Rubrica: Pe urmele făuritorilor de nemurire

 De la Biserica Armeană am mers pe str. Egalităţii spre Calea Craiovei, trecând printr-un părculeţ curat, cu terenuri de joacă pentru copii. La intersecţia Căii Craiovei cu Bulevardul Fraţii Goleşti se înalţă Biserica „Sfântul Ilie”, cu patru turle, având trei icoane desenate pe peretele din faţă (de la intrare[1]). Biserica „Sfântul Ilie”, a fost construită în fostul cartier al cojocarilor între 1826 şi 1828. Pe clădire sunt două plăci de marmură cu următorul conţinut:

„La 6 august 1944, când a fost bombardat oraşul Piteşti, o bombă a căzut pe altarul acestei biserici, lângă care erau îngropaţi ctitorii ei: Pandelea Petre şi soţia sa Anica.

Drept pios omagiu, s-a aşezat această placă prin străduinţa lui Balotă Petre din Cepati-Argeş descendent al ctitorului, prin osteneala preotului paroh Emanoil Branişte şi a Consiliului parohial. 1991”, şi

„Cu binecuvântarea P.S. Episcop Calinic, s-a restaurat pictura în anul 1991 prin strădania Pr. Paroh EMANOIL BRANIŞTE, Pr. Prof. IOAN STANCU, Prof. AUREL DEDU, a Consiliului şi a Comitetului Parohial şi a binecredincioşilor creştini ai Parohiei, de către pictor IOAN DIACONU, Rm. Vâlcea”.

De la Biserica cu hramul „Sfântul Ilie” am coborât spre centrul oraşului. Între bulevardul Republicii şi str. Gh. Şonţu se ridică Biserica „Mavrodolu”[2].

Din literatura de specialitate aflăm, că acest lăcaş a fost construit pe locul unei biserici de lemn, ridicate în 1752, iar actuala clădire din piatră, a fost înălţată între anii 1815-1818 de către Ioan Mavrodolu. Biserica poarte hramurile „Sfântul Spiridon” şi „Adormirea Maicii Domnului”. În 1849, în urma unui incendiu, lăcaşul a fost reconstruit, apoi renovat în anii 1867-1868. „Biserica Mavrodolu din Piteşti este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Muntenia, obiectiv pe care nu ar trebui să-l rataţi dacă vă aflaţi în apropiere”[3], citim într-un buletin informativ.

În curtea bisericii se află o cruce sculptată în piatră cu imaginea lui Isus Hristos, având deasupra un semicerc alungit de sus în jos, cu mai multe inscripţii, între care: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Ioan 14.6”. La momentul vizitării acestei biserici, era lume multă: preoţii botezau trei nou născuţi.

De la Biserica Mavrodolu am mers pe str. Gh. Şonţu. La intrare în stradă, la dreapta, atrage atenţia un turn. Am mers spre el (strada Târgul din Vale), am descoperit o clădire deosebit de frumoasă din punct de vedere arhitectural, dar jerpelită, într-o stare jalnică[4]. Mirarea mi-a fost mare când am citit „Uniunea Artiştilor Plastici din România. Filiala Piteşti”.

Vizavi de edificiul artiştilor plastici se află Universitatea din Piteşti – cunoscut centru de pregătire a cadrelor în diverse domenii ale economiei naţionale.

De la Universitate am mers înapoi spre str. Gh. Şonţu. La intersecţie cu pasajul Teiuleanu am admirat două monumente deosebite. Unul ridicat în memoria Doinei şi a lui Ion Aldea Teodorovici, doi interpreţi patrioţi, care au avut un sfârşit tragic, iar lângă acest monument se ridică un bust în memoria poetului Grigore Vieru. Din cele relatate de dl Nicolae Dabija, Municipiul Piteşti a fost primul în România, în care au fost înălţate aceste simbolul ale culturii româneşti. Monumentul ridicat în memoria Doinei şi a lui Ion Aldea Teodorovici este unul deosebit: este simetric, poate fi privit deopotrivă din faţă şi din spate („monument-oglindă”[5]).

Biserica „Sfântul Gheorghe” se află chiar în centrul oraşului. Este Biserica Domnească din Piteşti, ctitorie a domnitorului Ţării Româneşti Constantin Şerban (1654-1658) şi a soţiei sale Doamna Bălaşa. Este construită din cărămidă roşie, are o arhitectură deosebită[6]. Pe placa de la intrare este scris:

„Biserica monument de arhitectură feudală „Constantin Şerban Basarab”, Piteşti.

A fost construită în anul 1656 de către domnitorului Ţării Româneşti Constantin Şerban Basarab (1654-1658) şi de către soţia lui Doamna Bălaşa, şi prezintă o importanţă arhitectonică deosebită, datorită pridvorului supra-înălţat printr-un foişor, pe coloane de cărămidă, constituind clopotniţa, soluţie tehnică folosită prima dată în Ţara Românească.

Construcţia a suferit modificări substanţiale ca urmare a refacerilor efectuate de-a lungul anilor. În anii 60 [ai sec. XX – A.P.] biserica a fost propusă pentru demolare, dar, prin minune, sentinţa a fost comutată în ordin privind restaurarea totală, după planul original (1963-1968).

Faţadele sunt din cărămidă aparentă, decoraţia exterioară fiind accentuată de firide şi o pofilatură echilibrată, specifică monumentelor vremii. Pictura din naos a fost executată de artistul Gh. Stoenescu, elev al maestrului Gh. Tattarescu. Pronaosul a fost pictat ultima dată între anii 1971-1974, de către Gh. Popescu şi Niculina Dona.

Pe lângă monument a funcţionat Şcoala Domnească din Piteşti, atestată documentar la mijlocul secolului al XVIII-lea. Se păstrează până astăzi unele dintre manualele folosite în această şcoală,precum şi alte exemplare de carte veche românească cu importante adnotări referitor la istoria oraşului Piteşti”.

(va continua)

3 octombrie 2014

anatol_petrencu@yahoo. com

[Imaginile se află în arhiva autorului]