu grâul: freca între palmele sale cu degetele noduroase câteva spice, vântura atent boabele, după ce le strecura în gură. Le mesteca încet, încercând să simtă căldura soarelui şi dulceaţa pământului, adunate în aceste câteva boabe şi astfel să înţeleagă cam ce pâine poate face din grâul crescut. Era un ritual, pe care l-am văzut de mic copil…” (p. 265).

După citirea manuscrisului, am tras următoarea concluzie: avem în faţă un studiu despre istoria localităţii Bulboaca, o monografie serioasă, bine documentată, utilă atât sătenilor, care, cred, vor fi cei mai atenţi cititori ai cărţii date, cât şi cercetătorilor în domeniul istoriei şi civilizaţiei romanilor – parte indispensabilă a culturii şi civilizaţiei europene (p. 4).

Peste câţiva ani, împreună cu doamna Maria Godorozea, dl C. Gh. Ciobanu a scos de sub tipar o carte de documente, date statistice, referitoare la populaţia şi economia satului natal, completată cu o galerie de fotografii în care au fost imortalizaţi locuitorii satului Bulboaca din Anenii Noi[4]. Cartea este alcătuită din trei capitole. Primul cuprinde „Documente. Date mai vechi şi mai noi despre sat”. Autorii au evidenţiat prin facsimil citate din sursele folosite, unde a fost menţionată Bulboaca, apoi au tradus aceste fragmente în limba română. Ei au publicat informaţii referitoare la populaţia satului Bulboaca în diferite etape istorice (liste cu nume de familii, bărbaţi, femei, vârsta etc.). Listele au fost publicate în original, apoi transliterate în limba română. Prima listă datează cu anul 1835, ultima – cea a recensământului din 10 mai 2011 (p. 112 şi urm.).

Diverse tabele ilustrează activitatea economică a sătenilor. Urmează date referitoare la războiul ruso-moldav din 1992 – autorii au publicat numele sătenilor, care au luptat pentru independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.

„Sistemul educaţional” – aşa este numit următorul compartiment al culegerii de documente şi este consacrat „semănătorilor de lumină”, cum i-a numit dl C. Gh. Ciobanu pe învăţătorii şi profesorii din satul Bulboacă în prima monografie, consacrată satului natal. Expunerea este făcută începând cu perioada ţaristă. În 1842, subliniază autorii, în Bulboaca a fost înregistrată şcoala parohială, după care, pe parcursul deceniilor au fost edificate alte şcoli (sunt aduse tabele cu dinamica elevilor şi profesorilor.

Urmează date despre locuitori ai satului Bulboaca, mobilizaţi de sovietici în vara anului 1944 şi care au murit în cadrul Armatei roşii, în Polonia, Germania şi Ungaria (p. 204 şi urm.). Contribuţia de sânge a locuitorilor satului Bulboaca la victoria asupra nazismului a fost considerabilă.

Aşa s-a întâmplat în istoria noastră: din primăvara-vara anului 1944 s-a reinstaurat regimul totalitar-comunist, care a promovat politici de inginerii sociale, conforme ideologiei bolşevice. Comuniştii au provocat o Foamete cumplită, iar în 1949 au organizat al doilea val de deportare în masă a basarabenilor, între ei – şi din Bulboaca (autorii publică lista celor deportaţi din sat, p. 210-211).

Cel de-al doilea capitol al Culegerii de documente se întitulează „Publicaţii. Satul Bulboaca şi oamenii lui” (p. 213-300). Autorii au reprodus articolele din presă, atât în limba română, cât şi rusă, referitoare la diverse subiecte ale satului Bulboaca. În sfârşit, „Imagini fotografice”: fotografii în care apar locuitorii satului în diverse ipostaze, locuri, ocazii.

Fără îndoială, această carte este de bun augur, este şi va fi folosită în primul rând de locuitorii satului Bulboaca, de profesorii de istorie la predarea obiectului respectiv.

În monografia menţionată deja despre Constantin Mimi am avut onoarea să prezint o introducere în care am sintetizat importanţa apariţiei cărţii[5]. Am remarcat atunci că pe baza izvoarelor din arhive autorii monografiei au reconstituit originea familiei Mimi, stabilită în Basarabia la începutul secolului al XIX-lea. Pe baza documentelor de arhive şi a literaturii de specialitate autorii monografiei au evidenţiat trei perioade distincte în activitatea lui Constantin Mimi: 1) perioada ţaristă; 2) perioada României întregite; 3) C. Mimi – guvernator al Băncii Naţionale Române (BCR). Autorii monografiei au evidenţiat rolul jucat de C. Mimi în modernizarea viticulturii basarabene, au demonstrat că Basarabia era în fruntea zonelor producătoare de vinuri din întregul Imperiu ţarist. Autorii cărţii au arătat contribuţia lui C. Mimi pe tărâm social, ca membru al conducerii Zemstvei din Tighina, ca animator al şcolilor şi al serviciilor de ocrotire a sănătăţii oamenilor etc. După încheierea Primului Război Mondial şi constituirea României Mari, arată autorii cărţii, C. Mimi s-a stabilit cu traiul în Bulboaca, iar din 1926 trece definitiv la Bucureşti, devenind guvernator al BCR. Concluzia pe care am tras-o: istoricul Constantin Gh. Ciobanu, împreună cu ceilalţi doi co-autori – Maria Godorozea şi Mihai Ursu -, au reuşit să prezinte plenar, în măsura în care le-au permis documentele vremii, viaţa şi activitatea ilustrului nostru înaintaş Constantin Mimi.

Domnul Constantin Gh. Ciobanu este membru-fondator, ulterior (din 1994) – preşedinte al Asociaţiei Filateliştilor, Maximafiliştilor şi Cartofiliştilor din Republica Moldova. Este redactor şef al revistei „Meridian Filatelic”, organizator şi participant activ la diverse expoziţii filatelice naţionale şi internaţionale. Fiind un renumit specialist în domeniul filateliei, cartofiliei şi macrofiliei, un colecţionar împătimit de timbre şi alte piese poştale, alături de doamna Maria Godorozea, dl C. Gh. Ciobanu a editat o serie de volume consacrate istoriei poştei. Prima lucrare în acest domeniu a fost „Macrofilie. Moldova. Catalog (1925-2003)[6].

În „Cuvântul introductiv” carte am scris că prin muncă migăloasă şi inspirată, autorii au oferit cititorilor o călăuză în lumea bogată, dar şi enigmatică a ştampilografiei poştale. Cartea respectivă este primul studiu specializat de istorie a filateliei şi, în mod special, a ştampilografiei în Republica Moldova[7].

În 2005, alături de dna Maria Godorozea, dl C. Gh. Ciobanu a scos de sub tipar primul volum, (din cele şapte preconizate), întitulat „Retrospectivă poştal-filatelică. Vol. I. Basarabia. Perioada prefilatelică”[8], consacrat istoriei poştei. „Poşta de-a lungul mileniilor” – aşa a fost întitulat primul capitol al cărţii, autorii expunând începuturile poştei, activitatea acesteia în antichitate, în special – în Imperiul Roman şi în evul mediu. Autorii au expus subiecte legate de istoria scrisorii, a plicului, a cărţii poştale, a cutiei poştale etc. Un capitol al lucrării a fost consacrat poştei prefilatelice din Principatul Moldovei (crearea serviciului poştal, politica statului privind organizarea serviciului poştal etc.). Autorii au selectat câteva observaţii, făcute de oamenii din acele timpuri, referitoare la poşta de atunci. Astfel, aşa cum subliniază autorii cărţii, personajul cel mai important al unui echipaj de poştă – şi în acelaşi timp cel mai pitoresc –, era surugiul, care a fost descris în felul următor: „Oameni chipeşi, înalţi, cu plete, îmbrăcaţi în costume pitoreşti, curajoşi, aceşti surugii erau sufletul întreprinderii. Pentru slujba care o îndeplineau ei erau scutiţi de dări, însă erau retribuişi cu un salariu neînsemnat. Cu toate acestea, ei erau mereu veseli şi scontau generozitatea clienţilor, care, mai întotdeauna, ştiau să răsplătească din plin zelul lor. Dar, uneori, un client nemulţumit, fie din cauza întârzierii, fie din cauza fricii care a tras-o pe drum, răsplătea surugiul – şi chiar pe căpitanul de poştă – cu câte o bătaie bună…”[9]. Bineînţeles, pe parcurs, lucrurile au evoluat spre bine, şi pentru surugii, şi pentru clienţi. Ultimul capitol se referă la „Poşta rusă în Basarabia. 1812-1857”, adică perioada anexării Moldovei dintre Prut şi Nistru la Imperiul ţarist, iar cadrul cronologic reflectă faptul că un oarecare timp în provincia anexată s-au mai păstrat serviciile poştale din Principatul Moldovei.

Volumul doi al seriei „Retrospectivă poştal-filatelică” are precizarea „Basarabia. Istoria poştelor. 1858-1917”[10]. Autorii au examinat şi au expus istoria poştei imperiale (ţariste) în Basarabia, din 1858 (de la începutul acestui an în Rusia au fost introduse în circuit primele mărci poştale adezive) şi până la destrămarea Imperiului ţarist. Este important să subliniem că autorii studiului au examinat istoria poştei în cele trei judeţi din sudul Basarabiei, cedat de ruşi Principatului Moldovei după Războiul Crimeii. Capitolul „Poşta rusă în timpul Primului Război Mondial” este deosebit de interesant, având în vederea specificul vremurilor de război. 

Activitatea Poştei Române în perioada dintre cele două războaie mondiale şi în anii 1941-1944, inclusiv şi, în mod special – în Basarabia, parte componentă a României, este problematica examinată de dl dr. C. Gh. Ciobanu şi dna Maria Godorozea în cel de-al treilea volum „Retrospectivă poştal-filatelică”[11].

Chiar la începutul cărţii autorii au recunoscut următoarele: „De vreo trei decenii am preluat pasiunea pentru cercetarea istoriei poştelor, drept imbold servindu-ne un teanc de plicuri şi cărţi poştale, puse la dispoziţie de către un consătean, care, deşi era departe de domeniul colecţionării, vedea în ele, totuşi, anumite aspecte ale istoriei noastre… Pasiunea a fost alimentată, mai târziu, de către un distins filatelist, trecut de mult în eternitate, Daniel Fridman, care încă prin anii 70 [ai secolului al XX-lea] spunea că anume piesele real circulate prin poştă constituie adevărata valoare filatelică, fiind în acelaşi timp şi un pivot istoric important”[12]. Autorii cărţii scriu, în continuare, că contactul cu colegii filatelişti şi cercetătorii istoriei poştei din România i-au făcut să se avânte „în studierea unui domeniu absolut nevalorificat – istoria poştală a ţinutului nostru”[13].

Autorii volumului au expus succint cursul evenimentelor istorice din 1917-1918, când, în urma destrămării Imperiului ţarist, oamenii politici, originari din Basarabia, adevăraţi patrioţi ai Neamului, au proclamat independenţa Basarabiei faţă de vechiul imperiu şi au decis solemn Unirea acesteia cu Patria-mamă, România (27 martie 1918). În continuare, autorii monografiei au examinat activitatea Poştei în Basarabia pe judeţe (cap. 2), au analizat rolul cenzurii poştale militare şi civile, precum şi subiecte legate de poşta rurală, marcofilie, mărci poştale cu tematica „Basarabia”, tarife poştale etc. Ca şi în celelalte volume, autorii au reprodus imagini ale numeroaselor piese poştale – timbre, cărţi poştale, ştampile etc.

Poşta în anii primei ocupaţii sovietice a Basarabiei (1940-1941) şi activitatea Poştei în perioada anilor 1944-1991 (cea de-a doua ocupaţie sovietică) sunt subiectele expuse de numiţii autori în cel de-al patrulea volum din seria „Retrospectivă poştal-filatelică”[14]. Autorii au expus corect marea dramă prin care au trecut basarabenii, începând cu 28 iunie 1940, când Basarabia, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa au fost ocupate de URSS (în bună înţelegere cu Germania nazistă). Pe teritoriile anexate sovieticii au promovat o politică conformă ideologiei bolşevice (autorii au analizat succint procesul de sovietizare a RSS Moldoveneşti şi involuţia economică a acesteia în primul an de ocupaţie (p. 12-14), apoi au expus tema „Organizarea administrativ-teritorială a RSS Moldoveneşti (1940) şi reforma administrativ-teritorială a RSSM din ianuarie 1941. Autorii cărţii subliniază: după răpirea Basarabiei, reţeaua poştală locală  a fost subordonată Comisariatului Poporului  pentru Comunicaţii al URSS, care, după proclamarea RSSM (2 august 1940), a creat o structură specială – Direcţia Împuternicitului Comisariatului Poporului pentru Comunicaţii al URSS, care a activat pe lângă Consiliul Comisarilor Poporului al RSSM. În continuare, autorii cărţii au citat un document, redactat în stilul bolşevic, unde cotropirea teritoriilor este prezentată drept „eliberare”. Citez: „1940, 1 iulie. Conducătorului uzinei nr. 331. Eliberarea judeţelor Basarabia şi Cernăuţi [aşa e scris în document – A.P.] a pus în faţa Comisariatului Norodnic sarcina stringentă de asigurare urgentă a oficiilor poştale nou-create cu ştampile calendaristice speciale […] de tip sovietic. Acţiunea respectivă are nu numai aspect economic, dar şi substrat politic, de aceea întreprindeţi acţiuni urgente şi eficiente pentru a organiza producerea ştampilelor, conform listei, alcătuită de Direcţia Poştală”. Aşadar, sovieticii au schimbat ştampilele poştale româneşti din numita RSSM cu ştampile cu înscrisuri în limba rusă.

Următoarele capitole au fost consacrate studierii şi expunerii activităţii poştei sovietice în perioada postbelică a URSS (1944-1991). Autorii au prezentat reformele administrativ-teritoriale din cadrul RSSM, realizate în anii 1947, 1954, 1956, 1965, 1975-1989, ceea ce a însemnat în realitate schimbarea (modificarea) adreselor poştale, respectiv – a ştampilelor poştale ş. a. Autorii au prezentat mostre de timbre poştale sovietice care, într-un fel sau altul, au reflectat ţinutul nostru, mai ales a fost vorba de personalităţi istorice, legate de Moldova istorică (timbru cu imaginea statuii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău sau portretul domnitorului Dimitrie Cantemir) sau de Basarabia (RSSM). Au fost prezentate mostre de ştampile poştale sovietice. Un subiect aparte îl constituie „Metamorfozele toponimelor” (p. 364-367). Astfel, autorii constată, că la 19 decembrie 1977, „din anale dispare toponimul „Eminescu”, ce-l purta un sătuc din componenţa sovietului [consiliului – A.P.] sătesc Nicolaevka, raionul Floreşti”. Altfel spus, sovietizarea a cuprins nu doar viaţa politică, economică, socială, culturală a basarabenilor, ci şi denumirile localităţilor, politică, urmările căreia se resimte şi astăzi în independenta R. Moldova [15].

Volumul cinci al seriei „Retrospectivă poştal-filatelică” cuprinde studii, referitoare la dezvoltarea Poştei în republica Moldova[16]. Autorii cărţii au expus cadrul politic general de la proclamarea suveranităţii şi apoi a independenţei de stat a Republicii Moldova, au prezentat reformele administrativ-teritoriale din anii independenţei R. Moldova, iar capitolul trei a fost consacrat dezvoltării Poştei Moldovei de la înfiinţarea ei până la scoaterea de sub tipar a volumului (2015). Autorii au abordat diverse probleme, apărute în faţa unei instituţii cu vechi tradiţii profesionale, dar care începuse să activeze în realităţi noi. De reţinut subiectul întitulat „Cine stagnează filatelia naţională?” (p. 101 şi urm.). Autorii prezintă  o Cronică oficială a activităţii Poştei Moldovei, inclusiv şi Legea Poştei din 18 mai 2005.

Ultimul capitol (al X-lea) al volumului a fost consacrat activităţii editoriale a Asociaţiei Filateliştilor, Maximafiliştilor şi Cartofiliştilor din Republica Moldova (AFMC), al cărui preşedinte, aşa cum am scris deja este dl Constantin Gh. Ciobanu. În pofida impedimentelor, AFMC din R. Moldova a reuşit să realizeze o bună parte din proiectele editoriale stabilite anterior.

„Poşta din Transnistria (de la început până în prezent)” – acesta este subtitlul următorului volum, al şaselea, din seria „Retrospectivă poştal-filatelică”[17].

Pe baza izvoarelor istorice şi a literaturii de specialitate, autorii monografiei au examinat istoria regiunii Bugo-nistrene (Transnistria), au prezentat un tabel cronologic al evenimentelor din regiunea dată, începând cu 1507 – prima menţiunea documentară a satului Delacău, situat pe malul stâng al Nistrului şi încheind cu 2 august 1940, când fusese proclamată RSS Moldovenească pe teritoriul Basarabiei cotropite de sovietici, luându-ni-se teritoriile din sudul şi nordul ţinutului, oferindu-ni-se, în schimb, câteva raioane din stânga Nistrului. Autorii au studiat activitatea Poştei imperiale ruse în regiunea Bugo-nistreană, în special – efectele poştale (plicuri, cărţi poştale, timbre poştale ruse); au examinat ştampilografia poştală. În cel de-al patrulea capitol, autorii au expus tema războiului civil din Rusia şi Ucraina (1917-1921), atrăgând atenţia localităţilor din preajma Nistrului (Tiraspol, Râbniţa etc.). Pe acest fundal, autorii au reprodus imaginea timbrelor poştale, utilizate la francarea corespondenţelor, expediate din zona transnistreană în perioada războiului civil din Ucraina (1917-1921).

Un subiect aparte este cel legat de constituirea numitei RASS Moldoveneşti, proclamată la insistenţa bolşevicilor români, emigraţi ilegal din România în URSS, în calitate de cap de pod pentru expansiunea URSS în România şi Balcani. Autorii prezintă momentul constituirii RSS Moldoveneşti (1940) şi circulaţia poştală (filatelică) în aceste teritorii în perioada anilor 1921-1941.

Un capitol deosebit de interesant este cel numit „Transnistria sub administraţie românească (1941-1944)” – o perioadă „dificilă de război, dar foarte semnificativă pentru reanimarea spiritualităţii româneşti în spaţiul dintre Nistru şi Bug”[18]. Am putea completa: la reanimarea creştinismului pentru credincioşii din Transnistria, indiferent de naţionalitate sau confesiune (catolicii, greco-catolicii etc. au revenit la credinţa lor). Autori subliniază că „România n-a avut nici o revendicare teritorială dincolo de Nistru, hotarul între România şi Transnistria a fost tras pe Nistru, aici fiind amplasate trupe de grăniceri, puncte vamale etc. Constatăm că regimul administrativ instalat în Transnistria a fost deosebit de cel din Basarabia sau Bucovina”[19]. De fapt, frontiera pe Nistru însemna hotarul între România şi URSS, asta pentru că nu a existat Transnistria ca stat aparte. Bineînţeles, analiza activităţii Poştei Române în zona respectivă (Transnistria, aflată sub control germano-român, 1941-1944) este deosebit de interesantă. Atrag atenţia subiecte legate de „Mărci poştale” cu prezentarea imaginilor unor timbre poştale de atunci, a ştampilelor etc.

În continuare, autorii prezintă perioada postbelică a raioanelor din stânga Nistrului ale RSSM cu analiza activităţii poştale din localităţile de dincolo de Nistru. Sunt prezentate imagini ale unor cărţi poştale cu fotografii ale unor clădiri administrative, monumente, ale însemne din Tiraspol (de exemplu, pe un plic a fost imprimată imaginea clădirii Institutului de cercetări ştiinţifice în domeniul agriculturii şi legumiculturii, pe altul – Casa Sovietelor din Tiraspol, pe alt plic – monumentul lui A. V. Suvorov etc.). Autorii au publicat imagini ale ştampilelor poştale cu înscrieri ale localităţilor din stânga Nistrului.

Ultimul compartiment al monografiei a fost dedicat Poştei din regiunea separatistă a Republicii Moldova, autoproclamată „Republica Moldovenească Nistreană” („RMN”). Deocamdată Chişinăul oficial nu controlează raioanele ce-i aparţin, aflate sub administraţia tiraspoleană, susţinută militar, financiar, moral etc. de Federaţia Rusă, care – în pofida angajamentelor internaţionale -, nu şi-a retras (tot deocamdată) stocurile de armament de la Colbasna, trupele, numite de ruşi – „pacificatoare” etc. Asta deloc nu înseamnă că noi, cei din Chişinău, nu trebuie să ştim ce se întâmplă în teritoriile respective, ocupate temporar de separatişti. În acest sens, consider că autorii cărţii, dl C. Gh. Ciobanu şi dna Maria Godorozea au făcut un gest deosebit de important, analizând şi prezentând cititorilor interesaţi şi specialiştilor un studiu, referitor la Poşta din autoproclamata „RMN”.

Aşadar, aceste monografii, consacrate istoriei poştei (cu toate atributele pe care aceasta le posedă) în spaţiul, în care locuim, este o contribuţie reală şi irepetabilă la cunoaşterea trecutului nostru, este un aport consistent la Istoria Românilor.

Cei doi autori – dl C. Gh. Ciobanu şi dna Maria Godorozea – sunt semnatarii şi altor lucrări importante. Am exemplifica cu volumul omagial „Prin ani cu demnitate”, consacrat vieţii şi activităţii distinsului teolog Petru Buburuz[20], ctitorul irepetabilei Biserici „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, cu o Bibliotecă Parohială deosebită. Am aminti, în continuare, de Catalogul Enciclopedic „Mihai Eminescu în filatelia şi cartofilia universală”[21] – o publicaţie deosebită, adevărată operă de artă.

Un alt catalog, publicat de Constantin Gh. Ciobanu, alături de dl Mihai Ursu şi dna Maria Godorozea, se întitulează „Muzeul Naţional de Etnografie şi istorie Naturală în cartofilie şi filatelie”[22].

În acelaşi an, împreună cu dl Aureliu Ciobanu, dl dr. C. Gh. Ciobanu a scos de sub tipar un studiu consacrat primului editor cartofil din Basarabia, Alexander-Wilhelm Wolkenberg[23].

Cele scrise mai sus demonstrează convingător, că la împlinirea celor şapte decenii de viaţă şi activitate ştiinţifică, dl dr. Constantin Gh. Ciobanu are un bogat bagaj de studii în domeniul filateliei, cartofiliei, altor însemne ale Poştei. Nu putem trece cu vederea faptul că marea majoritate a eforturilor depuse în adunarea pieselor poştale, în studierea şi expunerea textelor, în publicarea monografiilor şi revistei de specialitate, dl C. Gh. Ciobanu o face din entuziasm, din surse financiare proprii, ceea ce face cinste omagiatului nostru.

La mulţi ani, cu noi realizări, stimate domnule Constantin Ciobanu.

Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

14 august 2017

Chişinău.