Pe data de 5 mai 2025, în cadrul Universității de Stat din Moldova (USM), a avut loc Conferința științifică cu genericul „9 mai – între istorie și propagandă”.

Deschiderea Conferinței a avut loc în Sala Senatului USM. Cu un cuvânt de salut s-a adresat doamna Silvia Corlăteanu, secretara științifică a Institutului de Istorie a USM.

Moderatorul primei secțiuni a fost dr. Octavian Țîcu. În fața celor prezenți în sală au vorbit:

Subsemnatul, tema comunicării „1-17 septembrie 1939 – 9 mai 1945 – interpretări istorice și istoriografice”. Au urmat: conf. univ. dr. Oleksandr Zincenko din Kiev (on-line) cu tema comunicării „Ziua de 9 mai în contextul agresiunii ruse în Ucraina”. Conf. univ. dr. Igor Cașu, directorul Agenției Naționale a Arhivelor, a prezentat mărturii documentare din arhive referitoare la ocupația postbelică a RSS Moldovenești. Dl Ignat Kazmalî, Avdarma, UTA Găgăuzia, a vorbit despre „Memoria celui de-al Doilea Război Mondial în comunitățile găgăuze”. Suita de comunicări din cadrul primei secțiuni a fost încheiată de comunicarea dlui conf. univ. dr. Anatol Țăranu („Semnificația zilei de 9 mai în ideologia «Lumii ruse»”

Conferința și-a continuat lucrările în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie, sala 539 „Gheorghe Brătianu”.

Moderatorul celei de-a doua secțiuni a fost conf. univ. dr. Virgiliu Bîrlădeanu. În cadrul acestei secțiuni au vorbit: prof. univ. dr. Victor Juc, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldove, tema fiind „Ziua de 9 mai între conciliere și dezbinare”. Au urmat: conf. univ. dr. Valentin Burlacu, tema comunicării „Activitatea politico-militară și propagandistică a organelor de partid din RSS Moldovenească la începutul războiului sovieto-german (22 iunie – mijlocul lunii iulie 1941)”; conf. univ. dr. Virgiliu Bîrlădeanu – „Reinventarea tradiției «100 de grame [de vodcă/rachiu] ca la front» în practicile festive post-totalitare”; drd Alexandru Molcosean – „9 mai în produsele curriculare la disciplina Istoria Românilor și Universală (ciclul preuniversitar)”, dr. Adrian Dolghi – „9 mai în localitățile rurale din RSS Moldovenească – propaganda unei tradiții inventate”, iar conf. univ. dr. Octavian Țîcu, președintele Comitetului de organizare a acestei Conferințe a vorbit despre „Basarabia între 2 august 1944 și 9 mai 1945: ocupație, represiune, mobilizare”.

La încheierea Conferinței a fost aprobată o Declarație pentru presă, pe care o publicăm mai jos.

TEXTUL DECLARAȚIEI DE PRESĂ

Conferința științifică

9 Mai – între istorie și propagandă

În data de 5 mai 2025, Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova a organizat conferința științifică „9 Mai – între istorie și propagandă”. Evenimentul a avut ca obiectiv abordarea critică a modului în care semnificația zilei de 9 Mai a fost edificată, reinterpretată și instrumentalizată ideologic în diferite etape ale istoriei sovietice și post-sovietice. Totodată, conferința și-a propus să ofere un cadru de dezbatere științifică privind impactul acestor narațiuni asupra memoriei colective, coeziunii sociale și securității informaționale în Republica Moldova.

Participanții la conferință și-au propun să analizeze, dintr-o perspectivă critică și contextualizată, procesul de transformare a zilei de 9 Mai dintr-o dată comemorativă într-un instrument politic cu profunde implicații ideologice. Evoluția acestor practici comemorative reflectă dinamica politicilor sovietice asupra memoriei istorice: de la celebrarea inițială a victoriei asupra Germaniei naziste în 1945, urmată de o perioadă de marginalizare simbolică în timpul regimului stalinist când prioritățile ideologice au favorizat aniversarea revoluției bolșevice din octombrie 1917, până la reintroducerea în calendarul oficial, în 1965, a datei de 9 Mai ca simbol central al ideologiei de stat și loialității față de regimul comunist. Această reconfigurare a contribuit decisiv la formarea unei mitologii colective despre „sacrificiul” și „unitatea popoarelor sovietice”, iar rolul mesianic al URSS în înfrângerea nazismului a fost instrumentalizat de propagandă pentru consolidarea puterii și autorității PCUS.

În perioada post-sovietică, această moștenire simbolică a fost reactivată, în special de către regimul autoritar constituit în Federația Rusă, care a reciclat discursul sovietic privind victoria în „Marele Război pentru Apărarea Patriei” ca fundament ideologic al propriei legitimități, atât în plan intern, cât și în proiecția sa externă. În actualul context geopolitic, ziua de 9 mai este exploatată intens în retorica regimului de la Kremlin, devenind un element central al justificării ideologice a războiului împotriva Ucrainei. Prin invocarea așa-numitei „misiuni istorice”, propaganda rusă deturnează memoria celui de-al Doilea Război Mondial în sprijinul unei agende expansioniste, exportând simboluri și narațiuni sovietice în fostele republici ale URSS, inclusiv în Republica Moldova, unde acestea tind să erodeze memoria colectivă și să fragilizeze coeziunea socială.

În acest context, discursul propagandistic promovat în mod insistent și agresiv de Federația Rusă s-a îndepărtat semnificativ de ideea unei comemorări autentice a victimelor celui de-al Doilea Război Mondial. În loc să onoreze memoria celor căzuți și să comemoreze suferințele umane provocate de război, această narațiune a fost transformată într-o ideologemă imperiaă, cu funcție justificativă și mobilizatoare pentru noi acțiuni agresive în politica externă. Așa-numita continuitate istorică a „misiunii eliberatoare” a URSS este folosită astăzi pentru a legitima războiul de agresiune a Federației Ruse împotriva Ucrainei. Noțiunea centrală a acestui discurs – „denazificarea”, – este lipsit de orice fundamentare reală în contextul contemporan al Ucrainei și funcționează ca o re-proiecție simbolică a luptei anti-naziste din anii ‘1940 asupra societății democratice moderne, cu scopul de a crea o justificare morală artificială pentru agresiunea declanșată împotriva Ucrainei. În realitate, „denazificarea” este un pretext pentru subminarea suveranității statului ucrainean și delegitimarea guvernului ales democratic în Ucraina. Astfel, deformarea trecutului istoric, în care victima este transformată în agresor iar agresorul revendică statutul de salvator, constituie astăzi o amenințare gravă în adresa memoriei colective din fostele republici sovietice, dar și a ordinii internaționale bazate pe drept. Exportarea acestui discurs în spațiul post-sovietic, inclusiv Republica Moldova, contribuie la distorsionarea adevărului istoric și oferă un cadru favorabil manipulărilor politice.

Totodată, prin comunicări și dezbateri științifice, conferința va pune în lumină realitatea complexă din Republica Moldova, unde comemorarea zilei de 9 Mai reflectă divizarea memoriei colective și lipsa de consens. În locul comemorării autentice, bazate pe conciliere și recunoașterea suferințelor umane produse de război, unele forțe politice și grupuri ideologice din Republica Moldova continuă să promoveze practici și simboluri memoriale de sorginte sovietică. În acest context, consolidarea unei memorii selective și conflictuale este un instrument deliberat de divizare, menit să alimenteze polarizarea societății, să împiedice reconcilierea istorică și să submineze procesul de construire a unei identități naționale, întemeiate pe valori democratice și pluralism. În același timp, tensiunile astfel generate sunt exploatate strategic pentru a fragiliza securitatea informațională, a eroda reziliența instituțională și a submina stabilitatea politică a Republicii Moldova, conform obiectivelor geopolitice ale Federației Ruse în regiune.

Printre temele centrale ale dezbaterilor se numără și responsabilitatea directă a Uniunii Sovietice în declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial. Prin semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov în august 1939 – un acord de neagresiune între URSS și Germania nazistă, însoțit de protocolul secret de împărțire a sferelor de influență în Europa de Est – regimul sovietic a devenit co-autor al destrămării ordinii europene interbelice și al declanșării unui conflict de proporții globale. În baza acestui pact, URSS a anexat teritorii aparținând Poloniei, Țărilor Baltice, României și Finlandei, acțiuni care au contribuit decisiv la destabilizarea continentului și la extinderea rapidă a războiului.

Deși Uniunea Sovietică s-a alăturat ulterior Coaliției antihitleriste, în urma invaziei declanșate de Germania nazistă în iunie 1941, această schimbare de alianță nu a fost însoțită de o reevaluare critică a acțiunilor expansioniste și represive întreprinse de regimul sovietic în perioada 1939–1941. Dimpotrivă, statutul de membru al taberei învingătorilor i-a permis URSS să eludeze orice formă de responsabilizare internațională pentru complicitatea sa la declanșarea războiului, precum și pentru crimele comise în teritoriile ocupate, între care se numără represiunile împotriva elitelor naționale, foametea și deportările în masă.

Spre deosebire de Germania, care a fost supusă proceselor de la Nürnberg și unui sistematic proces de denazificare ce a urmărit deconstruirea ideologiei totalitare, regimul sovietic nu a trecut niciodată printr-un demers similar de condamnare a crimelor comunismului. Lipsa unei confruntări oneste cu trecutul a generat o formă de impunitate istorică ce a permis aparatului de partid și de stat sovietic să-și construiască în deceniile postbelice o mitologie oficială centrată pe ideea de „eliberare a popoarelor” de către Armata Roșie, pe „misiunea civilizatoare” și pe rolul providențial al URSS în salvarea lumii de fascism. Această narațiune unilaterală a devenit pilon esențial al legitimării regimului sovietic, iar după prăbușirea URSS-ului a fost preluată și adaptată în discursul propagandistic al Federației Ruse. În locul asumării critice a trecutului totalitar, această mitologie este astăzi instrumentalizată politic pentru a justifica acțiuni de agresiune, a revendica sfere de influență și a perpetua o memorie istorică controlată, în care faptele incomode sunt estompate sau negate.

Având în vedere aceste aspecte, conferința își propune să ofere un spațiu de reflecție critică și dezbatere deschisă, în care interpretările istorice să fie înafara presiunilor ideologice și a șabloanelor propagandistice. Reconcilierea memoriei este posibilă doar prin asumarea cu responsabilitate a trecutului, prin recunoașterea pluralității de experiențe și prin promovarea unui dialog complex și sincer în societate. Doar astfel putem contribui la consolidarea unei culturi europene a memoriei, care sprijină coeziunea socială și securitatea națională.

anatol_petrencu@yahoo.com

6 mai 2025