În cele ce urmează vom expune principalele teze promovate de dl Corneliu Vlad în articolele, iar acum și în cartea recenzată[1]. Cartea conține o Prefață, semnată de dl dr. Constantin Corneanu, 104 articole compartimentate în 8 capitole. Materialele dlui C. Vlad au fost publicate inițial  pe site-ul „Vești din Rusia”. Postfața a fost semnată de dl Viaceslav Samoșkin (p. 401-402).

Probabil, orice cercetător/comentator este atras de tema pe care o studiază și atunci când își exprimă opiniile dă dovadă de subiectivism, de părtinire. Persoanele care cunosc Rusia, limba, istoria, cultura, psihologia poporului acestei țări simpatizează Rusia (unii chiar o iubesc). Împărăteasă Rusiei Ecaterina a II-a, citată de autorul cărții (p. 33), afirma că „Însăși Rusia este universul și nimeni altul nu-i trebuie”[2]. În așa caz, pentru cercetătorii acestui „univers” este important ce „extrag” din el, din acest „univers”, spun/scriu ei oare adevărul despre Rusia, sau, dimpotrivă – îl ascund, îl trec sub tăcere și propovăduiesc doar ceea ce convive conducerii de astăzi a Rusiei. Altfel spus, și în cazul Rusiei este nevoie de o prezentare obiectivă, corectă, o prezentare ce ajută cititorul român în cunoașterea atât a istoriei veridice a Rusiei, cât și a realităților zilei de astăzi, a politicii interne și externe a stăpânilor de azi ai Kremlinului.

Citându-l pe prim-ministrul Marii Britanii Winston Churchill („Rusia este un rebus învelit de mister”, p. 40), dl C. Vlad promovează ideea falsă cum că Occidentul nu este capabil să înțeleagă Rusia, cum că imaginea Rusiei este prezentată în mod deformat: „…Un imperiu istovit, brutal, agresiv. Economia? Repliată pe exportul de hidrocarburi, gangrenată de corupție, incapabilă să facă față sfidărilor de mâine. Viața de zi cu zi a oamenilor simpli? Supusă arbitrariului și autoritarismului. Atât ar fi Rusia de azi «sumar executată»” (p. 11-12) și cum că Occidentul „perpetuează și întreține o imagine nedreaptă” a Rusiei.

Opinia autorului cărții este greșită. Faptele demonstrează: specialiștii occidentali cunosc mai bine istoria Rusiei și au marele avantaj de a-și exprima liber opiniile. De ex., după destrămarea URSS rușii s-au pomenit fără o expunere obiectivă a istoriei lor. Ei au decis să traducă cartea istoricului francez Nicolas Werth Istoria statului sovietic, 1900-1991[3], asta pentru că tot ce au scris specialiștii ruși era pătruns de falsurile comunismului sovietic. Sau alt exemplu: excepționalele cărți semnate de istoricul englez Orlado Figes[4] prezintă realitățile rusești așa cum au fost ele. Americana Anne Applebaum a publicat o istorie a Gulagului[5] tot atât de bună (poate chiar un pic mai bună) decât cea a lui Alexandr Soljenițîn. Iar exemplele pot continua. În Rusia sunt buni cunoscători ai trecutului țării lor, doar că nu au libertatea de a expune ceea ce știu. Astfel, prin decizia instanțelor de judecată putiniste Asociația obștească „Memorial” a fost scoasă în afara legii.

Dl Corneliu Vlad este un puternic admirator al președintelui Federației Ruse (FR) Vladimir Putin. Semnatarul cărții îl prezintă pe V. Putin, – „cu cunoscuta-i privire tăioasă” (p. 31) drept creatorul „unui nou sistem statal” (p. 24); citând-o pe Masha Lipman, politolog, dl C. Vlad împărtășește opinia acesteia despre V. Putin: „este omul politic cel mai important al țării, decidentul ultim, lider incontestabil și de necontestat, care nu lasă loc niciunei alternative” (p. 39). În Rusia nu că nu ar fi alternative la conducerea țării; problema e că Kremlinul (V. Putin) nu permite afirmarea alternativei/alternativelor. Ceva mai devreme Vladimir Jirinovski, în continuare propaganda oficială se străduie să inoculeze ideea cum că o țară atât de mare, ca arme nucleare etc. nu poate fi lăsată pe mâna oricui, altcuiva decât V. Putin. În cazul dat este dovada slăbiciunii statului rus. O țară este puternică atunci când are oameni politici, capabili să conducă acea țară, mai mulți oameni, nu unul singur.[6]

Citându-l pe politologul Peter Koenig, dl C. Vlad afirmă cum că „Putin rămâne jucătorul-cheie, cel care a făcut din Rusia ceea ce este ea astăzi: o națiune mândră, independentă, autonomă, care în ciuda tuturor sancțiunilor și a demonizării vestice nu numai că a prevalat, dar care s-a afirmat strălucit ca supraputere mondială suverană. De ce ar dori poporul rus să riște renunțând la acest privilegiu la care a ajuns greu?” (p. 39). Adevărul e că după destrămarea URSS (unul din cei doi poli ai  Războiului rece) lumea a devenit pluricentristă, iar Rusia mai rămânea încă un centru mondial al puterii (mai ales având în vedere arsenalul militar, moștenit de la URSS). Conducerea lui Vladimir Putin – cea mai mediocră în lunga istorie a Rusiei (țaristă, sovietică, „democratică”) -, a dus la degradarea FR la nivelul unui stat mijlociu, chiar dacă are cel mai întins teritoriu pe Glob. Rusia lui Putin nu este în stare să producă tehnologii avansate, se confruntă mereu cu diverse crize, ultima (de râsul găinilor!) – penuria de ouă. O, câte glume s-au făcut/se fac pe seama acestei probleme! O „super-putere”, așa cum prezintă dl C. Vlad Rusia putinistă, nu este capabilă să construiască ferme de găini.

La p. 43 dl Corneliu Vlad afirmă: „Rusia de azi și președintele ei nu au veleități expansioniste și agresive. Parafrazând spusele unui comentator vestic, Occidentul trebuie să-l vadă pe președintele Federației Ruse așa cum este nu cum și-ar dori să fie” (p. 43). Aceste rânduri au fost scrise în 2023, după circa doi ani de război sângeros dus de Rusia lui Putin împotriva Ucrainei! Să nu știe oare autorul cărții, dl Corneliu Vlad, că președintele FR Vladimir Putin este dat în urmărire internațională pentru crime de război? Pe data de 17 martie 2023 Curtea Penală Internațională a emis mandat de arestare a președintelui FR pentru crime de război, pentru că după ce a ordonat distrugerea orașelor ucrainene, omorând părinții, copiii acestora au fost deportați în Rusia; acolo supuși rusificării.

În mod ciudat, autorul cărții, dl Corneliu Vlad insistă asupra ne-adevărului cum că, de-a lungul anilor,  relațiile dintre români și ruși au fost excelente. Corneliu Vlad: „Românii s-au înțeles întotdeauna foarte bine, ca oameni, cu rușii… Românii s-au înțeles foarte bine cu rușii în trecut, mai bine decât cu oricare alt vecin de graniță. Dar conducătorii și pătura conducătoare din cele două state sunt la fel de vinovate pentru conturarea acestui tip de rusofobie, care afectează și azi relațiile bilaterale și care, repet, nu vizează nici poporul, nici omul de rând din Rusia” (p. 51). Să nu știe oare basarabeanul Corneliu Vlad, autorul cărții la care ne referim, că rușii au invadat de 12 ori România? Dacă pentru dl C. Vlad cartea lui Nicolae I. Arnăutu[7] este o povară prea grea pentru lectură, atunci ar fi putut citi pe Internet texte mai scurte, care confirmă același lucru[8]. De ce oare rușii bombardează cu atâta vehemență orașul ucrainean Odesa? Pentru ca s-o cucerească, după care să ajungă la Tiraspol (regimul separatist rusesc de acolo de două ori deja a cerut înglobarea numitei „republici moldovenești nistrene” în componența FR; deci, formal rușii au „bază legală” de a o accepta în componența FR), iar de la Tiraspol până la Chișinău sunt două ore de mers cu tancul). Cele scrise mai sus nu sunt presupuneri; sunt planurile Kremlinului în războiul purtat în Ucraina. Este o a 13-a încercare de invazie a Rusiei în spațiul românesc. Asta pentru că RM este al doilea stat românesc.

Cel de-al doilea compartiment este întitulat „Imperiu, uniune, federație” (p. 47 și urm.). Autorul a examinat și problema dizolvării URSS, considerând că „dezmembrarea Rusiei (corect este URSS; în viitor, cine știe, poate vom vorbi și despre dezmembrarea Rusiei? a. p. ) nu este un subiect închis” (p. 53), polemicile continuă, scrie autorul și citează teza lui V. Putin: „prăbușirea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofă a secolului XX” (p. 54). Nu este cazul să comentăm discuțiile din FR privind descompunerea URSS. Uniunea Sovietică s-a prăbușit cu de la sine putere, nu în urma unui război pierdut sau în urma căderii unei comete uriașe; URSS s-a prăbușit datorită putreziciunii interne, datorită disensiunilor dintre Centru (Moscova) și republicile unionale, economice, în primul rând. Destrămarea URSS – Imperiului răului, – a fost un act istoric progresist. Popoarele alipite cu forța armelor la Rusia și-au dobândit independența mult râvnită, au devenit state suverane și independente, unele din ele – membre ale UE și NATO. De ce oare s-a prăbușit URSS? Pentru că popoarele URSS nu au mai vrut să fie călărite de ruși!

Dl Corneliu Vlad l-a citat pe Vladimir Putin care afirma cum că „Rusia a pierdut 28,8 la sută din teritoriul său național, 48,5 la sută din populația sa, 41 la sută din PIB…” (p. 80). De fapt este vorba de destrămarea  URSS (1991) și cifrele pe care le-a enunțat președintele FR se referă la teritoriile și populațiile dezlipite de Rusia. De ex. în 1991 URSS a avut o populație de 289 943 000 oameni, FR – 146 273 746 oameni sau 48,5 % din populația URSS. În realitate, Rusia nu a pierdut nimic, ea și-a păstrat ceea ce a moștenit de la defuncta URSS. Cu regret, autorul cărții nu a analizat starea reală de lucruri din FR și consideră că „Rusia de azi este sau a redevenit o putere mondială de prim rang” (p. 81).

Capitolul 4 al cărții este întitulat „Ucraina, trezește-te” (p. 145-202). Privind războiul agresiv al FR din Ucraina, pe care dl C. Vlad îl consideră ba „conflict din Ucraina”, ba „criză ucraineană”, ba cum că în Donbass ar fi fost „un război civil”, autorul cărții repetă – cap-coadă, – tezele propagandei ruse: cum că SUA „nu vor ca Rusia să existe” (autorul face trimitere la declarațiile lui V. Putin, S. Lavrov și S. Șoigu; nu și la politicieni americani). Autorul afirmă cum că „evenimentele s-au precipitat și amplificat aici (în Ucraina) mai întâi prin discriminarea și persecuțiile populației vorbitoare de rusă din Donbass, urmate de revolta acestei populații și reprimarea sa violentă, urmate de sprijinul, iar apoi intervenția militară a Rusiei în sprijinul populației rusofone, ca urmare a imixtiunii tot mai accentuate a Occidentului în afacerile interne ale Ucrainei, prin sprijinirea regimului de la Kiev” (p. 150). Ceea ce repetă dl C. Vlad sunt curate neadevăruri. În timp, au fost date publicității fapte incontestabile cum cetățenii ruși, angajați ai diverselor servicii speciale civile și militare rusești, s-au implicat nemijlocit în agitarea populației rusofone din Ucraina, inclusiv – Donbass, pentru a crea ceea ce ei numeau „Novorossia”.

Așa cum cetățenii Germaniei, de ex., trebuie să cunoască limba germană, tot  așa și cetățenii Ucrainei trebuie să cunoască limba ucraineană. În Ucraina, pe etnicii ruși nimeni nu i-a forțat să învețe limba ucraineană. Atâta doar: dacă un cetățean al Ucrainei, indiferent de limba maternă, dorește să activeze în structurile de stat, în spitale sau farmacii, în deservirea populației etc., în așa caz este firesc să cunoască limba statului în care locuiește. Așa e și-n România, nu? Admitem prin absurd, că autoritățile ucrainene au forțat populația rusofonă să studieze și să practice limba statului în care locuiesc. Este oare aceasta un prilej de invadare a Ucrainei, de formare a unor „republici” rusești pe teritoriul Ucrainei? Nici nu merită să insistăm.

C. Vlad: liderii ucraineni ar fi dorit să creeze „un stat monoetnic” (p. 152)  – exact cum spun propagandiștii Kremlinului și care nu are nimic cu realitatea. Autorul cărții, dl Corneliu Vlad, cu totul iresponsabil scrie cum că „Președintele lor vremelnic (Volodimir Zelenski, ales în mod democratic, da, „vremelnic”, nu ca V. Putin care conduce FR 23 de ani și este pretendent la încă un mandat, în 2024 – a. p.) îi mână dezinvolt la moarte cu discursuri cinice și iresponsabile. Iar ei îl ascultă, căci cred în palavrele lui sinistre de comediant malefic, care împroașcă insanități și față de cei cu care se bate, și împotriva celor care îl ajută în misiunea lui (cine i-o fi dat-o, se cam știe) de a-i mâna la pieire, ca pe o gloată docilă”. Dl Corneliu Vlad încheie: „Ucraina, trezește-te, judecă înțelepțește și salvează-te, pentru Dumnezeu” (p. 202). Pentru „dumnezeul” Putin, clar.

Nu mai insist: este imoral să locuiești într-o țară membră a Uniunii Europene și NATO, să beneficiezi de libertățile de exprimare, să fii ocrotit de Alianța Nord-Atlantică, și în același timp să critici nefondat Occidentul colectiv. Este profund imoral să consideri cum că conducerea Ucrainei se face vinovată de moartea a mii de militari și civili ucraineni care își apără patria lor, Ucraina, așa cum au moștenit-o de la defuncta URSS. Păcat, mare păcat să nu vezi cine e agresorul și cine e victima agresiunii; păcat, mare păcat că astfel de cărți ce promovează deschis putinismul[9] apar în spațiul românesc!

Urmează alte capitole – 5. Iluzia izolării Rusiei în lume (p. 203-235), 6. Rusia consacră conceptul de „Majoritate globală” (p. 246-275), 7. Occidentul, la răscruce de drumuri (p. 281-326), 8. Globalizarea în viziune optimistă (p. 327-400). Autorul abordează subiecte de geo-politică, de futurologie (încearcă să prezică locul Rusiei în viitorul apropiat, explică raporturile Rusiei cu statele din Asia (în special – China și India), cu statele continentului african etc.

Personal cred că Rusia lui Putin s-a terminat odată cu declanșarea războiului agresiv, de cotropire a Ucrainei. Războiul declanșat de Putin și clica lui a adus și aduce multe victime nevinovate, multe distrugeri absurde de orașe și sate. Dar, în pofida tuturor greutăților Ucraina rezistă eroic, iar începând cu 2024 războiul a trecut și în FR. Putin și susținătorii lui nu pot înțelege că nu vor înfrânge voința poporului ucrainean de a-și păstra independența și libertatea. Iar libertatea lor înseamnă și libertatea noastră, a locuitorilor Republicii Moldova.

2-3 ianuarie 2024

anatol_petrencu@yahoo.com