Rubrica: Recenzii şi note de lectură

Este vorba de cartea istoricului englez Norman Davies „Varşovia: insurecţia din 1944”, publicată de Editura RAO din Bucureşti[1]. Era bine dacă citeam şi publicam recenzia la timpul potrivit (2008-2009). Dar nici acum nu este târziu. Cu atât mai mult, cu cât în aceste luni se împlinesc 70 de ani de la insurecţia din capitala Poloniei, iar cartea semnată dl Norman Davies este una de excepţie şi nu-şi pierde actualitatea.

Cartea este alcătuită din trei părţi. Prima se întitulează „Înaintea insurecţiei” şi conţine patru capitole, referitoare la evenimentele şi la situaţia reală a aliaţilor (inclusiv – polonezilor) înainte de august 1944 – timpul declanşării răscoalei anti-naziste din Varşovia. Autorul a analizat amănunţit angajamentele Marii Britanii faţă de Polonia, situaţia guvernului polonez stabilit la Londra, activitatea forţelor politice şi militare poloneze, aflate sub dominaţia germană, mijloacele şi metodele de menţinere a legăturilor dintre Guvernul polonez de la Londra cu factorii de decizie din Polonia ocupată. Un loc aparte în analiza evenimentelor îl ocupă subiectul legat de rolul, locul şi soarta evreilor polonezi, de raporturile dintre evrei şi polonezi. Constatarea, făcută de autor, este foarte corectă: „Bunul simţ, scrie autorul, reliefează necesitatea percepţiei societăţii din Varşovia antebelică aşa cum era în realitate – cu amestecul său inimitabil de bucurii şi necazuri, de momente plăcute şi stări tensionate. Aici trebuie subliniat faptul că regimul Sanacja al lui Pilsudski, care dominase politica dintre cele două războaie mondiale, se angajase pe deplin în îndeplinirea idealului unei Polonii multinaţionale şi pluraliste şi-i exclusese complet de la putere pe naţionalişti. I-a încurajat şi i-a primit pe evrei în rândurile sale, a încurajat activităţile partidelor democratice evreieşti, a introdus autonomia evreiască în rezolvarea problemelor locale şi i-a impus pe extremiştii politici, atât pe fasciştii din ONR, cât şi pe comuniştii din KPP, la marginea legalităţii. Criteriul său de bază era loialitatea faţă de republică, iar majoritatea evreilor din Varşovia erau fericiţi să-l urmeze” (p. 115).

Pe mai multe pagini dl Norman Davies a examinat complicata problemă a colaboraţionismului în anii celui de ai Doilea Război Mondial (p. 144, 152 şi altele).

Totodată autorul remarcă: „Tot ceea ce se poate spune este că oamenii sunt caracterizaţi de „natura umană”, care nu este întotdeauna fără pată şi, ca tare, comentatorii care trăiesc în libertate în altă perioadă n-ar trebui să se grăbească să emită judecăţi pe această temă. Fiecare persoană în parte şi fiecare comunitate are limita sa de rezistenţă. Oamenii pot suporta privaţiunile şi umilinţele cu un amestec de fatalism, resemnare şi tărie sufletească şi de caracter. Dar nu la infinit. Dacă maltratările continuă cu aceeaşi hotărâre, vine timpul când cei maltrataţi vor reacţiona în mod violent, indiferent de consecinţe” (p. 144). Aşa s-a întâmplat cu evreii din ghetoul din Varşovia, care în aprilie 1943 s-au răsculat împotriva naziştilor.

Capitolul III se întitulează „Înaintarea trupelor dinspre est”. Este vorba de operaţiunile militare ale Armatei roşii în vara anului 1944, inclusiv – ale Frontului I Belorus în frunte cu mareşalul Konstantin K. Rokossovski, de origine polonez. A fost analizată şi caracterizată Armata roşie din timpul lui I. Stalin ca „forţa cel mai minuţios încătuşată din istorie” asta pentru că nu avea „nici un fel de mijloace de a acţiona independent” (p. 194). Este o constatare absolut adevărată: generalii şi mareşalii sovietici sub Stalin nu-şi puteau onora angajamentele luate.

(va urma)

anatol_petrencu@yahoo.com