LECŢIE DE ISTORIE             

de Radu Pietreanu

Prietenul nostru din Canada, dl Nicolae POP, mi-a trimis prin poşta electronică o poezie cu un titlu intrigant „Lecţia de istorie” de Radu Pietreanu. Domnia sa o consideră genială şi întreabă dacă ştiam de ea?

Recunosc – nu, nu ştiam.

Consider că este o poezie bună, autorul ei reflectă o situaţie adevărată sau aproape de adevăr. Pentru a populariza textul de mai jos, am decis să-l plasez pe blog în speranţa că cititorii blogului vor găsi puţin timp, pentru a o citi şi mai mult timp pentru a medita asupra stării de lucruri.

A.P.

Aşa dar, LECŢIE DE ISTORIE             

Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram
Că sunt Om, că am o Țară și o Limbă, și un Neam
Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moșii mei
Că din ei răsare pâinea și prin mine trăiesc ei.

Valuri tulburi de uitare peste morții mei se-așează
Limba nu ne mai e limbă, țara nu mai este trează.
Azi ne-nvață imbecilii intereselor perfide
Cum să ne uităm eroii și să venerăm partide

Cum să cântărim istoria și s-o vindem pe bucăți
Cum să facem Mall-uri, vile, scoțând piatra din cetăți.
Pe Vlad Țepeș cum să-l facem personaj de film de groază
Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează

Ne învață idioții că Bălcescu a fost laș
Si că Decebal bătrânul a fost un sinucigaș
Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii
Nesimțiți cât să-și permită a ne ponegri eroii?

Nişte dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate
Şi ni le aruncă-n față ca pe legi adevărate
Bieți defăimători de stirpe, lacomi şi periculoși
Ce-am fi noi fără istorie? Ce-ar fi ei fără strămoși?

Fără urletul lui Horea am fi sclavi și azi pe roată
Iară hunii din pustiuri nobilime elevată!
Fără paloșul lui Ștefan am fi pașalâc turcesc
Robi umili care cu grâne tot Islamul îl hrănesc!

Dacă nu muream în luptă la Neajlov şi la Rovine
N-am mai fi avut biserici unde neamul să se-nchine!
Nu trecurăm peste veacuri ca o națiune coruptă
Ci cu aspre sacrificii, și cu jertfă, și cu luptă!

Şi a trebuit adesea, spre a ne salva norodul
Sângele lui Brâncoveanu să inunde eșafodul
Trupul lui Ioan Cumplitul să se sfâșie-n bucăți
Umărul lui Avram Iancu să se sfarme de cetăți.

Plânsul lui Vladimirescu să răsune din fântâni
Ca un preambul la imnul ”Deşteptați-vă români”
Fierul scos din pieptul țării ne-a fost arma şi necazul
Şi coroană pentru Doja, si baltag pentru Viteazul

Munții noștri aur poartă, am putea să fim bogați
Însă nu ne sunt salvare, ci motiv să fim prădați
Biciuiți de monștrii vremii și răpuși de neputință
Am trecut peste milenii cu speranță şi credință.

Şi-am nădăjduit că poate neamul nostru într-o zi
Printre alte mândre neamuri ca o stea va străluci…
Astăzi… cine ni-s eroii? Cine-i gata ca să moară
Pentru sfânta Libertate, pentru neam şi pentru țară?

Groșii și libidinoșii, snobii si analfabeții,
Banii mulți și burta plină, pentru ei sunt sensul vieții
Niște lacomi fără școală, niște scârbe, niște javre
Care pentru-o șpagă calcă fără milă pe cadavre

Parlamentul Europei ne-a cerut reprezentanții
Şi-am trimis toți  imbecilii, proastele și aroganții
Să ne facă de rușine cerând mită pe la toți
Şi să fim priviți prin dânșii ca o nație de hoți

Poticnindu-se-n discursuri insipide și banale
Fără dicție sau noimă, cu greșeli gramaticale
Pițipoanca plângăcioasă sau tribunul făcând spume
Sau ciobanul fără carte să ne reprezinte-n lume?

Unde ne e azi mândria? Unde ne e azi curajul
De-ai lua de ciuf, de guler, şi-a spăla cu ei pavajul?
Nu mai sunt eroi în țară, oameni demni și responsabili
Să ia frâiele în mână de la viermii incapabili?

Creierele geniale sunt trimise la străini
Spre-a nu-i încurca la furturi pe-acești avortoni cretini
Cincisprezece milioane, câți am mai rămas prin țară
Să fim pentru haimanale animale de povară

Să muncim pe brânci o lună iar ei să ne dea salar
Cam cât lasă ei pe seară șpagă la vreun ospătar
Nu mai vreau să văd prin blocuri cum ne mor de frig bunicii
Şi nici mame disperate, ”ce le dau la ăia micii”

Nu mai vreau să-mi văd părinţii dependenți de tratamente
Şi cu banii pentru hrană cumpărând medicamente
Nu mai vreau să-mi văd soția umilită la ghișee
Sau copilul dat afară, că-i sărac, de prin licee

Ca o boala fără leacuri, ca un cataclism mă sperie
Cum trăiesc în lux netoții iar capabilii-n mizerie
Eu aștept Reînvierea, când din marile morminte
Vor ieși din nou Eroii înarmați c-un bici fierbinte

Şi vor face curățenie printre cei ce ne-au furat
Spre a fi din nou în lume Neamul Binecuvântat!

FEBRUARIE 2014