Un eveniment de excepţie, organizat de INIS „ProMemoria”

Rubrica: Cronica vieţii ştiinţifice (2014)

Astăzi, 24 septembrie 2014, Institutul de Istorie „ProMemoria” (INIS „ProMemoria”) din cadrul Universităţii de Stat din Moldova, a organizat în Sala de conferinţe a Bibliotecii Naţionale din Republica Moldova (BNRM) o Masă rotundă, prilejuită de împlinirea a 70 de ani de la insurecţia din Varşovia.

Moderatorul Mesei rotunde, prof. univ., dr. hab. Anton Moraru a deschis şedinţa, oferindu-i cuvântul ES dlui Ambasador al Poloniei în Republica Moldova Artur Mihalski. ES dl Ambasador a vorbit despre condiţiile declanşării agresiunii Germaniei naziste împotriva Poloniei (1 septembrie 1939) şi implicării URSS în război împotriva Poloniei, alături de nazişti (17 septembrie 1939). A continuat, vorbind despre condiţiile declanşării insurecţiei, importanţa ei.

Subsemnatul, am făcut o scurtă prezentare a Poloniei interbelice, având în vedere raporturile acesteia u URSS. Am amintit că în noiembrie 1917, în Rusia la putere au venit bolşevicii, nişte utopişti, care considerau că state Europei sunt în preajma unei revoluţii proletare, iar Germania este cea mai bine pregătită în acest sens. În opinia lui Lenin, era nevoie de un mic „îndemn” din parte Armatei roşii şi revoluţia se va produce. Dar Armata roşie a fost distrusă lângă Varşovia de trupele militare poloneze în frunte cu Iosef Pilsudski. Responsabil pentru operaţiune a fost mareşalul Tuhacevski, iar pe linie de partid – Iosif Stalin. Devenind dictator, Stalin nu a putut uita înfrângerea suferită. Nu a uitat niciodată cine i-a pricinuit această înfrângere. Faptele demonstrează: oricât de ocupat nu ar fi fost cu mii de probleme ale URSS, Stalin nici o clipă nu a uitat de Polonia.

Războiul sovieto-polonez s-a încheiat cu semnarea păcii de la Riga in 1921. Punctul 2 al Tratatului stipula că republicile sovietice (Belorus şi Ucraina, iar mai apoi, din 1922 – URSS) nu au nici o pretenţie teritorială dincolo de frontiera stabilită de comun acord.

În ciuda acestui angajament ferm, în august 1939, prin semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov (Protocolul adiţional secret) URSS a împărţit cu Germania Polonia, iar la 17 septembrie 1939 a invadat cu trupele sale voievodatele de est ale Poloniei.

Lucrurile s-au schimbat în 1941, când URSS a fost atacată de o coaliţie de state, inclusiv de „prietenul” de nu demult, Germania. În aşa condiţii, în decembrie 1941, la Kremlin a avut loc o întrevedere între primul ministru polonez W. Sikorski şi dictatorul Stalin. Au fost semnate acorduri de colaborare, şi, între altele liderul polonez îl întreabă pe Stalin dacă acesta nu ştie unde ar putea fi vreo 5 000 de ofiţeri polonezi? La care Stalin, un mincinos fără margini, zice: „Probabil, undeva în Manciuria”, dictatorul roşu fiind primul care a semnat ordinul de masacrare a polonezilor, ordin realizat de NKVD în martie 1940. În 1943, odată cu mediatizarea crimei de la Katyn şi acceptarea de către polonezi a versiunii germane, referitoare la autorii crimei (versiune corectă), URSS a rupt relaţiile cu Polonia.

În vara anului 1944 au avut loc un şir de evenimente importante: pe Frontul de est trupele sovietice au înaintat rapid, ajungând până la Vistula, s-a deschis Frontul doi în vestul Europei, în Germania avusese loc un complot împotriva lui Hitler. În aşa condiţii, fiind îndemnaţi de sovietici să înceapă răscoala împotriva germanilor, staţionaţi în Varşovia, şi astfel să ajute Aliaţii în lupta lor împotriva Germaniei, conducerea politică şi militară a decis să înceapă insurecţia. Ceea ce s-a şi întâmplat la 1 august 1944.

În ciuda promisiunilor de a oferi ajutor insurgenţilor Aliaţii, practic, i-au lăsat în voia sorţii. Ne gândim,în primul rând, la sovietici. Stalin nu a avut interesul politic de a susţine insurgenţii, conduşi de guvernul polonez de la Londra. Asta ar fi însemnat, în opinia lui, recunoaşterea acelui guvern. Sau interesul lui era altul: să aducă un alt guvern, fidel URSS, guvern care să recunoască modificările teritoriale ale Poloniei (adică să recunoască numita „Linie Kurzon” ca frontieră între URSS şi Polonia).

În aşa condiţii germanii au lovit în forţă: împotriva insurgenţilor au fost aplicate avioanele, tancurile, tunurile, au fost mobilizate trupe suplimentare. Lupta a fost inegală. Locuitorii Varşoviei au at dovadă de un curaj fără precedent, de rezistenţă şi dârzenie, demne de înalte aprecieri. Totuşi, în ciuda unor eforturi, depuse, în special de primul ministru al Marii Britanii W. Churchill, de a-i ajuta pe insurgenţi, Aliaţii nu au putut salva Varşovia. Vina principală o poartă, fără îndoială, dictatorul de la Kremlin, Iosif Stalin, care nu numai că nu a mişcat un deget pentru a-i ajuta pe locuitorii Varşoviei, dar nu a permis aviaţiei aliate (americane şi engleze, uneori – cu piloţi polonezi) să folosească aerodromurile din URSS (cu o singură excepţie). Sovieticii se uitau la luptătorii Armatei Naţionale (AK, Armia Krajova), conduse de guvernul legitim de la Londra, ca la nişte „criminali”, „elemente antisovietice”. În zilele şi nopţile când naziştii omorau militarii din AK, NKVD-ştii vânau militarii AK de pe teritoriile, intrate sub controlul lor.

În concluzie: rămaşi fără susţinere externă, trupele AK au fost nevoite să se predea trupelor germane (pe 2 octombrie), germanii recunoscându-i pe drept prizonieri (cu respectarea drepturilor recunoscute internaţional faţă de ei). Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu polonezii, intraţi sub controlul URSS: ei au înfundat Siberia pentru mulţi ani înainte. La ordinul lui Hitler Varşovia a fost sistematic distrusă, transformată în ruine.

Cauza, pentru care au murit cei 200 000 de locuitori ai Varşoviei, a fost una nobilă: pentru ei libertatea a fost mai scumpă decât viaţa.

A urmat cu o slujbă de pomenire oficiată de preotul catolic Petru Ciobanu, fost absolvent al Facultăţii de Istorie şi Filozofie a USM.

Dl dr. Boris Gamurai, fost ambasador al R. Moldova în Polonia, a vorbit despre impresiile ce şi le-a făcut despre polonezi în anii când era în realizarea funcţiei. Tot dumnealui a adus un mare volum de documente, publicat în limbile rusă şi poloneză, referitoare la insurecţia din Varşovia, volum pe care îl va oferi Bibliotecii poloneze din Chişinău.

Au urmat întrebări şi răspunsuri, proiectarea unui film documentar „Insurecţia de la Varşovia”. Din partea organizatorilor celor prezenţi la eveniment li s-au oferit reviste („Magazin istoric” şi „Almanah istoric”).

În încheiere, mulţumesc tuturor celor, ce au fost alături de INIS „ProMemoria”, şi am adus un omagiu victimelor represiunilor naziste şi sovietice.

Dumnezeu să-i odihnească.

La eveniment au luat parte studenţi de la Facultatea de Istorie şi Filosofie a USM, liceeni de la Liceul “Spiru Haret”, în frunte cu dl director Victor Ambroci, de la Liceul “Vasile Alecsandri” (dna directoare Daniela Buga), de la Liceul Profesional nr. 1 (dnii profesori Andrei Păvăloi şi Veaceslav Inculeţ) şi alţii.

A fost prezent şi Ataşatul Militar al Poloniei în Republica Moldova, dl colonel Jan Myszczynski.

Încă o dată mulţumim tuturor pentru participare.

24 septembrie 2014

anatol_petrencu@yahoo.com

Comentariile nu sunt permise.