Monumentul „Trenul durerii”: între satisfacţia dezvelirii şi dezgustul discursurilor politice
Pe data de 23 august 2013 a fost dezvelit monumentul „Trenul durerii”, în memoria victimelor deportărilor staliniste. Despre necesitatea ridicării acestui monument s-a vorbit zeci de ani, s-au pronunţat zeci de promisiuni, s-au spulberat zeci, sute de speranţe. Ei, în sfârşit, monumentul a fost inaugurat, sfinţit şi pus la dispoziţia oamenilor.
Fără îndoială, realizarea acestui monument este un merit al primarului general al Municipiului Chişinău, dl Dorin Chirtoacă: în comparaţie cu ceilalţi primari generali, care doar au promis, acesta a şi făcut.
Bravo, domnule Dorin Chirtoacă!
Sunt convins: Dorin Chirtoacă cu asta va rămâne în istoria Municipiului, cu ducerea la bun sfârşit a unui monument demult aşteptat.
Acum despre câteva clipe de insatisfacţie, dar şi despre îngrijorarea ce m-a cuprins.
1. La microfon a fost invitat dl Dorin Chirtoacă (D.C.). Înainte de a-şi rosti discursul, operatorii au pus o înregistrare audio cu vocea regretatului Gheorghe Ghimpu în care acesta pledează pentru ridicarea unui monument în memoria celor deportaţi.
Apropiindu-se de microfon, dl D.C. insistă ca vocea regretatului Gh. Ghimpu să mai fie pusă o dată pentru audiţie. După care dl D.C. zice că el [citez din memorie] se simte satisfăcut că a realizat acest monument, gândit de unchiul său, „badea Gicu”, că sarcina minimă faţă de acest popor el deja şi-a realizat-o.
Bun. Numai că despre necesitatea ridicării monumentului a vorbit nu doar regretatul Gh. Ghimpu, ci zeci, sute de foşti deportaţi, descendenţi ai acestora, dar şi istorici, scriitori, tineri etc. (voi aminti câteva persoane: regretaţii Vadim Pirogan, Dumitru Crihan, Serafim Saka şi alţii). Da cât s-au „zbătut” pentru acest monument doamna Valentina Sturza, domnul Boris Movilă, istoricul Ion Buga şi mulţi alţii? De ce atunci, doar Gh. Ghimpu?
2. În continuare, dl D.C. a rostit cuvinte înălţătoare la adresa moşului său, prezent la dezvelirea monumentului, dl Mihai Ghimpu (M.G.), preşedintele Partidului Liberal nereformat. Din spusele lui D.C., dl M.G. l-ar fi întrebat zilnic: „Cum merg treburile pe şantierul din faţa gării?”. Aceste întrebări, zice dl D.C., l-au ţinut pe el într-o stare de mobilizare continuă, şi, iată, în sfârşit, opera realizată.
Altfel spus, dl D.C. a încercat să demonstreze, cum că ridicarea monumentului este o afacere de familie, o realizare a familiei Ghimpu.
Aici vin cu câteva modeste obiecţii. În primul rând, monumentul a fost ridicat pe banii din bugetul Municipiului Chişinău, la adunarea căruia contribuie zeci de mii de contribuabili. Deci, a fost „o afacere” a miilor de locuitori ai municipiului. În al doilea rând, nu l-am auzit pe dl D.C. să zică: „Din modestul meu salariu de primar general, eu am contribuit lunar cu suma de 150 de lei”. Dl M.G. nu a spus: „Din modestul meu salariu de deputat şi om de afaceri am contribuit şi eu cu 200 de lei lunar”. Nu, nu au spus acest lucru, pentru că nu au dat bani proprii! Banii au fost ai miilor de contribuabili; deci, şi monumentul este al lor, nu al familiei Ghimpu!
3. S-a văzut cu ochiul liber că dezvelirea monumentului „Trenul durerii” a fost privatizată de Partidul Liberal nereformat. Aici e marea problemă.
Dacă dezvelirea monumentului a fost gândită ca o activitate de familie sau de partid, de ce atunci replici usturătoare la adresa conducerii RM că nu a fost prezentă? Lucrurile au trebuit coordonate (primărie-preşedinţie-guvern; poate ambasade, de ce nu?). Atunci poţi replica, când lumea promite şi nu vine. Altfel, evenimentul s-a diminuat la unul ordinar, de partid, şi încă – partid de opoziţie faţă de actuala guvernare, anticomunistă, proeuropeană, pro-americană.
4. Nu pot trece uşor peste replicile unor oameni prezenţi la mitingul improvizat. Un grăunte de adevăr există în orice frază.
Oarecum ciudat, „Trenul memoriei” este amplasat perpendicular liniilor de cale ferată. Sau, din punctul meu de vedere, monumentul în forma lui actuală, urma a fi amplasat paralel căii ferate, cu faţă spre Siberia.
Atât timp, cât am asistat la eveniment, nu i se dăduse cuvântul doamnei Valentina Sturza, preşedintele Asociaţiei foştilor deportaţi, venită special de la Cahul, unde îşi urma tratamentul medical. De ce oare, dle D.C., nu i-aţi oferit anume ei să ia prima cuvântul? A, votează cu alt partid!
Domnule, atunci când faci un lucru mare (iar în cazul dat chiar e un lucru deosebit) cu de la sine putere oamenii vor remarca fapta şi îţi vor rămâne recunoscători. Nu e bine să te impui ca foarte părtinitor şi să cerşeşti voturile lor. Dacă faci un lucru bun, fă-l, domnule, cu interes pentru toţi şi dezinteres pentru gaşca din partid. Altfel, lucrurile se transformă, şi în loc de unire, ne alegem cu dezbinarea şi aşa prezentă în societatea noastră.
Am expus nişte impresii subiective.
Să auzim doar de bine.
Prof. univ. , dr.-hab. Anatol PETRENCU,
preşedintele INIS „ProMemoria”
25 august 2013