Fundaţia Academia Civică în colaborare cu un şir de alte instituţii interesate, a organizat ediţia a XVII-a a Şcolii de Vară. Cursurile s-au desfăşurat în Sala de conferinţe a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei la Sighetu Marmaţiei, între 25 şi 30 iulie 2014.

După deschiderea oficială a Şcolii de Vară, realizată de doamna Ana Blandiana, preşedintele Fundaţiei Academia Civică, după vizita ghidată a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, în faţa celor prezenţi la cursuri a vorbit doamna Monica Macovei, ex-ministru al Justiţiei, deputat în Parlamentul European din partea României. Tema discursului: „Justiţia ca formă de memorie”[1].

În seara aceleiaşi zile participanţii la Şcoala de Vară au vizitat Cimitirul Săracilor – locul unde au fost îngropaţi noaptea, în secret, deţinuţii politici, care au murit în închisoarea de la Sighet. Pentru că gropile nu au putut fi identificate, „a fost imaginat un proiect peisagistic în care conturul ţării (al României – A.P.) este scris cu brazi, iar pe locul localităţii Sighet de pe hartă este înălţat un cenotaf dominat de o cruce masivă decorată în stil bizantin”[2]. Domnul Romulus Rusan, director ştiinţific al Centrului Internaţional de Studii asuprea Comunismului, a vorbit celor prezenţi despre urnele din interiorul cenotafului, urne cu pământ din locurile de execuţie, de pe gropile comunie, de pe alte morminte ale victimelor regimului odios comunist.

Sâmbătă, 26 iulie, în faţa cursanţilor a vorbit dl Jardar Seim, profesor de istorie din Oslo (Norvegia). Tema comunicării dumnealui a fost „Nouă luni de zile într-o ţară ascunsă. Amintiri din studenţie. Bucureşti, 1965-1966”. Autorul discursului a expus argumentele „pro” şi „contra”, formulate de domnia sa înainte de a veni în România (erau multe argumente „contra” şi doar două argumente „pro”: un telefon dat de un profesor de limbă şi literatură română din Oslo şi un vag interes al domnului J. Seim pentru România). Sosind în România (1965), tânărul J. Seim  a fost uimit de lipsa de biciclete ca mijloc de deplasare a oamenilor, de difuzoarele publice, de mica corupţie, de alte lucruri, necunoscute societăţilor occidentale.

Următorul conferenţiar a fost doamna Alexandra Bellow, unul din cei mai remarcabili matematicieni ai lumii, căsătorită cu scriitorul canadiano-american Saul Bellow (1915-2005), laureat al Premiului Nobel pentru literatură (1976), părinţii căruia au emigrat în Canada din Rusia (Sankt-Petersburg).

Doamna Alexandra Bellow (numele de domnişoară – Alexandra Ionescu-Tulcea) a vorbit despre „Cazul părinţilor mei, aşa cum l-am văzut şi simţit eu”. Dna A. Bellow a vorbit despre tatăl dumneaei, Dumitru Bagdasar (1893-1946), medic neurochirurg român, care a pus bazele şcolii româneşti de neurochirurgie, ministru al Sănătăţii în guvernul Petru Groza (1945-1946) şi despre mama dumneaei – Florica Bagdasar (1901-1978), medic, ministru al Sănătăţii (1946-1948), devenind prima femeie ministru în istoria României. Din spusele doamnei A. Bellow: fiind ministru al Sănătăţii, mama dumneaei, Florica Bagdasar, a depus eforturi deosebite pentru a diminua urmările foametei din 1946-1947, din România (Moldova de dincolo de Prut), a primit aprobarea Guvernului de a se adresa după ajutor SUA. Drept rezultat, la ordinul preşedintelui SUA H. Truman produsele alimentare, duse de o corabie americană din Mediterană a fost îndreptată spre România, produsele alimentare au fost împărţite cu grijă, astfel America a salvat România în condiţiile foametei din acei ani. Dar cariera de succes a Floricăi Bagdasar nu a fost de lungă durată. Într-un articol din „Scânteia” (organul central de presă al PCR) Florica Bagdasar a fost denigrată, scoasă din funcţie, devenind, de fapt, o paria a societăţii[3]. A. Bellow spune despre momentele acelea deosebit de grele pentru familie: prietenii i-au părăsit, de frică de a nu fi supuşi represiunilor, ajutoare din partea statului nu primeau etc.

În aceeaşi zi a fost deschisă expoziţia de cărţi din colecţia profesorului dr. Nicolae Scurtu întitulată „Despre exilul românesc – documente”.

Dl Nicolae Scurtu este cunoscut în România şi Europa ca un colecţionar de cărţi, periodice, manuscrise, scrisori ale unor mari personalităţi ai culturii româneşti. Din pusele domnului profesor, biblioteca dumnealui personală numără 286 000 de cărţi şi reviste, adunate timp de 40 de ani; domnia sa cunoaşte literatura basarabeană, este prieten cu dl academician Mihai Cimpoi şi alţi scriitori şi poeţi basarabeni.

Doamna Brânduşa Armanca, ziaristă din Timişoara, a prezentat un studiu referitor la libertatea presei. Dacă până la revoluţia din decembrie 1989 în România funcţiona un post de TV cu 2 ore program, un post e Radio, 6 ziare, din ele 5 – organe de presă ale PCR, câte un ziar judeţean, câteva reviste de cultură şi 2 reviste pentru copii, a subliniat doamna B. Armanca, apoi la scurgerea a 25 de ani de la revoluţie, în România au licenţă de emisie 750 de posturi TV (sunt active – 600), sunt numeroase posturi de Radio, reviste şi ziare. Întrebarea formulată de doamna conferenţiar: în pofida acestui număr impresionant de TV, este oare o libertate de exprimare a presei ori ea este supusă oligarhilor, care dictează anumite subiecte pentru publicul larg de privitori? Concluzia autoarei: în pofida aparenţelor de libertate a presei, ea, totuşi, rămâne subjugată anumitor interese politice sau personale.

La sfârşitul zilei, în faţa celor prezenţi la Şcoala de Vară, dar şi a tuturor doritorilor din Sighet, a cântat Ada Milea, actriţă şi interpretă de muzică folc.

(va urma)

1 august 2014

.