RECENZIE la volumul „Teroarea stalinistă în Basarabia…”

RECENZIE

la volumul „Teroarea stalinistă în Basarabia…”,

semnată de Veronica Pârlea-Conovali, magistru în istorie

 

Întotdeauna am păstrat în suflet o amintire frumoasă faţă de profesorii de la şcoala din satul Vărăncău, Soroca. Nu mai puţine pagini luminoase răsfoiesc în arhiva sufletului despre profesorii de la Colegiu şi Universitatea de Stat. Pentru că ştiu, la formarea mea ca personalitate au luat şi ei parte activă alături de părinţii mei. Mai ştiu că în viaţă întâlneşti în cale şi altă lume bună de la care auzi o vorbă înţeleaptă, un sfat, care îţi prinde bine la nevoie. Şi mai ştiu că este foarte important să ştii a le spune mulţumesc la timp.

La Universitatea de Stat din Moldova am avut ocazia să ascult lecţiile unui mare număr de profesori buni. Păstrez pentru ei şi un respect deosebit. De multe ori doream să le spun de la diferite tribune cuvinte pline de căldură şi un mare mulţumesc pentru  atitudinea lor omenească faţă de studenţi. Mai mult, mi se pare că la Facultatea de Istorie lucrează cei mai buni din întregul sistem de învăţământ.

Unul dintre bunii profesori care ne-a insuflat respect faţă de disciplina aleasă este profesorul universitar, doctor habilitat în istorie dl Anatol Petrencu. Am venit  la facultate cu cunoştinţele acumulate la şcoala sovietică, dar şi cele culese de la membrii familiei. Aici însă am putut determina ce este alb şi ce este negru.

Profesorul A. Petrencu este cel care ne-a spus deschis, fără ocolişuri, adevărata tragedie care s-a întâmplat cu Basarabia de la 1812 încoace. În rândurile foştilor studenţi, dar şi celor de azi este figura care şi-a făurit locul. Este profesorul care aduce lumina. Este veşnicul student care, alături de învăţăcei, studiază, cercetează iar noile fapte  (descoperite) aflate, în primul rând, le anunţa la lecţii.

Astfel, în aceşti ani a scris 7 monografii, 4 manuale universitare şi şcolare, 2 culegeri de studii, 3 culegeri de documente şi a peste 500 de studii şi articole, publicate în reviste de specialitate.

În această toamnă a văzut lumina zilei o nouă lucrare întitulată „Teroarea stalinistă în Basarabia”, editată de Tipografia „Balacron”. Cartea conţine o serie de studii şi interviuri privind represiunile staliniste în Basarabia. Pune în lumină documente istorice referitoare la perioada sovietică, cât şi cele de condamnare a crimelor comunismului. Cartea reprezintă un număr de recenzii şi note de lectură ale unor cărţi publicate recent, precum şi informaţii privind forurile ştiinţifice care au abordat probleme de cercetare a regimului totalitar comunist.            

Această carte este o sursă importantă de informaţie pentru profesorii de istorie, scriitori, publicişti, studenţi, cât şi pentru toată lumea bună care doreşte să cunoască adevărul istorie.  Cartea are 359 de pagini în care sunt abordate 76 de subiecte. Cu un număr mare de noi date factologice, documente necesare, istorice.

Profesorul Petrencu îşi iubeşte mult profesia, ţara în care trăieşte şi neamul. De la toate tribunele dacă a putut a strigat adevărul istoric. Face parte din rândul cercetătorilor care luptă pentru cauza naţională, condamnă aspru crimele comise de fostul regim totalitar sovietic împotriva omenirii, în special a noastră, a românilor dezbinaţi de Patria-mamă, cu istorie şi limbă mutilată, cu lume deportată, împuşcată şi la ani grei în robi transformată.

Dumnezeu să-i aibă în pază, asemeni Dumnealui îşi fac drum spre cele frumoase tărâmuri, luptând şi mereu cu balaurii cu multe capete. De aceea în loc de introducere, autorul încă o dată aminteşte cititorului în primele pagini de situaţia României în anii de restrişte. Când Germania nazistă şi URSS stalinistă au semnat la 23 august 1939 un Pact de neagresiune şi un Protocol adiţional secret care prevedea împărţirea sferelor de interes între cele două state semnatare. Iar conform punctului 3 din Protocolul adiţional, URSS pretindea la o parte din teritoriul României – Basarabia.

Autorul aminteşte începutul războiului succint şi clar pentru orice categorie de cititori.

În continuare, istoricul A. Petrencu încă o dată aduce la cunoştinţa basarabenilor şi a întregii lumi întreg dialog dintre Ministrul Afacerilor Externe a URSS Viaceslav Molotov şi Ministrul plenipotenţiar (ambasador) al României la Moscova Gheorghe Davidescu în care practic primul ordonă de la nivelul statului superior unui alt stat  inferior, de a ceda Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa.

Autorul încă o dată subliniază: cu 28 iunie 1940 pentru români se începe cea mai groaznică etapă din istoria noastră. S-a produs un rapt, un furt, fără dreptul de apărare. Cere să privim cu ochi deschişi spre această nelegiuire, care mai continuă şi astăzi. Anume lor, bolşevicilor, le datorăm ţara dezmembrată, lume împrăştiată, trecută prin ani grei de foamete, deportări, Gulaguri, împuşcări fără judecată etc.

De aceasta se ocupa nemijlocit NKVD-ul (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne) şi KGB-ul (Comitetul Securităţii Statului).

Este menţionată în carte misiune directă a persoanelor care făceau parte din aceste structuri. Tovarăşul Lavrentii Beria, Comisarul poporului pentru Afacerile Interne, către anul 1940 ştia bine care va fi soarta basarabenilor. Autorul cărţii „Teroarea stalinistă în Basarabia” cu lux de amănunte descrie cele trei „valuri” de deportări din anii 1941, 1949 şi 1951. În aceşti ani l-am întâlnit de multe ori la „Muzeul Neamului”, unde se adună cei deportaţi şi cei care au suferit în urma groaznicului regim.

Vin aici pentru a-şi spune durerile, a-i reabilita pe cei de nu mai sunt. Pagini întregi sunt dedicate de către autor anume lor, în viziunea mea cele scrise sunt comentate pe o notă aparte, subliniată. Ştiu că am la rând de ascultat multă lume, neascultată până în prezent.

Începând cu pag. 13 A. Petrencu ne prezintă un număr de studii şi materiale intitulate: „Ce ştim despre Gulag”. (Direcţia Lagărelor de Muncă) face o scurtă prezentare a operei „Arhipelagul Gulag”, scrisă de Alexandru Soljeniţîn, Laureat al Premiului Nobel pentru literatură, care rămâne cel mai desfăşurat şi pătrunzător studiu referitor la regimul totalitar sovietic.

Printr-o prezentare aparte se evidenţiază amintirile Eufrosiniei Kersnovskaia, boieroaică de pe meleagurile mele, din Soroca, deportată în Siberia în 1941, şi care s-a aflat în îndelungatul exil timp de 19 ani. Autorul menţionează contribuţia adusă istoriei noastre de către Valeriu Pasat; datorită dlui au fost publicate cele 12 caiete, texte, însoţite de desene-scene din viaţa trăită în Gulag. Se subliniază – cartea este o raritate bibliografică.

Aici aş dori să adaug – profesorul A. Petrencu cu mare bucurie îi susţine pe tinerii cercetători, editori care muncesc la studierea istoriei noastre.

O altă publicaţie la care se opreşte autorul este „Amintirile din Gulag”, semnate de Vasile Ţepordei, născut în anul 1908, în satul Căpreşti, azi raionul Cantemir. „Vasile Ţepordei a fost preot şi a făcut politică. Când NKVD-ul a pus mâna pe el, i s-a incriminat ostilitatea faţă de regimul sovietic, exprimată în articolele din ziarele „Raza” şi „Basarabia” cu care colabora. La interogatorii i s-a cerut să declare că este „moldovean”. Răspunsul preotului Vasile Ţepordei a fost: „Sunt român şi nu moldovean. Muntenii, oltenii, ardelenii, bucovinenii, moldovenii şi basarabenii formează aceeaşi naţiune: naţiunea română. Noi toţi avem aceeaşi limbă, ne înţelegem perfect unii cu alţii de orice parte a ţării am fi, avem aceeaşi credinţă, avem aceeaşi strămoşi, şi, deci, aceeaşi origine. Noi toţi formăm o naţiune. Nu există naţiunea moldovenească” – pag. 14. Când a încheiat explicaţia, anchetatorul a strigat: „Acesta trebuie împuşcat”, pag. 14.

Preotul Vasile Ţepordei a fost dus în Siberia şi condamnat la „muncă silnică pe viaţă”, ceea ce însemna 25 de ani de execuţii prin muncă fizică.

Citind aceste pagini rămâi impresionat de eroismul unor bărbaţi ai neamului nostru, de verticalitatea pe care o aveau. Alegând munca silnică, împuşcare decât robul cuiva. Impresionat de soarta preotului, autorul, în rândurile sale, parcă spune: „Uite, ăştia oameni au fost!”.

Un caz deosebit pus în evidenţă de autor este soarta lui Mihail Solomon, originar din Galaţi, născut în anul 1909. A făcut studii vaste, mai întâi în oraşul Roman studii generale, apoi facultatea de drept în oraşul Montpellier din Franţa. În bogata-i activitate a deţinut mai multe funcţii. A fost redactor la ziarele „Arguş” şi „Timpul”. Începând cu anul 1938 a fost corespondentul ambelor ziare la Londra. Apoi a fost înrolat în armata britanică. În 1946 s-a întors la Bucureşti, iar doi ani mai târziu a fost arestat de autorităţile române. Fiind evreu de origine, Mihail Solomon a fost interogat de ofiţerii români, de origine evreiască. A fost condamnat la moarte pentru „spionaj” în folosul anglo-americanilor. Pedeapsa capitală i-a fost comutată la 25 de ani de muncă silnică în Kolâma. Istoria vieţii sale Mihail Solomon o descrie în cartea „Magadan”. Unde se opreşte detaliat la un epizod legat de generalul NKVD-ului Serghei  Goglidze, pe care îl întâlneşte în exil. Îl caracterizează astfel: „este un omuleţ subdezvoltat fizic, cu tenul măsliniu, cu părul alb, cu ochi negri strălucitori, împrăştia o teroare sălbatică prin venele tuturor celor de faţă. Mie mi se pare o întrupare a morţii, îmbrăcată în uniformă de general sovietic. Goglidze a ucis mai multe mii de oameni, a fost în stare s-o facă în acele prime zile ale proiectului, când avea în mâna sa biciul puterii absolute”, pag. 15.

De altfel, istoria lui Mihail Solomon ne deschide şi alte paranteze, una fiind interogarea dumnealui de către conaţionalii săi. Încă o dată demonstrând  că fiecare popor are lichele şi trădători.

Un alt aspect este moartea prin împuşcare a aceluiaşi Goglidze, Beria, Abakumov, Dekanazov şi alţii, care au ucis mai multe mii de oameni, ne demonstrează că bumerangul există, ce faci aceea tragi.

O pagină aparte este soarta lui Vadim Ştefan Pirogan, născut în anul 1924, decedat în 2007. Care a fost cofondator şi preşedinte din 1998 al Asociaţiei foştilor deţinuţi politici şi a veteranilor Armatei Române din Republica Moldova. Dlui a fost întemeietorul Muzeului Memoriei Neamului din capitală aflat pe strada C. Negruzzi, nr. 4.

Vadim Pirogan a publicat mai multe cărţi în care a descris propria viaţă în îndepărtate Siberie, acestea sunt: „Cu gândul la tine, Basarabia mea”, reeditată la Bucureşti, în 2010. Precum „Timpuri şi oameni”, „Pe drumurile pribegiei”, „Destine româneşti”, „Calvarul”, aceste ediţii cuprind informaţie veridică referitoare la perioada Mişcării de eliberare naţională a românilor basarabeni, aici sunt schiţe şi portrete ale unor rude, prieteni, scriitori  din Basarabia şi România. De către autor nu este uitat nici regretatul scriitor Serafim Saca, nici doamnele Margareta Cemârtan-Spânu şi Maria Bulat-Saharneanu, este menţionată contribuţia dumnealor la îmbogăţirea istoriei noastre cu  date factologice corecte. Autorul mulţumeşte tuturor pentru munca depusă şi subliniază cât de important este să avem o demnitate naţională. La „Muzeul neamului” l-am auzit de mai multe ori încurajându-i pe cei suferinzi, dându-le posibilitate să se expună. Căci nu nimic mai straşnic ca frica, ea este arma care ne omoară.

O pagină aparte este dedicată foametei organizate în Basarabia de către Moscova. Îngrozitoare sunt cazurile de canibalism descrise la pag. 22-23 (nu le voi relata: prea sunt cutremurătoare).

Autorul menţionează că puterea nou instaurată a distrus baza materială şi spirituală pe care s-a ţinut poporul nostru veacuri de-a rândul. La sate era înrădăcinată din moşi-strămoşi o cultură care nu a permis basarabeanului să ducă lipsuri. Cu produsele noastre s-a hrănit Moscova şi întreaga structură comunistă.

Autorul cărţii, Anatol Petrencu, ne prezintă date referitoare la foametea organizată, în care menţionează că, conform cercetărilor recente, în RSSM, au murit peste 200 000 de oameni, în special copii şi bărbaţi (pag. 28).

Este durut pentru noi că aceste file de istorie dramatică au fost tăinuite timp îndelungat de conducerea URSS şi RSSM. Abia în anii restructurării gorbacioviste (în RSMM , începând cu 1988) istoricii, scriitorii, publiciştii, ziariştii au pus problema studierii critice a istoriei perioadei totalitare. Care în rezultatul eforturilor comune s-a materializat prin publicarea unor studii de mare actualitate. Dar mai sunt şi încă de studiat, de ascultat, de învăţat. Cu durere în suflet, am citit de câteva ori subiectul de la pag. 45-47 intitulat „România: 65 de ani de la semnarea Tratatului de Pace”, în care autorul cărţii, profesorul Anatol Petrencu ne descrie cum a fost înlăturat la 23 august 1944, Conducătorului Statului, mareşalul Ion Antonescu, care era la acel moment, în căutarea unei soluţii cât mai favorabile de ieşire din război. Despre această marcantă figură a neamului nostru am auzit în copilăria mea multe lucruri frumoase de la bunelul meu, de la altă lume intervievată de mine. Ştiu că un asemenea erou se naşte o dată într-o mie de ani, aşa spun bătrânii. Nu m-am putut abţine să nu învăţ pe de rost actele expuse de unii cercetători, experţi străini, oameni politici străini, precum că, din 23 august 1944 până la victoria asupra Germaniei 9 mai 1945, România fiind alături de ţările Coaliţiei antihitleriste, a depus un efort colosal (militar, dar mai ales economic-produse petroliere, alimente, infrastructură, servicii etc.) pentru apropierea cât mai grabnică a Victoriei. În acest interval de timp scurt, conform unor calcule, România s-a situat pe locul IV în cadrul Coaliţiei antihitleriste, datorită sacrificiului depus. Iată argumentele: 1) Pe data de 8 ianuarie 1945 ziarul polonez „Sunday Times” remarcă: „România este a patra naţiune, ca potenţial economic şi militar, angajat în războiul antihitlerist. 2) Pe data de 31 ianuarie 1945, deputatul Ivor Thomas, a făcut o declaraţie în Camera Comunilor în care a subliniat: „De vreme ce România este a patra ţară ca efective pe frontul împotriva Germaniei; ar fi cazul de a propune să i se acorde un statut de Cobeligerantă. 3) În 1956 istoricul francez I. Vidalene a publicat un studiu, în care a enumerat câţiva indicatori ai contribuţiei militare româneşti şi a ajuns la concluzia: „Importanţa acestei contribuţii militare, care situează România în rândul patru al aliaţilor, după Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, cel puţin pentru ultima fază a războiului, părea să anunţe un Tratat de Pace avantajos.”, pag. 46. 

Tot aici scriitorul scrie: „Mă văd nevoit să repet „În ciuda aportului colosal, adus de Neamul Românesc pe altarul Victoriei, Marile Puteri Aliate şi Asociate în anii celui de al Doilea Război Mondial nu au recunoscut România ca Ţară Cobeligerantă, acest aport al României nu a fost recunoscut”.

Stimate dle profesor, aici, cu aceste rânduri dureroase, închei gândurile mele. Vă asigur, cartea am citit-o până la sfârşit. Unele pagini le-am recitit. Pentru mine personal fiecare rând e de mare valoare. Încât merită o dezghiocare aparte a fiecărui rând, vreau să le spun cititorilor care nu au avut posibilitatea s-o citească, că cartea este de o încărcătură istorică fără pereche, dar se citeşte uşor şi evenimentele se memorizează. Ar fi bine ca în fiecare bibliotecă din ţară, mă refer la România Mare cuprinsă între două râuri Nistru şi Tisa, să fie cel puţin câte un exemplar, să aibă posibilitate profesorii de istorie şi învăţăceii lor să citească, să transmită informaţia şi altora. Ştiu că meritaţi un cuvânt mult mai mare, mult mai subliniat, dar ştiu că nu le veţi accepta din modestie. Răspunzând modest: „că sunt atâtea cărţi bune, atâţia autori deştepţi, care merită înalta apreciere”.

Vă felicit, stimate profesor Anatol Petrencu, în primul rând, cu această importantă şi necesară realizare, în al doilea rând, vreau să vă urez încă mulţi ani înainte rodnici în migăloasa cercetare, pentru că poporul nistru care este purtat ca corabia de valuri, are nevoie ca niciodată de o asemenea minte, plină de înţelepciune şi forţă de luciditate. Şi în al treilea rând, să-i îndemn e cititori să uite de necazuri, de greutăţi şi să aplece fruntea peste aceste pagini. Vă asigur, vom deveni mai buni, mai fericiţi, mai grijulii, mai deştepţi şi mai iubitori de ţară.

 

Cu respect, Veronica PÂRLEA-CONOVALI,

magistru în istorie

8 februarie 2014                                                  

         

 

Comentariile nu sunt permise.