Sâmbătă, 15 august, am scos din cutia poştală două foi volante identice, împăturite în patru, de format A-4, hârtie lucioasă. Mai târziu am observat că centrul Chişinăului a fost împânzit cu astfel de foi volante.

Pe dreapta, sus, portretul lui Igor Dodon. Tot sus, cu litere şi cifre mari e scris „Programele şi iniţiativele lui Igor Dodon”. Urmează următorul text: „Preşedintele ţării, Igor Dodon a lansat o serie de iniţiative sociale, de infrastructură şi economice, care au fost aprobate de Guvern şi Parlament. Prin urmare, cetăţenii moldoveni vor beneficia de: indexarea pensiilor de două ori pe an şi sprijin financiar în valoare de 700 lei; salariul medicilor va fi dublat în etape, pe parcursul unui an; construcţia şi reabilitarea drumurilor în toate raioanele şi în fiecare localitate din ţară; agenţii economici şi agricultorii vor beneficia de susţinere”. Cu cifre mari sunt evidenţiate cele 700 de lei pentru 660 000 de pensionari şi alte promisiuni.

Altfel spus, Igor Dodon a început campania electorală pentru ocuparea postului de preşedinte al R. Moldova (al doilea mandat).

Pe verso, aceleaşi promisiuni, în limba rusă.

Este clară dorinţa cetăţeanului Igor Dodon (I.D.) de a mai stăpâni patru ani R. Moldova. Dar năzuinţa lui I.D. se loveşte de ne-dorinţa majorităţii populaţiei de a-l vedea în fruntea ţării. Înainte de a promite, este bine să analizăm ce a făcut şi ce n-a făcut I.D. în cei patru ani aflaţi în fruntea statului.

Între altele, I.D. a promis să găsească persoanele care au furat un miliard de euro din băncile RM, să restituie banii, iar făptaşii să fie traşi la răspundere. Şi multă lume l-a crezut. Şi l-a votat. A făcut oare I.D. ceva în acest sens? Răspunsul este la suprafaţă: nimic!

Un exemplu. În ianuarie 2020, în Israel, s-au adunat şefii a peste 50 de state pentru a comemora victimele Holocaustului, între ei – şi I.D. E bine că a mers. Dar de aici încep deosebirile între interese şi nu numai.

Aşa s-a întâmplat, că o cetăţeancă a Israelului, Naamî Issahar, a fost condamnată de justiţia Federaţiei Ruse (FR) la 7,5 ani pentru păstrarea şi trafic de narcotice. Folosindu-se de ocazia aflării preşedintelui FR Vladimir Putin în Israel, primul ministru Beniamin Netanyahu, alături de mama evreicei condamnate, l-a rugat pe liderul rus s-o graţieze. Ceea ce s-a şi întâmplat[1]. Observăm: la cel mai înalt nivel, Statul Israel a ridicat problema eliberării din închisoare a unei persoane şi a reuşit.

În acelaşi timp, preşedintele RM, I.D., aflat şi el pe pământul Statului Israel, nu a avut modesta inspiraţie de a se întâlni, nu, nu cu omologul său, preşedintele Israelului Reuven Rivlin sau cu primul-ministru Beniamin Netanyahu, dar cel puţin cu un secretar de stat de la Ministerul de Interne (o putea face prin intermediul ambasadorului RM în Israel, de ce mai avem oare ambasadă?) cu care să discute problema extrădării (aducerii) lui Ilan Şor în RM. Nu putem şti ce rezultat ar fi fost, dar ceea ce este limpede e că dl I.D. NU A PUS PROBLEMA. De ce oare? E cumva cu „pufuşor pe botişor? Da dna Zinaida Greceaniî?

Dl I.D. a realizat un scurt rezumat al vizitei sale în Israel[2]. La sfârşitul primului minut I.D. vorbeşte că şi Moldova a avut de pătimit. „În anii celui de-al Doilea Război Mondial, Marelui război pentru apărarea Patriei, peste trei sute de mii de evrei din Republica Moldova au fost în lagăre, în gheto, au fost lichidaţi…”

În cazul dat, corect este „al Doilea Război Mondial”, iar ceea ce I.D. numeşte „Marelui război pentru apărarea Patriei” nu se referă la statul pe care îl conduce, ci la Federaţia Rusă.

Dar altceva este important. Comunitatea evreilor din ceea ce s-a numit RSSM a fost distrusă în mare ei majoritate de regimul comunist, care a ocupat teritoriul românesc al Basarabiei, nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa. Evreii înstăriţi, proprietari de imobile, întreprinderi, magazine etc., sub motivul că ar fi fost „exploatatori” ai muncii omului, alături de alţi basarabeni, au fost deportaţi în noaptea de la 12 spre 13 iunie 1941 în regiunea Sverdlovsk, în reţeaua de lagăre de la Ivdel, unde au murit. Pentru evreii basarabeni Ivdel a fost un altfel de Aushwitz.

Şi încă ceva: nu este bine să jonglăm cu cifrele. Este stabilită cifra victimelor: 2/3 din cele nouă milioane de evrei din Europa, adică 6 milioane. Sau I.D. spune „7-8 milioane”, iar pentru R. Moldova – trei sute de mii. Cum au fost realizate calculele? Cine le-a făcut? Îndemnul nostru este de a opera cu cifre exacte, cu liste concrete ale victimelor Holocaustului.

Un preşedinte de stat ar trebui să cunoască aceste detalii. Cu regret, I.D. e prea departe de cunoaşterea istoriei ţării pe care o conduce.

Concluzie: un lider politic este obligat să ştie trecutul poporului pe care îl conduce, sau I.D. este un mare restanţier la acest capitol. Dar oare numai la acest compartiment? În viitoarele materiale vom încerca să demonstrăm că şi în alte domenii I.D. este la fel.

a.p.