Între 10 şi 12 octombrie 2013, la Kiev, şi-a desfăşurat lucrările cea de-a VI-a Conferinţă ştiinţifică internaţională din ciclul „Istoria stalinismului”, organizată de Fundaţia „Centrul prezidenţial Boris Elţîn”, Societatea „Memorial”, Editura „Enciclopedia politică rusă” (ROSSPEN), Institutul de Istorie a Ucrainei al Academiei Naţionale de Ştiinţe a Ucrainei, alte câteva instituţii din Federaţia Rusă.

Laitmotivul Conferinţei a fost expus de organizatori clar şi convingător: „Războaiele sângeroase, dezintegrarea unui şir de state pe criterii naţionale, conflictele şi ciocnirile între naţiuni, – fapte ce ameninţă stabilitatea şi integritatea lumii -, mereu amintesc despre însemnătatea primordială şi complexitatea problemei naţionale. Practica politică şi numeroasele studii ştiinţifice demonstrează că contradicţiile naţionale şi conflictele interetnice sunt determinate nu doar de condiţiile actuale, dar şi – în mare măsură – de moştenirea trecutului. Această situaţie ne obligă să studiem cu o atenţie sporită experienţa istorică. Dezvoltarea naţiunilor sovietice şi a politicii naţionale în anii 1920-1950, incontestabil, formează o parte componentă a acesteia [a experienţei istorice – A.P.]”.

În cadrul şedinţei plenare au luat cuvântul persoanele oficiale, reprezentanţi ai unor instituţii ştiinţifice şi sociale importante. Conferinţa a fost deschisă de dl V. A. Smolii, directorul Institutului de Istorie a Ucrainei al Academiei Naţionale de Ştiinţe a Ucrainei, academician, după care a vorbit dl A. K. Sorokin, directorul Arhivei de Stat a istoriei social-politice a Federaţiei Ruse, redactor-şef al Editurii „Enciclopedia politică rusă”.

Academicianul V.M. Litvin, deputat, preşedintele Comitetului Radei Supreme a Ucrainei în problemele securităţii naţionale şi apărării, s-a adresat celor prezenţi în sala de conferinţe cu un discurs scurt, dar interesant, referitor la problemele naţionale actuale.

Academicianul V.A. Tişkov, secretarul Secţiei Ştiinţe istorice şi filologice a Academiei de Ştiinţe a Rusiei (AŞR), membru al Prezidiului AŞR, a vorbit despre principalele evenimente ale anului 2012, desfăşurat în Federaţia Rusă ca An al Istoriei; s-a referit, apoi, la problemele reformei AŞR. A urmat la microfon omologul dlui V.A. Tişkov din Ucraina, dl academician A.S. Onişcenko, după care dl A.A. Drozdov, directorul executiv al Fundaţiei „Centrul prezidenţial Boris Elţîn”. Reprezentantul Fundaţiei a vorbit elogios despre Boris Elţîn (în opinia oratorului, B. Elţîn „a condus o revoluţie burgheză în Rusia, dar [revoluţie] neterminată”). Tot domnia sa a spus că B. Elţîn a făcut lucrul cel mai important în istoria actuală a Federaţiei Ruse: ea niciodată nu se va mai întoarce în trecut.

În continuare, în şedinţa plenară, au fost expuse patru referate de bază. Profesorul Stanislav Kulcitski (Kiev) a prezentat subiectul „Statutul naţiunilor titulare în structura de stat pseudo-federativă a URSS la etapa constituirii regimului sovietic. 1917-1938”. Autorul a analizat viziunile lui K. Marx despre stat, ale lui V. I. Lenin, documentele PCUS, referitoare la stat şi naţiune şi a tras concluzia că, în ciuda declaraţiilor oficiale, URSS în realitate a fost o pseudo-federaţie de republici, de fapt a fost un stat-comună.

Profesorul din SUA R. Suny a vorbit la tema „Sovietic şi naţional. Unitatea contradicţiilor”. Din discursul expus în limba rusă am atras atenţia asupra unor teze deosebit de interesante. Astfel, profesorul american consideră că „Naţiunea este voinţa poporului”; imperiile, consideră acelaşi autor, sunt bazate pe cuceriri; URSS nu a fost un stat multinaţional, a fost un imperiu; destrămarea URSS poate fi comparată cu destrămarea Imperiului ţarist, cu precizarea că URSS s-a bazat pe legături afective. Domnul profesor R. Suny şi-a încheiat discursul cu un banc. Un pui de vierme, zice profesorul, l-a întrebat pe tată-său dacă e bine să trăieşti pe lume. „O, fiule, zice viermele-tată, e foarte bine să trăieşti în măr: e cald, e mult suc”. Viermele-fiu: „Da cum e să trăieşti în caise?” Tată-său: „E foarte bine şi în caise: seamănă cu soarele, e dulce, mult suc”. Micu zice: „De ce, atunci, tată, noi trăim în rahat?”, la care seniorul zice: „Trebuie doar să fie cineva patriot!”

Profesorul R. Suny ar fi putut omite din discursul său acest banc. Dar nu a făcut-o.

Subsemnatul aş fi putut trece cu vederea repetarea acestui banc. Dar nu am făcut-o. De ce?

Pentru că, în opinia subsemnatului, bancul profesorului american reflectă un mod de gândire, probabil, specific americanilor: vreţi să trăiţi bine, trebuie să fiţi cosmopoliţi, să vă deziceţi de patriotism; în schimb, dacă sunteţi patrioţi, atunci veţi trăi în mizerie (în rahat, cum zice profesorul R. Suny).

Următorul vorbitor a fost cunoscutul istoric din Federaţia Rusă, G.V. Kostîrcenko, care a expus „Doctrina „fratelui mai mare” şi constituirea antisemitismului de stat în URSS în lumina transformării ideologice şi etno-politice a regimului stalinist din anii 1930”.

Ultimul vorbitor – academicianul V.A. Tişkov – a vorbit despre Deportarea stalinistă a popoarelor şi problema identitară”.

În după-amiaza aceleiaşi zile au activat trei secţii.

Prima: „Imperiul activităţii pozitive. Indigenizarea şi autonomiile naţional-culturale în anii 1920”. La secţie au fost prezentate 13 comunicări, circa ½ de autori ucraineni, restul – din Federaţia Rusă, Germania, Belarus, Armenia.

A doua: „Politica naţională în anii 1930. Crize şi represiuni”. Au fost prezentate şapte comunicări, ale unor istorici din Ucraina, Federaţia Rusă, Kazahstan, Kârgâzstan.

A treia: „Culturile naţionale şi intelectualitatea naţională” [adică culturile popoarelor ne-ruse şi intelectualitatea ne-rusă; asta pentru că cultura rusă este şi ea naţională, după cum şi intelectualitatea rusă este naţională, nu este în afara naţiunii; dar aşa era în timpul URSS: tot ce era rusesc era ca şi cum în afara naţionalului; tot ce era ne-rusesc era considerat „naţional”; aici s-a strecurat un tic din trecut].

Au fost prezentate, de asemenea, şapte comunicări, inclusiv subsemnatul („Intelectualitatea naţională din RASS Moldovenească. Formarea şi soarta ei”.

În cea de-a doua zi a Conferinţei au lucrat patru secţii, după cum urmează:

Secţiunea a patra: „Politica naţională a „stalinismului tardiv”. Anii 1940-1950”. Au fost prezentate 11 comunicări, autorii fiind din Federaţia Rusă, Estonia, Franţa, Germania, Ucraina.

A V-a secţiune a avut genericul „Economia, politica, etniile. Asimilarea şi conflictele”. În secţie au fost expuse şi discutate 13 comunicări, autorii fiind din Ucraina, Federaţia Rusă, Uzbekistan, Belarus. S-a orbit despre soarta popoarelor mici din Siberia, despre schimbările demografice în urma industrializării economiei etc.

A şasea secţiune, cu şase comunicări, a avut genericul: „Puterea sovietică şi confesiunile religioase”, autorii fiind din Ungaria, Germania, Federaţia Rusă, Ucraina.

În sfârşit, cea de-a şaptea secţiune a abordat subiecte referitoare la „Nomenclatura etnică sovietică. Formarea acesteia şi modul ei de gândire”. Şase autori din Azerbaidjan, Federaţia Rusă, Ucraina au expus comunicări referitoare la politica de cadre a regimului stalinist.

Sâmbătă, 12 octombrie, a avut loc şedinţa de totalizare a Conferinţei. Concluzia trasă: conferinţa a reuşit, problemele abordate sunt de o importanţă ştiinţifică mare.

Două subiecte, abordate în cadrul lucrărilor Conferinţei, au situat specialiştii ruşi şi ucraineni pe poziţii opuse. Primul se referă la tratarea Holodomorului (politicii staliniste de masacrare a locuitorilor Ucrainei prin înfometare) şi cel de-al doilea – la rezistenţa antisovietică ucraineană în anii celui de-al Doilea Război Mondial.

Lucrările Conferinţei vor fi publicate de ROSSPEN într-un volum de studii.

Consider că Conferinţa a reuşit din plin. Felicitări organizatorilor.

Ţin să mulţumesc şi pe această cale organizatorilor Conferinţei pentru invitaţia făcută şi posibilitatea de a participa cu comunicare, dar şi în dezbaterile, desfăşurate pe parcursul activităţii forului ştiinţific.

Anatol PETRENCU

4 ianuarie 2014