Zilele trecute dna Valentina Sturza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici din Republica Moldova, a împlinit o vârstă frumoasă. Cu acest prilej, înainte de a o felicita, aş vrea să scriu următoarele.

Dna Valentina Sturza s-a născut în familia lui Grigore Scafaru, primar în satul Ciuciuleni, un om erudit şi energic, care în timpul conducerii localităţii date a făcut destul de mult pentru binele obştesc. Din familia tatălui i s-a tras dnei Valentina şi norocul, şi nenorocul. Norocul, pentru că în sânul familiei a obţinut o educaţie selectă, în special – sentimentul demnităţii. Dar şi nenorocul. Asta pentru că, în iunie 1940, teritoriile româneşti dintre Nistru şi Prut, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, câteva insule de la Gurile Dunării au fost invadate de „eliberatorul” sovietic. Tatăl dnei V. Sturza a nimerit în categoria „exploatatorilor” omului muncii, şi – respectiv – a fost trimis să muncească în Siberia; el, familia lui, dar şi rude apropiate. Aşa făceau bolşevicii – rupeau cu tot cu rădăcină familiile gospodarilor basarabeni.

Într-un interviu, pe care i l-am solicitat dnei V. Sturza şi care va apărea în curând într-un volum, domnia sa a povestit epopeea amară prin care a trecut familia Scafaru: la gara Tiraspol bărbaţii, inclusiv – tatăl dumneaei, au fost scoşi din vagoane, încolonaţi şi trimişi în Siberia în alte vagoane, separat de familii. Au urmat chinurile suferite în locul de exil: nordul Kazahstanului. Apoi riscurile reîntoarcerii la baştină (1944). Dar nu pe mult timp: dna Valentina Sturza a fost arestată (1950) şi, din temniţă în temniţă, a fost trimisă din nou în nordul Kazahstanului.

De mai mult timp dna V. Sturza îndeplineşte cu cinste funcţia de preşedinte al Asociaţiei oamenilor ce au suferit în anii comunismului sovietic. Cu mijloace puţine, căutând mereu sprijin la mai marii zilei, dna V. Sturza apără zilnic interesele tot mai puţinilor oameni supuşi represiunilor politice. În ciuda eforturilor depuse, uneori rezultatele aşteptate sunt egale cu zero. Nu mai insist asupra ne-restituirii proprietăţilor pierdute de cei deportaţi, de lipsa unor centre de reabilitare a sănătăţii oamenilor, de o atenţie sporită din partea statului Republica Moldova. Nu, nu despre asta, ci despre marile probleme ce se iscă la – s-ar părea – lucruri mai puţin importante, cum ar, de pildă, ridicarea monumentelor în memoria celor ce au avut de suferit. Să luăm, de exemplu, monumentul din faţa Gării Chişinău. Doamna V. Sturza a fost persoana cea mai îndreptăţită, ca în cadrul diverselor şi numeroaselor şedinţe să insiste, ca monumentul „Trenul durerii” să fie amplasat mai aproape de clădirea Gării, paralel cu căile ferate, astfel ca faţa monumentului să indice clar în ce direcţie erau duşi cu forţa basarabenii: de la Vest spre Est, spre URSS-ul stalinist. În ciuda acestor pledoarii, monumentul respectiv a fost amplasat perpendicular direcţiei căilor ferate, cu „faţa” spre sud. M-am gândit: nici aşa nu-i rău. La urma urmei, se poate spune că la sud se află Turcia contemporană, născută pe ruinele Imperiul Otoman, care, aşa cum ştim cu toţii, ne-a subjugat ţara. Fiind stăpâni pe aceste teritorii, mi-am zis, turcii otomani au „deportat” din Moldova medievală moldoveni şi moldovence. De ce nu am ridica un monument în memoria acelor deportaţi? Am consultat specialişti de marcă în domeniu. Şi ce credeţi? Se constată, că otomanii nu au deportat moldoveni în Imperiul lor! Aşa că dna Valentina Sturza avea şi are dreptate: poziţia monumentului trebuia să fie alta. Dar, dna Valentina, nici aşa nu-i chiar foarte rău. Mai rău ar fi fost dacă responsabilii ar fi decis să monteze „Trenul durerii” de la Est spre Vest.

Aşa se întâmplă: ziua de naştere a dnei V. Sturza coincide cu ziua de naştere a domnului prim ministru al R. Moldova. Ambii fac parte din acelaşi partid politic. Am privit ştirile la TV: la uşa primului ministru s-au format cozi uriaşe din oameni sinceri, dar şi slugoi notorii, dornici să-i ofere buchete de flori. Şi-a amintit oare cineva din PLDM de modesta lui membră, totodată – distinsa personalitate, cu care suntem mândri de a fi contemporani, doamna Valentina Sturza? Dacă da, atunci bravo lor, dacă nu, atunci, vai şi-amar de capul nostru.

La mulţi ani, doamna Valentina Sturza, sănătate, spor la redactarea memoriilor Dvs. şi din parte susţinătorilor Dvs. – un BUCHET CU FLORI!

Prof. univ., dr.-hab. Anatol PETRENCU, preşedintele INIS „ProMemoria”

22 octombrie 2013.