Rubrica „Pe urmele făuritorilor de nemurire”

Cu prilejul participării la Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice, organizate de  conducerea Muzeului Ţării Făgăraşului „Valer Literat” (4-5 septembrie 2014) am vizitat câteva monumente istorice.

În primul rând, am vizitat Biserica „Sfântul Nicolae” ctitorită de domnitorul martir Constantin Brâncoveanu. La intrare în Biserică, pe o filă A-4, este scris:

„Este una din puţinele biserici din Ardeal, ctitorită de un sfânt.

A fost zidită „din temelie, cu cheltuiala sa” de către domnitorul martir Constantin Brâncoveanu, între 15 iunie 1697 [şi] 30 septembrie 1698. Pentru ridicarea ei, voievodul muntean a cerut cuvenita învoire principelui ardelean Mihail Apafi II, care a dorit, printre altele, ca „zidurile bisericii să nu fie prea groase [iar ?] pereţii foarte înalţi din respect pentru cetatea Făgăraşului, ale cărui turnuri se cuvine să stăpânească toată împrejurimea”.

Zidirea acestei biserici a fost o adevărată binecuvântare pentru ortodocşii făgărăşeni, care în 1658 asistaseră neputincioşi la incendiul care distrugea unica biserică, zidită cu 10 ani mai devreme. Vreme de 40 de ani ei au participat la slujbe prin satele din jur.

În 1723 ctitoria voievodului Constantin Brâncoveanu a fost luată de uniţi şi a devenit pentru următorii 14 ani catedrală a Episcopiei Unite, nou înfiinţate, cu sediul la Făgăraş. Aici au slujit episcopii uniţi Ioan Pataki şi Inocenţiu Micu Klein. În 1737, ultimul mută sediul Episcopiei la Blaj, dar biserica continuă să deservească nevoile duhovniceşti ale credincioşilor uniţi până în 1948, când revine la Biserica Ortodoxă.

Este construită în stilul renaşterii brâncoveneşti, având pridvorul deschis, prevăzut cu 8 coloane octogonale legate între ele prin arcuri. Are două brâie caracteristice acestui stil şi cornişele de sub streşină din cărămidă aparentă. Cele şapte ferestre şi uşa de la intrare prezintă ancadramentul din piatră sculptată decorată cu arcuri în acoladă şi motive vegetale. Deasupra pronaosului se găseşte clopotniţa, de formă octogonală.

Iconostasul este cel original, sculptat cu deosebită măiestrie în lemn de stejar, fondul picturii fiind foiţa de aur. Pictura lui a fost executată în 1699 de meşterul zugrav Preda din Câmpulung.

Pictura naosului şi a altarului în frescă, datează din anul 1721, având ca autori pe Preda şi Teodosie, fiii meşterului Preda. Frescele au o valoare excepţională, personajele sunt bine proporţionate, iar atitudinea lor reflectă demnitate şi sfinţenie.

Pronaosul a fost pictat mai târziu, în 1778 de un pictor necunoscut.

Între anii 1994 [şi] 1998 s-a realizat restaurarea şi recondiţionarea picturii murale de către pictorii Virginia Videa şi Gheorghe Zaharia, din Bucureşti.

La 30 septembrie 1998, la împlinirea a 300 de ani de existenţă, biserica a fost sfinţită de trei ierarhi: P.S. Visarion Raşinăreanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Î.P.S. Vasile Târgovişteanu (†) şi P.S. Laurenţiu al Caransebeşului.

Pisania de deasupra uşii de la intrare are următorul cuprins: „Această sfântă şi dumnezeiască biserică a răsăritului Io Constantin B (râncoveanu) Basarab Voievod, domnul şi oblăduitorul a toate Ţara Românească. În slava şi lauda Preasfintei în trei ipostasuri şi una în fiinţă Troiţă (Treime) şi întru cinstea sfântului şi de ciudese (minuni) făcătorului Nicolae episcopul Miralichiei al cărui hram este, cu toată cheltuiala sa o a ridicat şi o a zidit la anul de la spasenia (mântuirea) lumii 1698, la al zecelea an al domniei sale. Şi s-au început la luna lui Iunie 17 zile şi s-au sfârşit la luna lui septembrie 30 zile, la anul şi a fost ispravnic Neagoe Pitar Rătescu. 7206-1697”.

Făgăraş, 1 iulie 2002. Preoţi parohi

Preot Marcel Dobre

Preot”

Pridvorul bisericii a fost sticlit. În faţa bisericii se întinde un mic cimitir ortodox. Cu prilejul Anului 2014 – anul comemorativ al sfinţilor Brâncoveanu, în Biserica „Sfântul Nicolae” se aşteaptă manifestaţii spiritual-culturale şi de evocare istorică.

Am vizitat, apoi, Mănăstirea Franciscanilor cu Catedrala romano-catolică. Cel care ne-a vorbit despre mănăstire, foarte interesant şi competent, a fost preotul Tamás Barna. Biserica a fost construită începând cu anul 1737. În anul 1760 Făgăraşul a fost cuprins de un incendiu devastator; Biserica a avut şi ea de suferit: a fost distrus acoperişul. Preotul Tamás Barna a pregătit şi ne-a arătat un set de cărţi manuscrise, în care au fost notate botezurile, cununiile, decesele catolicilor, locuitori ai Făgăraşului. Am văzut, de asemenea, biblioteca mănăstirii; sunt cărţi deosebit de valoroase. Mănăstirea are o curte internă plină cu flori. Sus, la etaj, am văzut orga catedralei, marca Iosef Angster (1895).

Fără îndoială, un interes deosebit îl are cetatea Făgăraşului. Istoria cetăţii a fost prezentată în broşuri[1], studii[2], hărţi pentru turişti[3] etc. Am făcut înconjurul cetăţii, fiind însoţiţi de istoricul şi arheologul, drd. Iulian Marius Şchiopu, mare prieten al basarabenilor, care ne-a povestit detalii interesante, referitoare la etapele de construire a cetăţii, la diversele turnuri şi încăperi speciale, treceri (ieşiri) secrete din cetate etc. În curtea cetăţii a fost improvizată o spânzurătoare, iar lângă ea instalată următoarea inscripţie:

„În Evul Mediu, moartea era pedeapsa aplicată pentru multiple infracţiuni, spânzurătoarea fiind considerată o metodă înjositoare pentru a plăti pentru greşeli.

În cetatea Făgăraş, pedepsele pentru indisciplină au avut o severitate militară. În instrucţiunile pe care principesa Anna Bornemisza, stăpâna cetăţii Făgăraş le-a dat castelanului şi căpitanului cetăţii, în noiembrie 1675, erau prevăzute pedepse cu moartea pentru infracţiuni variate. Se pedepseau cu moartea cei care nu raportau vreo primejdie, „cei [ce] nu-şi apără superiorii sau camarazii, cei care observă foc sau atac în oraş, duşmanii venind şi nu raportează, cel care ridică mâna fără motiv asupra superiorului să moară fără milă; cel care în serviciul său este prins ziua sau noaptea beat sau dormind să fie întâi straşnic bătut, iar a doua oară să fie ucis. Cel care, mai ales pe timp de război sau prin înşelăciune, deschide poarta în afară de timpul său să-şi piardă viaţa şi averea (…)”.

„Dacă cineva trage cu arma, varsă sânge sau mai mult, dacă face moarte de om sau umblă cu împuşcături prin cetate, dar fără să fie nevoie, să fie pedepsit după legile de război”.

Interiorul cetăţii a fost restaurat, unele din spaţii redând atmosfera evului mediu. Mobilierul este contemporan, făcut, însă, în stil medieval. Între alte odăi, poate fi văzută, de exemplu, „Casa Doamnei”. În sală este următoarea informaţie: „La 1632 este menţionat ca „Palatul din bastionul turn”, iar în 1656 se preciza că „pe scara în 6 trepte se urcă la Casa Doamnei”, în care era un pat adânc şi sobă smălţuită pe 6 picioare realizată un anabaptist, o masă de nuc pe picioare în stil italian, o masă ţărănească, două laviţe ţărăneşti”.

Alte spaţii din interiorul cetăţii sunt întrebuinţate pentru expoziţii provizorii. La data vizitării cetăţii, de pildă, au fost expuse piese de muzeu din colecţia particulară a dlui Szocs Filop Carol (diverse obiecte din sticlă de epocă etc.).

În oraş au fost înălţate câteva monumente. Unul din acestea este ridicat în memoria lui „Badea Cârţan”. Pe postament este scris: „Gheorghe Cârţan. 1849-1911. „Cu gândul la frăţia latină a cutreierat Europa cerând dreptate pentru poporul român”. N. Iorga”. Este vorba de Badea Cârţan, păstor, autodidact, care a mers foarte mult pe jos, inclusiv – la Roma, la Columna lui Traian. Se spune că neavând unde dormi, s-a culcat la temelia Columnei. Dimineaţa romanii l-au asemănat cu dacii de pe columnă, parca era unul dintre ei. Gh. Cârţan a dus foarte multe cărţi din Ţara Românească în Ardealul aflat sub stăpânire străină.

Acum, însă, am găsit monumentul în delăsare, spaţiul de primprejur fiind într-o stare insalubră avansată.

La o intersecţie de străzi, în faţa cetăţii, se ridică bustul Stancăi, soţiei lui Mihai Viteazul. Pe postament au fost sculptate următoarele cuvinte: „Aici a suferit  toate umilinţele şi ameninţările pentru dreptul neamului său chinuita şi apoi veşnic nemângâiata soţie a lui Mihai Vodă Viteazul DOAMNA STANCA”.

Am admirat un şir de edificii istorice. Este vorba de impunătoarea clădire a Liceului „Negru Vodă”, în care, din spuse, în anii celui de-al Doilea Război Mondial au învăţat şi copii din Basarabia. Apoi clădirea părăsită a Sinagogii din oraş. Păcat că se ruinează şi nu i se poate găsi o destinaţie cultural-istorică adecvată.

Împreună cu dl Iulian Marius Şchiopu am mers pe malul Oltului şi am trecut podul, ce leagă cele două maluri.

Concluzie: oraşul Făgăraş este unul plin de istorie, cu monumente laice şi religioase deosebite, cu urme adânci în istoria Românilor. Bineînţeles, în cele câteva ore de aflare în oraş a fost imposibil să vizitez şi alte edificii şi case memoriale. Dar… viitorul ne aparţine.

[imaginile foto se păstrează în fototeca autorului]

11-12 septembrie 2014