Rubrica: Cronica vieţii ştiinţifice (2014)

Simpozionul a continuat cu discursul dlui prof. univ. dr. Roman Wyborski (Universitatea din Katowice), care a expus comunicarea „Un sfert de veac: Zwischen (=miejdu…) Securitate(a) şi Solidaritate(a)”: despre experienţa polonezilor în lupta pentru democraţie şi libertate (în anul 1989).

Tânărul istoric din Praga, Filip Šisler, a prezentat comunicarea „Evenimente din Cehoslovacia din 1989 văzute de diplomaţi români de la ambasada de la Praga”. La baza discursului au stat documentele din arhiva Ministerului Afacerilor Externe al României – rapoartele ambasadorului român de la Praga. Analiza documentelor, în opinia dlui Filip Šisler, demonstrează că diplomaţii români au studiat mişcarea disidenţilor cehi şi slovaci, situaţia minorităţilor naţionale din Cehoslovacia, în special – cea a maghiarilor; a fost urmărită atent vizita la Praga a dictatorului Nicolae Ceauşescu din 17 mai 1989 (o singură zi) şi discuţiile purtate de acesta cu Gustáv Husák, preşedintele Cehoslovaciei. Curios, spune dl Filip Šisler, cei doi lideri comunişti nu au discutat situaţia politică de ultimă oră din blocul statelor socialiste. Studiul, prezentat de dl Filip Šisler, demonstrează că diplomaţii români au acordat o atenţie sporită evenimentelor din Cehoslovacia din ziua de 17 noiembrie 1989, ziua când s-au împlinit 50 de ani de la decizia de la Munchen. În concluzie: studiul a demonstrat, că diplomaţii români au cunoscut bine situaţia din ţara de reşedinţă, însă nu s-au încumetat să facă recomandări dictatorului din Bucureşti.

În comunicarea prezentată dl Viorel Marineasa s-a întrebat: „Ce a avut marele Baudrillard cu Timişoara”? Jean Baudrillard (1929-2007) a fost un scriitor şi sociolog francez, marcat puternic de războiul din Algeria, om cu viziuni de stânga (marxiste). Dl Viorel Marineasa a afirmat, că alături de alţi intelectuali străini, Jean Baudrillard a negat Revoluţia din Timişoara, a negat existenţa morţilor în Revoluţie etc. Oare de câţi morţi este nevoie, a întrebat oratorul, pentru ca Revoluţia să fie recunoscută? Atâţia cât au fost, oare nu au fost de ajuns?

Un set de subiecte, consacrate Revoluţiei din decembrie 1989, au fost abordate de dl Dragoş Petrescu (titlul comunicării: „Decembrie 1989 – Revoluţia de la Timişoara: evenimente sângeroase şi adevăruri contradictorii”) şi dl Dumitru Tomoni (titlul comunicării: „Timişoara în decembrie 1989. Revoluţie populară sau complot extern?”). Între ideile lansate de autori: Revoluţia din decembrie 1989 din Timişoara a fost o revoltă scurtă (între 16 şi 22 decembrie), sângeroasă (1 100 de morţi), contestată. După 22 decembrie forţele de ordine din România au intrat sub controlul Frontului Salvării Naţionale (FSN). Revoluţia din România face parte din revoluţiile anticomuniste sângeroase (alături de cele din Albania şi Iugoslavia), spre deosebire de cele „negociate” (exemplul Poloniei şi Ungariei), şi celor paşnice (exemplul Bulgariei). Revoluţia din Timişoara s-a datorat unui „complot extern” (SUA şi URSS) cu comando-uri pregătite în Ungaria, cu „turişti” din Republica Moldova [o remarcă: Republica Moldova nu exista, era încă URSS, cu cetăţeni ai URSS, inclusiv români basarabeni, bucovineni etc.]. S-a vorbit despre efectul „adevărurilor contradictorii”. Ceva mai târziu, în dezbateri, unii din revoluţionari, au contestat unele din tezele lansate, în special – cele legate de străinii, veniţi la Timişoara. „Nu au fost străini”, a fost concluzia lor.

Dl Romeo Bălan, fost procuror militar, anchetator al crimelor din decembrie 1989 de la Timişoara, a vorbit despre „Victimele revoluţiei” (aşa e titlul comunicării), victime de după 22 decembrie 1989, care, în Timişoara, au fost mai puţine decât în alte oraşe ale României. În opinia autorului comunicării, în Timişoara, după 22 decembrie, au fost 20 sau 22 morţi. La timpul respectiv, dl R. Bălan a fost interesat de faptul cine au fost victimele şi cine au fost ucigaşii. Procurorul R. Bălan a constatat: victimele de la Timişoara nu pot fi scoase din contextul general pe ţară; au fost omorâţi oameni simpli, obişnuiţi, iar cei care au tras au fost militarii. Totul s-a produs în contextul unor zvonuri alarmiste, venite din aceeaşi sursă. Au fost cazuri, spune dl R. Bălan, când militarii au tras în militari. Victimele de după 22 decembrie 1989 nu pot / nu trebuie contabilizate vechiului regim ceauşist, a fost concluzia vorbitorului.

Următorul conferenţiar a fost dl Lucian Vasile Szabo. Tema discursului: „Anchetarea răniţilor în spitalele timişorene în Revoluţia din decembrie 1989”. Autorul comunicării spune că în zilele Revoluţiei, în spitalele, în care erau oameni răniţi în revoluţie, au venit anchetatorii şi au interogat răniţii. Legitimitatea anchetărilor a fost mimată: în prezenţa unui medic, anchetatorul se interesa, la prima vedere, de circumstanţele incidentelor. În realitate, anchetatorii erau interesaţi dacă răniţii au participat personal la evenimente, dacă cunosc anumite persoane etc., adică întrebările erau specific securiste.

Conf. univ. dr. Cristina Petrescu a vorbit despre „Comunismul din România între istorie şi memorie”, despre diversele feluri de memorii colective, referitoare la comunism, în unele cazuri – contradictorii.

Au urmat discuţii. Din ideile lansate am reţinut:

-  „A fost oare revoluţie la Baia Mare? Da la Sighet? Nu, nu a fost. Bucureştiul dormea [în timp ce la Timişoara Revoluţia era în desfăşurare – A.P.]. Pe 21 decembrie 1989 la Bucureşti s-a scandat: „Ceauşescu – România // Stima noastră şi mândria!” [teză ce a fost respinsă imediat de cei din sală – A.P.];

-  o încercare de periodizare a Revoluţiei: între 16 şi 20 decembrie – revoltă populară; între 20 şi 22 decembrie – revoluţie anticomunistă; după 22 decembrie – instalarea noii puteri (FSN, Iliescu);

-  László Tőkés nu este un simbol al Revoluţiei timişorene; cu toate acestea lui i s-a conferit ordinul „Steaua României” (2009); când astfel de ordine şi autenticilor veterani ai Revoluţiei, români de origine?

- Revoluţia din decembrie 1989 – o revoluţie neterminată… etc.

Pe data de 3 decembrie au continuat lucrările Simpozionului. Primul vorbitor a fost dl dr. Alexandru Gussi, care a expus comunicarea „Momentul 1989 între ruptură şi continuitate” (despre istorie şi memorie, cu referire la subiectul simpozionului).

Doamna Anneli Ute Gabanyi (Germania) a vorbit despre „Problema Basarabiei în contextul revoluţiei române din 1989”, iar autorul acestor rânduri – despre „Anul 1989: lupta românilor basarabeni pentru identitatea naţională”[1].

După subiectele basarabene s-a revenit la cele bănăţene. Dl Florian Mihalcea a vorbit despre „Primele luni ale anului 1990 la Timişoara” (a spus şi despre „Proclamaţia de la Timişoara” – document lansat pe data de 12 martie 1990, de pe balconul Teatrului Naţional din Timişoara, iniţiat de George Şerban. Documentul cerea, între altele, declararea zilei de 16 decembrie 1989 – zi naţională de luptă împotriva comunismului, iar la punctul 8 cerea ca nici un membru al nomenclaturii comuniste sau fost securist să nu aibă dreptul de a lucra în funcţii publice timp de 10 ani[2].

Dl Daniel Vighi, scriitor, revoluţionar, co-autor al „Proclamaţiei de la Timişoara”, a expus comunicarea „Timişoara – un sfert de veac de la revoluţie” (despre o „uşoară frustrare” a oamenilor la scurgerea timpului; timişorenii au avut speranţe, dar, pe parcurs, s-au simţit minţiţi, înşelaţi; timişorenii nu au reprezentanţi în organele centrale ale puterii etc.). Prof. univ. dr. Smaranda Vultur (Universitatea de Vest, Timişoara) a vorbit despre „Revoluţia din 1989 – profil memorial”. Distinsa profesoară, pe care am avut onoarea s-o cunosc prima dată în oraşul Kyten din Bulgaria, în cadrul unui simpozion de Istorie orală, s-a referit la semnificaţia monumentelor, ridicate în memoria victimelor Revoluţiei din decembrie 1989 din Timişoara.

Dna conf. univ. dr. Brânduşa Armanca (Timişoara) a analizat starea de lucruri în mass-media românească (titlul comunicării – „Presa românească în derivă. Cine repară busola presei?”). A fost o prelegere interesantă, multe subiecte abordate de dna B. Armanca sunt valabile şi pentru R. Moldova: baronii de la TV, lipsa unui sindicat al ziariştilor, care le-ar apăra drepturile, dispariţia jurnalismului de teren, locul şi rolul blogherilor în mass-media etc.)

Dl dr. Cristian Vasile (Bucureşti, Institutul „Nicolae Iorga”) a vorbit despre „Istoricii români şi revoluţia din decembrie 1989. Iluzii, percepţii şi reprezentări istoriografice”. Dl dr. Cristian Vasile a analizat cartea cunoscutului istoric Apostol Stan „Revoluţia română văzută din stradă”[3]. Specialist notoriu în istoria revoluţiilor burgheze din Europa, inclusiv – România, dl Apostol Stan a „coborât în stradă”, adică a mers în mijlocul evenimentelor din decembrie 1989, din Bucureşti şi a participat la revoluţie, despre care, apoi, a scris cu talentul şi experienţa unui istoric de meserie, a subliniat dl Cristian Vasile.

Istoricul francez Thierry Wolton, cunoscutul autor al volumului „Roşu-brun – răul secolului”, a fost prezent la Simpozion cu comunicarea „Un nou război rece (Rusia – Occident), cauze şi consecinţe” [despre politica agresivă promovată de Vladimir Putin faţă de Ucraina independentă, despre posibilităţile Occidentului de a opri agresiunea etc.]

În cadrul Simpozionului a fost lansat un plic, tipărit de Poşta Română, consacrat împlinirii a 25 de ani de la căderea regimului comunist, care are imaginea monumentului „Cortegiul Sacrificaţilor” de Aurel Vlad, pe fundalul Memorialului de la Sighetu-Marmaţiei şi având timbrul „Sighet – România. Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei”.

Au fost lansate, de asemenea, două volume „Enciclopedia Revoluţiei din Timişoara, 1989”[4], precum şi Buletinul ştiinţific şi de informare „Memorial 1989”, nr. 2 pentru 2014[5].

În timpul lucrărilor Conferinţei am fost anunţaţi că Universitatea de Vest din Timişoara a oferit titlul onorific „Doctor Honoris Causa” doamnei Ana Blandiana pentru realizări deosebite în domeniul literaturii.

Felicitări cordiale dnei Ana Blandiana!

Felicitări organizatorilor Simpozionului[6].

anatol_petrencu@yahoo.com

7 decembrie 2014