Cel de-al XXV-lea Simpozion Internațional despre „Experimentul Pitești – Reeducarea prin tortură”, Pitești, 26-28 septembrie 2025
Vineri, 26 septembrie, în Sala Filarmonicii din Pitești, a avut loc festivitatea de deschidere a tradiționalului eveniment științifico-comemorativ. Sesiunea în plen a fost deschisă de prof. univ. dr. Ilie Popa, personalitatea remarcabilă a istoriei și culturii românești, cel care ani la rând adună specialiști și supraviețuitori ai lagărelor comuniste, care selectează materialele conferințelor și le editează în volume de mare valoare științifică.
La deschiderea evenimentului a fost prezent și a lansat un cuvânt de salut vice-primarul Piteștilor, dl Lucrețiu-Ioan Tudor. Cu un mare interes a fost ascultat mesajul ex-președintelui Emil Constantinescu, care a vorbit despre istorie și memorie în condițiile României actuale, despre alte subiecte de interes național.
Cuvinte de salut au fost rostite de dna Eleonora Schipor din Cernăuți, dl Ion Iovcev din Chișinău, de alții. Tot atunci au fost prezentate lucrări recente, consacrate tematicii represiunilor comuniste. Dl profesor Ilie Popa a vorbit despre cartea ce a inclus comunicările prezentate în cadrul Simpozionului din 2024[1], precum și recent apărutele reviste Memoria. Revista gândirii arestate, 2025, nr. 1 (130) și nr. 2 (131).
Subsemnatul, am prezentat monografia Mariei Gogu Zinovii Basarabia și Transnistria în Gulagul sovietic. Deportări și muncă forțată, Chișinău, 2025, precum și Suportul informațional privind studierea regimului totalitar-comunist și mișcării de rezistență pentru clasa a IX-a și Suportul informațional pentru studierea temei „Foametea organizată în RSS Moldovenească din anii 1946-1947”.
A urmat vizita Memorialului Închisorii Pitești, unde un sobor de preoți a ținut o slujbă de pomenire a martirilor, victimelor regimului comunist, după care slujba de pomenire a continuat la Grupul monumental.
După masă, membrii Simpozionului s-au adunat în Sala de festivități a Muzeului Județean Argeș, în care a avut loc Sesiunea comună, moderată de dl Ilie Popa, dl Mihai Neagu Basarab (Institutul și Biblioteca Română din Freiburg, Germania și subsemnatul.
Primul vorbitor a fost scriitorul Costel Nedelcu care a prezentat romanul „Sărata, linia întâi”[2], după care dl dr. Ruslan Șevcenco, membru al Comitetului de Conducere al Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu” (AIRM „A. Moșanu”), a expus comunicarea „Consecințele Pactului Molotov-Ribbentrop pentru Moldova dintre Prut și Nistru”. Dna drd Veronica Conovali, Chișinău, a continuat cu analiza subiectului „Exil în ghețurile morții, Siberia: cronica unui coșmar”.
Dr Lidia Prisac, Chișinău a vorbit despre „Minorități naționale în refugiu: armenii din Basarabia în anii fatidici 1940-1941”, iar subsemnatul am prezentat subiectul „Foametea provocată de comuniști în RSSM: recitirea documentelor”. Este vorba de o actualizare a interesului față de paginile tragice ale istoriei basarabenilor, foametea fiind una din cele mai de groază urmări ale politicii comuniștilor în RSSM. Afară de documentele publicate, sunt importante și mărturisirile celor ce au reușit să supraviețuiască foametei.
Dl Mihai Neagu-Basarab, Freiburg, Germania, a prezentat comunicarea cu titlul „Câte ceva despre mecanismele entropiei civilizației actuale”. Dl prof. univ. dr. Ilie Popa a vorbit despre „Cpt. Av. Motaș C. Constantin, victimă a represiunii comuniste”. Dna Eleonora Șchipor, Cernăuți, a prezentat comunicarea „Mari români nord-bucovineni – Motreștii”.
După pauză a fost convocată cea de-a două Secțiune comună, moderată de dnii Corneliu Zeană și dr. Ruslan Șevcenco. În cadrul acestei sesiuni au fost expuse următoarele comunicări: „Inochentiștii – confesiune minoritară supusă represiunilor politice (Rodica Tcaci, Chișinău), „Învățători basarabeni deportați în Gulag: cazul lui Gheorghe Rusu” (dr. Tudor Ciobanu, Chișinău), „Tehnici și metode de persecuție comuniste a preoților basarabeni din perioada 1940-1941” (preot dr. Viorel Cojocaru, Chișinău), „Operațiunea «Nord» (1951) reflectată în documentele sovietice și în sursele memorialistice” (Nelea Chihai, Chișinău, USM), „Regimul sovietic în destinele fraților Gheorghe, Petru și Filaret Rusu din Risipeni, județul Bălți” (scriitor Nicolae Rusu, Chișinău), „Exmatricularea elevilor ca formă de persecuție” (Corneliu Zeană, București), „Decapitarea elitei în era comunistă. Studiu de caz. Familia medicului Zeană” (Anastasia Dumitru, Constanța) și „Opresiunea asupra familiilor celor întemnițați în închisorile comuniste (Elena Armenescu, București).
Sâmbătă, 27 septembrie, lucrările Simpozionului au continuat în două secțiuni. Între vorbitori au fost cercetători consacrați din Republica Moldova. Este vorba de dr. Adrian Dolghi, membru al Comitetului de Conducere al AIRM „A. Moșanu” (tema comunicării: „Violența și jaful în procesul reinstaurării puterii sovietice în RSSM, 1944”), dr. Ion Xenofontov (tema studiului „Chișinăul sub ocupație militară sovietică, 1940-1941. O perspectivă imagologică”) și Anatolie Povestca, membru al Comitetului de Conducere al AIRM „A. Moșanu” (tema expunerii „Valeriu Gafencu, 1921-1952, în contextul represiunilor comuniste din România”).
Temele abordate de participanții la Simpozion sunt actuale, sunt rezultatul unor cercetări îndelungate în arhive și biblioteci și au adus noi cunoștințe despre politicile represive ale regimurilor totalitare comuniste, dar și rezistența opusă acestora.
La încheierea Simpozionului, participanții au adoptat o Rezoluție pe care o public mai jos.
[1] Experimentul Pitești – Reeducare prin tortură: comunicări prezentate la Simpozionul internațional, ediția a 24-a, Pitești, 27-29 septembrie 2024, Pitești, 2025, 760 p. ISBN 1846-4746
[2] Despre conținutul cărții vedeți: „Sărata, linia întâi”, roman de Costel Nedelcu, la Gaudeamus..., în https://www.google.com/search?q=costel+nedelcu%2C+s%C4%83rata%2C+linia+
%C3%AEnt%C3%A2i&oq=costel+nedelcu%2C+s%C4%83rata%2C+linia+%C3%AEnt%
C3%A2i&gs_lcrp=EgZjaHJvbWUyBggAEEUYOTIHCAEQABjvBTIKCAIQABi
ABBiiBDIHCAMQABjvBdIBCTE0MDI4ajBqN6gCALACAA&sourceid=chrome&ie=UTF-8#fpstate=ive&vld=cid:7e59a5cc,vid:
3gp_hJ1ZxKs,st:0 (accesat 30. 09. 2025)