Un volum nou din colecţia „Arhivele Memoriei”

Recent a fost scos de sub tipar un volum nou de studii şi memorii ale deportaţilor din RSS Moldovenească din colecţia „Arhivele Memoriei”. Este vorba de volumul III, tomul II, ce a inclus memorii culese în raioanele din nordul republicii[1]. Editor – conf. univ. dr. Lidia Pădureac, universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi.coperta_ARHIVELE MEMORIEI_vol III_tom II_final

Cartea cuprinde opt studii de caz şi povestiri ale celor ce au avut de suferit în urma represiunilor politice, promovate de Puterea sovietică în RSS Moldovenească. Primul studiu a fost semnat de dl Virgiliu Bârlădeanu şi doamnele dr. Ludmila D. Cojocaru şi Ana Cuculescu care au analizat mărturiile dnei Vera Calistru (n. 1940), locuitoare a satului Moşeni, raionul Râşcani (p. 7-79). Materialul expus este vast, memorialista aduce detalii noi la toate etapele deportării şi revenirii în Moldova; autorii studiului de caz s-au documentat în Arhiva Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova, iar în Anexe au fost înserate fotografii de epocă, documente din dosare (facsimile, documente în original şi traducerea acestora).

Conf. univ. dr. Ludmila D. Cojocaru şi conf. univ. dr. Virgiliu Bârlădeanu au realizat încă un studiu, intervievatul fiind dl. Vasile Sadovici (n. 1941) din aceeaşi localitate (Moşeni, r. Râşcani), deportat în 1949. Vorbind de ridicarea din 1949, el menţionează că nu a ştiut nimic de deportare, iar în noaptea respectivă, după familia lui au venit militari ruşi. Pe lângă ei era şi unul din sat, localnic. Preşedinte al consiliului sătesc „era vara Nadea [Nadejda], un neam de-al nostru…” (p. 85-86), adică cea care i-a inclus în listă, sau care era la curent cu includerea rudelor ei în lista deportaţilor, era chiar rudă cu familia Sadovici, dar nu a preîntâmpinat-o în nici un fel. Este una din multiplele exemple care demonstrează cât de adânc a pătruns frica în oameni, dar şi calitatea multora din ei.

Conf. univ. dr. Lidia Pădureac, editoarea volumului şi conducătoarea proiectului pentru nordul republicii, a semnat studiul de caz şi nota introductivă la materialul prezentat de dl Olga Goncear (n. 1934), din localitatea Bârlădeni, r-nul Ocniţa, deportată în 1949, în regiunea Amur a Federaţiei Ruse. Toţi deportaţii au suferit necazuri din cauza expulzării lor neîntemeiate din locurile natale, familia doamnei Goncear, însă, a fost lovită deosebit de dur de regimul stalinist. Din spusele intervievatei şi pe baza documentelor anexate, cititorii vor putea afla că în 1944, alături de câteva rude, Mihail Goncear, tatăl Olgăi, şi feciorul lui mai mare, s-a refugiat în România, lăsând în sat restul familiei – soţia, Parascovia, fiul Vasile (n. 1930), fiica Olga (n. 1934), fiul Dumitru (n. 1941) -, motivul plecării fiind plauzibil: dacă plecau toţi, cui lăsau gospodăria? Parascovia Goncear a avut grijă de copii şi gospodărie, supravieţuind cu greu foametea din 1946-1947. În 1948, sub pretextul că nu ar fi achitat prestaţiile obligatorii faţă de stat, Parascovia Goncear a fost condamnată la cinci ani de privaţiune de libertate, fiind trimisă în puşcăria pentru femei, numită în bătaie de joc „Valea norocului”. În pofida acestor cazuri grave pentru familie, activiştii sovietici ai satului au inclus gospodăria familiei Goncear în categoria „de chiabur”, iar pe Vasile, Olga şi fratele lor mai mic, Dumitru (n. 1941, deci, avea şapte-opt ani) i-au trecut în lista deportaţilor şi i-au trimis în Siberia, în iulie 1949. Decizia dată, – remarcă dr. Lidia Pădureac, – este un argument din seria celor care demonstrează caracterul represiv al statului totalitar comunist”[2]. Şi nu doar represiv, ci şi antiuman, criminal, lipsit de logică elementară. În plus familia s-a destrămat: Mihail Goncear nu s-a întors din România la familia lăsată în Basarabia. Mai mult chiar, el şi-a întemeiat acolo, la Câmpulung Muscel, o altă familie.

Drd Valentin Arapu este prezent în volumul recenzat cu un studiu de caz şi notă introductivă la cazul familiei Vera (n. 1930) şi Ion Rusu (n. 1929), deportaţi din satul Scăieni, r-nul Donduşeni în 1949 (p. 173 şi urm.). Şi acest caz demonstrează o dată în plus caracterul represiv, inuman şi ilogic al sistemului politic comunist. În lista deportaţilor a fost inclus Rusu Constantin (n. 1898), fiind acuzat de sovietici de „colaboraţionism” cu autorităţile româneşti, soţia acestuia, Rusu Ana (n. 1900) şi feciorul mai mare al acestora Vasile Rusu. La momentul ridicării, Vasile Rusu nu era acasă. În schimb era fratele lui mai mic, Ion, căsătorit cu Vera (numele de familie de domnişoară Cotorcea din Scăienii de Sus, judeţul Soroca). Negăsindu-l pe Vasile Rusu, activiştii satului au decis să-l includă în listă pe fratele acestuia, Ion, împreună cu soţia lui, Vera, care a mers cu soţul şi socrii în Siberia. Cazul dat, nu demonstrează oare comiterea unor abuzuri voluntariste ieşite din comun din partea autorităţilor locale? Acest caz, ca şi multe altele, demonstrează convingător că regimul bolşevic a fost unul criminal de sus până jos: nu putem învinui doar pe cei de sus, doar Kremlinul sau Moscova, sau doar cozile de topor din sat; cei de sus cu cei de jos erau ca două vase comunicante şi sunt responsabile deopotrivă pentru ororile comise faţă de oameni.

Dna Violina Dănilă prezintă două studii de caz şi note introductive. Este vorba de Elenei Cazacu, născută în 1953, în regiunea Novosibirsk, Federaţia Rusă, şi cazul lui Pavel Pântea (n. 1942) şi surorii lui Esfira Pântea (după căsătorie – Cazacu, născută deja în deportare), din s. Gălăşeni, r-nul Râşcani. Tatăl lor, Anton Pântea (n. 1919) a fost condamnat de justiţia sovietică la cinci ani de muncă silnică (în 1946) pe motiv că era evanghelist. Asta în condiţiile în care, Constituţia URSS garanta oficial dreptul cetăţenilor sovietici la libera exprimare a convingerilor religioase[3]. Anton Pântea a fost expulzat la munci extenuante în regiunea Magadan, iar în 1949 soţia lui, Alexandra Pântea (n. 1919), împreună cu fiul Pavel, a fost deportată în regiunea Kurgan (Federaţia Rusă). În povestirea dlui Pavel Pântea apare un moment deosebit de interesant. Familia Pântea s-a reîntregit la Magadan. Iată ce povesteşte P. Pântea: „În Magadan ei [comuniştii] au deschis un magazin. În magazinul acela nu era vânzător. Adică, dacă ţi-ai luat o pâine, trebuia cinstit să pui atâția bani în loc. Ai luat ce-ai luat, cinstit să pui atâția bani… Şi-ntr-o lună de zile au furat tot magazinul acela şi l-au închis”[4]. Este clar: experimentul bolşevic de creare a unui om nou, homo sovieticus, a eşuat, chiar în Magadan, unde, se credea, că lumea a fost reeducată în spirit comunist.

Urmează materialul elaborat de dna Lilia Crudu, care a solicitat doamnei Valentina Ungureanu (n. 1936, în s. Flămânzeni, r-nul Sângerei, deportată din s. Coşcodeni, acelaşi raion) să vorbească despre soarta familiei ei, deportată în RASS Bureat-Mongolă, în 1949. Este o povestire lungă, cu multe detalii şi atitudini, expuse de intervievată. Unele amănunte sunt inedite pentru studiile noastre. Astfel, V. Ungureanu spune cum după revenirea familiei ei din deportare, fostul preşedinte al consiliului sătesc, fiind bolnav, împreună cu fiica sa, a mers la mama intervievatei şi „şi-a cerut scuze, punându-se în genunchi”. Cred, zice V. Ungureanu, că „de vină era el, dacă mama a apărut în lista ceea a lor, în lista ceea ca s-o ridice”[5]. Sau, un caz impresionant de solidaritate umană: sora intervievatei lucra la spital. Însoţită de un militar, ea a mers la spital pentru a anunţa că nu vine la serviciu şi cauza. Era, – spune intervievata, – un medic şef al spitalului, care, auzind despre ce era vorba „i-a dat leafa sorii pe trei luni înainte, i-a dat medicamente de tot felul, i-a dat nişte produse, crupe… şi vreo două pâini”[6].

Ultimul studiu de caz, înserat în acest volum, este semnat de istoricul Valentin Arapu. Dumnealui a expus mărturisirea făcută de Profira Guţu (până la căsătorie – Racu, n. 1929), deportată în 1941 din s. Târnova în regiunea Novosibirsk, Federaţia Rusă. Aşa cum remarcă dl V. Arapu, cercetarea acestui caz a fost bazată „pe valorificarea a trei genuri de surse istorice, cu referinţă la parcursul vieţii Profirei Guţu: a) „Jurnalul” personal al intervievatei; b) interviul de istorie orală; c) dosarul nr. 1158 din arhiva fostelor organe sovietice de represiune”. Coroborarea izvoarelor istorice avute la dispoziţie, scrie semnatarul studiului de caz, „a făcut posibilă reconstituirea unor epizoade importante din cronica deportărilor din RSS Moldovenească, prin prisma tragediei trăite de familia Racu în contextul deportărilor din 12-13 iunie 1941”[7].

Este expusă o  istorie a familiei Racu, pe cât de tragică, pe atât de inedită: tatăl Profirei, Anton Racu, a fost primar; a avut mai mulţi copii, la momentul raptului Basarabiei, nordului Bucovine, Ţinutului Herţa de către URSS câţiva din ei făceau studii dincolo de Prut; acolo au şi rămas. În 1941, fiind trecut la categoria „chiabur”, Anton Racu a fost internat în lagărul Bobrovka, regiunea Sverdlovsk, unde, la scurt timp a decedat. Soţia lui, Alexandra Racu (n. 1898), împreună cu cei patru copii, aflaţi acasă, a fost deportată în raionul Pichtonka, regiunea Novosibirsk. Urmează mărturisirea vieţii în Gulag, reabilitarea şi întoarcerea la baştină, reintegrarea în societate cu alte probleme, specifice regimului bolşevic. Vom încheia recenzarea acestui volum cu cuvintele rostite de Profira Guţu: „Doamne Iisuse, cine doreşte Partidul Comunist, eu îi dau Sibiriu de pomană”[8].

În încheiere: volumul prezentat este o contribuţie importantă la cunoaşterea tragediei basarabenilor, deportaţi abuziv de regimul totalitar-bolşevic, venit cu forţa armelor în Basarabia. Mărturisirile publicate sunt documente veritabile ce confirmă caracterul inuman al stalinismului.

Dorim lectură plăcută tuturor celor interesaţi – rudelor intervievaţilor, specialiştilor, publicului larg cititor.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                       19-20.12.2018

anatol_petrencu@yahoo.com


[1] Lidia Pădureac (editor), Arhivele Memoriei. Recuperarea şi valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar-comunist din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Memorii, documente, studii de caz. Vol. III: Cercetări realizate în localităţile din nordul Republicii Moldova, tom II, Chişinău, Balacron, 2017, 336 p.

[2] Ibidem, p. 97.

[3] Articolul 124 al Constituţiei URSS stipula: „Cu scopul asigurări libertăţii conştiinţei cetăţenilor în URSS biserica este despărţită de stat şi şcoala de biserică. Libertatea exprimării cultelor religioase şi libertatea propagandei antireligioase este recunoscută tuturor cetăţenilor”. Vezi: Конституция (Основной закон) Союза Советских Социалистических Республик. Утверждена Чрезвычайным VIII съездом Советов Союза ССР 5 декабря 1936 года [Constituţia (Legea fundamentală) Uniunii republicilor Sovietice Socialiste. Adoptată de congresul al VIII-lea extraordinar al Sovietelor din URSS la 5 decembrie 1936]. În: http://www.hist.msu.ru/ER/Etext/cnst1936.htm [accesat 19.12.2018].

[4] Lidia Pădureac (editor), Arhivele Memoriei. Recuperarea şi valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar-comunist din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Memorii, documente, studii de caz. Vol. III: Cercetări realizate în localităţile din nordul Republicii Moldova, tom II…, p. 238.

[5] Ibidem, p. 256.

[6] Ibid., p. 259.

[7] Ibid., p. 292.

[8] Ibid., p. 309.

Comentariile nu sunt permise.