Rubrica: Pe urmele făuritorilor de nemurire

 Pe data de 11 noiembrie 2014, cu prilejul participării la Conferinţa ştiinţifico-practică „Locuitorii Găgăuziei în anii Primului Război Mondial, 1914-1918”, am vizitat, parţial, pentru prima dată, oraşul Ceadâr-Lunga.

Localitatea a fost atestată documentar în 1817. În 1994 în oraş erau 22 991 locuitori; în 2014 – 22 800, deci – timp de 20 de ani numărul locuitorilor a rămas aproape acelaşi. Deşi Ceadâr-Lunga are statut de oraş din 1958, totuşi majoritatea locuitorilor muncesc în agricultură.

Primăria a fost locul unde s-a desfăşurat conferinţa. În faţa primăriei se înalţă impunătoarea Biserică cu hramul Icoanei Maicii Domnului din Kazan. Construcţia bisericii a început în anul 1998; din lipsă de finanţe, însă, definitivarea construirii ei s-a tărăgănat până în anul 2008. În apropierea locului, unde a fost ridicată această biserică [acum pe acel spaţiu se află Casa de cultură cu monumentul lui Mihai Ciachir în faţă], a fost alta, construită în 1911 cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, dar care a fost demolată în 1972 la insistenţa autorităţilor comuniste de atunci. Actuala biserică este o copie fidelă a celei din 1911.

Biserica cu hramul Icoanei Maicii Domnului din Kazan, la moment, era închisă; am admirat-o pe din afară; îngrijită, cu icoane pe pereţii din afară. La intrare este o compoziţie arhitecturală cu un robinet la centru, dar care nu funcţiona (nu curgea apa).

În faţa Primăriei mai sunt câteva monumente-simbol. Unul din ele – un triptic modest înălţat în memoria victimelor represiunilor staliniste. Pe fâşia din mijloc sunt scrise localităţile raionului Ceadâr-Lunga, din care au fost deportaţi oamenii, iar pe cele laterale sunt sculptate numele de familie a unor deportaţi. Pe postament e scris în limba rusă: „În memoria victimelor represiunilor politice din anii 40-50 ai secolului al XX-lea” şi semnul crucii ortodoxe.

Conform datelor din „Cartea Memoriei”, în anii ocupaţiei sovietice, din oraşul Ceadâr-Lunga au fost supuşi represiunilor, inclusiv – deportaţi în Siberia, – 355 persoane nevinovate[1]. Unii din supravieţuitorii Gulagului au asistat la Conferinţa ştiinţifico-practică „Locuitorii Găgăuziei în anii Primului Război Mondial, 1914-1918” de care am scris mai sus.

În faţa Primăriei mai este un monument: o stelă nu prea înaltă, cu o adâncitură în centru, pe care este scris în limba rusă: „V blagodarnosti narodu Pridnestrovia za ocazannuiu pomoşci i podderjku oseniu 1990 g.” ceea ce s-ar traduce „În semn de recunoştinţă poporului din Pridnestrovia[2] pentru ajutorul şi susţinerea acordată în toamna anului 1990”. Despre ce „ajutor şi susţinere” a fost vorba?

Citim în cartea de memorii a domnului Mircea Snegur, preşedintele RSS Moldova, cel mai competent om politic de atunci al statului: „Cele mai grele încercări, prin care ne-a fost sortit să trecem, erau alimentate de morbul separatismului transnistrean, dar şi al celui găgăuz. În cazul respectivei regiuni de sud a republicii, numită ulterior Găgăuzia, vindecarea de această apucătură s-a obţinut pe cale paşnică (cu mici excepţii). În zona nistreană însă, spre marele nostru regret, separatiştii au provocat un adevărat conflict armat cu consecinţe dezastruoase, chiar dacă acesta a avut o durată relativ scurtă”[3]. Altfel spus, a fost vorba de solidaritatea separatiştilor anticonstituţionali tiraspoleni cu cei de la Comrat, [solidaritate] îndreptată împotriva autorităţilor constituţionale, legitime, de la Chişinău.

Locuitorii din Ceadâr-Lunga păstrează vie memoria protoiereului Mihail Ciachir, născut în această localitate la 27 aprilie 1861 (decedat la 8 septembrie 1938), figură proeminentă culturală, ştiinţifică şi religioasă a găgăuzilor şi românilor. Mihail Ciachir a publicat studiul „Dreptatea la găgăuzii din Basarabia” în revista „Viaţa Basarabiei”[4], este autorul „Istoriei găgăuzilor”, despre care a menţionat în aceeaşi revistă[5]. A fost profesor de geografie şi istorie a religiilor, a publicat studii de istorie şi etnografie[6], a tradus Sfânta Evanghelie în limba găgăuză. Un contemporan al lui Mihail Ciachir, învăţătorul găgăuz din comuna Avdarma, Vlad D. Casâm spunea:”…Până la Sf. Voastră, noi, găgăuzii, n-am avut absolut nici o carte scrisă în limba noastră; Sf. Voastră pentru noi sunteţi ceea ce au fost Chiril şi Metodiu pe vremea lor pentru poporul slavon. Sf. Voastră ne-aţi dat Sf. Evanghelie în limba găgăuză, pe care o ascultăm în biserică în limba noastră maternă şi pe care o citim acasă, în familie”[7].

Nu departe de Primărie, în faţa Casei de cultură, este ridicat monumentul lui Mihail Ciachir, la postamentul căruia am observat flori – dovadă clară de stima de care se bucură Mihail Ciachir în rândul urmaşilor lui.

Am avut onoarea să-l cunosc pe feciorul lui Mihail Ciachir, istoricul Nicolae Ciachir (1927-2007), distins specialist în istoria modernă a popoarelor din sud-estul Europei. Despre viaţa ştiinţifică a istoricului Nicolae Ciachir a scris fiica acestuia, dr. Nicoleta Ciachir[8], pe care am avut onoarea s-o cunosc în vara anului 2007, la Vălenii de Munte.

15 noiembrie 2014

anatol_petrencu@yahoo.com

PS. Imaginile se păstrează în fototeca autorului.