Rubrica: Recenzii, note de lectură (2014)

Este titlul cărţii, redactate de dl Eugen Statnic, originar din Basarabia, stabilit în Germania[1]. Am făcut cunoştinţă cu dl Eugen Statnic în vara acestui an, în cadrul Salonului internaţional de carte de la Chişinău. Atunci domnia sa mi-a oferit cartea nominalizată pe care am citit-o cu interes. Este vorba de un studiu referitor la persoanele responsabile pentru declanşarea celor două războaie mondiale. E un subiect deosebit de important, actual, interpretat diferit. Iată de ce munca, depusă de dl Eugen Statnic în vederea găsirii răspunsului la întrebarea „Cine sunt părinţii războaielor?”, merită o înaltă apreciere.

După „Un gând de început” şi un „Cuvânt înainte” dl E. Statnic face o prezentare a istoricilor şi operelor lor din antichitate până în epoca modernă, afirmând că „adevărata istorie începe a fi scrisă în Europa după revoluţia franceză, adică la anii 1800-1850”; autorul aminteşte nume de istorici consacraţi, inclusiv al lui Leopold Ranke (1795-1886), „cercetător de o neobişnuită productivitate” [în perioada 1836-1874 L. Ranke a scris 54 de volume de istorie europeană şi apoi o istorie universală în 16 volume]. „Concizia şi precizia caracteristică lui Ranke, subliniază autorul monografei, nu a mai fost nicăieri şi nicicând atinsă” (p. 35). În lumina acestui model (Leopold Ranke) dl E. Statnic consideră că istoria recentă nu este tocmai corectă. „Falsificarea istoriei, scrie dl E. Statnic, începe acolo unde se opreşte accesul istoricilor la documente (…) S-au făcut legi restrictive care fac imposibilă scrierea adevărului istoric, chiar în ţări cu vechi tradiţii democratice, se impun moduri de gândire şi mentalităţi prefabricate, mai ales în fostele ţări învinse, dogme şi canoane. Si aşa, după 100 de ani de libertate (1810-1910) scrierea istoriei a devenit un risc” (p. 36-37). În pofida acestei constatări, dl E. Statnic a depus un efort sporit pentru a depista cine se face, totuşi, vinovat de declanşarea celor două războaie mondiale.

În capitolul „Retrospectivă istorică. Război în timp de pace” (p. 38 şi urm.) autorul porneşte de la constatarea, că istoria războaielor din ultimii 100 de ani a fost scrisă de învingători şi doar în ultimele câteva decenii „cutează şi învinşii să-şi spună părerea, precaut şi atent pentru a nu atrage rigorile unor legi făcute de învingători pentru a-i domoli pe acei care încearcă să revizuiască istoria” (p. 39). Dl E. Statnic a analizat epoca interbelică considerată ca „un armistiţiu pentru 20 de ani, când armele au tăcut, dar o pace adevărată nu s-a instaurat” (p. 39). Autorul a expus cauzele ce au dus la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial (p. 44-48) şi a relatat amănunţit situaţia in Europa în zilele de 30 august şi 2 septembrie 1939.

Urmează o revenire la expunerea succintă a evenimentelor din anii Primului Război Mondial (capitolul se întitulează „Primul Război Mondial. 1914-1918. Vinovaţii”, p. 56 şi urm.). În opinia autorului, răspunderea pentru izbucnirea războiului din 1914-1918 revine Rusiei, care „prima a pornit în secret, iar apoi deschis mobilizarea generală înaintea tuturor, într-o conjunctură favorabilă dezamorsării crizei Serbia-Austria, prin tratative” (p. 74). Urmează Franţa: „este în mod clar al doilea vinovat” (p. 74), al treilea vinovat fiind Austro-Ungaria” (p. 75). Nu ascundem: în istoriografia modernă au fost aduse argumente convingătoare privind principalul vinovat de declanşarea Primului Război Mondial (Austro-Ungaria). Sunt utile şi interesante paginile consacrate participării României în prima conflagraţie mondială.

„Situaţia geopolitică în Europa după Primul Război Mondial” – aşa se numeşte următorul capitol al lucrării. Este o analiză a situaţiei post-belice cu referire la anumite state ale Europei şi SUA. În acelaşi timp autorul a depistat originile mişcării naziste şi a comparat nazismul cu bolşevismul, demonstrând trăsăturile comune ale celor două modele de totalitarism. Urmează o „Privirea asupra desfăşurărilor armate din anii 1939-1945” (p. 190-211) – expunerea laconică a principalelor etape ale celui de-al Doilea Război Mondial.

Este interesant capitolul consacrat cercetării istoriei raporturilor dintre Japonia şi SUA („Statele Unite şi Japonia în competiţie (1853-1945)”). Întrebarea-cheie pe care şi-a pus-o autorul este: în condiţiile, în care poporul american nu dorea implicarea SUA în război, ce l-a făcut pe preşedintele ţării F. D. Roosevelt să atragă America în război. Nici un istoric, scrie dl E. Statnic, nu a reuşit să clarifice pe deplin răspunsul la întrebarea formulată. Şi continuă: „Ura consilierilor [lui F. D. Roosevelt – A.P.] poate fi înţeleasă: aproape toţi erau evrei şi exponenţi înalţi ai oligarhiei financiare, alţii ai complexului militar-industrial, ba unii din cei mai influenţi au fost agenţi ai Moscovei, simpatizanţi ai comunismului bolşevic, unii recrutaţi, alţii activişti voluntari ai revoluţiei mondiale marxiste de inspiraţie leninistă” (p. 233). Altfel spus, anturajul preşedintelui american, legat de interesele marilor producători ai mărfurilor de război, simpatizanţi ai lui I. Stalin, l-au determinat pe F. D. Roosevelt să implice SUA în cel de-al Doilea Război Mondial.

Urmează „Câteva concluzii”, „Documente”, între care „Raportul Potocki” (ambasador al Poloniei în SUA, care a analizat starea de spirit a americanilor înaintea intrării acestora în război), „Declaraţii de război ale WJC (World Jewish Congress)” etc., „Epilog”, urmat de „O mărturisire la sfârşit de drum” (autobiografia autorului cărţii) şi „Sursele de informare”.

Cu siguranţă, monografia dlui Eugen Statnic este o contribuţie importantă la cunoaşterea genezei celor două războaie mondiale; în carte sunt detalii necunoscute şi informaţii utile specialiştilor în domeniu.

Cu regret, în carte s-au strecurat câteva greşeli mecanice (de exemplu, la p. 89 e scris „22 iulie 1940”, capitularea Franţei; de fapt, 22 iunie 1940 ş.a.). Dar greşelile observate nu ştirbesc din importanţa demersului ştiinţific, făcut de domnul Eugen Statnic.

Felicitări autorului!

P.S.

În „Literatura şi Arta” de pe data de 16 octombrie curent, dl Eugen Statnic a publicat un Memorandum în care pledează pentru redactarea unei „Istorii a Basarabiei”, lucrare care va fi adresată atât cititorilor din spaţiul românesc, cât şi – în traducere – cititorilor din Occident şi din Rusia. Am acceptat propunerea dlui Eugen Statnic: într-adevăr, este nevoie de o actualizare a principalelor etape ale istoriei acestei provincii româneşti, de o carte care să demonstreze pe baze ştiinţifice trecutul nostru. Am constituit un grup de lucru care deja a început activitatea în domeniu.

anatol_petrencu@yahoo.com

16 decembrie 2014