Rubrica: Pe urmele făuritorilor de nemurire

Organizatorii Simpozionului au decis să ne prezinte cele 12 monumente, ridicate în diverse zone ale oraşului, în memoria timişorenilor, căzuţi în Revoluţia din decembrie 1989. Astfel, primul monument pe care l-am văzut se numeşte „Evoluţia”, situat în partea de est a Parcului Civic, la intersecţia bulevardului „I. C. Brătianu” cu bulevardul „Revoluţiei din 1989”.  Sculptor –Gheorghe Iliescu-Călineşti. Pe postament este scris: „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara. 16 decembrie 1989. Evoluţie”[1].

Următorul monument vizitat se numeşte „Deschidere” de pe Calea Martirilor, [monument] realizat de Ingo Glass. Este format din două plăci uriaşe de oţel, stând una în faţa celeilalte. Pe partea internă a primei plăci (de lângă drum) sunt imprimate două cruci foarte înalte, iar în spaţiul dintre ele au fost turnate numele eroilor Revoluţiei din decembrie 1989. Cealaltă placă lasă impresia unei uşi întredeschise a unei catedrale catolice[2].

În Piaţa Mocioni se află Biserica Naşterii Maicii Domnului, cunoscută şi cu denumirea „Catedrala Veche Ortodoxă”[3], asta pentru că între 1939 şi 1946 a servit ca şi Catedrală Ortodoxă (Cartierul Iosefin). Este de o frumuseţe rară; construită în stil neobizantin, arhitectul Bisericii (Victor Vlad, 1889-1967) s-a inspirat după modelul Bisericii Sfânta Sofia din Stambul. Alături de Biserică se află turnul-clopotniţă înalt de 33 de metri (cupola Bisericii este de 24 de metri)[4]. La temelia turnului-clopotniţă, într-o nişă, a fost ridicat un monument din bronz şi travertin, numit „Biserica Plângătoare” (autor – Marian Zidaru)[5]. Pe postament sunt cioplite cuvintele: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, şi ne izbăveşte de cel rău”.

Aici, în preajmă, se află şi apartamentul prezbiterului protestant László Tőkés, de la protestul căruia a pornit revolta populară, transformată în Revoluţie.

A urmat „Clopotul” – monument ridicat în Piaţa Traian, realizat din travertin (sculptor – Stefan Calaraşanu)[6]. Piaţa însăşi este de o rară frumuseţe, cu clădiri de epocă. În spatele Monumentului „Clopotul” se află Biserica Ortodoxă Sârbă cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe[7].

„Pieta” – aşa se numeşte monumentul de lângă podul „Decebal”, pe splaiul Nistrului[8]. Autorul sculpturii este Peter Jecza. Sculptura este din bronz şi reprezintă un bărbat ţinând în braţe o femeie. Este ceva inedit. În mod tradiţional, Pieta înseamnă chipul unei femei (a fecioarei Maria) care ţine în braţe un bărbat (pe fiul său Isus Hristos, scos de pe cruce). Explicaţia am primit-o ceva mai târziu, de la dna prof. univ. dr. Smaranda Vultur în cadrul Simpozionului. Este vorba de un caz real, din cadrul Revoluţiei de la Timişoara. Un bărbat a adus la Spitalul de Urgenţă soţia sa greu rănită. Lăsând-o acolo, la revenire, nu a mai găsit-o: murise, iar cadavrul a dispărut.

Următorul popas – monumentul numit „Martirii” de Peter Jecza[9]. Este situat în faţa Hotelului „Central”, locul unde am fost cazaţi. Nu e greu de observat: monumentul a fost vandalizat – nemernici anonimi au scos plăcile din partea din faţă şi din dreapta monumentului. Două din una: ori monumentul deranjează pe cineva, ori nişte oameni nesimţiţi s-au căpătuit prin furt cu câteva plăci de marmură.

Un ultim monument al Revoluţiei din decembrie 1989, văzut de autorul acestor rânduri în ziua de 1 decembrie, a fost cel din curtea Memorialului Revoluţiei 16-22 decembrie 1989 din Timişoara. Este vorba de „Coloana victimelor Revoluţiei din 1989”[10], sculptură realizată de E. Barzu în 2014 şi care va fi inaugurată în acest an cu prilejul împlinirii unui sfert de veac de la istoricul eveniment.

În curtea Memorialului se găseşte încă un monument deosebit de important. Este vorba de o bucată din Zidul Berlinului, adusă din Germania la Timişoara[11]. Căderea acelui Zid, în noiembrie 1989, a însemnat falimentul socialismului ca teorie şi practică, fie acel socialism declarat „cu faţă umană”, „dezvoltat” sau „multilateral dezvoltat”. Consider că e una din cele mai importante achiziţii ale Memorialului Revoluţiei din Timişoara.

Un alt monument, ridicat de Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie 1989 din Timişoara, pe care l-am văzut individual în una din pauzele Simpozionului, este cel numit „Fântâna Martirilor”[12] de sculptorul Victor Gaga, arhitect – Diana Gaga, care se găseşte în partea de sud a Parcului Catedralei.

În pofida programului destul de încărcat al Simpozionului ştiinţific, totuşi am ţinut cu tot dinadinsul să văd cât mai multe monumente ale Timişoarei. Astfel, marţi, 2 decembrie 2014, am mers de la hotelul „Central” spre Catedrala ortodoxă. Pe drum, pe dreapta, am fotografiat bustul ridicat în memoria lui Ferdinand I, rege al Românilor. E scris: „Regele Ferdinand I. 1914-1927”. Tot aici, un graffitti, ce exprimă un adevăr etern: „Basarabia e România”[13]. Pe cealaltă parte a postamentului au fost turnate cuvintele regelui întregitor: „Democraţia sănătoasă, iubirea faţă de popor şi dreptatea pentru toţi m-au condus în faptele mele îndreptate spre mărirea ţării şi întregirea Neamului”. 1 decembrie 1918. Alba Iulia”[14].

Am fotografiat Crucifixul[15] [pe postament e scris: „Crucificare”, autor – Paul Neagu]. Am mers la Catedrala Ortodoxă. Câteva însemne amintesc de Revoluţia din decembrie 1989. Astfel, pe una din lespezile comemorative, în limba franceză, este scris: „A la mémoire des enfants Roumaines morts pour la Liberté. Les granitiers Vosgiens” [„În memoria copiilor Români, morţi pentru Libertate. Producătorii de granit Vosgiens”]. Mai jos, o altă placă comemorativă cu următoarea inscripţie: „Erou Gârjoabă. Dumitru Constantin Doru. Născut în 26 martie 1965. Decedat în Revoluţia din decembrie 1989. Dispărut din spitalul judeţean”. Este fotografia copilului iar deasupra – un trandafir[16]. Dumnezeu să-l odihnească!

De la intrare în Catedrală, la dreapta, sunt alte plăci comemorative. Prima, cea de sus: „În memoria tânărului de 22 ani SORIN LEIA căzut eroic pentru libertate [la] 18 dec. 1989 pe treptele Catedralei sub gloanţele lunetiştilor securităţii în timp ce striga „Deşteaptă-te, Române!” şi agita Tricolorul României”. Este un moment demn de reţinut. Regimul ceauşist încă nu căzuse. Lunetiştii nu sunt nişte militari oarecare, ei au o pregătire specială şi sunt persoane cunoscute în anumite cercuri. Ei au acţionat, executând un ordin, dat de superiorii lor. Şi au comis o crimă (mă refer la cazul dat, Sorin Leia, dar şi la celelalte cazuri câte au mai fost). Dorind să bage frica în protestatari, ei au omorât un om, un consângean de-al nostru, un patriot, însetat de libertate. Libertate, pe care regimul Ceauşescu nu i-a putut-o da. De ce l-aţi omorât?

Mai jos, o altă placă: „Un pios omagiu din partea colegilor din secţia OXO. A.C.P. Solventul”. Încă mai jos, o a treia placă în memoria unui timişorean născut la 8 dec. 1947 şi ucis mişeleşte în revoluţia din 17 dec. 1989. Dispărut. O jerbă de flori vii astupă numele celui asasinat de satrapii ceauşişti[17]. Eternă memorie eroilor Revoluţiei!

De la Catedrală am făcut drumul îndărăt: am fotografiat statuia Lupoaicei române – simbolul romanităţii românilor, Hotelul „Timişoara” şi clădirea Teatrului Naţional, de pe balconul căreia s-a citit Declaraţia de la Timişoara; am mers pe strada Alba-Iulia până la Piaţa Libertăţii, unde am fotografiat impunătoarea Statuie a Libertăţii (piaţa era un şantier), am mers la Piaţa Sf. Gheorghe (de asemenea şantier); am mers de-a lungul parcului (la colţ este un ceas pe teren, ca la Kiev, pe Maidan); aici se află statuia „Evoluţie”, pe b-dul Revoluţia din decembrie 1989 până la clădirea Consiliului Judeţean Timiş.

În preajma edificiului Consiliului Judeţean Timiş mai sunt câteva monumente. Este vorba de un bust în memoria lui Eftimie Murgu (1805-1870), om politic, jurist, profesor de filozofie, deputat în parlamentul maghiar din timpul revoluţiei din 1848[18]. În spatele acestui monument se află Universitatea de Medicină în faţa căreia este instalat bustul lui Mihai, rege al României[19]. Pe postament este scris: „Regele Carol I. 1927-1930. 1940-1947”, după care urmează un citat din spusele regelui Mihai, dar care nu l-am putut descifra (ceva despre Universitatea de Medicină şi de bine pentru generaţii de români).

Alte busturi văzute: Wilhelm Mühle (1844-1908) – fondatorul Parcului Trandafirilor; alături, la dreapta – Arpad Mühle (1870-1930) – arhitect, peisagist; Ion I. C. Brătianu (1864-1927) – în parcul care-i poartă numele; Emanuil Ungureanu (1846-1929) – avocat şi filantrop român, a făcut studii liceale la Timişoara şi dreptul la Budapesta, a fost directorul băncii „Timişana”, membru-fondator al Muzeului „Astra” din Sibiu şi al ziarului „Dreptatea”[20]; Constantin Brâncuşi (1876-1957), ridicat nu departe de Memorialul Revoluţiei din decembrie 1989.

Am vizitat cu deosebit interes exponatele Memorialului Revoluţiei din decembrie 1989, ghid fiind dl Traian Orban. Memorialul găzduieşte o expoziţie de „uşi” din epoca „de aur” a comunismului, prezentate pictoriţa Suzana Fântânariu.

Timişoara este cunoscută ca oraş al parcurilor. Este un oraş cu pieţe frumoase, cu clădiri vechi de epocă, unele păstrate mai bine, altele puţin mai jerpelite. Dar Timişoara a intrat în conştiinţa contemporanilor ca oraş al Revoluţiei din decembrie 1989, revoluţie ce a distrus un regim dictatorial anacronic. Timişoara merită revăzută…

8-9 decembrie 2014.

anatol_petrencu@yahoo.com