Cuvinte cheie: România subjugată de sovietici; Stalin – cetățean de onoare al României; Molotov – cetățean de onoare al Clujului; Vîșinski, decorat de rege, cetățean de onoare al Sibiului

Având posibilitatea să aleagă între constituirea unui sistem de securitate colectivă în Europa alături de Puterile occidentale democratice (Franța și Marea Britanie), pe de o parte și Germania hitleristă, totalitară și revanșardă, pe de altă parte, la 19 august 1939, dictatorul URSS Iosif Stalin (1878-1953) a luat decizia de a se alia cu Führerul Adolf Hitler (1889-1945). În urma unor tratative lejere, ca „între vechi prieteni”, Viaceslav Molotov (1890-1986), comisarul poporului pentru Afaceri externe și Joachim von Ribbentrop (1893-1946), ministrul german de Externe, în prezența dictatorului bolșevic, au semnat Tratatul de neagresiune și Protocolul adițional secret, numite și Pactul Molotov-Ribbentrop. Unii autori folosesc sintagma Pactul Stalin-Hitler. Este corect în toate cazurile.

Reprezentanții celor două tiranii totalitare au împărțit între ele Europa de est. Referitor la România, părțile semnatare au scris: „În privința Europei Sud-estice, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană își declară totalul dezinteres politic față de aceste teritorii”[1].

Vom preciza: în momentul semnării documentului respectiv nu a existat un stat numit „Basarabia”. Era România în frontierele recunoscute internațional, inclusiv – de URSS.

După o scurtă ezitare, la 17 septembrie 1939, alături de Germania nazistă, URSS s-a implicat în război împotriva Poloniei, adică în cel de-al Doilea Război Mondial, anexând voievodatele de est ale acestei țări.

La mai puțin de un an, la 28 iunie 1940, în bună înțelegere cu Adolf Hitler, Iosif Stalin a invadat România, răpindu-i nu doar Basarabia, ci și nordul Bucovinei, Ținutul Herța, mai multe insule de la gurile Dunării. Sunt cunoscute atrocitățile comise de sovietici pe teritoriile românești înstrăinate: asasinarea, torturarea, reținerea în închisori a persoanelor din mai multe categorii sociale, considerate de sovietici a fi „exploatatori ai muncii omului de către om” sau „dușmani de clasă”. În noaptea de la 12 spre 13 iunie 1941 sovieticii au realizat Primul val de deportare a basarabenilor în adâncurile Siberiei. În rândul persoanelor supuse deportării au fost și etnici evrei, familii întregi. O trăsătură specifică Primului val al deportării: la trecerea Nistrului, la Tiraspol, Razdelinaia și alte stații de cale ferată, bărbații au fost scoși din vagoane și trimiși în sistemul de lagăre de muncă forțată cu centrul Ivdel, dincolo de Ural, unde și-au găsit moartea. Unii autori de etnie evrei au calificat Ivdelul ca „al doilea Auschwitz”. Corect ar fi: „Auschwitz – al doilea Ivdel”; asta pentru a respecta principiul cronologic în tratarea istoriei.

La 23 august 1944 Suveranul României, regele Mihai, a scos țara din războiul antisovietic și a aderat la Coaliția antihitleristă a statelor și popoarelor. Efortul României în războiul antihitlerist a fost uriaș. Conform opiniei unor specialiști occidentali, datorită contribuției economice, militare, financiare etc. la victoria asupra Germaniei naziste, țara noastră s-a plasat pe locul patru în cadrul Coaliției antihitleriste.

În pofida aderării României la Coaliția antihitleristă, URSS a semnat Convenția de armistițiu cu România abia în noaptea de la 11 spre 12 septembrie 1944, până la acel moment România fiind considerată a fi stat ostil. Conform Convenției de armistițiu, sovieticii au impus România să plătească contribuții de război în sumă de 300 milioane dolari (SUA) timp de șase ani în mărfuri (produse petroliere, cereale, materiale lemnoase, vase maritime și fluviale, diverse mașini etc.). Analizând textul Convenției de armistițiu[2], tragem concluzia că România a fost subjugată de URSS. România a fost obligată nu doar să plătească URSS contribuții de război exagerat de mari (prin numitele Sovrom-uri), dar a fost supusă umilințelor de tot felul. Astfel, în ședința Consiliului de miniștri al României, prim-ministrul Petru Groza (1884-1958) a propus: „În semn de recunoștință a întregului popor român pentru ajutorul în lupta pentru eliberarea de sub jugul fascist și restabilirea independenței Statului român”, generalisimul Stalin să fie declarat Cetățean de onoare al României[3]. În ședința Parlamentului din 6 aprilie 1947, președintele Camerei deputaților, scriitorul Mihail Sadoveanu (1880-1961) a citit decizia Consiliului de miniștri de a-i conferi generalisimului I. V. Stalin titlul de Cetățean de onoare al României. Camera deputaților a adoptat următoarea rezoluție: „Manifestând sentimentul profundei recunoștințe a poporului român Excelenței Sale generalisimului Stalin, președinte al Consiliului de miniștri al URSS, pentru ajutorul acordat în lupta pentru eliberarea de sub jugul fascist, reîntoarcerea Transilvaniei de nord și [restabilirea] independenței Statului român, susținând inițiativa guvernului, Adunarea Deputaților decide: a-i conferi Excelenței Sale I.V. Stalin, președinte al Consiliului de Miniștri al URSS, [titlul de] Cetățean de Onoarea al României”[4].

În același timp, Municipalitatea orașului Cluj i-a conferit ministrului afacerilor Externe al URSS Viaceslav Molotov titlul de Cetățean de Onoare al orașului Cluj „în semn de recunoștință a întregului popor din Transilvania de Nord pentru ajutorul acordat în problema restabilirii frontierelor transilvănene și ajutorul [acordat] în lupta pentru drepturile României”[5].

De parcă deciziile de mai sus nu ar fi fost suficiente, Guvernul condus de Petru Groza i-a propus regelui, iar Suveranul României Mihai a acceptat inițiativa conferirii Ordinului „Carol I” – cel mai înalt ordin cavaleresc regal, vice-ministrului afacerilor Externe al URSS Andrei Vîșinski (1883-1953) pentru „merite deosebite, oferite României în problema afirmării drepturilor ei asupra întregii Transilvanii și apărarea intereselor românești”[6]. Sângerosului procuror stalinist i s-a conferit titlul de Cetățean de onoare al Sibiului[7]. Atunci când unul din conducătorii României i-a spus lui A. Vîșinski că el încalcă înțelegerile de la Conferința de la Yalta a celor Trei Mari (februarie 1945), el a replicat: „Yalta? Yalta sunt eu!”

S-a destalinizat / derusificat oare România?

anatol_petrencu@yahoo.com