Unul din pretendenţii la Premiul de Stat al R. Moldova este distinsul scriitor român de origine basarabeană Paul Goma. Ca mai întotdeauna, şi în cazul Paul Goma s-au găsit detractori care încearcă să pună la îndoială reputaţia ireproşabilă a scriitorului, cunoscut opiniei publice nu doar ca scriitor, ci şi disident activ şi luptător deschis cu dictatura comunistă, instaurată de Nicolae Ceauşescu în România.

Între lucrările, semnate de Paul Goma, se remarcă eseul „Săptămâna Roşie (28 iunie – 3 iulie 1940) sau Basarabia şi evreii”[1], carte, care a fost retipărită în mai multe rânduri de diverse edituri. Deşi autorul eseului foloseşte documente publicate, referitoare la comportamentul unei părţi a comunităţii evreieşti din Basarabia în perioada 28 iunie – 3 iulie 1940, adică când administraţia civilă şi militară românească se retrăgea din provincie sub ameninţarea forţelor militare sovietice şi instaurarea administraţiei sovietice (3 iulie), unii cititori, mai competenţi, dar, de regulă, incompetenţi, îl învinuiesc pe scriitor de „antisemitism”.

Astfel de învinuiri nu-şi au rostul şi sunt absolut gratuite şi răuvoitoare din următoarele considerente:

1. Paul Goma nimic nu a inventat (nu a scornit), ci a reprodus din lucrări, în fond, cunoscute, exemple de solidaritate a unor evrei din Basarabia cu ocupantul sovietic în iunie 1940. Dacă cineva tratează corect evenimentele istorice, chiar dacă ele nu convin altcuiva, asta nu înseamnă autorul este antisemit.

2. După eliberarea Basarabiei şi nordului Bucovinei în iunie 1941, administraţia română a studiat comportamentul populaţiei basarabene la momentul cedării Basarabiei. A fost întocmit un Raport, adresat Preşedinţiei Consiliului de Miniştri al României, document din care cităm: „Evreii şi comuniştii bulgari, găgăuzi, ucraineni şi ruşi au organizat grabnic comitete de conducere care să preia administraţia, să cenzureze evacuările româneşti, să organizeze sabotajul şi teroarea şi, în fine, să primească trupele sovietice”. Şi în continuare: „Dacă printre ruşi s-au găsit doar unele elemente ponderate sau chiar adverse acestei răpiri, evreii au aderat unanim la regimul sovietic, indiferent de situaţia lor socială, de avere sau de prosperitatea pe care o cunoscuseră în România”[2].

3. Cel mai competent om al României a fost regele Carol al II-lea. La el se concentra toată informaţia. Veridică, nu trucată sau falsificată. Iată ce a scris în Notele sale zilnice suveranul României la data de 29 iunie 1940: „Ştirile asupra evenimentelor din Basarabia şi Bucovina sunt din ce în ce mai triste, dezertări ale soldaţilor basarabeni, excese de orice fel ale populaţiei minoritare, mai ales evrei, care atacă şi insultă pe ai noştri, ofiţeri batjocoriţi, unităţi în dezorganizare etc. etc.”[3]

4. Un comportament al comunităţii evreieşti, similar celei din România (Basarabia) a fost observat ceva mai devreme, la intrarea trupelor sovietice în Polonia, în septembrie 1939. Cazul a fost destul de bine studiat de distinsul istoric britanic Norman Davies, care, între altele, a menţionat: „…cotropitorii sovietici fuseseră întâmpinaţi cu căldură, în special de ţăranii de naţionalitate bielorusă sau ucraineană, care sperau să tragă foloase materiale de pe urma lor, şi de o parte foarte gălăgioasă a populaţiei evreieşti”[4]. În continuare N. Davies face trimitere la documente şi mărturii. Citez: „…Minoritatea evreiască era una dintre susţinătoarele cele mai fervente ale regimului [sovietic]”; „În Zamost, atât de mulţi evrei intraseră în miliţia locală [asta după cotropirea sovietică a Poloniei – A.P.] încât reprezentau acum majoritatea acesteia…”[5].

Altfel spus, studierea activităţii evreilor în momentele-cheie pentru polonezi, români, popoarele baltice etc. deloc nu înseamnă o activitate antisemită, iar autorii acestor studii nu pot fi în nici un caz etichetaţi ca fiind „antisemiţi”.

Asta se referă şi la scriitorul nostru Paul Goma.

18 august 2014