1 – 17 septembrie 1939 – 9 mai 1945: interpretări istorice și istoriografice. Comunicare prezentată în cadrul Conferinței științifice cu genericul „9 mai – între istorie și propagandă”.      5 mai 2025, USM

Onorați colegi,

Onorată asistență,

La 9 mai curent (2025) se vor împlini 80 de ani de la victoria statelor și popoarelor Coaliției antihitleriste asupra Germaniei hitleriste. Este un prilej de comemorare a victimelor acelui măcel, de condamnare a politicilor de război, promovate de statele  / de regimurile agresoare, prilej de formulare a unor învățăminte pentru generațiile actuale ca să nu mai repete trecutul dureros. Pentru a realiza acest deziderat este nevoie de o înțelegere corectă și o interpretare nepărtinitoare, obiectivă, a ceea ce s-a întâmplat acum peste  opt decenii. Este firesc: înainte de a menționa victoria într-un război mondial, este cazul să vorbim despre geneza conflagrației și, în mod special – cine se face responsabil pentru declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial.

În istoriografia occidentală și în cea românească de după căderea regimului comunist (aici includem și pe istoricii din RM) s-a consolidat opinia, și anume: „lumina verde” pentru război a fost aprinsă după semnarea Tratatului de neagresiune sovieto-german și a Protocolului adițional secret din 23 august 1939. Anume acest angajament al URSS de a nu se implica în război împotriva Germaniei hitleriste în situația în care ea, Germania, va ataca un stat (era clar – Polonia, față de care Germania formulase pretenții teritoriale), iar la momentul potrivit – și implicarea acesteia – a URSS, – în anexarea teritoriilor ce aparțineau Poloniei, Statelor Baltice, României, Finlandei, conform prevederilor Protocolului adițional secret.

La 1 septembrie 1939 Germania hitleristă a atacat Polonia, iar la 3 septembrie, aliatele Poloniei – Marea Britanie și Franța – au declarat război Germaniei. În campania militară a Germaniei împotriva Poloniei URSS a acordat tot sprijinul cerut de germani (între altele – Stația de Radio de la Minsk a fost pusă la dispoziția forțelor aeriene germane etc.). După o rezistență eroică a militarilor polonezi, fiind în fața unui adversar mult mai puternic, conducerea Poloniei și comandamentul forțelor militare poloneze s-au retras în orașul Kuti, Polonia, nu departe de frontiera cu România. La 17 septembrie 1939 URSS a intervenit militar în voievodatele de est ale Poloniei, anexându-le. Nota Guvernului sovietic, înmânată ambasadorului Poloniei la Moscova W. Grzybowski, a fost una cinică, bazată pe falsuri și care a invocat „vocea sângelui”: citez: „Guvernul sovietic nu mai poate rămâne indiferent față de faptul că ucrainenii și belorușii care au același sânge, locuind pe teritoriul Poloniei, sunt aruncați în voia sorții, lipsiți de apărare; …trupele sovietice să treacă frontiera și să ia sub apărare viața și averea populației din Ucraina de Vest și Bielorusia de Vest”.

Așadar, Germania hitleristă și URSS comunistă au provocat și s-au implicat ca aliați în operațiunile militare din septembrie 1939 – iunie 1941.

Sărim peste interpretările istoricilor sovietici ale acelor evenimente, interpretări dictate de cei care stăpâneau frâiele puterii la Kremlin (Stalin, Hrușciov, Brejnev, Gorbaciov). Mai mult ne interesează perioada actuală a explicației evenimentelor istorice din 1939 și 1945, asta pentru că, în condițiile războiului hibrid, inclusiv a celui propagandistic, purtat de Federația Rusă, aceste teme sunt de bază.

În tratarea evenimentelor din septembrie 1939 s-au angajat istorici de meserie ruși, unul din cei mai importanți fiind nepotul lui Viaceslav Molotov, Viaceslav Nikonov, doctor (adică dr.-hab. în istorie), deputat în Duma de stat, un apropiat al lui Putin, autor al mai multor cărți, dar mă refer, în primul rând, la monografia Беспамятство. Кто начал Вторую мировую войну. — М.: Просвещение, 2020. 384 с. Lipsă de memorie. Cine a început cel de-al Doilea Război Mondial, M., 2020). Pentru a scoate responsabilitatea de pe URSS în ceea ce privește declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, V. Nikonov încearcă să inducă cititorii în eroare: de ce consideră istoricii că cel de-al II-lea RM a început la 1 septembrie 1939? De ce, întreabă Nikonov, nu odată cu războiul Japoniei împotriva Chinei, în iunie 1937? Sau, de ce nu cu declanșarea războiului civil din Spania (1936-1939), în care s-au implicat marile puteri ale timpului? Răspuns: pentru că acele războaie, totuși, nu au cuprins întregul glob pământesc, așa cum s-a întâmplat după 1 septembrie 1939.

În ceea ce vorbim noi, trebuie evidențiat rolul președintelui FR în tratarea istoriei, inclusiv a celei din ajunul și începutul celui de-al II-lea RM. Este bine că liderii politici cunosc sau studiază istoria. Este, însă, foarte rău atunci când conducătorii marilor puteri extrag din istorie „argumente” pentru a justifica propria lor politică internă sau externă (exemplul lui Iosif Stalin, mult de spus). Iată că și Vl. Putin s-a lăsat pasionat de istorie pe care o interpretează așa cum vede el lucrurile. Astfel, la 20 decembrie 2019, la Sankt-Petersburg, în fața liderilor statelor-membre CSI[1], V. Putin a ținut o adevărată prelegere de circa o oră. Textul merită analizat pentru că, în fond, lucrurile invocate de V. Putin, sunt cunoscute; important este cum sunt selectate și aranjate/interpretate faptele și pe ce anume a fost pus accentul.

În al doilea rând, cu istoria ar trebui să se ocupe istoricii. Lucrurile nefiind simple, interpretările istoricilor, inclusiv a celor din FR, este diferită, şi orice opinie trebuie respectată. Este bine că președintele unui stat atât de întins, cu atâtea mii de probleme, s-a interesat de istoria relațiilor internaționale din ajunul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar este și un semn îngrijorător: a fost nevoie de autoritatea lui V. Putin în accentuarea anumitor momente din ajunul conflagrației. De ce oare? Ce mesaj politic a avut prelegerea lui V. Putin? Doar în fața lui nu erau niște studenți, ci șefi de state și guverne, unite în CSI.

Principalele teze, expuse de V. Putin, au fost:

Pe de o parte Putin recunoaște că în Rusia s-a instaurat primul regim totalitar și că stalinismul trebuie dat anatemei, pe de altă parte, președintele rus încearcă din răsputeri să demonstreze cum că politica, promovată de conducerea URSS, de același Iosif Stalin, în ajunul și în prima fază a războiului (1939-1941), a fost una de apărare a păcii și a intereselor de asigurare a securității statului, adică a URSS.

V. Putin se întrebă: „A fost oare Pactul Molotov-Ribbentrop singurul document semnat în acea vreme?” și constată că nu e singurul document, că au fost alte documente, semnate cu Germania hitleristă. Aduce exemple: Declarația cu privire la neaplicare forței, semnată în 1934, între Germania şi Polonia, aşa-numitul Pact Piłsudski-Hitler, care „în esență a fost un tratat de neagresiune”; apoi altele (nu le enumăr pe celelalte). V. Putin trage concluzia că Pactul Molotov-Ribbentrop a fost cel din urmă semnat; el insistă asupra tezei cum că URSS a epuizat toate posibilitățile de constituire a sistemului de securitate colectivă, îndreptat împotriva Germaniei. Ceea ce a deosebit Tratatul de neagresiune germano-sovietic de celelalte tratate asemănătoare și ceea ce V. Putin trece cu vederea, este semnarea Protocolului adițional secret, prin care URSS și Germania au împărțit între ele Europa de Est.

V. Putin a vorbit despre nedreptățile impuse Germaniei după Primul Război Mondial; într-un fel el justifică frustrarea ce a cuprins populația germană după aflarea condițiilor Tratatului de la Versailles (Putin zice „așa-numitul Tratat”). V. Putin s-a referit și la „tragerea incorectă” a frontierelor după Primul Război Mondial, ceea ce a dus, din punctul lui de vedere, la criza sudetă; prezintă dorința germanilor sudeți de a se uni cu Reichul. V. Putin citează documente din arhive, care demonstrează poziția Poloniei față de criza sudetă. Dar mai este ceva de spus. De acord cu aprecierea dată de V. Putin condițiilor umilitoare ale Tratatului de la Versailles. Și că Occidentul a favorizat renașterea puterii economice a Germaniei. Dar nimeni nu trebuie să uite de colaborarea militară germano-sovietică în perioada anilor 1922-1933 (dar și după venirea naziștilor la putere, în proporții mai mici). În mare secret, încălcând flagrant restricțiile militare, impuse de Tratatul de la Versailles, guvernul sovietic a conlucrat cu autoritățile germane în ceea ce privește producerea și perfecționarea armamentului, munițiilor, instruirii cadrelor militare. Pe teritoriul URSS au fost create obiective militare germane sau mixte pentru experimentarea tehnicii și acumularea experienței. În trei centre, numite convențional „Lipeţk”, „Kama” şi „Tomka” au fost instruiți mulți aviatori, tanchiști, precum şi comandanți de trupe germane, renumiți în anii celui de-al Doilea Război Mondial (H. Guderian, V. Modell, W. Brauchitch, W. Keitel ş.a. Cercetătorii ruşi I. Diakov şi T. Buşueva au tras concluzia că „Paloșul fascist, ridicat asupra lumii, a fost făurit, cât n-ar părea de regretabil, şi pe pământul sovietic”[2].

Omitem mai multe lucruri, spuse patetic de V. Putin, dar atrag atenția la teza ciudată, la prima vedere: dacă polonezii nu ar fi opus rezistență în fața hitleriștilor, dacă ar fi cedat pretențiilor teritoriale, atunci nu s-ar fi declanșat cel de-al Doilea Război mondial. Aluzie clară la agresiunea Rusiei față de Ucraina: dacă Zelenski ar fi cedat postul de președinte al Ucrainei…

Niciodată nu se știe ce ar fi fost dacă.

De mai multe ori V. Putin a insistat asupra poziției polonezilor în subiectul legat de evrei, încercând să-i pună la același nivel cu naziștii, și întreabă: „ce fel de oameni sunt ei, cine sunt ei?” V. Putin consideră că faptele, prezentate de el, nu numai că nu sunt cunoscute în Europa Occidentală, dar că ele sunt trecute cu bună știință sub tăcere. De ce așa crede V. Putin? Istoricii polonezi, cei occidentali, toți cei care se ocupă de aceste probleme le cunosc. V. Putin consideră că aceste lucruri sunt admise conștient pentru a da vina de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial de pe naziști pe comuniști. Ceea ce nu este adevărat: nimeni nu neagă faptul cu Germania nazistă a început cel de-al Doilea Război Mondial, la 1 septembrie 1939. Dar a avut acordul deplin al Kremlinului. Mai mult decât atât: documentele demonstrează o strânsă colaborare militară germano-sovietică în perioada 1-17 septembrie 1939, iar de pe 17 septembrie în cel de-al Doilea Război Mondial se implică şi URSS, ocupând voievodatele de est ale Poloniei. Preşedintele V. Putin ar trebui să studieze şi documentele semnate la Moscova între acelaşi I. von Ribbentrop şi V. Molotov din 28 septembrie, Tratatul de prietenie şi frontiere. De PRIETENIE nazisto-bolşevică!

Mai spre sfârșitul conferinței V. Putin a vorbit despre demolarea monumentelor ostașilor sovietici, ridicate de regimurile comuniste după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Polonia şi alte ţări, despre aprecierile date de liderii occidentali politicii de extindere a frontierelor URSS în 1939-1941. În sfârşit, V. Putin a spus că vrea să redacteze un articol la acest subiect.

Până va apărea articolul președintelui V. Putin vom expune câteva concluzii la cele de mai sus. Cu trecutul trebuie să se ocupe istoricii. În FR şi Polonia există Institute de Istorie, iar colaborarea polono-rusă din perioada Gorbaciov-Elţîn a dat rezultate palpabile. Este bine ca această colaborare să continue. Asta pentru că istoricii au instrumentele lor de studiere, prezentare şi interpretare a trecutului, oricât de complicat a fost el.