Primul Război Mondial, cine-şi mai aminteşte de el?

Rubrica: Cronica vieţii ştiinţifice (2014)

În 2014 s-au împlinit 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial. În epocă s-a numit „Marele război”. Asta pentru că pierderile vieţilor omeneşti, distrugerile materiale, proporţiile, numărul statelor implicate etc. nu au fost cunoscute în trecutul omenirii.

Aşa s-a întâmplat, că acest război a afectat direct Basarabia. În 1914 această străveche provincie românească se afla de peste un secol în componenţa Imperiului ţarist, care s-a implicat în conflagraţie chiar de la începutul ei. Locuitorii interfluviului Pruto-nistrean, supuşi ai Rusiei, indiferent de originea etnică, au fost mobilizaţi pe fronturile Războiului, fiecare din ei trăindu-şi soarta personală deosebită de cea a consângenilor sau pământenilor lor.

Cine oare şi-a mai adus aminte de ei? Cine şi unde a depus un buchet de flori la monumentele ridicate în memoria jertfei lor (monumente prea puţine la număr, ridicate în timp, dar şi distruse cu bună ştiinţă de puternicii zilelor apuse), cine a slujit un parastas sau a aprins cel puţin o lumânare? În memoria părintelui Alexei Mateevici, autorul versurilor Imnului de Stat a RM, de exemplu? Dar să lăsăm morala…

Războiul a avut urmări importante în soarta popoarelor europene, în primul rând. Au dispărut de pe harta politică a lumii patru mari imperii, pe ruinele acestora au apărut state naţionale tinere. Principiul naţionalităţilor, lansat de preşedintele SUA W. Wilson şi respectat cu stricteţe de participanţii la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920) a favorizat şi reîntregirea naţională, în cazul nostru – românească. Voinţa popoarelor de a locui în state naţionale a fost atât de puternică, încât liderul bolşevicilor V. I. Lenin a fost nevoit să recunoască dreptul popoarelor incluse în Imperiul Rus („închisoarea popoarelor”) la autodeterminare, la constituirea statelor lor naţionale sau la reîntregirea cu patriile lor istorice.

În aşa context, în 1914, la începutul războiului, Basarabia era o gubernie în cadrul Imperiului ţarist, iar în noiembrie 1918, la sfârşitul războiului, era parte a României întregite.

Unele subiecte, referitoare la evenimentele Primului Război Mondial, au fost examinate în cadrul Conferinţei ştiinţifice „Primul Război Mondial: dimensiunea umană, memoria colectivă şi rezonanţa istorică în spaţiul Pruto-nistrean”, desfăşurate de Institutul de Istoria al Academiei de Ştiinţe a Moldovei în cadrul Proiectului „Basarabenii în anii Primului Război Mondial” (19 septembrie 2014, Sala de festivităţi a Centrului de Cultură şi Istorie Militară din Chişinău, str. Tighina, nr. 47, conducător de proiect – dr. Andrei Emilciuc[1]).

În aceeaşi ordine de idei, la 11 noiembrie 2014, în oraşul Ceadâr-Lunga şi-a desfăşurat lucrările Conferinţa ştiinţifico-practică cu genericul „Participarea locuitorilor Găgăuziei în Primul Război Mondial. 1914-1918”. Organizatori – Centrul informaţional şi de consultanţă „Dialog”, Fundaţia „Russkii Mir” [„Lumea Rusă”] şi Primăria oraşului nominalizat.

Înainte de a începe lucrările conferinţei, participanţii la ea – profesori de istorie, muzeografi, iubitori ai istoriei, locuitori ai oraşului – au participat la dezvelirea unei plăci comemorative consacrate militarilor participanţi la Primul Război Mondial.

Lucrările Conferinţei s-au desfăşurat în incinta Primăriei oraşului Ceadâr-Lunga, în Sala mare. În hol a fost desfăşurată expoziţia de fotografii de epocă, documente şi materiale, întitulată „Originarii din Găgăuzia – eroi şi participanţi ai Primului Război Mondial”.

Conferinţa a fost deschisă de dl dr. Piotr Paşalâ, directorul Centrului de cercetări ştiinţifice „M. Marunevici”, care, după un cuvânt de salut, l-a invitat la tribună pe dl Mihail Formuzal, başcanul Găgăuziei. Liderul UTA Gagauz-Yeri a vorbit corect despre importanţa cunoaşterii istoriei adevărate a popoarelor, şi-a expus punctul de vedere [negativ] referitor la „rescrierea” istoriei (cazul Stepan Bandera din Ucraina[2]), a spus despre bunele relaţii dintre moldoveni şi găgăuzi şi despre politicienii care încearcă să învrăjbească aceste două popoare, despre aportul pe care îl pot aduce popoarele mici pe altarul culturii mondiale.

După discursul inaugural al dlui M. Formuzal cuvântul i-a fost oferit protoiereului Piotr Keleş, blagocinul (conducătorul spiritual) al bisericilor ortodoxe din UTA Gagauz-Yeri, care a salutat prezenţa, apoi primarul oraşului Ceadâr-Lunga Gheorghi Ormanji.

În cadrul şedinţei plenare primul vorbitor a fost doamna Svetlana Kapanji, coordonatoarea proiectului „Memoria unui război uitat” şi a expoziţiei „Originarii din Găgăuzia – eroi şi participanţi ai Primului Război Mondial”; a expus tezele principale ale proiectului nominalizat.

Din grupul de invitaţi de la Chişinău primul care a vorbit a fost dl dr.-h. Serghei Nazaria, conducătorul Centrului de analize strategice şi prognoză din Republica Moldova. Tema comunicării: „Moldova în anii Primului Război Mondial”.

A urmat la cuvânt cetăţeanul Vasile Stati, doctor în ştiinţe, autorul faimosului dicţionar românesc-„moldovenesc”. Tema expunerii lui: „Intervenţia armatelor regale româneşti şi geneza problemei basarabene în relaţiile internaţionale (ianuarie 1918)”. Domnia sa a rostit câteva fraze în limba română, pe care o numeşte „moldovenească”, apoi ceva legat de subiectul comunicării, deja în limba rusă. Judecând foarte şi foarte subiectiv, consider că V. Stati are o soartă nefericită. În comparaţie cu restul găştii lor de moldoveni vânduţi ruşilor el este cel mai bine pregătit, este un om citit, care cunoaşte suficient de bine opera clasicilor literaturii române. Cunoaşte limba română şi ştie care este denumirea corectă a ei. Tragismul lui V. Stati constă în faptul că unii colegi istorici folosesc opera lui, dar nu fac trimitere la numele autorului. E prea odios.

În discursul rostit, Vasile Stati s-a plâns, spunând cum că la Chişinău „moldovenii” nu-şi pot promova ideile, cărţile. Bineînţeles, trişează: anume la Chişinău şi nu în altă parte au fost publicate cărţile lui V. Stati în tiraje astronomice. Aşi putea susţine poziţia dlui Vasile Stati, rostită în cadrul discursului său: „Noi, moldovenii – găgăuzi, ruşi, ucraineni etc.” Problema este, însă, alta: noi, românii basarabeni, inclusiv Vasile Stati, ne numim moldoveni. Nu acelaşi lucru se întâmplă, însă, cu concetăţenii noştri, moldoveni şi ei, de etnie rusă, găgăuză, ucraineană, bulgară etc. Ei nu doresc categoric să recunoască acest lucru: noi suntem moldoveni pentru că locuim în Republica Moldova (politonimul corect este moldoveni), dar suntem de etnie română (marea majoritate a populaţiei), de etnie ucraineană, rusă, găgăuză etc. În aşa situaţie spunem şi noi cu gura larg deschisă: „Suntem români şi punctum!”

(va urma)

24 noiembrie 2014.

anatol_petrencu@yahoo.com

 

 

 

 

 

 

 

 



[1] Materialele Conferinţei au fost adunate în volum şi în curând vor vedea lumina tiparului.

[2] Vezi: https: ru. wikipedia. org/wiki/бандера_степан андреевич

Comentariile nu sunt permise.