Rubrica: Pe urmele făuritorilor de nemurire

Bisericile Municipiului Piteşti (continuare).

Am ieşit pe bulevardul „I.C. Brătianu” şi am luat-o spre dreapta. La intersecţia cu strada „9 mai” se află biserica „Sfântul Mucenic Mina”[1]. Biserica este înconjurată de jur-împrejur de clădiri moderne. La momentul vizitării poarta era închisă. Aflu din presa electronică că este „cea mai veche construcţie bisericeasca din Piteşti, datând din anul 1564. Ctitorii ei sunt logofătul Ioan Norocea şi soţia acestuia, fiica a domnitorului Mircea Ciobanu. In anul 1712 i-a fost adăugată clopotniţa, cheltuielile fiind suportate de logofătul Rizea şi de soţia sa Ilinca. Biserica a fost restaurată între anii 1911 şi 1914 de către preotul şi protopopul Vasile Panturescu”[2].

Următorul obiectiv – o altă biserică, de această dată, romano-catolică „Petru şi Pavel”[3].

De aici am mers la biserica „Sfântul Ioan”[4]. Pe acest loc au existat biserici vechi, prima fiind datată cu 1698. Fiind din lemn sau neîncăpătoare, ele au fost mereu reconstruite. Actuala biserică a fost construită începând cu anul 1881 şi sfinţită la 18 decembrie 1888. Biserica este construită „din cărămidă și mortar, cu două turle, și are o suprafață de 276 m². Are forma de corabie, cu altarul terminat în semicerc și cu o tindă în față aproape pătrată, închisă cu câte o ușă de intrare pe fiecare din cele trei laturi ale sale. Atât ferestrele cât și ușile de la tindă sunt terminate în arc ogival. Turla cea mare, deschisă în interior, este tencuită și zugrăvită, iar turla cea mică, reconstruită după incendiul din 1985, servește de clopotniță” [5].

Biserica păstrează „câteva obiecte de valoare, printre care un disc de argint din anul 1807, o linguriță de argint din anul 1814, cărți de slujbă și teologice din sec. al XVIII-lea și începutul sec. al XIX-lea, 11 icoane praznicare duble din veacul al XVIII-lea, pictate pe lemn în tempera, și un iconostas de lemn sculptat în stil brâncovenesc, din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea. Pictura datează din anul 1888 și aparține pictorului Constantin Petrescu”[6].

Ultima biserică pe care am reuşit s-o vizitez (în septembrie 2014) a fost Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea[7]. Clădire nouă, încăpătoare. Înăuntru erau câţiva enoriaşi, femei, bărbaţi, tineri. M-am prezentat, am vorbit puţin cu cei prezenţi.

 

Monumentele oraşului Piteşti.

Sunt multe. Despre unele din ele am menţionat ceva mai sus.

Am stat în faţa bustului lui Alexandru Davila (1862-1829)[8], dramaturg, om de teatru român. Bustul se află la intrarea în incinta teatrului ce-i poartă numele (b-dul Victoriei).

În faţa Bibliotecii Judeţene Argeş „Dinicu Golescu” (str. Victoriei) se află bustul lui Dinicu Golescu.

În parcul din faţa Hotelului „Carmen” se ridică monumentul în cinstea lui Ion C. Brătianu (1821-1891)[9], născut în Piteşti, tot aici a făcut şcoala primară, după care a făcut studii la Paris. Liberal, activist mason. A fost prim ministru al României (1876-1888).

În faţa Cercului Militar Piteşti se ridică un monument (o cruce din marmură) pe care sunt incrustate nume de militari. Cu regret, nu am putut stabili despre ce militari este vorba (nu este acces la monument, acesta fiind împrejmuit cu un gard, iar ceea ce a fost scris pe postament, mai jos de numele militarilor, nu poate fi descifrat)[10].

În faţa Muzeului Judeţean Argeş se află bustul lui Ion I.C. Brătianu (1864-1927)[11]. Sub bust este indicat: „Preşedinte al Partidului Naţional Liberal, 1909-1927, Preşedinte al Consiliului de Miniştri, 1908-1909, 1909, 1910-1914, 1916, 1916-1918, 1918-1919, 1922-1926, 1927”.

Pe strada pietonală „Victoriei”, în preajma Primăriei, se înalţă monumentul lui Mihai Eminescu (în stânga) şi Mircea cel Bătrân, Domn al Ţării Româneşti, 1386-1418[12].

În piaţa „Vasile Milea” a fost ridicată o Cruce-monument Eroilor Revoluţiei [din decembrie 1989].

Judecând după informaţiile oferite de Primăria Municipiului Piteşti[13], mai sunt şi alte monumente; eu, însă, am reuşit să le admir doar pe cele descrise mai sus.

 

COMPLEXUL MONUMENTAL „REEDUCAREA PRIN TORTURĂ”

Ceea ce, însă, nu este indicat în informaţiile oficiale, este COMPLEXUL MONUMENTAL „REEDUCAREA PRIN TORTURĂ”, ridicat la o distanţă nu prea mare de Puşcăria Piteşti, locul unde s-au practicat, de către zbirii comunişti, cele mai perfide metode de tortură, aplicată unor tineri, cu scopul declarat de a-i „reeduca”.

În centru micului scuar se ridică un monument sub formă de stelă. În centru, un mozaic ce redă o figură de om, alungită de la Pământ spre Cer, mâna e ridicată, se atinge de trei trepte din partea de sus a stelei, semnificând trecere spre Dumnezeu. În dreapta stelei a fost sculptată o Cruce înclinată, o aluzie la mormintele oamenilor omorâţi de comunişti în închisori, morminte rămase anonime sau date uitării[14].

La poalele monumentului este scris: „Ridicat în memoria celor care a murit în închisorile din Piteşti şi din toată ţara, victime ale comunismului, din perioada 1945-1989. AFDPR Filiala Argeş”.

În spatele stelei au fost cioplite numele autorilor: „Proiectat: Arhitect Anton Staicu. Mozaic: Prof. Dobrica Gheorghe, Prof. Ion Pintilie. Constructor SC: „Argecom” SA Piteşti”.

Alături, o placă comemorativă informează vizitatorii:

„Acest complex monumental reprezintă un mod de expunere a unui aspect al istoriei României sub dictatura comunistă, ca mijloc de informare şi reflecţie în lipsa unui muzeu despre „EXPERIMENTUL PITEŞTI – REEDUCAREA PRIN TORTURĂ”.

Criminalul experiment de o originalitate grotescă a fost conceput în Uniunea Sovietică de către pedagogul rus Makarenko şi aplicat pentru prima dată în lume de generalul Al. Nikolski, agent NKVD, începând din 6 decembrie 1949, ziua Sfântului Nicolae, în Camera 4 Spital a puşcăriei de tineri deţinuţi politici din România până la sfârşitul anului 1952.

Denumit eufemistic „reeducare” şi caracterizat de cunoscutul disident rus Alexandr Soljeniţîn ca „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”, experimentul a folosit metode de tortură extremă fizică şi psihică cu scopul de a induce teroare printre adversarii regimului comunist şi a distruge personalitatea individului. Adesea, cruzimea metodelor de tortură utilizate a determinat moartea deţinuţilor.

Prin experiment a trecut floarea tinerimii române, mii de studenţi şi elevi care s-au opus bolşevizării forţate a României.

Despre sacrificiul acestor tineri, printre alţii, RADU Gyr, el însuşi deţinut politic, cu ani mulţi şi grei de detenţie, a scris versuri cutremurătoare. Iată două strofe ale poeziei:

„Noi nu am avut tinereţe”

…Noi nu am cules aur din soare,

Ci-n roşii amurguri bătute,

Am strâns stropi de sânge-n ulcioare,

Prelins de pe cruci nevăzute.

……………………………………

Bătrâni cu obrazul de ceaţă,

Cu paşi năclăiţi în tristeţe,

Prin moarte am trecut, nu prin viaţă!

Noi nu am avut tinereţe.”[15]

 

Din Complexul Memorial  face parte şi o Cruce ridicată „În amintirea deţinuţilor politici anticomunişti ucişi în timpul reeducării prin tortură în perioada1949-1952”. Sunt sculptate în marmură numele celor omorâţi cu bestialitate de comunişti, ziua, luna şi anul morţii:

26. 12. 1949 – Alexe Octavian

22. 01. 1950 – Şerbănescu Gh.

27. 01. 1950 – Iliesiu Vasile

12. o2. 1950 – Serban T. Gh….”[16].

 

DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ!

 

(va continua)

 

5 octombrie 2014

anatol_petrencu@yahoo. com

 

[Imaginile se află în arhiva autorului]