„Autorităţile nu au anunţat familiile deportaţilor despre reabilitarea victimelor”. Cazul Chiril Matei (III) [studiul zilei, 18 septembrie 2013]

              Având suficiente probe că URSS pregăteşte o ofensivă asupra Germaniei, la 22 iunie 1941, alături de statele aliate, aceasta a atacat Uniunea Sovietică. Teza principală a doctrinei militare sovietice la acel timp era că în cazul în care URSS va fi atacată, după scurte lupte de la frontieră, Armata roşie va trece în ofensivă şi va distruge agresorul pe propriul lui teritoriu.

            Războiul pornit de Germania, însă, avea un alt caracter: era „război-fulger”. În situaţia dată regimul stalinist a ordonat forţelor militare şi trupelor NKVD, activiştilor de partid comunist şi tineretului comunist, să aplice tactica „pământului pârjolit”. Îndeplinind  o directivă a Kremlinului din 29 iunie 1941, conducerea RSSM a emis un ordin strict secret prin care obligau secretarii organizaţiilor de partid din judeţele, oraşele şi raioanele RSS Moldoveneşti şi preşedinţii comitetelor executive ca toate rezervele de grâu şi alimente, de fân şi alte furaje, care din anumite cauze nu pot fi transportate în regiunile interne ale URSS să fie nimicite; culturile cerealiere şi cele de plante oleaginoase, rezervele de alimente ce se găsesc în depozite de lemn „să fie stropite cu benzină sau gaz lampant şi să li se dea foc”[1]. Aceleaşi culturi, indica în continuare documentul, dar depozitate în încăperi ignifuge – depozite de cărămizi, elevatoare şi uscătorii – să fie nimicite pe calea aruncărilor în aer[2]. Spiritul documentului citat era distrugerea tuturor bunurilor materiale care ar prezenta achiziţii pentru duşman.

            În acest sens nu punem la îndoială că cei care au aruncat în aer clădirea NKVD-lui raional şi au incendiat depozitele cooperativei de consum locale au fost activiştii PC (b) din URSS şi militarii NKVD. Având material explozibil, anume ei au aruncat în aer clădirea NKVD şi au incendiat bunurile materiale.

            Din documentele avute la dispoziţie, se pare că enkavediştii din Cimişlia nu au dorit să-şi asume răspunderea pentru crimele comise. De aceea ei s-au retras vremelnic din sat, după care au revenit pentru a găsi „ţapi ispăşitori”. Bărbaţii au fost chemaţi la primărie, cercetaţi, la o parte din ei li s-a dat drumul acasă, când, deodată, un militar sovietic a strigat: „Vine inamicul!” În astfel de condiţii extreme, enkavediştii au luat cu ei 23 de bărbaţi ostatici, ulterior învinuindu-i cum că anume ei au aruncat în aer clădirea NKVD-lui raional şi au incendiat depozitul cooperativei de consum, în plus – au mai „prădat” mărfuri. Logica sovieticilor de atunci era: totul trebuia să ardă, să nu rămână nimic inamicului, inclusiv locuitorilor satului pe care administraţia comunistă „îi lăsa” duşmanului. Oamenii luaţi din Cimişlia în iulie 1941 „au dispărut”, li s-a pierdut urma. Datorită eforturilor depuse de doamna Ana Cabac, fiica lui Chiril Matei, care a avut procură din partea primăriei Cimişlia de a dobândi de la MSN lista oamenilor sechestraţi de NKVD şi duşi în Penza, putem publica lista acelor bărbaţi basarabeni.

            Facem câteva precizări: în realitate basarabenii nu au fost judecaţi de „judecătoria regională din Penza”, aşa cum apare în lista de mai jos, ci de o comisie de judecată, ceea ce este altceva. În dosare numele inculpaţilor erau scrise după calapodul rusesc: numele de familie, numele şi numele după tată (de exemplu, Matei Chiril Gavrilovici). În lista de mai jos, redactată de un lucrător al MSN, după numele de familie şi numele mic apare patronimicul „românizat” (de exemplu, Matei Chiril Gavril, vezi mai jos).

 

 1. APOSTOL Ştefan Teodor, а. n. 1902, moldovean, fără studii, proprietar particular.  Soţia Tatiana Andrei de 39 de ani; 3 copii: Teodor de 15 ani,  Andrei,  de 12  ani  şi Melania de 8 ani.  La 19  iunie 1942 este condamnat de către judecătoria regională din Penza pe un termen de 7 ani privaţiune de libertate. A decedat la 10 iulie 1945 în închisoarea din Penza.

 

2. ARAMĂ Erofei Ion, a. n. 1903, fără studii, proprietar particular. Soţia Ştefana Ion de 45 de ani şi trei copii: Raisa de 16 ani, Alexei de 8 ani şi Condrat de 7 ani. A decedat la 4 martie 1943 în închisoarea din Penza.

 

3. BLEAHU Ion Axente, a. n. 1885, fără studii, proprietar particular. Soţia Vasilisa Constantin de 42 de ani şi patru copii: Isidor de 32 de ani, Teodora de 23 de ani, Ecaterina de 21 de ani şi Alexandra de 17 ani, a decedat în închisoarea din Penza la 27 iunie 1942.

 

4. BULAT Ghenadie Potap, a. n. 1916, contabil principal la ocolul silvic, u studii de 7 clase, necăsătorit, a decedat la 16 februarie 1942 în închisoarea din Penza.

 

5. GALIŢ-BULAT Samson Ion, a. n. 1911, cu studii de 4 clase, proprietar particular. Soţia – Agafia Zinovie,  din 1919,  fără copii, a decedat în închisoarea din Penza la 28 martie 1942.

 

6.  GRABOVEŢCHI Nicolae Afanasie,  a. n. 1889,  cu studii de 3 clase, proprietar particular. Soţia – Tatiana Gheorghe de 45 de ani şi 7 copii: Maria din 1916,  Gheorghe din 1919, Mihail din 1922, Ion de 14 ani,  Pelaghia de 11 ani,  Ana de 8 ani şi Elena de 4 ani, a decedat în închisoarea din Penza la 13 ianuarie 1942.

 

7. DUСА Gheorghe Pantelimon,   a. n. 1913,  сu studii de 4 clase,  proprietar particular. Soţia – Anastasia de 27 de ani şi fiica Anastasia de 7 ani,  la 19 iunie 1942 este condamnat de către judecătoria regională din Penza la pedeapsa capitală şi este împuşcat în or. Penza la 6 august 1942.

 

8.  DUCА Sebastian Teodor, a. n. 1897,  cu  studii  de 3 clase,  proprietar particular. Soţia – Alexandra Vasile din 1897 şi 8 copii: Ecaterina de 22 de ani, Vasile de 20 de ani, Teodor de 16 ani, Maria de 14 ani, Eudochia de 12 ani, Ion de 10 ani, Pavel de 8 ani şi Claudia de 5 ani,   a decedat în Penza la 3 aprilie 1942 în închisoare.

 

9. DUСА Simion Teodor, a. n. 1884, cu studii de 2 clase, proprietar particular. Soţia – Parascovia Vasile de 55 de ani şi 4 copii: Teodor de 33 de ani, Vasile de 22 de ani, Maria de 35 de ani şi Domnica e 28 de ani, a decedat la 20 aprilie 1942 în închisoarea din Penza.

 

10. CAZACU Dumitru Ion, a. n. 1904, cu studii de 2 clase, proprietar particular. Soţia – Eugenia Efim de 30 de ani şi 3 copii: Ştefan de 9 ani, Simion de 8 ani şi Solomon de 5 ani. La 18 iunie 1942 este condamnat de către judecătoria regională Penza la pedeapsa capitală. A fost împuşcat la Penza la 6 august 1942.

 

11. CAZACU Ion [Evovici? e scris neclar – A.P.], a. n. 1898, fără studii, proprietar particular. Soţia – Aculina Constantin de 42 de ani şi 5 copii (nu-s indicaţi), a decedat în închisoarea din Penza la 20 mai 1942.

 

12. LAZO Cornei Gavril, a. n. 1895, cu studii de 3 clase, proprietar particular. Soţia – Marina Constantin de 45 de ani şi 4 copii: Chiril din 1918, Ecaterina din 1920, Felicia (Feocla) din 1923 şi Valentina din 1925, este condamnat de către judecătoria regională Penza la 19 iunie 1942 pe un termen de 7 ani privaţiune de libertate, a decedat la 5 iulie 1943 în lagărul din or. Veazma, regiunea Smolensk.

 

13. MATEI Chiril Gavril, a. n. 1901, cu studii de 2 clase, proprietar particular. Soţia – Dochiţa Matei şi 6 copii de 18 – 4 ani, a decedat în închisoarea din Penza la 10 iulie 1942 [incorect; corect – 10 iunie 1942 – A.P.].

 

14. MOGÂLDEA Gheorghe Grigore, a. n. 1904, fără studii, proprietar particular. Soţia Maria Petru de 38 de ani şi fiicele Ana de 10 ani şi Pelaghia de 7 ani, a decedat în închisoarea din Penza la 14 aprilie 1942.

 

15. MOGÂLDEA Simion Ion, a. n. 1896, fără studii, proprietar particular. Soţia – Agripina Leonte de 43 de ani şi 7 copii: Dochiţa de 22 de ani, Melania de 20 de ani, Gheorghe de 17 ani, Vasilina de 14 ani, Axeniada de 9 ani, Vasile de 7 ani şi Elena de 4 ani. La 15 septembrie 1942 este condamnat de către judecătoria regiunii Penza pe un termen de 6 ani privaţiune de libertate. Soarta nu-i cunoscută.

 

16. NICĂ Ion Vasile, a. n. 1897, fără studii, proprietar particular. Soţia – Nina Andrei de 55 de ani şi 7 copii: Istafen de 28 de ani, Vasile de 26 de ani, Constantin de 19 ani, Vasilisa de 17 ani, Efrosinia de 22 de ani, Efrosinia [aşa e scris în document – A.P.] de 20 de ani, Solomonia de 23 de ani. A decedat în închisoarea din Penza la 14 aprilie 1942.

 

17. FACLIER Donat Ilie, a. n. 1892, fără studii, proprietar particular. Soţia – Sofia Grigore de 37 de ani şi fiica Tamara de 12 ani, a decedat în închisoarea din Penza la 22 mai 1942.

 

18. HRISTOV Teodor Dumitru, a. n. 1903, cu studii de 6 clase, proprietar particular. Soţia – Eudochia Ştefan din 1907, fără copii, la 15 septembrie 1942 este condamnat de către judecătoria regiunii Penza pe un termen de 6 ani privaţiune de libertate. Soarta nu-i cunoscută.

 

19. SAMBURSCHI Harlampie Grigore, a. n. 1874, cu studii de 10 clase, preot. Soţia – Iulia Ion din 1879 şi cinci copii: Neonila din 1898, Eugenia din 1900, Claudia din 1903, Maria din 1907 şi Grigore din 1911, a decedat în închisoarea din Penza la 7 martie 1942.

 

20.  СЕBOTARU Potani  Ion, a. n. 1891,   fără studii,  proprietar particular. Soţia – Varvara Teodor de 40 de ani şi 2 copii:  Gheorghe  de 13 ani şi Pantelimon de 10 ani. La 19 iunie 1942 a fost condamnat de către judecătoria regională Penza pe un termen de 7 ani privaţiune de libertate.  A decedat în închisoarea din Penza la 23  iulie 1942.

 

21. СЕBOTARU Toma Nicolae, a. n. 1901, cu studii de 2 clase, proprietar particular. Soţia – Elisaveta Vasile de 36 de ani şi 6 copii: Simion de 26 de ani, Vasilisa de 10 ani, Melania de 8 ani, Eudochia de 2 ani, Eugenia de 5 ani şi Gheorghe din 1941. A decedat în închisoarea din Penza la 26 aprilie 1942.

 

22. ŞTERBEŢ Teodor Timofei, a. n. 1896, fără studii, proprietar particular. Soţia – Ana Simion de 46 de ani şi 3 copii: Chiril de 21 de ani, Ustinia de 17 ani şi Teodora de 15 ani. A decedat la 15 aprilie 1942 în închisoarea din Penza.

 

23. IUZIC Chiril Gheorghe, a. n. 1887, fără studii, proprietar particular. Soţia – Vasilisa Gavril de 50 de ani şi 8 copii (nu-s indicaţi). A decedat la 8 martie 1942 în închisoarea din Penza.

 

Semnează şef de subunitate [nu publicăm numele de familie – A.P.]

 

            În sfârşit, un document relativ recent, datat cu 06. 11. 97, provenit de la Curtea Supremă de Justiţie a RM:

            „Certificat

            Prin hotărârea Prezidiului Judecătoriei Supreme a RSSM din 16 aprilie 1996 [e scris neglijent şi iresponsabil: instanţa se numeşte Curtea Supremă de Justiţie, iar RSSM nu exista din 27 august 1991! – A.P.] decizia judecătoriei regiunii Penza din 19 iunie 1942 în privinţa lui MATEI Chiril Gavril, născut în anul 1901, prin care dosarul penal pe art. 58-2, 58-11 CP RSFSR a fost clasat în legătură cu decesul lui, modificată, iar dosarul clasat din lipsa în acţiunile lui a componenţei de infracţiune.

            MATEI Chiril Gavril pe dosarul dat este reabilitat.

            Matei Chiril Gavril a fost arestat la 13 iulie 1941. Dlui a decedat în locurile recluziunii pe data de 10 iunie 1942.

            Vicepreşedintele interimar al Curţii Supreme de Justiţie…” [semnătura; numele  şi numele de familie, aici nu le publicăm – A.P.]

            Deci, este importantă această constatare: dosarul clasat din LIPSA ÎN ACŢIUNILE LUI A COMPONENTEI DE INFRACŢIUNE!

 

            Din discuţia cu doamna Ana Cabac (septembrie 2013):

            A.P.: Eu consider că este important să ne vorbiţi despre felul cum aţi luptat Dvs. pentru dobândirea acestui dosar al tatălui Dvs.

            A.C.: Da, atunci când am citit în ziar că a fost creată Comisia Cojocaru de studiere a crimelor comunismului; mai citisem că secretarul Comisiei, dl Mihai Taşcă a dat în judecată SIS-ul şi a câştigat procesul. Am decis: angajez un avocat şi merg la SIS. Aşa am şi făcut. De fiecare dată ni se dădea câte puţin, câte o filă; uneori filele erau acoperite cu hârtie albă ca să nu pot citi textul în întregime; [lucrătorii SIS] motivau că [dosarul] e confidenţial etc. Şi aşa, filă după filă am obţinut [informaţia despre tata], dar mai mult nu mi s-a dat voie, adică ca să cunosc [dosarele] tuturor „participanţilor”, cum îi numesc ei.

            A.P.: Dvs. aţi scris memorii, ceva despre tatăl dumneavoastră, aţi publicat undeva?

            A.C.: Expunerea de mai sus am scris-o când am dat în judecată [SIS], nu am publicat-o nicăieri. Am dorit să mă adresez Comisiei [Cojocaru] ca ea să cerceteze întregul dosar, al celor 23 de oameni; speram că aşa va fi, dar n-a fost. Am aflat mai apoi că dosarele se transmit la Arhiva de Stat, la Arhiva Naţională, se spune. Şi dosarul nostru nr. 20 de mii patru şi ceva, se transmiteau doar câte 500 şi am considerat că n-o să-mi mai ajungă o viaţă pentru ca să cunosc dosarul. M-am adresat din nou dlui Taşcă… Grupul numit de keghebişti “Samburschi” a fost reabilitat în anul 1996. Bine, de ce autorităţile nu au anunţat familiile deportaţilor despre reabilitarea victimelor?

(va urma)



[1] Arhiva organizaţiilor social-politice  din Republica Moldova, fond 51, inv. 1, d. 81, f. 16.

[2] Vezi: Ibidem. Mai detaliat vezi: Anatol Petrencu. Basarabia în al Doilea Război Mondial. 1940-1944, Chişinău, Editura Lyceum, 1997, p. 80-81.

Comentariile nu sunt permise.