Rubrica: Pe urmele făuritorilor de nemurire

 Cu prilejul desfăşurării lucrărilor celui de-al XIV-lea Simpozion Internaţional „Experimentul Piteşti – „reeducarea” prin tortură” (Piteşti, 26-28 septembrie 2014), am folosit clipele libere pentru a face cunoştinţă cu edificiile istorice şi monumentele oraşului. Unii din participanţii la Simpozion, inclusiv subsemnatul, am fost cazaţi în Hotelul „Carmen”, situat în centrul oraşului, în preajma Muzeului Judeţean Argeş, locul de desfăşurare a Simpozionului.

De aici, am mers pe str. „Egalităţii” câţiva zeci de metri până la Biserica „Sfânta Treime”[1]. La intrarea în biserică este afişat un scurt istoric al acesteia din care aflăm următoarele:

„Pe locul actualei biserici a fost alt locaş, construit, probabil, în prima jumătate a secolului al XVI-lea, existenţa lui rezultând din denumirea Piteşti Coenobium (Piteşti Mănăstire) atribuită oraşului pe unele hărţi, începând cu anul 1550. Prin 1623-1628 a devenit metoh al mănăstirii Mihai Vodă din Bucureşti.

Cu trecerea timpului, locaşul stricându-se, prin 1693 Matei Basarab a construit altul, din lemn, pe temelie de piatră. În 1658, fiind ars de tătari, slugerul Neacşu din Piteşti a iniţiat reconstruirea lui pentru care a obţinut aprobarea lui Radu Vodă Leon, la 5 aprilie 1666. Lucrarea a fost reluată în 1679 de către Ianache Visternicul, unchiul lui Neacşu. Ianache murind în decembrie 1682, construcţia a fost terminată în 1684 de către Gavrilă Paharnicul, frate cu Neacşu.

Ctitorii şi înalţi donatori au înzestrat schitul cu moşiile Bărbăteşti, Măldăreşti, Grozeşti, Vlăduşca, Beştiloaia, vii în Izvorani, nori la Dănoia, prăvălii cu locuri în Piteşti.

În 1732 a fost reparat de urmaşul ctitorilor, comisul Ştefan Beştelei de la care a şi primit numele de schitul Beştelei cu care a apărut, documentar, în 1743. Avariat de cutremurul din 1802, a fost restaurat de familia Beştelei în 1809-1810, fiind pictat în frescă (prima sa pictură) de Pantelimon Zugravul. Avariat de cutremurul din 1838 şi sărăcit de exploatarea bunurilor de către egumenii greci de la mănăstirea Mihai Vodă, prin arendaşi greci, lăcaşul a fost restaurat capital între 1860-1864. Reparaţii i s-au mai făcut în 1885, 1957, 1962, 1978. Între anii 1979-1980 s-a restaurat şi reintegrat pictura de către Nicolae Sava, completându-se în frescă suprafeţele apărute în urma reparaţiei zidurilor,

În 1982-1985 i s-a construit împrejmuirea şi s-au sculptat porţile, redându-se astfel aspectul iniţial de aşezământ medieval, cu valoare istorică şi arhitectonică, transformând lăcaşul în atmosfera monastică a schitului de odinioară”[2].

În curtea bisericii, pe un panou, au fost afişate două documente ce demonstrează succesele parohiei. Astfel, în 2012, Parohia „Sfânta Treime” din Piteşti, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, a primit o Diplomă de Omoare, semnată de Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi acordată grupului de copii ai Parohiei Piteşti pentru participarea acestora la concursul de mini-proiect „Copilul învaţă iubirea lui Hristos” pentru „merite deosebite în păstrarea credinţei şi promovarea culturii creştine”.

Alături este afişată o Menţiune oferită Parohiei „Sfânta Treime” din Piteşti pentru „participarea la Concursul Naţional de proiecte duhovniceşti „SFÂNTA EUHARISTIE – lumina vieţii creştine”, organizat de Biroul de Catehizare a Tineretului din cadrul Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române, de către Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, etapa Eparhială, semnată de Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului pe data de 29 aprilie 2014.

Aşa dar, avem în faţă o parohie nu doar împovărată de un trecut istoric impunător, ci şi foarte activă în viaţa enoriaşilor.

De la Biserica „Sfânta Treime” m-am întors pe strada „Egalităţii”, am trecut pe lângă impunătorul Hotel „Victoria” şi am ajuns la Biserica Armenească „Sfântul Ioan” (aşa e menţionat pe harta municipiului Piteşti). La intrarea în biserică[4], de la uşă la stânga, pe o placă de marmură, e scris în limbile armeană şi română „Biserica Armeană Sf. Garabet. Piteşti, 1852”[5], iar la dreapta, pe o altă placă: „Amintire veşnică ctitorilor. 1852-2002”[6].

(va urma)

1-2 octombrie 2014

 anatol_petrencu@yahoo.com