Materialul de mai jos este despre gunoi în sensul direct al cuvântului.

Conform DEX, „gunoi” înseamnă „resturi murdare sau netrebuincioase care se aruncă”[1]. Dicţionarul nu indică locul, unde poate fi sau trebuie aruncat gunoiul. Astfel, gunoi vedem la tot pasul. În cele ce urmează voi prezenta un studiu referitor la felul gunoiului, văzut în parcul din Valea Morilor, în perioada iulie 2014.

Pe primul loc în topul „resturilor netrebuincioase care se aruncă” se află, incontestabil, mucurile de ţigări (chiştoacele). Chiştoace: mai lungi sau mai scurte, fumate până la filtru; cu filtre de diverse culori. Mucurile de ţigări pot fi văzute oriunde, la orice pas, dar mai ales în jurul scaunelor de pe faleza lacului sau din parc.

Strâns legat de ţigările, transformate în fum, odată golite, cutiile de ţigări devin gunoi, aruncat la nimereală, altfel spus – oriunde. Acest tip de gunoi demonstrează clar ce ţigări preferă chişinăuienii şi oaspeţii capitalei R. Moldova.

Iată câteva feluri de ţigări fumate, iar resturile acestora, inclusiv – cutii, aruncate la gunoi:

„Marlboro” (produs sub controlul Philip Morris Sarl, Elveţia; fabricat în Ucraina);

„Camel blue” (Made Under control of JT International SA, Elveţia; fabricat în Ucraina);

„Parlament Super Slims” (produs sub controlul Philip Morris Brands Sarl, Elveţia; fabricat în Ucraina, 20 ţigarete); pe copertă este scris: „Fumatul creează dependenţă rapidă, nu încercaţi să fumaţi”, iar pe cealaltă parte a pachetului este indicat „Fumatul ucide”.

Încă o parte componentă a gunoiului, produs de industria tutunului, sunt cutiile de chibrituri, golite, bineînţeles, aruncate şi ele la nimereală. Dar sunt cu mult mai puţine în comparaţie cu cutiile de la ţigarete. Câteva exemple:

„Chibrite LUX” [aşa e scris pe cutie, greşit; corect este chibrituri] (fabricate în Rusia, „spiciki Balabanovskie”; importator oficial SC AETOS-BORDEI SRL Moldova, Chişinău, este tipărit numărul de telefon şi adresa electronică a firmei importatoare.

„Spiciki USF. Chibrite [aşa e scris pe cutie, greşit; corect este chibrituri]. Producător OOO USF Ukraina, or. Berezno. Importator oficial: SC Megavil Grup SRL, R. Moldova, or. Chişinău, str. Bucuriei, nr. 7. Pe partea opusă e scris „Rollton. Goreaciaia podderjka” [„Rollton. O susţinere fierbinte”]. Sunt indicate numerele de telefon.

O altă firmă importatoare de chibrituri, de la aceiaşi firmă producătoare (OOO USF Ukraina, Berezino) este „Dolix-Impex” SRL, Chişinău, str. Munceşti, nr. 167-a (sunt indicate telefoanele firmei importatoare).

Altă cutie: e scris: „Safety Matches AVION”. Pe partea opusă: „Chibrituri AVION. SC Metalpac SRL, Moldova Chişinău, Dlea doma, dlea semii [Pentru casă, pentru familie], chibrite [repetat, dar greşit; corect este chibrituri], capace SCO 1-82”. Made in Pakistan” [Sunt tipărite numerele de telefon ale firmei importatoare].

Rar de tot, dar uneori pot fi zărite brichete epuizate.

Dacă, plimbându-ne prin oraş, aruncăm privirea pe locurile pe unde mergem (trotuare, staţii de autobuz, troleibuz, micro-autobuz, pieţe agricole, alte parcuri, decât cel din Valea Morilor etc.) vom observa acelaşi peisaj: în resturile aruncate domină produsele de tutungerie.

În parcul din Valea Morilor, pe locul doi în topul mostrelor de gunoi se situează cojile de floarea soarelui (de răsărită). Acest fel de gunoi se prezintă agresiv în ochi în jurul multor scaune, fie e vorba de cele de pe faleză, fie din interiorul parcului. Consumatorii miezurilor de răsărită aruncă (scuipă) jos cojile de floarea soarelui fără nici o jenă (remuşcare). Se lasă, deci, impresia, cum că consumul seminţelor de floarea soarelui în public este o parte a modului de viaţă a chişinăuienilor. De fapt, în opinia mea, avem de-a face cu o lipsă de cultură. Mă refer la mâncarea în public a seminţelor respective. Cu atât mai mult – la aruncarea (scuiparea) pe jos a cojilor. Soluţia ar fi (pentru cei care consumă acest produs alimentar) să adune cojile în pachete şi să le arunce în coşurile de gunoi.

Seminţele de floarea soarelui sunt comercializate în magazinele alimentare. Ele sunt împachetate (ambalate) în pachete de plastic. Aceste ambalaje, odată golite, sunt aruncate alături de cojile de răsărită. Este „logic”, nu-i aşa? Dacă arunci jos cojile de răsărită, de ce oare ai arunca ambalajul în coşul de gunoi?

Atunci când cei care mănâncă miezuri de răsărită parcă li s-ar mai cere ceva, nu-i aşa? Ceva udătură.

Intrăm în studierea celui mai răspândit tip de gunoi – obiecte da plastic. S-o luăm metodic.

În primul rând – sticle din plastic, golite de conţinut, berea plasându-se pe locul unu în topul acestei categorii de gunoi. Sticlele de bere (golite şi aruncate oriunde) sunt de diverse mărimi şi culori, având diverse ambalaje, unele mai pronunţate, altele mai puţin evidente. Câteva pilde de sticle de bere, golite şi aruncate pe unde se nimereşte:

„Slavutici”, 2,5 l; „Belîi medvedi” [„Ursul alb”], 2,5 l; „Chişinău”, 2,5 l; „Jiguliovskoie” 2,5 l: Timişoreanca, 1,0 l, „Spicuşorul”, 2,5 l.

Berea este distribuită şi în şipuri de sticlă. Acestea de asemenea pot fi văzute, dar în număr mai mic. Pentru că, probabil, sunt cumpărate de anumite firme; deci, sunt persoane care adună acest fel de „gunoi” (între ghilimele, pentru că nu se încadrează în definiţia de mai sus, de fapt este marfă, un fel de marfă). Se întâlnesc şi cutii golite din metal, inox.

Sticle de plastic, transformate în gunoi, sunt de la diverse băuturi răcoritoare [„Coca-Cola”, „Pepsi-cola”, „Izvorul minunilor”, mai nou – de la „Kvas”].

Care este partea deosebit de proastă a acestui fel de gunoi?

Obiectele din plastic nu putrezesc, nu se transformă în material organic. Cu cât mai mult se acumulează astfel de gunoi, cu atât mai rău pentru toţi.

În peisajul gunoiului un loc vizibil îl au dopurile. Acestea sunt cu mult mai multe decât sticlele. Dopuri sunt din plastic, din inox, făcute zimţi la margine, din aluminiu; sunt multe de plută (de la sticlele de şampanie).

În unele cazuri au fost aruncate cărţile de joc. Dar asta mai rar.

La gunoi sunt aruncate resturile de mâncare. Cel mai des poate fi văzută pâinea: bucăţi mai mari sau mai mici, bucăţi de pâine albă, neagră, diferită. Apoi resturi de brânză, de fructe, legume, alte produse alimentare.

Cele mai puţine sunt gunoaiele din hârtie.

Cantitatea şi diversitatea gunoiului sporeşte în zilele de odihnă: sâmbătă spre duminică şi duminică spre luni. Mai ales pe plajă. Cutiile pentru gunoi sunt prea mici comparativ cu volumul resturilor aruncate.

Care este primejdia reală?

Grămezile de gunoi se transformă, acum, la aceste temperaturi de vară, în adevărate focare de infecţii. Stăpâni pe grămezile de gunoi sunt ciorile, care s-au adaptat atât de bine în acest mediu, încât nu au frică de oameni. Apoi muştele, furnicile, şobolanii, şoarecii. Toate aceste (poate şi altele) vietăţi sunt purtători de infecţii. Astfel, ne putem pomeni cu epidemii de boli infecţioase: holeră, ciumă, dizenterie etc.

Ce ar fi de făcut?

Cineva (probabil – administraţia parcului) ar face bine să îndemne lumea să arunce resturile alimentare în locurile special amenajate. Asta pentru că acestea există.

În al doilea rând, să fie vizibili oamenii care luptă pentru curăţenie (pentru că curăţenie, totuşi, se face). Sunt convins: prin prezenţa şi munca lor ei vor sensibiliza o bună parte a producătorilor de gunoi. Salariul lucrătorilor tehnici să depindă cumva de curăţenia din Parcul din Valea Morilor.

În al treilea rând: cineva (probabil Primăria) să întemeieze puncte de colectare a deşeurilor: aşa cum sunt adunate şi vândute flacoanele de sticlă, aşa să fie cumpărate şi vândute sticlele din plastic, dopurile, etc. Da, poate, în general – GUNOIUL!?  

Pentru a rezolva cardinal problema ar fi bine de dat în concesie condiţionată parcul din Valea Morilor. Condiţia ar fi: să fie păstrat parcul aşa cum este, să fie introdusă curăţenia, parcul să fie îngrădit, să se stabilească locuri speciale pentru câni şi stăpânii lor (pentru ei – intrarea contra plată; la câni mă refer). Lacul şi râuşoarele ce curg în el să fie curăţate de mizerii, păstrate aşa, culm le-a creat Natura-mamă. Scările – reparate.

Şi nu în ultimul rând: intrarea în parc să fie făcută contra plată. Nu mare, dar altă soluţie nu văd.

7 iulie 2014