Rubrica: Analize şi sinteze politice (2014)

 În Republica Moldova (RM) campania electorală este în toi. Ce ar fi de spus la acest moment? Ce supără sau uimeşte un simplu cetăţean/alegător?

Când am scris în titlul articolului noţiunea de „moldoveni” m-am referit la toţi cei care locuiesc în RM, indiferent de apartenenţă lor etnică – fie români, fie ruşi, fie evrei, fie găgăuzi etc., noi toţi suntem „moldoveni”, locuitori ai unei părţi din Moldova istorică.

Acum s-o iau pe rând.

1. Nu doar în timpul, dar mai ales în cadrul campaniilor electorale, atunci când se referă la alegerea conducerii RM, mai mulţi vorbitori folosesc cuvântul / cuvintele „treucă” sau „treuca puterii” (vezi, de exemplu, emisiunea „Ora de ras” la Jurnal TV). Conform DEX, „treucă” înseamnă „vas făcut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau piatră, din care mănâncă sau beau animalele”. De regulă – porcii.

Lăsând pentru o secundă parabola la o parte, consider că noţiunea „treuca puterii” nu este corectă. Asta pentru că în natură nu există un anumit lucru dat (treucă, dată de cineva, Dumnezeu sau Natură) spre care tind anumite persoane pentru a ajunge la ea şi a „mânca” acolo patru ani, până la alegerile viitoare. „Treuca” o formează chiar ei, cei care ajung la conducerea RM.

Apoi, această numită de unii vorbitori „treucă”, altfel spus – Parlament, guvern, ambasade etc. – o formăm chiar noi, alegătorii. Şi trimitem acolo, sus, la numita de unii ziarişti „treucă” pe cei mai buni semeni de-ai noştri. Ori poate greşesc? Dacă nu greşesc, şi sunt convins că nu, atunci de ce îi facem porci  pe cei mai buni reprezentanţi ai poporului? Bine, să zicem o dată ai zis „se rup la treucă”, hai – de două ori, da nu zeci (sute) de ori!

În campaniile electorale se implică şi caricaturiştii cu uneltele specifice activităţii lor. Şi bine fac. Dar şi unii din ei, deseori, prezintă alegătorii Republicii Moldova ca fiind o turmă de oi[1]: la tribună vorbeşte lupul (nu, nu Marian Ilici Lupu, ci un lup din pădure), iar în faţă, în sală, o turmă de oi. Lupul zice: „Împreună vom construi o societate prosperă şi democratică!” Părerea mea: în realitate, alături de „oi” ar trebui desenaţi şi lupi, mai mici ca cel de la tribună, dar cu dinţii tot atât de ascuţiţi ca şi la cel din faţa lor (primari, consilieri, hapugi în general). Am o colecţie de caricaturi la tema „Istoria Republicii Moldova în caricaturi” şi vă asigur că în marea lor majoritate, când e vorba de moldoveni în procesul luării unor decizii importante (alegeri parlamentare, alegeri locale, referendumuri etc.) aceştia, moldovenii, sunt înfăţişaţi în forma mioarelor îmbătrânite.

Este clar despre ce e vorba: la noi oaia este sinonimul prostiei („prost ca o oaie când dă în glod”, parcă aşa se spune). Întrebare: da de ce să nu diferenţiem puţin lucrurile, să le nuanţăm? Da, un vot al unui boschetar este egal cu votul unui academician. La vot, da. Dar în rest, în societate e altfel: sunt şi mai înţelepţi, şi mai puţin inteligenţi, şi mai bogaţi, şi mai săraci, de tot felul. De ce atunci să-i faci pe toţi oi? Bine, să zicem o dată i-ai pictat pe alegătorii RM sub chipul unor oi, hai – de două ori, da nu zeci (sute) de ori!

Întrebare: noi, electoratul din RM, suntem oi sau porci? Dacă noi, moldovenii, aşa ne considerăm, atunci ce le rămâne să facă prietenilor noştri din Occident? Sau din Orient, de oriunde?

2. În campaniile electorale liderii formaţiunilor politice doresc să fie cât mai vizibili. E lesne de înţeles de ce. Deseori se face trafic de imagine. Exemplul cel mai evident este Renato Usatâi. Nimeni nu ştie (nu ştia) cine este el. Pentru a fi memorizat de oameni, acest lider a adus (şi va mai aduce) personalităţi marcante din domeniul muzicii (Stas Mihailov, Sofia Rotaru, vor veni în curând din nou Stas Mihailov şi grupul „Blesteaşcie”). După încheierea concertului, pe scenă apare dl R. Usatâi, care spune 2-3 propoziţii şi interpretează un cântecel de 2 bani. Efectul, însă, este dobândit: pe fonul marilor interpreţi de muzică uşoară, de mare notorietate publică, alături de ei, apare şi se memorează pretendentul la fotoliul de deputat în parlamentul RM R. Usatâi.

Mi-aduc aminte de momentul când clasa noastră politică se împotmolise în alegerea preşedintelui RM. Deodată apare o ştire trăsnet: ex-preşedintele RM Petru Lucinschi a sărit cu paraşuta. Te închipui? Nici odată până atunci, nici odată după aceea omul nu sărise cu paraşuta. Atunci, însă, în faţa camerelor de luat vederi, din cer aterizează Petru Kirilovici, bărbierit, fardat, zâmbăreţ. Oare nu e clar trucul?

De ce oare n-ar face-o actualii lideri politici, de ce n-ar sări şi ei cu paraşuta? V. Voronin, de pildă? N-ar sări cu paraşuta din frică, deşi pot greşi. Marian Lupu nu ar sări pentru că e prea lung (înalt), o poate face şi fără paraşută, cum am face-o noi, de pildă, sărind de pe scaun pe podea. Dar se poate stâlci. Mihai Ghimpu n-ar sări din temerea că nu va putea găsi inelul de care să tragă pentru a deschide paraşuta după saltul din avion în aer. Fiind invizibil, Plahotniuc ar uimi lumea: paraşută fără om! Ce rost ar avea un astfel de salt? Sergiu Mocanu a sărit cu paraşuta şi… a ajuns la Spitalul de urgenţă din Chişinău.

Singurul om politic de la noi care poate repeta fapta ex-preşedintelui P.L. ar fi Vlad Filat. Dar ce rost are? El este şi aşa destul de vizibil prin prezenţa în mijlocul oamenilor, prin acţiunile realizate zilnic.

anatol_petrencu@yahoo.com