Rubrica: Pe urmele făuritorilor de nemurire (2014)

 Miercuri, 15 octombrie 2014, ca şi zilele trecute, a fost o zi însorită, caldă, propice pentru deplasări pietonale pe locurile memorabile ale capitalei poloneze.

Oraşul Nou

Am decis să revăd monumentele istorice, situate la nord de Oraşul Vechi, cele din numitul Oraş Nou.Prima biserică vizitată se numeşte „Catedrala Intrării în Templu a Sfintei Fecioare Maria” (Kościół Nawiedzenia Najświętszej Maryi Panny), construită din cărămidă roşie, în stil gotic. Această Catedrală a fost construită în anul 1409, sfinţită în 1411. Pe parcursul anilor a suferit modificări arhitecturale. Catedrala a fost distrusă în anii ocupaţiei naziste; între 1947 şi 1952 a fost restabilită; astăzi ni se prezintă aşa, cum arăta în anul 1915. În curtea Catedralei sunt câteva morminte vechi, o statuie a Fecioarei Maria şi o cruce din lemn, datate cu secolul al XIX-lea. Catedrala este împrejmuită cu un gard, în spate este un parc care coboară spre malul Vistulei.

Am mers pe lângă catedrală spre râu. Aici am văzut un monument nou, ridicat în memoria Mariei Skłodowska-Curie, sculptură dezvelită de preşedintele Franţei François Hollande şi preşedintele Poloniei Bronisław Komorowski pe data de 4 iunie 2014.

De la sculptură am coborât spre un imens Aqua-parc, construit între poalele dealului şi şoseaua paralelă cu Vistula. Apa ţâşneşte de jos în sus, în mod ritmic, sub diferite forme şi crează o privelişte deosebit de frumoasă. De jur împrejur sunt scaune, lumea se plimbă sau se odihneşte, admirând aceste minunate fântâni arteziene.

Un scaun din metal şi sticlă este „păzit” de statuia lui William Heerlein Lindley (1853-1917). Este vorba de inginerul care s-a născut în Hamburg (Germania), s-a stabilit în Marea Britanie, şi care a organizat construirea apeductului din Varşovia în anii 1881-1889 (pe baza proiectului realizat de tatăl lui, William Lindley).

Am mers de-a lungul parcului acvatic, apoi am urcat pe strada Boleść [„Durere”] în sus. În continuare – strada Mostowa („Podului”). În stânga se ridică Cetatea Varşoviei – Barbacan.

La intersecţia străzilor Nowomiejska şi Długa („Lungă”) se înalţă Catedrala „Sfântului Spirit” – o biserică impunătoare cu două turle, cu cinci sculpturi de sfinţi în nişe (două sus, la etaj, alte două – la peretele parterului şi o sculptură în faţa uşii de la intrare). La intrare este afişată o succintă istorie a Bisericii, în date cronologice. Am reţinut: de prin secolul al XIV-lea pe acest loc era ridicată o biserică gotică din lemn – în calitate de capelă pentru spitalul oraşului, situat aici. Apoi (sec. al XVII-lea) s-a construit o mănăstire pe lângă spital. Autorii bisericii pe care astăzi o vedem şi o admirăm (stil arhitectural baroc) au fost arhitecţii Józef Piola şi Józef Szymon Bellotti. În 1944 naziştii au distrus această Biserică, dar ea a fot ridicată din ruine în anul 1956.

De la Catedrala „Sfântului Spirit”, pe diagonala intersecţiei de străzi spre nord, se înalţă o altă Biserică – Biserica Dominicană „Sfântului Jacek”[1]. Ca şi celelalte biserici din Varşovia, Biserica Dominicană „Sf. Jacek” are o istorie lungă, plină de pagini de glorie (sec. al XVIII-lea), dar şi de nenorociri. În anul 1944, sub ocupaţia nazistă, a avut loc o nouă distrugere a acestui eduficiu. Biserica şi clopotniţa au fost restabilite în 1959.

Am intrat în interiorul bisericii, în care călugării dominicani oficiau slujba religioasă. Am mers de-a lungul pereţilor şi am examinat plăcile comemorative, instalate în interior, pe pereţi. Între acestea – multe au fost consacrate luptătorilor Armatei Naţionale (AK): generalilor Leopold Okulicki, Stefan Grot-Rowetski, colonelului Kazimierz Pluta-Czachowski („Kuczaba”, 1898-1979) etc.

Am mers pe strada Freta, pe lângă muzeul „Marie Skłodowska-Curie” – apartamentul  în care s-a născut şi a copilărit distinsa chimistă poloneză, transformat în muzeu memorial. Pereţii din afară sunt pictaţi cu desene color, evidenţiindu-se denumirile elementelor chimice radioactive, descoperite de M. Skłodowska-Curie: radium (Ra) şi polonium (Po)[2], fapt pentru care a fost distinsă cu Premiul Nobel pentru fizică (1903).

Următoarea escală – Piaţa Oraşului Nou, străjuită de doi urşi uriaşi[3]. La intrarea în piaţă dinspre strada Freta sunt două fântâni arteziene din care curg şuviţe subţiri de apă. Este o piaţă pietonală. În partea opusă se află Catedrala călugăriţelor benedictine din Ordinul Sacramente „Sfântul Benedict”. Monumentul Sfântului Benedict este amplasat chiar lângă biserică[4]. În 1687, la invitaţia oficialităţilor poloneze, călugăriţele sihastre au venit din Franţa, întemeind această mănăstire. În 1944 catedrala a fost distrusă. Între 1949 şi 1953 a fost reconstruită aşa cum arăta până la demolare[5].

Am mers pe lângă Catedrala călugăriţelor benedictine spre nord, la dreapta, la o distanţă mică se ridică Biserica „Sfântul Benone” – locaş sfânt ridicat de comunitatea germanilor din Varşovia. În pofida acestui fapt (că era biserică germană) în anul 1944 a fost distrusă, apoi reconstruită după război[6].

Astfel, din nou am ajuns la Catedrala „Intrării în Templu a Sfintei Fecioare Maria”. Am încheiat un cerc.

La intersecţia străzilor Kościelna cu Zakroczymska se ridică o altă catedrală impunătoare – Catedrala „Sfântul Francisc”. Călugării Ordinului Franciscan au venit în Varşovia în anul 1646. Regele Vladislav al IV-lea Vaza le-a oferit un mic teren pentru ridicarea Catedralei. Iniţial din lemn, apoi din piatră, catedrala a fost construită în anul 1737. Catedrala are două clopotniţe din metal sub formă de piramide (obeliscuri), ceea ce diminuează din aspectul arhitectural al edificiului, în schimb oferă un element unicat, important pentru memorare[7].  În anii ocupaţiei naziste a Varşoviei, Catedrala a fost parţial distrusă, după care – restaurată şi acum arată tot aşa cum fusese în secolul al XVIII-lea. La momentul vizitării, Catedrala era în reparaţie.

Astfel, am revăzut locurile pe care le studiasem şi le admirasem în anul 2003. Am observat schimbări spre bine în privinţa amenajării oraşului, a pieţei şi străzilor.

Ca să rămân în aceeaşi zonă geografică a oraşului, voi remarca că marţi, 14 octombrie 2014, după încheierea Conferinţei din cadrul Institutului Polonez pentru Diplomaţie, am vizitat complexul monumental, ridicat în memoria victimelor regimului comunist sovietic – deportaţi în Siberia. Am mers de jur împrejur, am găsit locul pe care este scris: „Aici, la 11 iunie 1999, s-a rugat pentru odihna de veci a victimelor agresiunii sovietice Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea”.

(va urma)

anatol_petrencu@yahoo.com