Conform informaţiei din „Cartea Memoriei”[1], în iulie 1949, autorităţile sovietice au deportat în Siberia din satul Fârlădeni, raionul Căuşeni, 42 persoane, între care şi familia Musteaţă.

În 1993 Dumitru Musteaţă a solicitat Arhivei din Tighina (Bender) copia documentelor referitoare la deportarea familiei Musteaţă din iulie 1949. Lucrătorii arhivei i-au dat un extras din Cartea de uz gospodăresc, întocmită de consiliul sătesc Fârlădeni. Documentul prezintă o informaţie privind gospodăria familiei Musteaţă. Iată expunerea acestui document.

Cont personal nr. 255. Familia Musteaţă era compusă din Ion Musteaţă, născut în anul 1890, soţia acestuia Anastasia, născută în 1900, şi cinci copii: Gheorghe (născut în 1921), Dumitru (n. 1928), Elisaveta (n. 1930), Olga (n. 1933) şi Petru (n. 1940). Familia locuia într-o casă, construită în anul 1922, avea în posesie un serai, păstrat încă din 1840, 15,25 ha de pământ în 1947, din care, în 1949, rămăsese 13,75 ha. Familia avea un plug de fier, altul din lemn, o semănătoare, o vânturătoare, o căruţă, o boroană de lemn, o iapă şi o viţică.

În document numele de familie este schimonosit: în loc de Musteaţă activiştii au scris „Mustean”. Nu este de mirare: nu e unicul caz de schimonosire voită sau din neglijenţă a numelui de familie sau a numelor celor deportaţi. Este încă o dovadă a atitudinii iresponsabile şi a batjocurii la care au fost supuşi basarabenii. Logica era simplă: dacă activiştii comunişti vedeau în faţa lor „duşmani ai poporului”, buni doar de dispreţ, ce rost mai avea exprimarea corectă a numelor lor?

Asta era familia şi proprietatea ei. Activiştii sovietici ai satului Fârlădeni au considerat că familia Musteaţă se încadra în categoria „chiaburi” şi urma a fi deportată, pentru totdeauna, în Siberia.

În anul 2010, împreună cu Leonid Mustaţă, unul din fiii lui Dumitru Musteaţă, am mers în Fârlădeni şi am stat de vorbă cu dl Dumitru. În afară de interviul realizat, dl Musteaţă mi-a pus la dispoziţie câteva documente din arhiva de la Tighina, precum şi câteva fotografii de epocă. Public mai jos discuţia pe care am avut-o cu dl Dumitru Musteaţă:

A.P.: Stimate dle Dumitru Musteaţă, eu vreau să scriu o carte despre deportaţi. Am mai fost şi la alţi oameni, care au avut de suferit în raport cu Puterea sovietică, iar mâine mă duc la Căuşeni. Acolo sunt rudele lui Alexandru Fedeleş, om politic, supus represiunilor în 1941. Scriu o carte despre ce aţi păţit Dvs., cum aţi pătimit, ce aţi pierdut, ce a stat la baza acelor decizii, de ce v-au ridicat, de ce pe Dvs. şi nu pe alţii… Cu asta am putea începe. Dacă sunteţi de acord?

D.M.: Da, de ce nu?

Pe data de 6 iulie 1949 eu eram de ohot, cum se numai atunci, acum se spune dejurnîi la seliskii sovet [de serviciu la consiliul sătesc - A. P.). Când m-am dus acolo, am văzut mult mai mulţi oameni, decât erau de obicei (2-3 oameni); acum erau vreo 18. Eu eram tânăr, necăsătorit, aveam 21 de ani. Eu le spun oamenilor: „Eu mă reped în centru, în stanişte”. Aşa spuneam noi; seara ne mai jucam acolo cu băieţii. De mine s-a apropiat secretarul seliski sovet [consiliului sătesc –A.P.], el era din anul meu, noi eram prieteni foarte buni…

A.P.: Mata din ce an eşti?

D.M.: Din 1928. El tot din 1928. Şi el zice: „Dumitre, pe voi în seara asta vă ridică. Treaba ta, eu nu ţi-am spus nimica, tu nu m-ai văzut”.

Eu mă duc întâi şi-o alung pe mama de-acasă. Eu ştiam că în 1940, atunci când i-au ridicat pe buneii mei, dacă nu era golova semi [capul familiei – A.P.], stăpânul, nu ridica familia. Eu credeam că n-o să ne ia, deoarece tatăl era în Tricolici, la prăşit, acolo a rămas să doarmă. Pe mama am alungat-o de-acasă; ea s-a dus nu ştiu unde, s-a suit în pod. Acum urma să-l găsesc pe fratele meu, care venise nu demult dintr-un lagăr militar; a fost prizonier.

A.P.: Lagărul unde era, în Germania?

D.M.: Nu, în România. A stat acolo şase luni, după care ruşii au zis: „Basarabenii, acasă”. I-au urcat în tren şi i-au trimis… „acasă”, tocmai în Komi ASSR „acasă” [adică în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Komi, situată la vest de Munţii Ural – A.P.].

Da eu cu fratele ştiam unde mergem, el avea 27 de ani, eu – 21. Ne duceam deja la fete şi ştiam cine la care merge. Am ajuns la casa lui moş Constantin, am bătut în uşă, da el zice: „Măi Dumitre, Gheorghe nu-i aicea”. Fratele dormea într-un serai, cu fata. S-a trezit. El a priceput, şi spune: „Hai, Dumitre”. Pe drum îmi zice: „Tu mergi cu mine? Eu nu te pun cu de-a sila, pentru că eu nu mă duc la nuntă, nu ştiu ce şi cum”. Eu zic: „Merg”. Ne-am dus acasă. Mama a încuiat uşa de la casa mare şi a luat cheia cu dânsa. El întreabă: „Unde-i mama?” Eu zic: „S-a dus la baba Frăsâna”. El s-a dus la baba Frăsâna – [mama] nu-i. Vine el înapoi acasă, noi stricăm chilitul [lăcata – A.P.] acela, intrăm în cameră.

Dar până a venit el acasă, eu m-am răzgândit: nu merg cu el. Tata era bătrân, avea 70 de ani, mama avea 60 de ani, tot era în stare [în vârstă; în realitate, tatăl dlui Dumitru avea 59 de ani, iar mama - 49 – A.P.], fratele mai mic  era în clasa întâia, sora mai mică avea cinci ani; cu cine să rămână? Zic: „Eu, badea, nu merg cu mata. Mă duc cu părinţii”. El zice: „Dumitre, eu nu te iau cu de-a sila”. El şi-a luat cufărul în spinare, aşa cum era înainte, şi s-a pornit spre Chircăieşti. Când a ieşit după poartă a observat că este urmărit. A luat-o prin porumb. Pe urmă fratele povestea: „Eu mă opream, şi el se oprea, eu mergeam, el după mine. Şi aşa el m-a „petrecut” până pe malul Chircăieştiului. După care nu l-am mai văzut”.

Da pe noi, pe la ora două de noapte, eu eram la primărie, la selisoviet, eram cu coatele pe masă, am adormit. Noaptea, la ora două, un leitenant [locotenent – A.P.] intră şi strigă: „Vstavai, ruchi vverh!” [„Scoală-te, mâinile sus!” – A.P.]. Eu m-am ridicat. El zice: „Unde-i armatura?”. Eu zic: „Nu am armatură”. El mă caută; mi-a găsit bateria [lanterna – A.P.]. Zice: „A eto zacem, signalî davati?” [„Pentru ce-i? Să dai semnale? – A.P.]. Eu zic: „În cazul în care primarul mă trimite să chem pe cineva, noaptea e noapte”. M-a pipăit şi întreabă „Gde oteţ?” [„Unde-i tatăl?” – A.P.]. Zic că e în câmp, a prăşit toată ziua şi a rămas să doarmă în câmp, are colibă făcută şi acolo doarme.

Împreună cu locotenentul erau militari şi civili din sat. El s-a adresat celor din sat: „Cine din voi ştie unde sunt hectarele lui Musteaţă?”. Cineva a răspuns că ştie unde e tata. Sarcina militarilor a fost să ne deporteze noaptea, fără prea multă gălăgie. Dar aşa s-a întâmplat, că noaptea puţin a plouat. Şi în deal, înspre biserică, e hlei, cum spunem noi; maşina lor a bucsuit [a patinat – A.P.]. Timpul trecea, se făcuse deja dimineaţă, apăruse soarele. Era un „ZIS-150” [abrevierea de la Zavod imeni Stalina; maşină construită la Uzina în numele lui Stalin[2] – A.P.]. Câine-câineşte ne-am suit noi pe deal. Eu eram în cabină, lângă locotenent, în cuzov [caroserie – A.P.] erau doi militai şi doi civili din sat. Tatăl a auzit venirea maşinii. Alături de el era vecinul nostru. Tatăl îi spune: „Măi Stepane, asta vine după mine”. Ei am mers de-a dreptul, prin porumb. L-au luat pe tata şi l-au luat şi pe celălalt; ei nu credeau că acesta e tatăl meu şi i-au luat pe ambii. Am venit în ograda noastră; locotenentul l-a chemat pe tata în casă, i-a citit ordinul: „Vî vîsîlaetesi na vecinoie vîsilenie. Imeete pravo zabrati s soboi poltorî tonî gruza” [„Sunteţi deportaţi pentru totdeauna. Aveţi dreptul să luaţi cu Dvs. o tonă şi jumătate de încărcătură” – A.P.]. Tatăl a spus: „De ce să iau o tonă şi jumătate de încărcătură, dacă voi mă duceţi să faceţi săpun din mine?” Şi iată că acel secretar al primăriei a poruncit militarilor şi unor consăteni să încarce în maşină şase saci cu făină de porumb. Totul era gata de plecare din ogradă. „Da mama unde-i?”, am întrebat. Mama nu era de găsit. Abia am ieşit din curte, am pornit, când acolo apare mama fugind şi plângând: „Cum să rămân eu aicea când copiii şi bărbatul mi se duc?” [Dl Dumitru plânge – A. P.]. Şi au oprit maşina; mama s-a suit în maşină. Ne-au dus în Bender. Da era o căldură de 40 de grade. În Bender ne-au ţinut trei zile şi trei nopţi, închişi în vagoane; nici uşă deschisă, nici fereastră, totul sigilat. A treia sau a patra zi am pornit. Am mers cu trenul până în Celiabinsk. În Celiabinsk am fost duşi la baie, înconjuraţi de miliţie. După baie ne-au dat câte un polonic de ciorbă. Din nou ne-au urcat în vagon; am mers în Tiumeni. Acolo ne-au dat jos şi ne-au îmbarcat pe vapor. Moldovenii, dar mai ales moldovencele, nu văzuse vapor. Unele strigau: „O-o, aici ne îneacă!” [râde – A.P.]. Cu vaporul am mers o zi şi o noapte. Pe râurile Ufa, Tobol şi Irtîş. Am ajuns la Tobolsk. De acolo am mers încă 120 de km pe Irtîş, după care a început debarcarea. Noi am nimerit în primul grup. Localitatea, unde am fost aduşi, era cu regim sever: nu aveam voie să ieşim din sat, nu aveam voie să discutăm cu populaţia din afara localităţii. Am ajuns la destinaţie pe data de 26 iulie, adică am mers 20 de zile şi nopţi, cu trenul, cu vaporul; localitatea se afla în pădure, la o distanţă de 25 de km de Irtîş.

 A.P.: Cum credeţi, de v-au deportat?

D.M.: Tata avea şase hectare de grădină şi 27 de hectare de pământ arabil; în total – 33 de hectare de pământ. 6 ha erau în satul Tricolici, raionul Căinari; fiind în alt raion, acel pământ nu ni l-au luat [este vorba de proprietatea de până la ocupaţia sovietică a Basarabiei; din terenul care l-au avut, în 1949 au rămas doar cu 13,75 ha – A.P.].

A.P.: Să revenim la viaţa Dvs. din Siberia. Cum s-a numit localitatea cu regim sever unde aţi fost aduşi cu forţa?

D.M.: Se numeşte Ingair. Era localitate cu regim sever. În fiecare dimineaţă, la ora 5, eram obligaţi să ne prezentăm la apel şi la ora 23 – acelaşi lucru. Aşa a fost până a murit Stalin. Eu nu ştiu, a murit sau a crăpat?

A.P.: A murit.

D.M.: Ei, hai, las să moară. După ce a murit Stalin, apelul se făcea o dată în lună. Aşa a durat un an, după care ne verificau tot mai rar şi mai rar. Eu deja trecusem în altă localitate. Viitoarea mea soţie era din altă localitate, ce nu avea statut de „regim sever”. Era un Lespromhoz [de la Lesnoie promîşlennoie hozeaistvo – întreprindere industrială forestieră – A.P.]. Acolo şi plata muncii era mai ridicată, şi dădeau 600 gr de pâine, în timp ce noi primeam doar 50 de grame de ovăz…

A.P.: Doar 50 de grame de ovăz?.. Da soţia matale de unde era?

D.M.: Din Gura Bâcului, tot deportată… După ce ea a născut primul băiat, s-a îmbolnăvit; au fost trimişi într-un spital. Acolo s-au tratat două săptămâni şi au fost trimişi acasă. La scurt timp după ce soţia a intrat în casă, ne pomenim cu miliţianul şi medicul din sat care spun că fiul şi un alt copil, al vânzătorului din magazin, sunt bolnavi de meningită; i-au luat din nou la spital, care nu avea uşi, ferestre. Eu eram încă în localitatea Ingair. Preşedintele Promotdelului [artelului industrial – A.P.] era un om bun, prieten cu Budionîi[3], dar, probabil, făcuse ceva… El îmi spune: „Dmitrii. Ai o familie bună. Ascultă, ce-ţi zic. Spune-i nevestei tale să nu vină aici, da să meargă la părinţii ei”. I-am scris aşa în scrisoare, şi după ce ea cu feciorul a ieşit din spital, s-a dus direct la părinţii ei. A stat acolo, o lună, două, trei. Comandantul militar al celor două localităţi (unul responsabil pe două localităţi) mă întreabă: „Mitea, ce te gândeşti?” Eu zic: „Ce să mă gândesc? Am rămas fără soţie…” El spune: „Nu-i nimic”. Mă urcă într-o coşovcă (sanie uşoară pentru două persoane, trasă de un cal – A.P.], mă duce acolo şi mă întreabă dacă vreau să trăiesc cu soţia. „Sigur că vreau”, i-am răspuns. Şi aşa am fost transferat în altă localitate, la socri. Vara am lucrat la construcţii, iarna – la tăiat pădure. La 25 decembrie, în timpul evacuării copacilor, s-a rupt cablul de oţel, s-a încolăcit în jurul piciorului şi am fost tras pe pământ. Astfel, am nimerit în spital. Peste două zile vine la mine comandantul militar şi mă întreabă: „Tu vrei să înveţi de şofer?” Eu răspund: „De-aşi putea scăpa de această nevoie…”. El zice că 25 decembrie este sfârşit de an, că ei deja au făcut bilanţul anului, inclusiv – pe accidente, că nu vrea să intervină în raportul prezentat. Zice că nu va face act referitor la accidentul dat, dar mă consideră trimis la cursurile de şoferie. Eu am zis: „Sunt de acord”. Am făcut şcoala de şoferie patru luni, după care o lună am trecut stagiul. Şofer sau tractorist era deja o meserie, avei un alt statut. Am susţinut examenele şi am lucrat şofer până în anul 1958.

În 1958 am aflat despre aprobarea decretului cu privire la eliberarea deportaţilor. În acele localităţi erau moldoveni, ucraineni, nemţi, azeri, kirghizi. Administraţia locală a început agitaţia în sensul rămânerii noastre acolo, în Siberia. Întrebau, de exemplu: „Tu unde te vei duce?” „În Moldova”, răspund. „Acolo nu te vor primi”, spuneau şefii întreprinderilor locale. Şi este adevărat: noi am semnat două condiţii – că nu ne vom întoarce în Moldova şi că nu vom cere restituirea averii confiscate.

A.P.: Aţi semnat aşa documente?

D.M.: Da, am semnat! Deci, puteam merge în cele patru părţi, afară de Moldova. Bun, afară de Moldova, înseamnă afară de Moldova! Am decis să merg în Kazahstan. Acolo trăia socrul meu, care plecase ceva mai devreme, la chemarea unui cunoscut de al lui, un om străin, nu erau rude. Tata-socru îmi scria că acolo e de trăit: pâine este, poţi să ţii vite.

Ei, m-am dus eu acolo, cu soţia şi trei băieţi: Tolea, Vanea şi Lionea. Tolea s-a născut în localitatea Ingair, Vanea – în Pinea, iar Lionea în Naţî.

A.P.: Aţi ajuns în Kazahstan. Cu ce aţi început?

D.M.: Da, în Kazahstan am ajuns. La început am lucrat în construcţii, salahor. După care am lucrat şofer vreo doi ani. Sufeream tare de radiculită. Şefii m-au trecut la postul de şofer la pompieri. Aici am lucrat până în 1964. În august 1964 am fost numit în funcţia de vice-director al elevatorului. Au spus că sunt recomandat de organizaţia de partid şi de comsomol al elevatorului. M-am împotrivit, zicând cu nu deosebesc soiurile de grâu, că nu am studiile respective. Le-am spus că am absolvit doar cinci clase ale şcolii româneşti, nici o clasă a şcolii ruseşti, doar un „coridor” rusesc, din Moldova în Siberia.  În ciuda împotrivirilor mele, a doua zi am mers în centru regional Aktiubinsk. Acolo am fost aprobat. M-au trimis la Alma-Ata, la cursuri de perfecţionare. Astfel, din 1964 am lucrat în calitate de vice-director al elevatorului. În fiecare an, iarna, după recoltarea grâului, veneam în concediu în Moldova. De fiecare dată tata spunea: „Dumitre, iată unde se află pământul nostru, iată unde ai loc de casă”.

A.P.: Tatăl Dvs. a revenit în Moldova?

D.M. Da, în 1958, tata a revenit la locul de baştină. Iniţial el venise la mine, în Kazahstan. Mă întreba: „Dumitre, ce vrei să faci?”. I-am răspuns: „Tată, eu nu merg în Moldova. Mata eşti bătrân, matale n-o să-ţi facă nimic,iar eu am semnat că nu voi reveni în Moldova. Dacă mă întorc cu copiii şi nu mă vor primi în sat, ce fac eu mai departe?” Tata zice: „Ei, treaba ta”. Am rămas în Kazahstan cu familia socrului meu, până în 1971.

 Dar de fiecare dată, când veneam în concediu în Moldova, tata îmi spunea să revin. Eu îi spuneam: „Tată, eu am acolo casă mare, frumoasă; avem vite, oi, porci, trăim cum se cade”. Tata: „Ai să vii, Dumitru”.

În ianuarie 1969 am fost în Moldova, iar în mai primesc o scrisoare în care eram înştiinţat că tata e paralizat. Am citit scrisoare nevestei mele, socrului. Am discutat situaţia: un om paralizat poate să trăiască şi zece ani, dar poate să moară îndată… [plânge]. Ei au zis: „Du-te şi-l vezi”. Am venit. Tatăl ba îşi pierdea cunoştinţa, ba revenea la starea normală. Atunci când revenea mă întreba: „Tu eşti Dumitre?” „Da, tată”, zic. „Să vii, Dumitre, să cauţi de baba asta”, adică de mama. Şi atunci i-am dat cuvântul tatei că am să vin.

M-am dus în Kazahstan, am vorbit omeneşte cu directorul, iac-aşa şi-aşa, eu mă duc în Moldova. I-am dat cuvântul tatei, înainte de moartea lui, că am să mă duc în Moldova, pentru ca să am grijă de mama. Conform obiceiurilor kazahe, cuvântul dat în faţa părinţilor trebuie respectat. Directorul întreprinderii a acceptat plecarea mea în Moldova, dar a spus că, înainte de asta mă trimite la cursuri de calificare. El zicea că şi în Moldova voi lucra în sistemul de colectare a cerealelor. În primăvara anului 1971 am trecut aceste cursuri, după care am venit aici, în Moldova, cu şapte copii. Am venit la mama. În cameră noi nu încăpeam stând în picioare, nemaivorbind culcaţi.

Am căutat de lucru, la Bender, la Grigoriopol. Aici chiar mi-au propus postul de director la „Zagotzerno” [denumirea sovietică a întreprinderii de colectare a cerealelor – A.P.]. Am spus autorităţilor că pe mine mă interesează nu atât postul, ci un acoperiş deasupra capului. Sunt eu cu soţia, avem şapte copii, soacra e cu noi. „O-o, cât de bogat eşti!”, spuneau ei. M-au trimis la Căuşeni, la Ianiev. Acolo era pe sfârşite construirea unei case.

La sfârşitul lunii august am venit la Căuşeni. Copiii trebuiau trimişi la şcoală. Ei ştiau doar limba rusă. I-am dat la şcoala rusă. Directorul „Zagotzerno”  Vladimir Ianiev m-a angajat la lucru, simplu muncitor. El m-a întrebat de unde sunt? I-am răspuns, că sunt născut în Moldova, dar am venit din Kazahstan. El mă întreabă: „Ce ai căutat acolo?”. Eu zic: „Aşa mi-a fost soarta”. Am fost avansat; am devenit chiar locţiitorul lui V. Ianiev. Dar nu o singură dată i-am spus că nu voi lucra mult timp în această întreprindere. El zice: „Cum aşa? Tu eşti gospodar!” Eu i-am spus: „Am venit în Moldova pentru că am at cuvântul tatălui meu; eu îmi construiesc casă în Fârlădeni şi când voi încheia construcţia voi pleca”.

A.P. : Este vorba de această casă? Ar veni a patra construită de Dvs.?

D.M.: Da, este vorba de această casă. E a treia pe care am ridicat-o.

 Am făcut câteva precizări referitoare la părinţii dlui Dumitru şi am insistat asupra documentelor de epocă, dacă are, sau scrisori, fotografii, suvenire etc. Dumnealui spune că în Ingair nici vorbă de fotografii! A păstrat, însă, fotografii din Kazahstan.

 În Siberia dl Dumitru Musteaţă a învăţat a împleti numitele ciosenki – un fel de ciorapi (pâsle ?) din lână de oaie. Spune că de multe ori veneau la el comandanţi militari şi-l obligau să le confecţioneze astfel de pâsle. La întrebarea dlui Dumitru: „Da de unde să iau lâna?” răspunsul era: „Ai să găseşti!”. În aşa fel şefii lagărelor îl determinau să fure materia primă, de acolo un pic, de dincolo un pic, pentru a executa ordinul.

Dl Dumitru a vorbit şi despre munca femeilor din Siberia, inclusiv – a soţiei sale. Muncea la „Şpalzavod” [uzina de traverse], unde transporta manual traverse, grele de 80 kg şi le ducea la o distanţă de 500 metri. Traversele erau confecţionate din brad, pin şi zadă.

La încheierea discuţiei am luat cu împrumut câteva documente, dobândite de dl Dumitru Mustaţă în arhiva din Tighina. Publicăm mai jos două din aceste documente. Ele sunt în formă dactilografiată, acest lucru fiind făcut de arhivişti pe baza originalelor păstrate în fonduri, în limba rusă.

 Astfel, după ce familia Musteaţă a fost deportată în Siberia o comisie a evaluat averea confiscată. Iată ce a constatat comisia:

„Descrierea averii

Pe data de 6 iulie 1949, pe baza deciziei Consiliului de Miniştri a RSSM, noi, împuterniciţii Comitetului Executiv al Consiliului raional Bender al deputaţilor poporului [aşa s-au numit consilierii raionali – A.P.] Rojkov M. Ia., Poleakov E. T., Josan I. A., Kasap A. A. am realizat inventarierea averii cetăţeanului Musteaţă Ivan Ivanovici, care locuieşte în satul Fârlădeni, raionul Bender.

1.                              Casă acoperită cu tablă de fier                   1                                      bună

2.                              Casă cu serai, acoperite cu olane             1                                          „

3.                              Sâsâiac                                                                 1                                          „

4.                             Beciuri din piatră                                             2                                          „

5.                              Podovnik [?] cu acoperiş de stuf               1                                         „

6.                             Sarai vechi cu acoperiş de stuf                   1                                       rea

7.                              Coteţ de găini cu acoperiş de stuf             1                                     bună

8.                             Vacă de culoarea părului neagră                1                                    bună

9.                             Viţel, vârsta 5 luni                                           1                     stare de îngrăşare medie

10.                            Cal, genul – iapă de culoarea

                                   părului gnedoi [?]                                           1                                bună

11.                             Godac, vârsta 5 luni                                       1                                         „

12.                            Paie de toamnă                                                 3 tone                   stare medie

13.                            Vânturătoare                                                     1                      e nevoie de reparat

14.                            Lemne de foc                                                    100 puduri                      bună

15.                            Lotul din jurul casei îngrijit                       2 sote                       stare medie

16.                            Plug de fier                                                            1                                     „

17.                            Boroană de lemn                                                 1                                     „

18.                            Poloboc din fier                                                    1                                  medie

19.                            Semănătoare de porumb                                  1                      e nevoie de reparat

20.                            Cultivator cu 5 lame                                           1                                  bună

21.                             Greblă de mână, mare                                        1                       satisfăcătoare

22.                             Tocătoare de struguri                                        1                                  „

23.                             Ciubere diferite                                                    4                                 medie

24.                             Poloboace pentru vin, diferite                       4                                 bună

25.                             Teasc pentru struguri                                         1                                  bună

26.                            Mese diferite                                                            3                                 medie

27.                             Pat de fier                                                                 1                                  bună

28.                            Scaune din stejar                                                    2                                 „

29.                            Lampă de gaz                                                            1                                  „

30.                            Cântar-cumpănă                                                      1                                  „

31.                             Perdele vechi                                                            2                                 vechi

32.                             Scaune lungi din lemn                                            3                                 medie

33.                             Scânduri diferite                                                     12                                „

34.                            Covoraşe                                                                      2                                 vechi

35.                             Tocătoare de porumb                                            1                                  bună

36.                            Cântar zecimal                                                            1                                  „

37.                             Greutăţi pentru cântar (2 kg, 20 kg)                2                                  „

38.                            Piei de oi, mari                                                            5                                 medii

39.                            Piei mici, rupte                                                            3                                 rupte

40.                            Zăbrele pentru vânturătoare, diverse               8                            bună

41.                             Aparat pentru stropitul viei                                   1                                  „

42.                            Seminţe de parâng [?]                                               15 kg                           „

43.                            Macuh de floarea soarelui                                        8 buc.                         [perep.?]

44.                            Doage pentru poloboc                                                8                                 bună

45.                            Seminţe de cânepă                                                        25 kg                          „

46.                            Porumb                                                                              8 puduri                     „

47.                            Dulap din lemn                                                                 1                                  „

48.                            Seceri de mână                                                                  3                                 medie

49.                            Război de ţesut, de casă                                                 1                                  „

50.                            Vase din lut (gavanoase)                                               2                                 bună

51.                             Găini mature                                                                       7                                 „

52.                              Pui                                                                                         46                               „

 La inventarierea averii totul s-a introdus corect.

 [Semnăturile membrilor comisiei]

 Averea trecută în inventar este primită de [urmează semnăturile celor ce au primit averea familiei Musteaţă]”.

Peste două săptămâni, o altă comisie, cu membri majoritari din sat, au inventariat a oua oară averea familiei Musteaţă cu scopul de a scoate la vânzare ceea ce mai rămăsese din averea omului. Vă invit să comparaţi situaţia din 6 iulie cu cea din 21 iulie 1949. Este o deosebire uimitoare. Unde oare s-au pierdut atâtea bunuri, inventariate la 6 iulie?

„Actul de inventariere şi evaluare nr. 1567

            Pe data de 21 iulie 1949, comisia alcătuită din Kovtunenco T.V., preşedintele Secţiei raionale a finanţelor Bender, Kalnik V., preşedintele consiliului sătesc, Mareniuk I.V. şi Pinipevici E.M., martori la percheziţie din partea consiliului sătesc, şi Zaikina A.G., reprezentanta cooperativei săteşti de consum, în baza Regulamentului cu privire la evidenţa şi folosirea averii naţionalizate, confiscate, fără moştenitori şi fără stăpân, aprobat prin decizia Consiliului Comisarilor Poporului al URSS din 17.04. 1943, nr. 404, a realizat inventarierea şi evaluarea averii descrise mai jos, care aparţine lui Musteaţă Ivan Ivanovici:

1.                                                Poloboace de fier, 200 litre                     1                            75 rub.

2.                                           Ciubere pentru legume de 2-3

                                                           căldări                                                        2                            10 rub.

3.                                           Masă simplă                                                          1                            35 rub.

4.                                           Masă rotundă                                                       1                            15 rub.

5.                                           Pat din fier                                                              1                           100 rub.

6.                                           Lampă                                                                      1                           5 rub.

7.                                           Cântar                                                                      1                           8 rub.

8.                                            Perdele vechi                                                        2                           6 rub.

9.                                           Scaune lungi din lemn                                         2                          10 rub.

10.                                          Scânduri a câte doi metri                                 4                            12 rub.

11.                                          Covoraşe de lână                                                   2                            14 rub.

12.                                          Dulap de lemn                                                         1                         150 rub.

13.                                          Secere de mână                                                       1                            2 rub.

14.                                          Vase de lut                                                                2                             16 rub.

15.                                          (indescifrabil)                                                          2                                 2 rub.

16.                                          Scaune diferite vechi                                             2                              20 rub.

17.                                          Poloboace din stejar a câte

                                               40 de căldări                                                              2                              160 rub.

18.                                          Poloboc                                                                       1                              60 rub.

19.                                          Tigăi vechi                                                                  2                              8 rub.

20.                                         Ciubăr pentru legume de 10

                                               căldări                                                                            1                              15 rub.

                                                                                                                      Total:              711 rub.

 Acest proces verbal este întocmit în 3 exemplare.

 Membrii comisiei: [Urmează semnăturile]

 Modul de reclamare, prevăzut de art. 10 al  Regulamentului cu privire la evidenţa şi folosirea averii naţionalizate, confiscate, fără moştenitori şi fără stăpân, a fost expus.

 Preşedintele cooperativei săteşti de consum [semnătura].

 În baza acestui Act, am primit averea pentru realizare pe data de 21 iulie 194. [1949 – A.P.]

Funcţia şi numele de familie nu sunt citeţe. Semnătura”.

Concluzie: Observaţi ce gospodărie modestă avea familia Musteaţă. În casă, de exemplu, nu s-a înregistrat un ceas de perete. Era, probabil, un lux pentru acele vremuri.

După deportare o bună parte din bunuri au fost furate de cei, care au fost împuterniciţi să păzească averea confiscată. Şi acest caz demonstrează că Puterea sovietică a stimulat hoţia, îmbogăţirea nelegitimă a celor ce o serveau cu devotament exagerat.

Prof. univ., dr.-hab. Anatol PETRENCU,

preşedintele INIS “ProMemoria”

 

 

 

 

 

 

 

---