Rubrica: Există o asemenea carte!

Editura Omnium din București a publicat o carte foarte utilă pentru persoanele interesate de desfășurarea războiului agresiv al Federației Ruse (FR) împotriva Ucraina, de poziția României și Republicii Moldova (RM) în contextul Războiului hibrid, ajuns în Ucraina la ultima lui fază – la aplicarea armelor[1]. Cartea prezintă o culegere de articole de analiză a situației dintr-un șir de state post-comuniste, în care rușii au conservat agenți de influență, spioni, profitori etc., care servesc nestingheriți interesele FR. Au fost inserate, de asemenea, un șir de interviuri și editoriale ale publicației Veridica.

La începutul cărții au fost prezentași autorii materialelor (foto și scurte date biografice): Marian Voicu, Armand Goșu, Dragoș Mateescu, Cătălin Gomboș (redactor șef Veridica), Toader Păun, Cosmin Popa, Ioana Dumitrescu, Angela Grămadă, Ionuț Iamandi, Bogdan Matei, Horia Sârghi, Mihai Geamănu, Maria Simina Dimancea (România), Mădălin Necșuțu, Cornel Ciobanu, Corneliu Rusnac, Mariana Vasilache (RM), Marin Gherman, Liubov Veliciko, (Ucraina), Balázs Barabás (Ungaria), Svetoslav Todorov (Bulgaria), Vuk Velebit (Serbia), Michal Kukawski (Polonia), Kaspars Germanis (Letonia) și Michael Švec (Cehia).

Autorii materialelor publicate au analizat propaganda agresivă a FR în timpul războiului de cotropire a Ucrainei. Din materialele publicate depistăm: scopul propagandei oficiale ruse, bazată parțial pe adevăr, în schimb restul – pe interpretări tendențioase, pe scorneli și minciuni, este inducerea în eroare a cititorilor și ascultătorilor, determinarea lor să ia o atitudine pro-Putin, pro-„Lumea Rusă”, anti-Ucraina, anti-Occident, în special – anti-SUA. Citim în carte: în vizorul politicii externe a Kremlinului (inclusiv – al propagandei promovate și plătite de FR) este și Spațiul Românesc – România și RM. În acest sens, sunt deosebit de importante articolele semnate de ziariștii și oamenii de știință din România și RM.

Pentru ruși Balcanii întotdeauna au prezentat un interes sporit. Secole întregi rușii au dorit cucerirea lor. În ofensivele lor spre această peninsulă, în diferiți ani, trupele ruse au poposit în spațiul românesc, iar teritoriul românesc al Basarabiei (mai recent – în 1940-1941 și 1944-1991) și al nordului Bucovinei și Ținutului Herța au fost sub ocupație sovietică. Cotropitorii ruși (sovietici) au depus eforturi sporite pentru a integra teritoriile cucerite în economia Imperiului. Ei au reușit să-și mențină anumite poziții și după dispariția URSS. Ziariștii Mădălin Necșuțu și Ilie Gulca au examinat starea de lucruri din RM privind livrarea de gaze naturale în RM și au demonstrat că Gazprom-ul rusesc deține monopolul asupra acestor resurse energetice în RM[2]. Din știrile de la Radio aflăm: conducerea RM a acumulat resurse de gaze naturale din surse alternative. Ceea ce este, însă, curios: Centrala Termoelectrică de la Kuciurgan, situată în zona separatistă a RM, controlată de Kremlin, este asigurată cu gaze rusești, iar curentul electric produs de această Centrală este cumpărat de Chișinău: „Întreprinderea este vitală pentru supraviețuirea regimului separatist de la Tiraspol și pentru exercitarea influenței politice rusești asupra Chișinăului. Autoritățile de la Chișinău cumpără în prezent (2022, a.p.) 70 % din energia electrică de la Moldgres, deținută de compania-mamă din Rusia, Inter RAO, iar cealaltă parte de 30 % este asigurată de compania ucraineană Energoatom. Până în aprilie 2022, Republica Moldova își procura aproape integral energia electrică de la Moldgres” (p. 41). Autorii articolului au examinat, de asemenea, starea ciudată a Uzinei Metalurgice de la Râbnița – „colector de valută pentru Tiraspol cu materie primă din România” (p. 44).

Este important să cunoaștem care este locul/rolul companiilor rusești în România. Nu ne-ar fi interesat, poate, acest subiect dacă războiul agresiv al FR împotriva statului independent Ucraina nu ar fi scos la iveală rolul acestor obiective economice de pe teritoriul Patriei noastre, România, – cel de susținere a agresiunii rusești și de amestec în afacerile interne ale României. Publicistul Mihai Geamănu a înserat în culegerea de articole dată studiul întitulat „Pârghiile Rusiei în România” (p. 49-70). Autorul articolului a demonstrat cum oligarhii ruși, promotori ai putinismului, au reușit să investească capitaluri în domeniile-cheie ale economiei românești. Astfel, în anii privatizărilor în România, sub pretextul cum că unele întreprinderi nu ar aduce venit, acestea au fost cedate firmelor private rusești. Combinatul de Oțeluri Speciale (COS) din Târgoviște, scrie Mihai Geamănul, era unul profitabil. Cu toate acestea, COS Târgoviște a ajuns „pe mâna unui offshore elvețian numit Conares Trating, care s-a dovedit a fi de fapt o interfață a intereselor economice rusești, reprezentate de grupul Mechel” (p. 53). Autorul articolului aduce probe concludente cu care demonstrează că oligarhii ruși pro-Putin controlează piața română a țevilor industriale (p. 57 și urm.), că producția de aluminiu din România este controlată, de asemenea, de ruși (p. 60 și urm.). Mihai Geamănu scrie: „ALRO (Aluminiul Românesc) „reprezintă un activ cheie al economiei românești, iar deținerea sa de către un grup controlat de un oligarh rus poate fi considerată o vulnerabilitate strategică. Pentru a da un reper legat de importanța ALRO în economia românească, trebuie menționat că este cel mai mare consumator de energie electrică din România cu o cotă de 6 % din totalul pieței, producția de aluminiu fiind una energointensivă…” (p. 61). Atenția autorului s-a axat și pe firma rusească Lukoil – „a doua cea mai mare companie din domeniul petrolului din Rusia, după Rosnefti, a preluat rafinăria Petrotel din Ploiești în 1998, câștigând procesul de privatizare” (p. 62). Autorul subliniază: în pofida faptului că România are zăcăminte de gaze care pot asigura independența ei energetică, totuși „România a ajuns să importe de la Gazprom” (p. 65). În încheiere, Mihai Geamănu demonstrează cum se fac jocurile Rusiei în România (p. 68-69) și constată că „atunci când a fost vorba de bani rusești și investiții în România, rușii au avut o strategie, iar românii – de cele mai multe ori – nu. Ba chiar, pe alocuri, se pare că lipsa de strategie a românilor s-a aliniat la și a favorizat interesele rusești. Dependența de ruși nu este totală sau majoră, în principal și pentru că istoric și cultural interacțiunile nu au fost așa de solide, dar relațiile nu sunt atât de minimale sau lipsite de implicații precum se propagă mitul în discursul public, mai ales de către autorități” (p. 70).

Istoricul din București, dr. Cosmin Popa, specialist notoriu în istoria Rusiei, a analizat reacțiile conducerii României la războiul agresiv al FR împotriva Ucrainei. Credem, este importantă următoarea constatare a semnatarului articolului: „Aflați sub umbrela NATO și alimentați de bani europeni, la care contribuie și cetățenii români, politicienii de la București pare că se amăgesc cu gândul că războiul din Ucraina nu va aduce schimbări sistemice, la care țara va trebui să se adapteze pentru că, în caz contrar, ea va continua să devină din ce în ce mai irelevantă, cel puțin politic” (p. 200). Este scris foarte bine! Ar fi fost bine ca din primele clipe ale războiului de cotropire, pornit de Rusia împotriva Ucrainei,  Bucureștii să fi luat o poziție fermă de susținere a victimei agresiunii rusești, să ofere ajutor nu doar refugiaților ucraineni, ci și militarilor care-și apără patria lor Ucraina. Așa cum a făcut-o Polonia, Marea Britanie, SUA, Țările Baltice. Cu cât am fi fost mai aproape de țara vecină, agresată de ruși, cu atât prestigiul României ar fi fost mai mare, ceea ce înseamnă rezolvarea multor probleme cu care se confruntă consângenii noștri din nordul Bucovinei și regiunea Odesa (sudul Basarabiei). Pare că lucrurile s-au schimbat spre bine, datorită vizitelor reciproce ale oficialilor români și ucraineni (în 2023).

Dl dr. Cosmin Popa scrie: „…Războiul din Ucraina arată că o societate pregătită, mobilizată, conștientă deplin de momentul prin care trece constituie temelia unei reacții militare eficiente. Reacția întârziată, lipsită de convingere, așteptând parcă ordine „de sus”, arată că după plecarea președintelui Traian Băsescu de la conducerea statului, Bucureștiul a renunțat la orice pretenție de interpretare proprie a regiunii în care se află. Comunicând greoi și fără substanță emoțională și politică, într-o perfectă limbă de lemn, Bucureștiul a generat impresia că nu dădea nici o șansă rezistenței ucrainene, deși, de multe ori, oficialii români s-au lăudat că țara lor este un furnizor regional de „intelligence”. Indiferent de ce planuri tactice s-au confecționat la București în legătură cu reacția la agresiunea militară a Rusiei, lucrurile stau mult mai rău. În realitate, o mare parte a oficialilor români nu au avut încă de la început percepția momentului istoric pe care l-a traversat și îl traversează Europa” (p. 203). Sunt idei excepționale, bravos! Am avea multe de adăugat, dar amintesc doar de opiniile unui academician român care a reacționat prompt împotriva Ucrainei, considerând-o formată din „cârpeli”, din teritorii românești, poloneze, ungare etc., și cum că teritoriile date trebuie „luate”. Asta în condițiile în care Dreptul internațional rămâne în vigoare și care recunoaște frontierele, așa, nedrepte cum sunt, trase după cel de-al Doilea Război Mondial în Europa, dar și pe cele stabilite după implozia URSS, ca fiind inviolabile. Și rușii s-au obligat în repetate rânduri să respecte aceste frontiere. Dar nu au respectat obligațiunile luate. Ași mai continua, dar depășesc normele unei prezentări de carte.

Războiul modern include și componenta informațională. În actualele condiții, când știința și tehnologiile de informare în masă sunt diverse și ușor accesibile, statul agresor, FR, folosește din plin propaganda și știrile false. În lupta cu Lumea civilizată Kremlinul pune în aplicare toate mijloacele pe care le posedă. În același timp, Moscova a activizat „conservele” racolate ceva mai devreme sau în timpul războiului împotriva Ucrainei. Unul din editorialele Veridica este întitulat „Narațiuni anti-ucrainene în România. Printre cei care le rostogolesc, anti-vacciniști și persoane promovate anterior de porta vocea Kremlinului, Sputnik” (p. 158-167). Semnatarii materialului au demonstrat că după declanșarea războiului agresiv al FR împotriva Ucrainei mai multe persoane care s-au pronunțat împotriva vaccinării, acum promovează minciuni anti-ucrainene. Între ele: Rusia a atacat Ucraina pentru că, chipurile, SUA „dezvoltau arme biologice în orașele ucrainene” (p. 158); cum că războiul în Ucraina nu există, imaginile difuzate cu baia de sânge „sunt trucate” (p. 160); România nu trebuie să ajute Ucraina întrucât aceasta „e un construct artificial care a anexat teritorii românești” (p. 162) etc. Autorii articolelor au adus argumente convingătoare cu care au combătut aceste și alte falsuri. Rusia, V. Putin personal, promovează public teze false ca, de ex., Ucraina nu a existat, ea „a fost creată de Lenin” (p. 162) pe contul pământurilor „rusești” de pe litoralul de nord al Mării Negre. Este corect (istoric, științific) și important ceea ce scriu autorii articolului: „Ucraina nu a ocupat vreun teritoriu românesc, ci a moștenit de la URSS teritorii ocupate cu forța și anexate inițial de sovietici în virtutea Pactului Ribbentrop-Molotov. Ulterior, după a doua ocupare a acestor teritorii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România a fost forțată să le cedeze prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947” (p. 163).

În timp ce România „găzduiește” oamenii Moscovei, de ce n-ar face-o și RM? Jurnalistul Corneliu Rusnac (Radio Chișinău) a prezentat articolul „Rusia și oamenii săi de la Chișinău vorbesc obsesiv de neutralitatea Moldovei, dar o încalcă de 30 de ani” (p. 206 și urm.). Autorul articolului a analizat comportamentul forțelor politice pro-ruse din RM (Partidul comuniștilor, Partidul socialiștilor, Partidul Șor etc.) care s-au împotrivit interzicerii simbolurilor agresiunii ruse în Ucraina („Z” și „V”), care sfidează bunul simț și poartă panglica  numită de ei „Sfântul Gheorghe” (mai ales de 9 mai), devenit simbol al agresiunii ruse în Georgia (2008), Ucraina (2014, 2022-2023). În continuare dl Corneliu Rusnac menționează efortul parlamentarilor pro-ruși din Legislativul de la Chișinău de a promova legea cu privire la „neutralitatea permanentă” a RM, „uitând” să menționeze staționarea ilegală a forțelor militare rusești pe teritoriul RM.

În cartea recenzată au fost incluse articole care arată starea de lucruri din statele învecinate cu România și RM. Astfel, Liubov Velicjko (Ucraina) a examinat ocuparea de către trupele ruse a teritoriului Centralei atomice de la Cernobâl („Omenirea, în pericol. Cum ar putea provoca Rusia o catastrofă la centralele nucleare ale Ucrainei și de ce Agenția Internațională pentru Energia Atomică tace” (p. 23-37). Autoarea constată că nu sunt acorduri internaționale, tratate sau convenții care să reglementeze funcționarea centralelor nucleare pe timp de război. Întrebarea este: și ce dacă ar fi? Pentru Rusia lui Putin nu există opreliști în dorința ei expansionistă.

Nu este lipsit de interes articolul semnat de Svetoslav Todorov „Bulgaria: tot mai departe de ghearele Rusiei, dar nu suficient de departe” (p.71 și urm.). Autorul menționează: „Cândva cel mai apropiat satelit al Moscovei, devenită între timp membră a UE și NATO, Bulgaria s-a îndepărtat în ultimii ani de Rusia, deși într-un ritm lent. Procesul a fost accelerat în urma invadării Ucrainei de către Rusia. Cu toate acestea, Kremlinul încă mai poate conta pe o varietate de politicieni și spioni, pe o rețea de dezinformare și propagandă pentru a-și promova interesele la Sofia” (p. 71).

Cartea cuprinde două interviuri cu Andrei Kurkov („Putin a obținut ceea ce nu dorea – consolidarea națiunii ucrainene” și Mark Galeotti („Putin va rămâne în istorie ca un criminal de război”, p. 93 și urm.).

Ultimul capitol, întitulat „Fake news, dezinformare, propagandă de război” (p. 227 și urm.) cuprinde argumente ce combat un șir de știri false, propagate de Kremlin. Printre ele: „UE forțează România să renunțe la Constituția și suveranitatea sa”, „NATO împinge Moldova spre un război cu Rusia”, „Regimul sovietic nu a organizat foametea din Basarabia” etc.

În concluzie: cartea citită este rezultatul efortului depus de specialiști din diverse țări care se confruntă cu efectele Războiului hibrid, pornit de Rusia împotriva Lumii civilizate. Autorii materialelor au prezentat studii convingătoare privind realitățile tragice din Ucraina, dar și din țările din care provin.

Felicitări autorilor și editorilor!

Recomand găsirea și lecturarea cu luare aminte a cărții.

anatol_petrencu@yahoo.com.

12 noiembrie 2023