Rubrica: Cronica vieţii ştiinţifice (2014)

Între 1 şi 3 decembrie 2014, la Timişoara, şi-a desfăşurat lucrările un Simpozion ştiinţific cu genericul de mai sus. Organizatorii evenimentului au fost Fundaţia Academia Civică (preşedinte – dna Ana Blandiana), Asociaţia „Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie din Timişoara” (preşedinte – Traian Orban; vicepreşedinte – Gino Rado), Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, cu susţinerea financiară a Consiliului Judeţean Timiş.

Prima zi a Simpozionului a fost consacrată vizitelor de documentare la monumentul Rezistenţei anticomuniste din Banat (Pădurea Verde) şi la monumentele dedicate Revoluţiei din decembrie 1989. Am vizitat Memorialul Revoluţiei[1], după care am vizionat două filme documentare: „Noi nu murim” de Gabi Burza (2004) şi „Vidiogramele unei Revoluţii” de Harun Farocki (Germania) şi Andrei Ujică (România, 1992).

Lucrările Conferinţei au debutat în dimineaţa zilei de marţi, 2 decembrie 2014, cu un mesaj de salut din partea dnei Ana Blandiana, preşedinte al Fundaţiei Academia Civică. „Este deja o tradiţie, a subliniat dna Ana Blandiana, ca în fiecare an, în decembrie, să ne convocăm la Timişoara pentru a raporta despre ce am reuşit să facem în vederea elucidării adevărului despre Revoluţia din decembrie 1989 din România”.

Un alt mesaj de salut a fost prezentat de dl Traian Orban, preşedintele Asociaţiei „Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie din Timişoara”. Domnia sa a menţionat că se împlinesc 25 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, declanşată în Timişoara, dar multe evenimente desfăşurate atunci mai rămân încă neelucidate sau sunt distorsionate cu bună ştiinţă.

Cu un mesaj de salut s-a adresat celor prezenţi dl Teodor Stanca, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Timiş. Mesajul dumnealui de fapt a fost un fel de „introducere în temă”. Asta pentru că, aşa cum a spus dl T. Stanca, în rezultatul Revoluţiei din 1989 „a căzut un tiran, dar nu o tiranie”. Deţinuţii politici au susţinut tinerii revoluţionari, i-au lăsat pe aceştia să se exprime, a continuat oratorul. Dar, zice dl T. Stanca, în timpul aşa numitei revoluţii puterea politică a fost preluată de eşalonul doi şi trei al Partidului Comunist Român (PCR). Deţinuţii anticomunişti, oameni vii, au ieşit din puşcăriile comuniste şi au povestit la ce chinuri au fost expuşi. Mesajul anticomunist a fost însuşit şi de revoluţionarii din decembrie 1989, însă, remarcă cu uimire dl T. Stanca, pe lângă aspectele pozitive, a apărut o „profesie” specială – „revoluţionar cu merite deosebite”. Care ar fi acestea? – se întreba dl T. Stanca. În plus, spune domnia sa, numărul „revoluţionarilor” a sporit considerabil. În urma ultimilor alegeri prezidenţiale, a continuat conferenţiarul, într-un partid politic (PSD – A.P.) au început reglările de conturi, în cadrul cărora dl Ion Iliescu a zis: „Dacă nu făceam eu revoluţia [în decembrie 1989 – A.P.], voi [cei care-l criticau – A.P.] nu aţi fi putut spune aşa ceva!” Şi mulţi dintre revoluţionari au sărit să-l apere pe Ion Iliescu. În încheiere, dl Teodor Stanca a adresat celor prezenţi întrebarea, dacă jertfele anticomunismului au fost zădarnice?

În replică, între altele, dl Traian Orban a spus că în România nu a fost un Proces împotriva comunismului, proces ce ar fi condamnat crimele comise de regimul totalitar comunist.

Chiar din mesajele de salut a devenit clar că problemele Revoluţiei din decembrie 1989 sunt complexe, că există diverse interpretări ale evenimentului (Revoluţie sau aşa-zisa revoluţie, numărul participanţilor la revoluţie „puţini am fost, mulţi am rămas”, fraza rostită de un participant la revoluţie, prezent la Simpozion etc.).

În cadrul primei sesiuni de comunicări, moderate de dl traian Orban, primul vorbitor a fost Edward Kanterian, originar din România (tatăl – român de origine armeană, mama – româncă de origine germană), stabilit cu familia la Bruxelles, este profesor la una din universităţile din Marea Britanie, doctor în filozofie. Dl E. Kanterian a făcut o expunere succintă a teoriei marxiste referitoare la societatea umană în comunism. Susţinătorii teoriei comuniste din Occident, spune dl E. Kanterian, consideră că în URSS şi alte state comuniste de fapt nu a fost comunism, ci o caricatură a acestuia. În polemicile avute cu reprezentanţii curentului de gândire comunistă dl E. Kanterian aduce ca exemplu o parabolă: un constructor s-a obligat să construiască o clădire rezistentă la cutremur. A construit-o în conformitate cu toate rigorile domeniului; a fost cutremur şi clădirea s-a surpat, a căzut. Aşa s-a întâmplat şi cu comunismul în URSS şi alte state est-europene. După mai multe exemple de aplicare a terorii în scopuri politice în România şi în alte state comuniste, în încheiere, dl E. Kanterian a spus: „K. Marx şi F. Engels au gândit să creeze o societate fără constrângere şi violenţă; în realitate, însă, în mod paradoxal, comunismul în practică a însemnat constrângere şi violenţă”.

Următorul vorbitor, dl Romulus Rusan, directorul Centrului Internațional pentru Studiul Comunismului, a analizat critic „Raportul Voyame” – un document, datat cu octombrie 1989 şi redactat de un avocat elveţian, Joseph Voyame, expert al ONU, referitor la încălcarea drepturilor omului în România ceauşistă[2].

(va urma)

7 decembrie 2014.

anatol_petrencu@yahoo.com