Rubrica: Pe urmele făuritorilor de nemurire

Am mers pe pasajul şi strada „Sfânta Vineri”, am ajuns la Biserica cu acelaşi nume – „Sfânta Vineri”, care era împânzită cu schele; muncitorii lucrau la turla din centru[1]. În interior se oficia slujba de sâmbătă. Pe un panou, la intrare, am citit istoria acestei biserici. Iată ce informaţie am cules:

„Piteşti, Biserica „Sfânta Vineri”,

Str. Sfânta Vineri, nr 40.

Aşezată pe partea de răsărit a Municipiului Piteşti, pe terasa cea mai joasă, vechea şi prima biserică ridicată, din cărămidă, între anii 1817-1827 de clucerul (funcţionar mai mare peste măcelari, în acele vremuri) ION UNGURELU.

Biserica purta hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, precum şi pe acela de Cuvioasa Parascheva”. Clădirea avea o singură turlă, o lungime de 24 metri şi o lăţime de 10 metri. Naosul era despărţit de pronaos printr-un zid gros, străbătut de două deschizături care înlesneau să se audă slujba din altar. În faţa bisericii era clopotniţa, zidită tot din cărămidă care a fost şi ea demolată împreună cu biserica.

După un an de la punerea pietrei de temelie, ctitorul ION UNGURELU a murit şi biserica a fost dusă la bun sfârşit de fiul acestuia ALEXANDRU UNGURELU. Acesta a terminat-o în anul 1827, în zilele Domnitorului DIMITRIE GHICA VOIEVOD şi ale episcopului GRIGORE AL ARGEŞULUI, când a fost târnosită-sfinţită.

Ctitorii au înzestrat biserica şi cu însemnate proprietăţi latifundiare, între care: 500 pogoane (250 ha) pădure de fag şi stejar, situată în satul Topliţa, comuna Mălureni, judeţul Argeş, 30 pogoane (15 ha) pământ arabil situat în satul Bădiceni, aceeaşi comună, precum şi cu terenul zis Cărtişoara din Piteşti, teren pe care s-a organizat târgul săptămânal de vite şi cereale, contra unei rente perpetue de 30 000 lei anual.

Între slujitorii bisericii, primul se consideră a fi popa LUCA. Au urmat apoi preoţii: DAN, IOAN şi VIŞAN, precum şi popa MATEI IONESCU. La 23 ianuarie 1872 a fost hirotonisit preot IOAN BECESCU, de care se leagă construirea bisericii celei noi.

La ridicarea primei biserici, enoriaşii erau puţini şi răspândiţi pe uliţele şi prin zăvoaiele Argeşului, dar erau evlavioşi şi se adunau la biserică nu numai în zilele de sărbători, la naşteri, la cununii sau la morţi, ci şi în cursul zilelor din săptămână. Dezvoltarea rapidă a oraşului Piteşti, înzestrarea acestuia cu diferite servicii publice şi de stat, cu fabrici, cu şcoli elementare şi licee de băieţi şi fete, a dus la construirea de noi şi moderne locaşuri bisericeşti, unele înlocuindu-le pe cele vechi şi dărăpănate. Cum vechiul locaş al bisericii începuse să se ruineze şi nici nu mai corespundea nevoilor tot mai mari ale cultului, la stăruinţa preotului paroh IOAN BECESCU, dar şi a enoriaşilor, între 1904-1908 s-a trecut la construcţia de proporţii monumentale a noului şi actualului locaş al bisericii SFÂNTA VINERI.

Planul locaşului a fost întocmit de arhitectul bucureştean ION N. SOCOLESCU, care a proiectat şi preţiosul mobilier din interiorul locaşului, precum şi gardul de metal care închide parcul bisericii spre strada SFÂNTA VINERI şi strada MIHAI VITEAZUL.

Impunătorul edificiu atrage atenţia publicului prin ornamentaţia care copiază în bună parte bogata ornamentaţie a MĂNĂSTIRII CURTEA DE ARGEŞ, prin tinda cu cele patru coloane şi cu capiteluri lucrate după arhitectura veche grecească din piatră de Albeşti de Muscel, precum şi prin mozaicurile de dreapta şi stânga intrării principale. Masiva clădire mai atrage atenţia vizitatorilor şi enoriaşilor, care-i calcă treptele din piatră-marmură prin cele trei turle, una pe naos şi două pe pronaos, a căror înălţime este vizibilă de la mari distanţe, înălţimea lor depăşind 40 metri.

Ea este catedrale oraşului. În interior se pot admira vitraliile de la ferestre şi catapeteasma în mai multe registre, sculptată în lemn de stejar masiv, o adevărată bijuterie a sculpturii naţionale, precum şi stranele arhiereşti din dreapta şi din stânga naosului, stranele enoriaşilor, toate lucrate după modelul arhitecturii brâncoveneşti, cu multe elemente naţionale luate din arhitectura de lemn a meşterilor autohtoni.

De remarcat este faptul că în acest sfânt locaş de închinăciune, totul este lucrat cu multă artă şi dragoste de frumos, de etern, şi cu mare frică de DUMNEZEU.

Toate aceste elemente au dus la realizarea unei opere arhitecturale şi de adâncă evlavie creştinească demnă de admirat, BISERICA SFÂNTA VINERI din Piteşti, concurând ca arhitectură cu MĂNĂSTIREA lui NEAGOE BASARAB de la Curtea de Argeş.

Durabilitatea construcţiei, masive, aşezată pe un teren aluvionar, a fost confirmată de marele cutremur din 1940 care nu i-a produs nici cea mai mică fisură, chiar superficială.

Pictura bisericii a fost încredinţată şi a fost executată de unul dintre cei mai reputaţi pictori de biserici ai acelei vremi, DUMITRU MARINESCU, fost rector al academiei de Belle Arte din Bucureşti, lucrarea fiind supravegheată de preotul paroh IOAN BECESCU, cel care a vegheat de la prima săpătură până în ziua în care locaşul a fost complet terminat, sfinţit şi târnosit, la 19 octombrie 1908 de P.S. EPISCOPUL GHERASIM AL ARGEŞULUI.

Acesta este istoricul BISERICII SFÂNTA VINERI din Piteşti, de la prima săpătură şi până astăzi.

PAROH PR. CONSTANTIN MĂRIOARA”[2].

Mulţumim părintelui Constantin Mărioara pentru această splendidă prezentare a istoriei bisericii pe care o conduce.

De la biserica „Sfânta Vineri” am mers pe strada „Mihail Kogălniceanu” până la strada „Crinului” după care am făcut la stânga. După câteva zeci de metri, a apărut în faţă monumentul ridicat în memoria ostaşilor români, căzuţi în luptele de la Rahova. Pe postament este scris: „Glorie eroilor din Regimentul 4 Dorobanţi Argeş, căzuţi în Războiul pentru independenţa României. 1877-1878”. Sunt inscripţionate numele eroilor români: maior Dimitrie Giurescu, locotenent Pavel Bordeianu, sergent Ion Mitache etc. Monumentul prezintă o stelă dreptunghiulară cu un vultur sus. Sunt prinse drapelele României şi Uniunii Europene.

Mergând în sus, pe strada Griviţei, am ajuns la Biserica „Maica Domnului”[3]. La intrarea în biserică, de asupra uşii, este scris un scurt istoric al acestui locaş sfânt:

„Biserica „Maica Precista” construită prin osârdia monahiilor Magdalena şi Doroteia în anul 1540. A fost la început schit de maici. În 1754 credincioşii au refăcut-o din lemn, devenind biserică de mir. La 1794 a ars şi s-a reconstruit din zid. În urma cutremurului s-a reparat radical în 1859-1867.

Pridvorul i s-a adăugat în 1887. În pridvor este o lespede de piatră pe care stă scris „leat 1450”.

Biserica pictată în 1934 de Gh. Belizarie”.

Pe peretele bisericii mai este o placă cu o PISANIE din care, cu greu (din cauza – scuzaţi, vă rog, – neglijenţei; literele nu pot fi desluşite datorită negreţii care s-a pus cu timpul şi nu a mai şters-o nimeni, cred eu; poate greşesc) am aflat că „Cu vrerea TATĂLUI, cu ajutorul FIULUI şi cu [? indescifrabil] SF. DUH şi la îndemnul şi binecuvântarea PREA SFINŢITULUI EPISCOP GHERASIM al RÂMNICULUI şi ARGEŞULUI şi sub îndrumarea P.S. ARHIEREU VICAR CALINIC ARGEŞANU [indescifrabil] Restauratu-s-a pictura bisericii în anii 1987-1988 de pictorul IVĂNESCU VASILE şi soţia sa Stela din Curtea de Argeş. Biserica s-a re-sfinţit de P.S. EPISCOPUL GHERASIM la 30 octombrie 1988”.

 (va continua)

4 octombrie 2014

anatol_petrencu@yahoo. com

 

[Imaginile se află în arhiva autorului]